9,387 matches
-
50, este adusă în scenă ideea tăcerii ca limbaj și a proclamării morții lui Dumnezeu în lumea modernă. Problematica pusă de această nuvelă este cea a neliniștii și scepticismului omului modern față de existența sau inexistența lui Dumnezeu. Revenirea în finalul nuvelei la cadrul inițial semnifică faptul că adevărul nu este o noțiune absolută, ci relativă, iar sensurile se construiesc din aproximări și fluctuații între subiect și obiect. Nereușita comunicării între actori și spectatori se datorează faptului că ei trăiesc în două
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
în loc să încerce să stăpânească timpul prin spirit pentru a-și depăși condiția. Renunțarea din final a autorului de a mai scrie piesa subliniază tocmai ideea că omul este incapabil să înțeleagă misterul prin rațiune. Unii cercetători au considerat că această nuvelă ilustrează concepțiile lui Mircea Eliade asupra teatrului, susținând că omul poate reuși să ajungă prin teatru la esența lucrurilor, adică la punctul de pornire al lumii, sustrăgându-se istoriei prin spectacolele teatrale. Scriitorul credea că „artele (dansul, muzica, poezia, artele
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
contemporanii nu le bănuiesc”. În concepția sa, arta este o cale de contemplare a sacrului prin care se încearcă înțelegerea esențelor și a elementelor primordiale ale vieții, iar teatrul devine un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze miturile clasice. Nuvela se folosește de elementele teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată mitic și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este „un proiect de teatru în stil voit absurd
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze miturile clasice. Nuvela se folosește de elementele teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată mitic și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este „un proiect de teatru în stil voit absurd (antiteatru)”, având ca temă misterul descoperirii Spiritului. Cercetătorii literari au evidențiat valoarea literar-artistică a acestei nuvele, definind-o ca „o artă poetică, ca formă a metadiscursului, a comment faire-ului eliadesc
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este „un proiect de teatru în stil voit absurd (antiteatru)”, având ca temă misterul descoperirii Spiritului. Cercetătorii literari au evidențiat valoarea literar-artistică a acestei nuvele, definind-o ca „o artă poetică, ca formă a metadiscursului, a comment faire-ului eliadesc”. Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia, a scris în
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
a metadiscursului, a comment faire-ului eliadesc”. Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia, a scris în volumul "Jurnalul fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) că nuvelele „La țigănci”, „Adio!...” și „Pe strada Mântuleasa...” sunt „trei perfecțiuni”; el își exprima tot acolo mirarea că nuvela „Adio!...” a fost publicată în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București, afirmând că
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia, a scris în volumul "Jurnalul fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) că nuvelele „La țigănci”, „Adio!...” și „Pe strada Mântuleasa...” sunt „trei perfecțiuni”; el își exprima tot acolo mirarea că nuvela „Adio!...” a fost publicată în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București, afirmând că ar fi vorba de „o elegie legionară” ce a trecut de cenzură. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
nuvela „Adio!...” a fost publicată în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București, afirmând că ar fi vorba de „o elegie legionară” ce a trecut de cenzură. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei a atras și unele critici. Astfel, filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela nu reușește să-și dizolve teza metafizică în substanța epică și intelectuală a prozei. Nuvela „Adio!...” a fost tradusă în mai multe limbi străine: germană („Adieu!...”, în vol
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București, afirmând că ar fi vorba de „o elegie legionară” ce a trecut de cenzură. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei a atras și unele critici. Astfel, filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela nu reușește să-și dizolve teza metafizică în substanța epică și intelectuală a prozei. Nuvela „Adio!...” a fost tradusă în mai multe limbi străine: germană („Adieu!...”, în vol. "Bei den Zigeunerinnen: Phantastische Geschichten", Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1980; traducere de
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
o elegie legionară” ce a trecut de cenzură. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei a atras și unele critici. Astfel, filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela nu reușește să-și dizolve teza metafizică în substanța epică și intelectuală a prozei. Nuvela „Adio!...” a fost tradusă în mai multe limbi străine: germană („Adieu!...”, în vol. "Bei den Zigeunerinnen: Phantastische Geschichten", Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1980; traducere de Edith Silbermann), engleză („Goodbye”, în vol. "Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Works of
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
„Fata căpitanului” este o nuvela de inspirație folclorică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în iulie 1955 la Casa Gabriella din Ascona (Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
„Fata căpitanului” este o nuvela de inspirație folclorică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în iulie 1955 la Casa Gabriella din Ascona (Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Această nuvelă cu titlu pușkinian prezintă antrenamentul pentru supraviețuire al
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
căpitanului” este o nuvela de inspirație folclorică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în iulie 1955 la Casa Gabriella din Ascona (Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Această nuvelă cu titlu pușkinian prezintă antrenamentul pentru supraviețuire al unui băiat orfan ce își dorește să devină un
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Această nuvelă cu titlu pușkinian prezintă antrenamentul pentru supraviețuire al unui băiat orfan ce își dorește să devină un spirit liber și să își depășească semenii. Comportamentul bizar al copilului Brânduș îi derutează pe oamenii maturi, dezvăluindu-i înțelepciunea și caracterul superior
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
antrenamentul pentru supraviețuire al unui băiat orfan ce își dorește să devină un spirit liber și să își depășească semenii. Comportamentul bizar al copilului Brânduș îi derutează pe oamenii maturi, dezvăluindu-i înțelepciunea și caracterul superior tipice unei ființe libere. Nuvela pune accent pe factorul divinație și pe antrenarea voinței. Un băiat orfan pe nume Brânduș, în vârstă de vreo 12-13 ani și originar din Breaza (azi în județul Prahova), este angajat de căpitanul Lopată ca să boxeze cu fiul său, Valentin
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
copaci fără să mă simte pasere, și într-o zi am să-mi pot da drumul pe râpă fără să mă vatăm. Eu sunt copil găsit, eu n-am părinți de rând, ca ceilalți.”" Locul unde se petrece acțiunea acestei nuvele este orașul Breaza, aflat la poalele Munților Bucegi. Mircea Eliade cunoștea localitatea deoarece își petrecuse acolo în două rânduri câteva zile din concediul de vară: mai întâi în iulie 1932, când se afla în permisie militară și a petrecut o
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
așa că a plecat în vacanță în Elveția. El s-a aflat în luna iulie la Casa Gabriella din Ascona, asistând la conferințele pe teme spirituale organizate de grupul Eranos în reședința Olgăi Fröbe-Kapteyn de pe malul lacului Maggiore. Acolo a scris nuvela „Fata căpitanului”, într-o singură zi din iulie 1955. Eliade a menționat scrierea acestei nuvele atât în jurnalul său ("„La Casa Gabriella, în iulie, am scris nuvela Fata Căpitanului.”"), cât și în memoriile sale ("„Luna iulie am petrecut-o la
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Casa Gabriella din Ascona, asistând la conferințele pe teme spirituale organizate de grupul Eranos în reședința Olgăi Fröbe-Kapteyn de pe malul lacului Maggiore. Acolo a scris nuvela „Fata căpitanului”, într-o singură zi din iulie 1955. Eliade a menționat scrierea acestei nuvele atât în jurnalul său ("„La Casa Gabriella, în iulie, am scris nuvela Fata Căpitanului.”"), cât și în memoriile sale ("„Luna iulie am petrecut-o la „Casa Gabriella”. Mă simțeam cu adevărat în vacanță. Mă întrebam, uneori, ce fel de „literatură
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
grupul Eranos în reședința Olgăi Fröbe-Kapteyn de pe malul lacului Maggiore. Acolo a scris nuvela „Fata căpitanului”, într-o singură zi din iulie 1955. Eliade a menționat scrierea acestei nuvele atât în jurnalul său ("„La Casa Gabriella, în iulie, am scris nuvela Fata Căpitanului.”"), cât și în memoriile sale ("„Luna iulie am petrecut-o la „Casa Gabriella”. Mă simțeam cu adevărat în vacanță. Mă întrebam, uneori, ce fel de „literatură” mi-ar plăcea să scriu în cazul că Forêt interdite ar fi
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
am petrecut-o la „Casa Gabriella”. Mă simțeam cu adevărat în vacanță. Mă întrebam, uneori, ce fel de „literatură” mi-ar plăcea să scriu în cazul că Forêt interdite ar fi avut succes. Într-o dimineață, m-a ispitit o nuvelă, Fata Căpitanului; destul de scurtă, am încheiat-o în aceeași seară. Personajele principale erau doi adolescenți, o fată și un băiat, amândoi neobișnuit de enigmatici.”"). Aproape toată luna august a petrecut-o într-un han modest din micul sat Täsch de lângă
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Täsch de lângă Zermatt, în apropierea graniței dintre Elveția și Italia; acolo se aflau medicul cardiolog Roger Godel și soția sa, Alice, prieteni de familie din Paris, care erau pasionați de Grecia antică și spiritualitatea indiană. Acolo a început să scrie nuvela „Pe strada Mântuleasa...”, pe care o va finaliza 12 ani mai târziu. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
medicul cardiolog Roger Godel și soția sa, Alice, prieteni de familie din Paris, care erau pasionați de Grecia antică și spiritualitatea indiană. Acolo a început să scrie nuvela „Pe strada Mântuleasa...”, pe care o va finaliza 12 ani mai târziu. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Paris, care erau pasionați de Grecia antică și spiritualitatea indiană. Acolo a început să scrie nuvela „Pe strada Mântuleasa...”, pe care o va finaliza 12 ani mai târziu. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Autorul a notat la finalul scrierii următoarea
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
notat la finalul scrierii următoarea datare: „Täsch, iulie 1955”. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Fata căpitanului” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Titlul nuvelei lui Mircea Eliade este preluat de la romanul omonim al
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Fata căpitanului” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Titlul nuvelei lui Mircea Eliade este preluat de la romanul omonim al scriitorului rus Aleksandr Pușkin, care prezintă supraviețuirea unei povești de dragoste într-o societate guvernată de o ordine socială brutală. Nuvela eliadescă prezintă povestea de supraviețuire a unui băiat orfan ce
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]