9,153 matches
-
sub ea. — Trebuie să gândim logic. În ce situație ne aflăm? Am pierdut motorul. Barca se scufundă. Mai avem laptopul și mai avem sulița. Cum a spus doctorul, dacă Eric poate străpunge rechinul înainte să se scufunde barca, câștigăm. Fidorous încuviință. — Foarte bine rezumat. — Singura noastră mare problemă, continuă Scout, este să convingem ludovicianul să se apropie destul de mult și să stea destul de nemișcat ca să fie străpuns înainte ca barca să se scufunde. Scoase un suspin de deznădejde. — Aveți vreo idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și că el a fost destul de nerod ca să-mi cânte în strună. Dacă e așa, nouă ne pare rău că te-am târât pe tine în toată nenorocirea asta. — Mda, am spus. Doctorul se uită la noi un moment, apoi încuviință încet din cap, în semn de mulțumire. În bătaia soarelui, am simțit un zâmbet trist și glacial străbătându-mi chipul. — În orice caz, spuse Scout, ce-i aia? Fidorous întinse lucrul pe care-l adusese din cabină împreună cu tubul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ia niște fotografii și o eșarfă veche, pe care Clio o purta în copilărie și pe care, cine știe cum, a păstrat-o toată viața. Nici măcar nu văzusem eșarfa vreodată, dar m-am prefăcut că e ceva important pentru Clee și am încuviințat din cap atunci când mi le-a cerut și am dus niște șervețele de hârtie când mama ei a început să plângă. Adusese cu ea câteva albume și mi-a arătat poze cu toate acele Clio pe care eu nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se înălța măreață și stâncoasă, încețoșată în zare. — Ian! am strigat, pe jumătate spre motan și pe jumătate de bucurie că-i văd bărcuța. Am fluturat din mână în direcția lui. Cred că-l văd. Tu îl vezi? — O, da, încuviință ea, uitându-se în depărtare, ferindu-și ochii de soare cu mâna. Te așteaptă necazuri mari. Haide. — Scout. — Mda? — S-a sfârșit, nu? — Da. S-a sfârșit. Se uită la mine. — Te simți bine? Am încuviințat din cap. Sunt bucuros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îl vezi? — O, da, încuviință ea, uitându-se în depărtare, ferindu-și ochii de soare cu mâna. Te așteaptă necazuri mari. Haide. — Scout. — Mda? — S-a sfârșit, nu? — Da. S-a sfârșit. Se uită la mine. — Te simți bine? Am încuviințat din cap. Sunt bucuros, am spus încet. Și-acum unde mergem? Arătă cu degetul spre insulă. — Mda, dar ce-i aia, ce-i cu adevărat? Scout zâmbi. — Acasă. Pe când îi împingeam bărcuța spre țărmul din zare, Ian se uita încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui de la clinica din Cannes; era destul ca să-i asigure un venit confortabil. După ce se mutară Într-o vilă din Sainte-Maxime, Marc nu-și schimbă defel obiceiurile de singuratic. Janine Îl Îmboldea să se ocupe de cariera lui cinematografică; el Încuviința, dar nu făcea nimic, se mulțumea să aștepte următorul subiect de reportaj. Când Janine organiza un dineu, el prefera adesea să mănânce singur, puțin Înainte, În bucătărie; apoi pleca să se plimbe pe țărm. Revenea chiar Înainte de plecarea invitaților, pretextând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
iar dacă nu, cu cine? Pe cine trebuia să-l preferi, pe Rintintin sau pe Rusty? Deși catolică, catolica nu-l iubea pe Papă; susținea că Ioan-Paul al II-lea, cu mentalul lui medieval, frâna evoluția spirituală a Occidentului. — Da, Încuviință Bruno, e un husen. Expresia, puțin cunoscută, Îl făcu să crească În ochii celor două femei. — Iar Dalai-lama știe să miște din urechi..., Încheie Bruno cu tristețe, terminându-și biftecul de soia. Catolica se ridică furtunos, renunțând la cafea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu un aer ecleziastic, comentau performanțele fustangiului. — E lipicios, Înțelegi..., spuse unul. Teoretic, asemenea femeie nu-i de nasul lui, e urât, are burtă, e și mai scund decât ea. Dar e lipicios, pramatia, cu asta reduce din handicap. Celălalt Încuviința cu un aer posac, depănând cu degetele niște mătănii imaginare. Terminându-și vodca cu suc de portocale, Bruno Își dădu seama că lipiciosul Karim izbutise să-și atragă prada pe un tăpșan ierbos. Trecându-i o mână pe după gât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Se simțea cam jenată, dar până la urmă accepta; habar n-avea de erotism, de lenjerie, nu avea nici o experiență. De altfel, nu știu de ce-ți vorbesc despre ea, doar o cunoști, nu? — Am fost la nunta voastră... — Într-adevăr, Încuviință Bruno cu un aer uluit, aproape năuc. Îmi amintesc că venirea ta m-a surprins. Credeam că nu mai vrei să ai de-a face cu mine. Nu mai voiam să am de-a face cu tine. Michel se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai spuse Bruno. Dacă ar avea un accident, dacă i s-ar Întâmpla o nenorocire, n-aș putea suporta. Țin la copilul ăsta mai mult decât la orice. Cu toate astea, niciodată n-am reușit să-i accept existența. Michel Încuviință. Bruno se Îndreptă spre ascensor. Michel reveni la birou, scrise pe o foaie de hârtie: „De notat ceva despre sânge”; apoi se Întinse, simțea nevoia să se gândească, dar adormi aproape imediat. Peste câteva zile regăsi foaia, scrise dedesubt: „Legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
el, Îmi pare rău. Ea Îl sărută, se ghemui la pieptul lui, el simți stropii de spermă de pe obrajii ei. Nu-i nimic, Îi spuse ea cu blândețe, nu face nimic. Vrei să plecăm? propuse ea puțin mai târziu. El Încuviință Întristat, excitația Îl părăsise complet. Se Îmbrăcară repede și plecară imediat. În săptămânile următoare, Bruno izbuti să se controleze mai bine; fu Începutul unei perioade bune, o perioadă fericită. Viața lui avea acum un sens, limitat la weekendurile petrecute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
haină militară de camuflaj și un tricou Greenpeace, avea tenul mat, părul negru Împletit În codițe; pe scurt, stilul rasta. — Salut, Bulache, făcu Bruno cu avânt. Ți-l prezint pe frate-miu. Ei, mergem s-o vedem pe babetă? Celălalt Încuviință fără o vorbă; se pare că, dintr-un motiv sau altul, hotărâse să nu răspundă la provocări. Părăsind satul, drumul urca În pantă lină pe coasta muntelui, În direcția Italiei. După un deal Înalt, ajunseră la o vale foarte largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o noapte la dispoziție. O să mă duc la un bar cu târfe, sunt peste tot, la Nisa. Se Încruntă, se Întunecă. — De când iau litiu, nu mi se mai scoală deloc, dar nu-i nimic, mie Îmi place și așa. Michel Încuviință absent, urcă În vagon: Își rezervase o cușetă. PARTEA A TREIA NEMĂRGINITUL EMOȚIONAL 1 Revenit la Paris, găsi o scrisoare de la Desplechin. Conform articolului 66 din regulamentul interior al CNRS, Michel trebuia să solicite fie reintegrarea, fie prelungirea disponibilizării cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sau un „Nu știu“ mormăit - către centrul intersecției, un rond mare, rămas ca prin minune liber de prezența automobilelor, În mijlocul căruia trona postul de control al polițistului. — Haidem și noi Într-acolo, am spus. Poate-aflăm lucruri noi. — Să mergem, a Încuviințat Silvio. Oricum, altceva mai bun nu avem de făcut. Isabella, care privea speriată În toate părțile de sub streașina umărului său, n-a spus nimic, dar s-a lăsat dusă. Guido ni s-a alăturat, trăgând speriat cu ochiul Înapoi spre
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
continua interogatoriul. - Dar „Vreau să fiu sportiv” ai citit? - I-ha, da’ voi nu citiți nimic. La teatrul de păpuși ați fost? - Nu, recunoscu copilul. Din ce în ce mai plină de dispreț, domnișoara Cristina nul slăbi. - Da’ la film te-ai dus? Băiatul încuviință. Asta da, o făcuse. - Și „Fata piratului” ai citit? se grăbi Cristina să revină pe terenul slab. Da’ „Omul prost”? - !!! - Voi nimica nu citiți! exclamă dînsa cu exasperare. Cu ochi albaștri și gene cîrligate, surioara celui interogat o privea pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ceva, atunci eu sunt acela. Ha‑ha‑ha, hi‑hi‑hi! În sfârșit, grupul cel vesel se desparte, după ce s‑a pus și întrebarea dacă băiețelul a făcut‑o deja sau încă nu și dacă are voie, la care tatăl încuviințează mândru și spune că l‑a școlit el personal. Rainer însă n‑a făcut‑o niciodată, ceea ce nu trebuie să știe decât soră‑sa, fiindcă spusele lui afirmă contrariul. Din câte spune el, a făcut‑o de multe ori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se face că am ajuns noi, niște biete femei, să te scoatem din apa care curge mereu? - Poate că nu era altă cale să vă putem Întâlni, se băgă În vorbă Enkim. Ne-ați fi primit la voi altminteri? Am Încuviințat spusele prietenului meu și am zâmbit. - Nu pe tine te-am Întrebat. Răspunde, se uită ea la mine. Nu era nici pe departe precum Siloa, așa că am știut În ce fel să-i vorbesc: - Tu și cu mine nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bătrânul ăla a și murit. Și... culmea, a fost lovit de un autocar chiar acolo În parcarea aia În care tot făcea pe vedeta. „Așa cum Îl vedeți, spusese despre el ghidul local, bătrânul e un om foarte elevat.“ „Adânc elevat!“ - Încuviințase fotbalistul. Săracul, ce moarte! G. Identitate personală Spuneți-mi, ce e trupul? O frază de mine inventată spre-a mă supune ei? — Nu, nu, nu, repetă bătrânul trântind cu pumnul lui osos În masă. Nu există nici un Popescu de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pielița plesnind pe alocuri datorită cărnii îmbelșugate. Cât e de ciudat, cât de ciudat, se gândește, și gândul îl umple de o melancolie dulce-amăruie exact ca vișinata din clondir. Ele există deja și totuși nu există, spune el. Într-adevăr, încuviințează femeia în șoaptă. Sunt pregătite dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unei apropiate revederi („tot aici!”). El va lua acum trenul spre casă, urmând să o anunțe cât de curând despre viitoarea oprire în gara orașului ei, pentru a rămâne la hotel o zi două, „sau chiar mai multe”. Teodora a încuviințat în tăcere, vorbind însă cu ochii (acum Profesorului i s-au părut negri), în care i se aprindeau scurt mici luminițe. I-a mângâiat părul, gândindu-se din nou la tabloul alegoric Păcatul de Franz Stuck, descoperit cândva dintr-o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
acest rezultat al consultului medical. După rostogolirea unei conversații vioaie, la care de data aceasta participai, doamna și domnul Pavel le propuse - Anei și fiicei - să mai stea o zi, să vadă orașul, invitație ce parcă era așteptată, căci Ana Încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm Încă multă vreme, pînă la Înnoptarea zilei de vară, și Înainte de a ne duce la culcare, Ana, Într-o fracțiune de timp, ca o comprimare a lui, se apleca Înspre mine și, În loc de „noapte bună”, șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
noul ajutor de bucătar. Nu oricine ajunge ajutor de bucătar la un personaj de vază ca mine. Știi că eu, Aulus Vitellius, sunt guvernatorul Germaniei Inferior și că aici, la Colonia Agrippinensium, sunt considerat mai presus de un suveran? Băiatul încuviință. Un zâmbet ușor se desena pe buzele groase ale lui Vitellius, pe chipul cu obraji proeminenți și maxilare puternice. — Cum te cheamă? — Listarius, răspunse repede băiatul. Broboane de sudoare se adunaseră pe fruntea lui. — Ți-e frică? Ți-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații se simțeau ignorați, neglijați. Știi la fel de bine ca mine cât sunt de orgolioși. Dacă nu-i ungi, nu te urmează. — Ai anulat destule pedepse poruncite de Capito. Am auzit că, de cum ai venit, ai deschis practic porțile închisorilor. Vitellius încuviință, râgâind de mai multe ori. — Am anulat toate ordinele lui Capito. Am readus mulți ofițeri în posturile lor... Am anulat toate pedepsele, inclusiv amenzile... Am adus înapoi gărzile pretoriene care fuseseră transferate în legiuni - știi cât de greu le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bărbați la fel de curajoși ca și tine. — Unde anume? — La Antonius Primus, fratele meu. — Glumești? Mă duci direct la soldați? De parcă soldații n-ar ști ce pedepse prevede legea pentru gladiatorii fugiți de la Ludi! — Ai încredere. Ai încredere în mine. Titus încuviință. — Bine. Cum aș putea să nu am încredere în tine? Se întoarse spre Maktor. — Mă duc să pregătesc caii. După puțin timp, în dimineața cenușie de ianuarie, doi bărbați călare străbătură la trap drumul, îndepărtându-se de Colonia Agrippinensium, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai aproape. — Unde-i sacul meu? Sacul meu... Oamenii se agitară și începură să murmure la auzul întrebării aceleia neobișnuite. De ce-i trebuia un sac unuia care urma să moară? Comandantul escortei îi întinse lui Valerius sacul. — Ăsta e? Valerius încuviință. Îl luă și și-l puse la gât. Privi în sus, la cei doi soldați care întindeau mâinile să-l ajute să urce pe eșafodul unde avea să fie judecat. O clipă mai târziu, era pe eșafod. — Potrivit cărui obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]