9,813 matches
-
au fost trei frați, toți băieți, pe nume Aristide, Gheorghe și Vasile Penu, bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a căsătorit, iar din această unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatăl lui Ion Iliescu) și Eftimie. Ambii fii au îmbrățișat doctrina comunistă încă din adolescență. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmărie cu Nicolae Ceaușescu, a studiat câțiva ani la Moscova și a ajuns securist. Mai tîrziu a devenit directorul unei fabrici de încălțăminte din București. Eftimie a murit pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
fiind, l-a ucis, într-o altercație, pe șeful cantinei. A fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare. Se pare că a decedat în detenție." Ancheta Ziua, menționată anterior, face precizarea: "Ambii frați (Alexandru și Eflimie n.n.) au îmbrățișat doctrina comunistă încă din adolescență. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmărie cu Nicolae Ceaușescu, a studiat câțiva ani la Moscova și a ajuns securist. Mai târziu a ajuns directorul unei fabrici de încălțăminte din București. Eftimie a murit pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
sale: pe mama Elena, soacra lui de la CurseștiDeal însoțită de fiul ei, Ghiță Cocuz, și cumnatul lui precum și socrul acestuia, Negruș. Deschide poarta mare ca să poată intra căruța, apoi ajută pe mama Elena să coboare, îi sărută mâna și o îmbrățișează ca un ginere iubitor cei era și-l ajută și pe bătrânul Negruș. Cumnatusău Ghiță deshămase caii și le pusese în față un braț de fân apoi, la îndemnul lui Costache urcară scara spre casă fiind conduși să intre în
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
este împodobită cu cele mai frumoase scoarțe, aici se păstrează așternuturile, pernele și covoarele, clituite până la pod precum și lada de zestre a fetelor de măritat. Maria auzind gălăgia făcută de noii veniți, veni din odaia de din sus și o îmbrățișă cu drag pe mamă-sa și pe Ghiță. Apoi mama Elena o îndemnă să-i lase pe bărbați să țină sfat în odaia unde intraseră iar dânsa dori să stea împreună cu fiica și nepoții în camera „de din sus”. La
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ani. S-a așezat pe patul dinspre geam și începu săși întrebe nepoții pe rând, cum îi cheamă și câți ani au. Erau doar cei mai mărunți fiindcă Emilia, Mihăiță și Gheorghiță erau duși cu treburile gospodăriei. Cei mici erau îmbrățișați cu dragoste de bunică și primea fiecare câte un măr, o gutuie sau câteva nuci. − Lasă-i mamă, ce trebuia să aduci tocmai de la Cursești, au destule în livadă ; − Ia lasă tu, Marie, e bun ce aveți voi dar astea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe mama și-om pleca de unde am venit, spuse Ghiță și se îndreptă spre căruță. Sfatul mamei Elena cu fata ei și nepoții a continuat și după vreo două ceasuri de la plecarea bărbaților la târg se întoarse acasă Mihăiță. O îmbrățișă și el pe bunica cu dragoste după ce-i sărutase mâna și întrebă, cu oarecare șiretenie: − Singură ai venit de la Cursești, bunică, eu nu mai văd pe nimeni ? La întrebarea unde este Gheorghiță, răspunse că acesta deshamă caii ca să-i ducă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
întâmplat? − Trebuia să-ți spună Toader Axinte, da’ el mia spus mie să-ți spun, că el nu mai avea timp, are mult de lucru...mama matale, mătușa Elena, a murit azi dimineață. Cred că a lăsat-o inima... Se îmbrățișară amândouă plângând, Ileana mai mult de jalea cumnatei sale dar și amintindu-și de mama Elena, care le-a fost o pildă de înțelepciune și purtare. Amândouă, și Maria și Ileana, cumnată-sa, au trăit la Pungești, departe de locurile
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Drumul a decurs ca de obicei, cu popasurile necesare ca drumeții să-și mai desmorțească oasele iar caii să-și refacă forțele cu ajutorul traistelor cu tain. Când au ajuns acasă au fost primiți cu urale de bun venit, s-au îmbrățișat cu căldură și totul a căpătat un aer de sărbătoare care i-a emoționat îndeosebi pe cei mici, încât mai-mai nu-și mai țineau minte numele. înainte de a asfinți soarele, a urmat masa de seară, mai îmbelșugată ca de obicei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
păduchii foiau de colo-colo așa încât la râia ce aveam se mai adaugă și ei, familiari aglomerărilor militare încă din cele mai vechi timpuri și astfel ajung la Priponești garnisit cu podoabele amintite. Când ai mei s-au repezit să mă îmbrățișeze strig cu voce puternică: „Stați! Nu vă apropiați de mine, că am râie și păduchi!” Am scăpat ușor de podoabele ce aveam fără a molipsi pe cineva. Tot atunci sora mai mică, cu soțul remobilizat năștea o fetiță pe care
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
luptam pe pământul Basarabiei și venise momentul sacrificiului suprem! Mă adâncesc în gânduri și călătoresc cu gândul în timp și spațiu... Colind ulițele satului natal și întâlnesc figuri cunoscute. Văd pe mama, pe tata și ceilalți membri ai familiei, îi îmbrățișez luându-mi rămas bun de la ei. Văd peste tot oameni și locuri dragi mie. De toți și de toate mă despărțeam... Urmăresc în gândurile mele soția, fetița și întreaga familie de la Buzău. Soția se refugiase acolo. Pe toți îi vedeam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tatălui meu. Cobor încet și merg spre poartă, în timp ce sunt anunțat că cineva mi-a venit de acasă, ca pe vremea când eram elev normalist la Bârlad, îl văd apoi pe tata scrutând atent direcția din care veneam. M-a îmbrățișat cu disperare, tremurând amândoi de emoție! Venea de acasă cu atâtea bunătăți - ca după Paști, dar... iaurt nu-mi adusese... Stăm pe o bancă în timp ce tata mă privește îndelung. În acel moment făceam un mare efort fizic să nu-mi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Apostoleanu de la Iași, ori Stan Cucu de la București. În impresionanta adunare, după discuții cu unii colegi și conșcolari, am marea bucurie să întâlnesc pe Stan N. Cucu, profesor de istorie din ultimii cinci ani de școală normală. Emoționați amândoi, ne îmbrățișăm călduros, apoi o mică discuție din care înțelege că sunt profesor de română, mă felicită că m-am realizat ca profesor, că timpul n-a trecut fără folos pentru mine și, în glumă, o face pe supăratul, spunându-mi glumeț
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
zece pe care l-am restituit chiar cu felicitări pentru școală, pentru profesorul de istorie - prezent în fața mea și abia în ultimă instanță era și pentru mine, ca participant. Își reamintește faptul relatat și ca semn de împăcare mă mai îmbrățișează încă o dată. Pot fi uitate asemenea emoții, asemenea bucurii? Tocmai când prof. Cucu mă îmbrățișa, printre participanți zăresc apropiindu-se încet pe bunul și blândul profesor de geografie, Apostoleanu Victor. Încă nu scăpasem din îmbrățișarea de care spuneam, că mă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
prezent în fața mea și abia în ultimă instanță era și pentru mine, ca participant. Își reamintește faptul relatat și ca semn de împăcare mă mai îmbrățișează încă o dată. Pot fi uitate asemenea emoții, asemenea bucurii? Tocmai când prof. Cucu mă îmbrățișa, printre participanți zăresc apropiindu-se încet pe bunul și blândul profesor de geografie, Apostoleanu Victor. Încă nu scăpasem din îmbrățișarea de care spuneam, că mă și simt mângâiat părintește pe obraz de prof. Apostoleanu, care în mod admirativ îmi spune
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
părintește pe obraz de prof. Apostoleanu, care în mod admirativ îmi spune: „Măi, dragă M., prea bun elev mi-ai fost! Învățai atât de bine, te purtai atât de respectuos și de cuviincios, încât acum nu pot decât să te îmbrățișez cu marea bucurie a momentului pe care-l trăim”. Alte și alte întâlniri de suflet cu alți colegi și conșcolari. Apoi banchetul și alte activități programate timp de trei zile. Am bucuria întâlnirii și a câtorva colegi pe care nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Ajung la locuința colegului, spun cine sunt și ce urmăresc, soția vrea să l scoale din somn - era după masă, însă eu o rog să mă lase pe mine, să fac acest lucru. Deși trezit brusc din somn, colegul mă îmbrățișează ca după 35 de ani! N-am rămas decât o oră și jumătate, am fost ospătat colegial și... la drum prin Mărășești-Tecuci-Bârlad, fiindcă în ziua următoare reîncepeam cursurile din trimestrul trei. Acum știam cine va veni la adunare și cine
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
colegul Coșulschi de la Craiova a revenit să ne revadă, a găsit-o bolnavă, am discutat mult cu el, și-a luat rămas bun, a dat să plece, dar a revenit ca să transmită ceva special din partea soției lui și s-au îmbrățișat colegial, prietenește, pentru ultima dată. Am fost la medic. Singura problemă de rezolvat, de stăpânit, era tensiunea arterială oscilantă... Înainte de a încheia adunarea noastră, eu am avut curajul să propun o nouă și ultimă adunare, a cincea în ordine, peste
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
puțin dau să intru în casă. Ușa de la bucătărie a scârțâit și atunci mă aud strigat cu glasul ei, de totdeauna: „Sandy, vino repede de-mi ține capul cu palmele, că rău mă mai doare!” Imediat sunt lângă ea, îi îmbrățișez capul cu ambele mâini, ea se uită la mine, îmi zâmbește, mă privește o clipă cu ochii ei albaștri, face o mișcare a capului dreapta stânga-dreapta și gata! N-am crezut că se sfârșise... Ies în stradă, în vecini, văd
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în loc, începem să ne gândim la drumul de întoarcere spre Paris. N am urmat același traseu de la venire, ci am ocolit spre dreapta către est și am trecut peste marele pod arcuit de la gura Senei. De aici, de pe arcul podului, îmbrățișăm o priveliște de mulți kilometri împrejurul nostru! Pe dedesubt circulau vapoare și vaporașe, iar noi nu știam la ce să ne uităm în jurul nostru. Ne impresiona minunea arhitectonică a acestui grandios pod, dar și mirificele priveliști și forfota în dublu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
luat-o de mână și, prin căsătorie, a ajuns mai mult decât sperase în cele mai optimiste visuri. Câțiva ani mai târziu, în timp ce plecam la Olănești pentru tratament, o întâlnesc la braț cu un adevărat Făt-Frumos, se repede la mine îmbrățișându-mă și spunând însoțitorului ei: „Uite, Viorele, este domnul profesor care mi a schimbat cursul vieții. Fără sprijinul dumnealui n-am fi reușit să ne întâlnim și să ne căsătorim!” Ce poate fi mai frumos și mai înălțător pentru un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
vârstnici, ne felicităm reciproc, în timp ce tânăra ingineră își face curaj să stea de vorbă cu mine. Se uită în ochii mei, roșie ca un bujor înflorit în luna mai și-mi mărturisește sfielnic: „Dați-mi voie, domnule profesor, să vă îmbrățișez și să vă sărut, că mi-ați fost cel mai drag profesor și director”. Inginera nu uitase că într-un moment critic i-am luat apărarea intuind că era acuzată pe nedrept și acum îmi mulțumea îmbrățișându-mă ca pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
profesor, să vă îmbrățișez și să vă sărut, că mi-ați fost cel mai drag profesor și director”. Inginera nu uitase că într-un moment critic i-am luat apărarea intuind că era acuzată pe nedrept și acum îmi mulțumea îmbrățișându-mă ca pe un adevărat părinte... Sau, mulți ani după această întâmplare, într-un loc deschis, în văzul lumii, o bătrânică cu tâmple argintii - că ale mele, erau albe ca neaua, mă sărută cu un sărut amânat timp de cinzeci
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Pentru serviciile mele, amicul îmi înmâna în fiecare zi, în recreația mare, din partea mamei sale, două felii groase de pâine neagră unse cu untură de porc și magiun, ceea ce pe vremurile acelea reprezenta o răsplată generoasă. Pe la 10 ani am îmbrățișat, după orele de școală, meseria moșilor și strămoșilor, respectiv am devenit cioban. Să mă explic: sora cea mare se măritase cu băiatul unui vecin, student la agronomie în ultimul an. Tip întreprinzător, acesta pe lângă un mic teren, transformat în grădină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și-a manifestat dorința de a-l întâlni la vila ce-i fusese rezervată. În ziua respectivă, la ora 17,00, într-o superbă după-amiază, Hoveida își aștepta prietenul în fața vilei. Apare Maurer la volanul unui Mercedes alb, coboară, se îmbrățișează și Hoveida îl întreabă admirativ: "Mai șofezi Jeane, mai șofezi?". Eram în spatele lor și l-am auzit pe Maurer răspunzând: "Nu numai că șofez, dar mai și conduc!".) Au fost două personalități cu sfârșituri stranii Maurer în uitare, Hoveida executat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
1974 Augusto Pinochet s-a impus ca președinte perpetuu. Augusto Jose Ramon Pinochet Ugarte, s-a născut, ca și adversarul său Allende, la Valparaiso, în 1906, ca descendent al unei familii de bretoni, stabilită în Chile în secolul XVIII. A îmbrățișat cariera militară, ajungând, în 1981, la gradul de căpitan-general. A dizolvat Congresul, a interzis partidele politice și orice asociații politice sau sindicale, a instaurat starea de urgență și a început chiar din prima zi vânătoarea de "opozanți", înființând apoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]