10,163 matches
-
meu, Visarion Vasilovschi. Cele peste 300 de pagini le-am grupat în șapte secțiuni ce cuprind gândurile și frământările din diferite etape ale vieții, purtate "pe aripile dorului". Temele abordate sunt natura, iubirea și timpul. Dumnezeiasca alcătuire a lumii, în veșnica roire a anotimpurilor, am învăluit-o în bucurie și tristețe calmă, înfiorată fiind de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea de anotimpul destrămării. Eu lucrez mereu. Pentru mine viața fără muncă nu-și are rațiunea. Pornesc de la îndemnul lui F.
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
natură parcă râdea. Lumea s-a adunat cu mic cu mare în curtea bisericii, la mormântul eroului necunoscut. Preotul a început obișnuita slujbă de sărbătoare și apoi a dat citire unei lungi liste de pomenire a celor trecuți la cele veșnice din timpul celui de al doilea război mondial. Deodată atmosfera s a schimbat. Râuri de lacrimi au brăzdat fețele mamelor și fraților celor pierduți pe front. Pentru a se mai înviora situația, domnul director s-a adresat cadrelor didactice prezente
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Preotul Costișei Părinții mi-au spus că m-au botezat la casa parohială a preotului Sbiera Ștefan, pe care nu l-am mai prins eu, când m-am ridicat fetișoară în sat. Fiind bătrân și bolnav, a plecat la cele veșnice și la parohia din Costișa a venit să slujească preotul Arcadie Repta. Acesta era mai tânăr, absolvent al Facultății de teologie de la Cernăuți, unde a susținut și teza de doctorat. Foarte bine pregătit profesional și înzestrat cu voce de tenor
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
să lucreze pământul și să aibă grijă de părinți la bătrânețe. S-a căsătorit cu vecinul, Gheorghe al lui Iftemie Bordei, au o fată singură și în căminul lor domnește liniștea, dragostea și înțelegerea. Părinții s-au dus la cele veșnice, iar în casă a rămas Ion, ocupându-se de toată gospodăria. În copilărie m-am înțeles destul de bine și cu familia Mariei Lavric, fiica covaliului Lavric Ion. Cu ea am fost colegă de bancă și am admirat în persoana ei
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
au îmbolnăvit pe capete și mureau zilnic. Preotul Arcadie Repta nu mai prididea cu înmormântatul. De multe ori, cantorul Cazacu Emanoil, însoțea morții la groapă (așa erau de mulți) câte 2-3 deodată. De pe ulița noastră, s-au duc la cele veșnice Grigoraș Serafim, Ion și Dafina Grigoraș, Doca lui Ermic, Reveca lui Archip, Iliuță Ionesi. Mama îi vizita mereu pe bolnavii de tifos, fiindu-i milă de ei. Probabil ca s-a molipsit și ea și i-a transmis boala Oltei
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
primar sau viceprimar. Mama miresei pregătea masa de la cununie (dulciuri, rachiu, suc). Mirii trebuiau să semneze în registru stării civile, primeau un certificat de căsătorie, fiind declarați oficial căsătoriți. Înmormântarea presupune faptul că orice om dorește să plece le cele veșnice pregătit. Trecerea spre eternitate constituie al treilea moment important din viața omului și ultimul. În Costișa a fost și se menține tradiția ca cei în vârstă să-și pregătească cele necesare pentru moarte: haine noi, pânză albă (giulgiu), sicriul, crucea
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Mă țineam doar lângă tata, el bănuind că, doar vroiam să-i fiu de ajutor. După ani mulți, proprietarul s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă și a bolit multă vreme. În cele din urmă, s-a dus la cele veșnice, lăsând moara în grija soției și a fiicei lor, Felicia. Fiica, căsătorindu-se cu un ofițer de pe alte meleaguri, a plecat cu el la Bacău, unde-și avea slujba. Doamna Apăvăloaie întâmpina mari greutăți în operațiunile contabile, ale morii. Din
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
împletesc Urarea plină de iubire, Un mărțișor îți dăruiesc Cu multă, multă fericire!" "Gânduri frumoase și senine Să te-nsoțească pe al primăverii drum. Purtate de tot ce frumos pe lume Un mărțișor îți ofer acum!" Viața să-ți fie o veșnică primăvară!" Acum , când primii ghiocei au înflorit, când cerul azuriu se revarsă peste sufletele noastre, punând parcă stăpânire peste ele, când natura ne cheamă vrând să ne dea puțin din liniștea ei, ziua de 1 martie să-ți aducă sănătate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pământească și izbânda românească. Nici o suferință, nici o primejdie, nici chiar moartea martirică să nu ne Împiedice la ajungerea acestui liman izbăvitor. Dacă am viețui Într-o așa Înțelepciune apostolică și filozofare martirică ne-am asigura pe lângă Îndrumarea dumnezeiască cu mântuirea veșnică și aprecierea omenească, acea autoritate morală cu rezultate pastorale, de care mereu ne plângem. Cum suntem și cum trebuie să fim, ni se arată În parte În alăturata broșură. Pr. P. Vasilcovschi, autorul refugiat din Transnistria prin 1936 este un
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
prea mare, dar neobișnuit de bogat mobilată pentru acea vreme. Într-un jilț larg de piele de Cordoba, ducele Bertold, puternicul stăpân al ținutului Rinului de Sus, asculta gânditor ceea ce-i povestea un tânăr Îmbrăcat cu o ciudată eleganță. Privirea veșnic În mișcare a nobilului Zähringer cerceta cu luare aminte veșmântul de brocart violet al frumosului Bodo și ochii lui inteligenți și strălucitori, de aceeași culoare violetă. Mai cu seamă spada scurtă, Încovoiată și primejdios de ascuțită, așa cum purtau arabii, pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un temperament nestăpânit, Conrad părea statuia Însăși a liniștii. Interesul veșnic treaz al lui Bertold, care-l făcea să semene Întru câtva cu un splendid armăsar arab, se transformase la fratele său mai tânăr Într-o pasiune rece, calculată, care dădea ochilor lui un aer ciudat și celorlalți sentimentul că nobilul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iată. Jupâne Urs, străinul pe care-l vezi ți-a salvat fiul de la moarte. Fără el, lucrurile ar sta mult mai rău. — Domnule, oricine ai fi, Începând de azi ești fratele meu scump. Un fiu, un prieten, ai recunoștința mea veșnică. Cum să te răsplătesc? Spune-mi ce dorești? Străinul zâmbi cu amărăciune: — Ceea ce doresc eu nu poți să-mi dai dumneata, con siliere, spuse el și urechea ascuțită a bătrânului negustor ghici În vocea bărbătească un accent străin neobișnuit. Mă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nevinovată pe care o port În pântece și care are sânge regal În vine n-a făcut nimănui nici un rău. De ce să cadă osânda și pe capul ei? Ce fel de om al Bisericii este cel ce osândește la pedeapsa veșnică un prunc Încă din pântecele maicii lui?! — Taci, copila mea, i-a răspuns monseniorul astupându-i gura cu palmele. Biserica n-are nici un amestec aici. și Dumnezeu cu atât mai puțin. La mijloc sunt interese și ambiții care nu-ți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care le văzusem doar din mașină: o casă cu etaj, din chirpici, care avea să dispară înainte de a fi fost acoperită, un bordei unic prin izul de vechi pe care-l sugerau paiele acoperișului, podul peste pârăul urât mirositor, veșnica fântâna cu cumpănă strâmbă, vacile care traversau liniștite drumul. Pe nesimțite s-a apropiat intersecția cunoscută, gara de lângă șosea, apoi localitatea limitrofă orașului. Pe la 9,30 ieșisem din sat, după 50 de minute intram în Roman. Am evitat întâlnirea cu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
locul său. (Psalm 102) Așa cum cere tradiția ortodoxă, toți participanții au fost invitați la pomană, adică la o primă pomenire a sufletelor răposatelor. S-au așezat mese și scaune în cele două camere. Părintele și dascălul au mai cântat o dată "Veșnica lor pomenire", au binecuvântat bucatele și toată lumea s-a înfruptat din bunătățile puse pe masă. Apoi lumea a plecat, iar în casă au rămas părinții mei și trei copii: Mircea, Lică și Titi. Două ființe dragi ne părăsiseră pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
până când aceasta s-a umplut, ascunzându-l definitiv sub pământul primitor pe cel care, odată, cândva, fusese marele carpatin-mioritic, Haiduc. Desigur că "înmormântarea" lui Haiduc nu a avut măreția, grandoarea, fastul și amploarea ritualurilor funebre prilejuite de trecerea la cele veșnice a vreunei celebrități din aristocrația creștină. Dar au fost îndeplinite două cerințe fundamentale: înhumarea și prohodul lapidar și sinistru al bunicii. Odihnește-te în pace, sărmane Haiduc! Opto sit tibi terra levis Doresc să-ți fie țărâna ușoară. În cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
curs pe pământ." Îngrozitor!! Munți de lavă vulcanică incandescentă, rostogolindu-se din înaltul zenitului asupra unei planete minuscule, căreia o forță malefică, având puteri discreționare, ilimitate îi semnase deja nemilos, cu sânge rege de asasin profesionist, tragicul certificat al extincției veșnice... Transformată într-o cochilie carbonizată, Planeta noastră hălăduia printre galaxiile infinite ale Universului, căutându-și propria identitate pierdută într-un mod atroce și definitiv... Era sfârșitul! Într-un limbaj simplu și lapidar, ne face să înțelegem fragilitatea, nimicnicia, efemeritatea ființei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
minunată licoare. Și mi-am adus aminte de neobositele lucrătoare, de efortul lor neîntrerupt, de sfârșitul lor dramatic. Când simt că le-a sosit ceasul, se retrag, tăcute și misterioase, spre starea de neființă, precum bătrânii eschimoși din ținutul zăpezilor veșnice, mergând noaptea în neștire prin imensitatea albă, spre împlinirea destinului lor, în întâmpinarea ursului polar. Albina, simbol al vredniciei la gradul superlativ absolut, despre care poetul "Cuvintelor potrivite" spune, plin de compasiune: "Sarcina chemării te-a ucis." Ei, copile dragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
închisorile, fiind supus la cel mai draconic tratament de pușcăriaș: regimul de exterminare. Subnutrit, persecutat și torturat pentru acuzații imaginare, inventate. Mama cu cei șase copii, tratați precum cei mai periculoși criminali. Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolilor și îngerilor lui! (Matei 75:41) Cum, Doamne, aceasta este "mila" și "dragostea" pe care le reverși din plin asupra "oilor" Tale? Doamne, ne-ai făcut după chipul și asemănarea Ta. De undeva, din spațiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
muncă forțată pe frontispiciul căruia se evidențiază, în lumina nocturnă a reflectoarelor, ideea fundamentală a concepției Tale: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea. (Matei 12:30) Cel care va încălca dezideratul de mai sus va merge la osânda veșnică: ...unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. (Matei 25:36, 46) Slavă de la oameni nu primesc. (Ioan 5:41) Dacă nu primești slavă de la oameni, Doamne, atunci de ce o ceri, o pretinzi și o impui? Sunt lucid și conștient de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Familia Butu nu avea motive de bucurie. Că bătrâna încă mai era printre cei vii, era un miracol: o parte din sufletul ei hălăduia deja prin lumea umbrelor, căutându-și rudele și cunoștințele plecate înaintea ei la loc de odihnă veșnică. Un șuierat ușor, cu prelungiri înalte și opriri alarmante, ieșea din pieptul ei slăbit, iar trupul i se făcuse atât de mititel încât ar fi intrat cu ușurință într-o paporniță oltenească. Mama ar fi dorit să o mai întrebe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fost răstignit pe cruce, că a suportat dureri și chinuri îngrozitoare numai din dragoste nețărmurită pentru noi, oamenii. Știți că a fost îngropat, dar a biruit puterile întunericului, înviind a treia zi, dându-ne și nouă, oamenilor, speranța unei vieți veșnice. Dragii mei copii, având drept scut sfânta Cruce și credința neclintită în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh, vom învinge până la urmă toate greutățile din calea noastră. Curaj! Eram mici, dar înțelegeam "clipa", simțeam tensiunea momentului. Ne-am așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
un pașaport cu valabilitate "sine die" în spațiul unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin -, doar la câteva zile după ce s-a lovit cu bagheta la picior, în timpul dirijării cu "pathos" năvalnic a unui TE DEUM de veșnică preamărire a Tatălui nostru Ceresc... Doamne ferește! (Apud von Loon) Desigur, "bagheta" meșterului Tiron era oarecum supradimensionată față de "colega" ei din mâna dirijorului, iar materia primă folosită nu erau nici sunetele și nici cuvintele poetice cu transplanturi matematice superioare, ci materia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
A.B.Dacă sunteți acasă în București? Dacă sunt la București, mă trezesc la opt, ajung la birou la Fundație pe la 11 (Fundația Academia Civică este cea care a realizat și administrează Memorialul) unde stau până pe la 17 într-o veșnică agitație, întâlnind zeci de oameni pe zi, colaboratori, ziariști, parteneri de proiecte din diverse țări, designeri, arhitecți, tineri care vor să le citesc manuscrise, bătrâni foști deținuți politici. Ajungem acasă pe la 18, când improvizăm și mâncăm masa de prânz, apoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Decembrie 2011, Botoșani Galați) Daniel Corbu ...mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune ci ca într-un miracol. ...pot spune că Dumnezeul Poeziei m-a smuls din seninul celest și m-a aruncat himerelor spre veșnică sfîșiere. ...poeții atinși de blestem, poeții cu destin nu pot fi decît sclavii cuvintelor, tertipurile lor pentru ca un cuvânt să se așeze la locul său și să dea strălucire unui text critic seamănă cu ale îmblânzitorilor de lei. Eminescu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]