8,991 matches
-
Clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de principesa N. G. Dadiani. Colecția muzeului s-a completat de-a lungul timului, cu icoane vechi, lucrări ale pictorilor basarabeni și a celor din Rusia, Europa Occidentală, Japonia, India, China. În 1947, prin testamentul profesorului Academiei de Arte Plastice din Sankt-Petersburg, Pavel Șillingovski, MNAM i-a fost donată o colecție impunătoare de lucrări de grafică ale maeștrilor europeni și ruși din sec. XVII-XIX. În 1962, muzeul a primit în dar colecția fostului profesor de la
Muzeul Național de Artă al Moldovei () [Corola-website/Science/334240_a_335569]
-
East River spre New York și tăierea Canalului Corint (1891-1893 ). Există, de asemenea, o reproducere a laboratorului Nobel, unde un accent deosebit este pus pe experimentele sale cu nitroglicerina, care a fost descoperită de chimistul italian Ascanio Sobrero în anul 1847. Testamentul lui Nobel, datat 27 noiembrie 1895, este afișat în centrul foto-galeriei dedicată Laureaților Premiului Nobel. Prin acesta, celebrul suedez, a lăsat bunurile sale pentru a se crearea fondul de premiere anuală a celor care, în cursul anului precedent, au conferit
Vila Nobel () [Corola-website/Science/334290_a_335619]
-
foc. Tot în mandatul său se amenajează bulevardul Gării de Sud și se pavează cu piatră cubică mai multe străzi. Preocuparea sa pentru sănătatea și binele semenilor s-a manifestat până la finalul vieții, survenit în data de 6 august 1894. Testamentul său prevede ca suma de 200.000 de lei aur să fie folosită pentru construcția unui spital modern în Tecuci. Fiul său, Teodor Cincu, care a pășit pe urmele tatălui său, fiind în trei rânduri primar, i-a dus la
Anton Cincu () [Corola-website/Science/335242_a_336571]
-
cu motive ale iconografiei occidentale. Există doar trei excepții întruchipate de trei icoane ale Adormirii Maicii Domnului. Izvoarele cele mai prolifice de inspirație ale lui Mișu Popp au fost xilografiile făcute după desenele realizate de Gustave Doré în vederea ilustrării Noului Testament. Există copii directe ("Biciuirea lui Isus" și altele) precum și compoziții adaptate din aceste stampe ("Isus pe muntele măslinilor", "Isus umblând pe mare"). Tot în acest complex pictural se mai vad influențe după stampa lui Jan van Luyken ("Vindecarea ologului") și
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
se roage pentru ea, Villon o descrie în „Baladă ce a făcut-o Villon la ruga mamei sale spre a se închina la Maica Domnului” (Ballade que Villon fait à la requeste de sa mère, pour prier Nostre Dame) din „Testament”, 1461: François de Montcorbier (în , după cum a fost înregistrat în registrele universității) a obținut la 18 ani, în 1449 titlul de "bacalaureat" (B.A.) al Facultății de arte (în ) și la 21 de ani, în 1452, titlul de "Maîtrise ès
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
un beneficiu ecleziastic, „privilegium fori”) și deasemenea, dreptul de admitere automată la o altă facultate. Student fiind, François s-a angrenat într-o serie de tulburări studențești din care a scăpat fără pedeapsă prin protecția părintelui Guillaume de Villon (, din „Testament”, versul 853). Villon și-a reamintit ulerior, cu melancolie, în „Testament”, de această perioadă agitată de studenție<poem> "Bien sçay, se j'eusse estudié" "Ou temps de ma jeunesse folle" "Et a bonnes meurs dedié," "J'eusse maison et couche
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
la o altă facultate. Student fiind, François s-a angrenat într-o serie de tulburări studențești din care a scăpat fără pedeapsă prin protecția părintelui Guillaume de Villon (, din „Testament”, versul 853). Villon și-a reamintit ulerior, cu melancolie, în „Testament”, de această perioadă agitată de studenție<poem> "Bien sçay, se j'eusse estudié" "Ou temps de ma jeunesse folle" "Et a bonnes meurs dedié," "J'eusse maison et couche molle." "Mais quoy ! je fuyoië l'escolle" "Comme fait le mauvaiz
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
folosită de poet pentru a cere și a obține - pe baza a două mesaje care susțineau legitima apărare a poetului, unul, din partea protectorului său, G. de Villon și un al doilea, de la avocatul întocmit de acesta, Pierre Fournier („Semincerul” - 165, „Testamentul” - 1030) - o scrisoare de grațiere cu care s-a putut reîntoarce în Paris (Pinkernell lansează și supoziția unei posibile inervenții a "Coquillarzilor"), de unde a trebuit să fugă din nou după ce a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
nou după ce a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu au rămas date precise despre scrierea literară a lui Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable) pomenit în Micul Testament (857 s.) și lăsat ca moștenire lui Guillaume Villon, (posibil că atât acest roman, cât și o pomenită bibliotecă
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable) pomenit în Micul Testament (857 s.) și lăsat ca moștenire lui Guillaume Villon, (posibil că atât acest roman, cât și o pomenită bibliotecă, au fost inexistente și menționate doar ca o glumă). Revenit la Paris după amnistiere, înainte de a apela la grațiile și serviciile
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Le Lais, octetul VI, 41-43) </poem> Se știe că el a fugit din Paris și că a avut o rudă călugăr într-un schit de lângă orașul Angers, la care s-ar fi putut refugia, deși Villon va pomeni în Marele Testament de un hotel pe numele de "Lyon d’Angiers", dar există posibilitatea unei coincidențe de nume. <poem> "(...)Que dy-je ? non pas reculer," "Chose dont on ne doibt parler..." "Ung rien, jusque au Lyon d’Angiers." "Je ne craignoye que les
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
de hoți și/sau o confrerie de homosexuali care activa prin părțile Dijonului de la sfârșitul Războiului de o sută de ani. În anul 1461 Villon a fost prins în ducatul Orléans, se presupune că nevinovat, și, după cum menționează Villon în "Testament", încarcerat la închisoarea Meung-sur-Loire într-un regim deosebit de dur, de torturi, frig, pâine și apă, în urma dispozițiilor date de Episcopul de Orléans, Thibault d’Aussigny. În „Epistolă către prieteni” (Epistre en forme de Ballade, à ses amis, 1461) Villon î
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
trei arestați cu această ocazie au fost eliberați, dar asupra lui Villon apăsau antecedentele care au fost decisive în condamnarea sa la moarte prin spânzurare. După condamnarea la spânzurare poetul a scris în închisoare, în așteptarea execuției, un epitaf, un testament lăsat în umbra morții, cinicul „Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate cea mai celebră baladă a sa, „Balada spânzuraților” ( La ballade des pendus). În urma apelului lui Villon [Balada apelului lui
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
1913, prima ediție ar fi apărut în 1495 și care-l prezintă pe Villon ca pe un ulițar chefliu. „Semincerul” („Le Lais”) este o colecție de versuri - mai ales, balade și rondeluri - scrisă în anul 1456 cu titlul inițial „Micul testament al maestrului François Villon făcut în 1456” (în ), sub semnătura "François de Montcorbier", deși poetul se recomandă din capul locului: „În o mie patru sute cinci zeci și șase / eu, François Villon, învățăcel...”: <poem> "Mil quatre cens cinquante six," "Je, François
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
în argoul hoților, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include "Lais" 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), "Testament" 1461 (sau "Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
argoul hoților, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include "Lais" 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), "Testament" 1461 (sau "Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași soartă
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include "Lais" 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), "Testament" 1461 (sau "Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași soartă. "Lais" și "Testamentul" sunt
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași soartă. "Lais" și "Testamentul" sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căință și o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă și milă. Unele balade și rondeluri, precum "Ballade de la grosse Margot", despre moștenirea pe care o lasă unei prostituate, precum și "Ballade des dames
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă și milă. Unele balade și rondeluri, precum "Ballade de la grosse Margot", despre moștenirea pe care o lasă unei prostituate, precum și "Ballade des dames du temps jadis" (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în "Testament". Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat și le-a editat (1533). Datorită stilului de versificare diferit de cel preferat de Villon (1-3/2-4) există posibilitatea să fie vorba de un
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
lungime ca și cele patru evanghelii canonice puse împreună, detaliind mai mult lucrarea lui Iisus de răspândire a învățăturilor sale. În unele aspecte cheie, Evanghelia lui Barnaba este în conformitate cu interpretarea islamică a originii creștinismului și în contradicție cu învățăturile Noului Testament. Această evanghelie este considerată de către majoritatea academicienilor, inclusiv creștini și unii musulmani (cum ar fi Abbas el-Akkad), ca fiind o pseudoepigrafie târzie; cu toate acestea unii academicieni sugerează ca ar putea conține fragmente dintr-o lucrare apocrifă anterioară (probabil gnostică
Evanghelia lui Barnaba () [Corola-website/Science/331601_a_332930]
-
de la phénoménologie, l’etat actuel de la méthode phénoménologique et son application au phénomène religieux" (Exegeza fenomenologiei, starea actuală a metodei fenomenologice și aplicarea ei în religie) și "Phénoménologie de l’exégèse, essai d’une herméneutique existentielle à partir du Nouveau Testament" (Fenomenologia exegezei, încercarea unei hermeneutici existențiale pornind de la Noul Testament). Din 1967 ocupă pe rând funcțiile de preparator (1967-1973), asistent (1973-1980), profesor de filosofie (1980-1995) și profesor emerit (1995-prezent), în cadrul facultății de filologie și literatura a Universității din Cairo. În anii
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
depășește de multe ori individul asupra căruia se aplică, așa cum încă asociază reguli cu structuri de grup, și nu cu individualitatea unei persoane văzute ca o entitate distinctă de grupul social. 1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, cu Trimeteri, Societatea Biblică Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinatate, 1983, pagina 189. 2. Grigore, George, Coranul, Çağrı Yayınları, Istanbul, 2004, paginile 16, 46, 174. 3. Hardy, M. J. L., Blood Feuds and the Payment of Blood Money in the
Vendeta în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331845_a_333174]
-
abordează de asemenea tematica obedienței sau a rebeliunilor și a dezacordurilor civile (acestea sunt desemnate adesea de termenul arab "fitna" ce se poate traduce prin sciziune sau separare). Una dintre cele mai ample lucrări redactate de Abd al-Hamid se intitulează "Testament către prințul moștenitor" în care oferă sfaturi urmașului la tron al califului în chestiuni de ordin moral, religios și militar. Prin intermediul scrierilor sale, Abd al-Hamid accentuează în special virtuțile religioase ale califilor omeiazi. Îi descrie pe aceștia ca fiind pioși
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
anului 1872, sub conducerea lui Henrik Band, care apoi a fost grădinarul șef până la moartea sa din 1913. Colecția serei a fost onorată în anii 1880 cu mai multe diplome la expozițiile naționale de horticultură. Sándor Vigyázó a dispus în testamentul său ca pentru cazul în care ar muri fără ca familia să aibă descendent masculin, moștenitorul să fie Academia Maghiară de Științe. Fiul lui, Ferenc Vigyázó a dispus în același fel. Cum acesta din urmă nu s-a căsătorit, și a
Grădina Botanică din Vácrátót () [Corola-website/Science/331861_a_333190]
-
căsătorit, și a decedat în iulie 1928, parcul castelului, ajuns într-o stare neglijată, a ajuns proprietatea Academiei. Academia însă, nevrând să se ocupe de întreținerea grădinii, l-a restituit Mariettei Bolza, nepoata lui Sándor Vigyázó, care a apelat împotriva testamentului. În 1936 Marietta Bolza a vândut castelul și parcul unui avocat din capitală. Sub noii proprietari colecțiile botanice s-au pierit, iar castelul a fost demolat. În perioada celui de al doilea război mondial și în perioada imediat următoare grădina
Grădina Botanică din Vácrátót () [Corola-website/Science/331861_a_333190]