9,695 matches
-
care a purces spre Viena, unde a ajuns în decembrie 1602. Din 1603 a plecat la Praga, punându-se în slujba împăratului, unde va sta până în 1608, când a încercat să redobândească tronul Țării Românești. A fost arestat, din ordinul voievodului Gabriel Báthory, aliat al împăratului Rudolf II și al lui Radu Șerban, și trimis în Țara Românească, unde, la 2/12 ianuarie 1609, domnul muntean îl crestează la nas pentru a nu mai putea pretinde domnia. Este eliberat după ce a
Nicolae Pătrașcu () [Corola-website/Science/314945_a_316274]
-
Șerban, și trimis în Țara Românească, unde, la 2/12 ianuarie 1609, domnul muntean îl crestează la nas pentru a nu mai putea pretinde domnia. Este eliberat după ce a renunțat la orice pretenție de domnie și la titlul de fost voievod. În scurt timp s-a împăcat cu Radu Șerban căruia i-a rămas credincios și pe care l-a însoțit în exil. Moare la Viena, sărac și bolnav de podagră, în a doua parte a anului 1627. A fost înmormântat
Nicolae Pătrașcu () [Corola-website/Science/314945_a_316274]
-
Alexandru cel Bun (1400-1432) unui căpitan de oaste cu numele de Toderașco. Prima sa atestare documentară datează din 12 martie 1439, când domnitorii Iliaș și Ștefan obțin satul de la Mănăstirea Moldovița în schimbul unor danii. ""Cu mila lui Dumnezeu, noi Ilie voievod, Domnul Țării Moldovei, și fratele domniei mele, Ștefan voievod ... am dat mănăstirii noastre care-i în Moldovița, care este hramul sfintei Bunei Vestiri, să dăm în fiecare an câte zece vase de vin, și cătră aceasta am dat mănăstirii posada
Biserica de lemn din Todirești () [Corola-website/Science/320429_a_321758]
-
numele de Toderașco. Prima sa atestare documentară datează din 12 martie 1439, când domnitorii Iliaș și Ștefan obțin satul de la Mănăstirea Moldovița în schimbul unor danii. ""Cu mila lui Dumnezeu, noi Ilie voievod, Domnul Țării Moldovei, și fratele domniei mele, Ștefan voievod ... am dat mănăstirii noastre care-i în Moldovița, care este hramul sfintei Bunei Vestiri, să dăm în fiecare an câte zece vase de vin, și cătră aceasta am dat mănăstirii posada, care este la Moldova, cu tot venitul, care se
Biserica de lemn din Todirești () [Corola-website/Science/320429_a_321758]
-
Biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din Grănicești, cunoscută și ca Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, este un lăcaș de cult ortodox construit în anul 1758 în satul Grănicești din comuna omonimă aflată în județul Suceava. Edificiul religios se află localizat în cimitirul
Biserica de lemn din Grănicești () [Corola-website/Science/320486_a_321815]
-
km de orașul Siret. Prima atestare documentară a localității o reprezintă un uric din 15 martie 1490, când Ștefan cel Mare (1457-1504) a întărit Episcopiei de Rădăuți dreptul de stăpânire a 50 de sate "„care au fost date de Alexandru voievod”." Același document menționează că între cele 50 de sate moștenite de Alexandru cel Bun (1400-1432), vatra Grănicești este a "„30-a biserică, cu popă”", dovadă că în sat exista o biserică, a cărei locație este astăzi necunoscută, cu mult timp
Biserica de lemn din Grănicești () [Corola-website/Science/320486_a_321815]
-
lui Traian, complex de fortificații cel mai probabil construit de către bizantini în secolele X-XI în timpul împăraților Ioan I Tzimiskes și Vasile al II-lea. Prima atestare documentară a satului Cartal are loc în lucrarea "Descriptio Moldaviae" (Descrierea Moldovei), scrisă de către voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în limba latină în perioada 1714-1716. Este descris acolo astfel: ""Cartal, așezat pe Dunăre, la vărsarea Ialpuhului, față în față cu Isaccea, o cetate fără însemnătate"" . Denumirea satului provine din limba tătară și înseamnă vultur (șoim). Prin
Cartal, Reni () [Corola-website/Science/317904_a_319233]
-
Nașterea Maicii Domnului" (cunoscută astăzi ca ) este marele vistiernic Iordache Cantacuzino (cca. 1581 - 1663), după cum reiese din documente vechi și dintr-un pomelnic din 1806. Marele boier era fiul marelui vistiernic Andronic Cantacuzino din Muntenia și a fost cumnat cu voievodul Vasile Lupu (1634-1653) și sfetnic apropiat al acestuia. El a îndeplinit demnitățile de mare vistiernic (1631-1653) și mare vornic (1662) și a ctitorit mai multe biserici. Prima atestare documentară a acestei biserici este într-un document din 20 mai 7218
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
de cult în perioada 1630-1660, iar preotul ic. stavr. Nicolae Dascălu și prof. Sorin Iftimi în jurul anului 1640. Plecând de la obiceiul marelui vistiernic Iordache Cantacuzino de a pune pisanii în piatră la bisericile construite de el (ca la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani), istoricul Gheorghe Ghibănescu presupune că aceasta ar fi fost sfărâmată cu prilejul reparațiilor din 1827. Biserica a fost construită în capătul de nord-vest al Uliței Mari (azi Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt), unde începea “mahalaua calicilor” sau
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
secolul al XVIII-lea , în jurul anului 1760. Edificiul avea acoperiș de draniță, care a fost înlocuit în 1797. Încă din vechime, a beneficiat de anumite danii și privilegii din partea domnitorilor. Aceste privilegii au fost confirmate și sporite prin hrisoave ale voievozilor Alexandru I Mavrocordat (în 1785), Alexandru Moruzi (la 6 august 1792), Mihail Suțu I (în 1793), Scarlat Callimachi (în 1813) și Mihail Suțu al II-lea (la 30 iulie 1820). Printre enoriașii săi se aflau mulți boieri din familii vechi
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
veacului al XVIII-lea sau cel mult la începutul celui următor, cu analogii evidente și la alte monumente din Banat. În biserica nouă a satului s-au păstrat cărți provenind de la vechea biserică: o Cazanie din vremea lui Grigore Ghica Voievod și a Mitropolitului Neofit, scoasă la Râmnic în 1748, un Penticostarion din 1785, precum și o Evanghelie tipărită la Sibiu în 1806. La 12 septembrie 1931 o furtună puternică a doborât turnul și a distrus acoperișul bisericii. În 1932, după temeinice
Biserica de lemn din Căpăt () [Corola-website/Science/317953_a_319282]
-
sfârșitul secolului al XVIII-lea. Domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a ctitorit în prima sa domnie din perioada 1703-1705 o biserică de lemn cu hramul „Sf. Lazăr”, în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale voievodului. Ea se afla pe vârful unui deal care mărginea pe atunci orașul în partea de est. Aflată în apropierea vămii domnești, Biserica "Sf. Lazăr" a primit și denumirea de "Biserica de la Vamă". Ctitorirea acestei biserici este menționată de cronicarul Ion
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
Salcia Mare (cu vărsarea în apropiere de satul Cairaclia). Principalele localități traversate de râul Ialpug sunt orașele Comrat (capitala UTA Găgăuzia) și Bolgrad (capitala Raionului Bolgrad). În lucrarea sa "Descriptio Moldaviae" (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină în perioada 1714-1716, voievodul cărturar Dimitrie Cantemir descrie astfel acest râu: ""Cahulul, Salcia și Ialpuhul, care se află în Moldova și Basarabia, sporesc Dunărea. Dintre cele trei din urmă, numai Ialpuhul curge fără contenire, celelalte sunt mai mult stătătoare decât curgătoare."" . Pe cursul râului
Râul Ialpug () [Corola-website/Science/317971_a_319300]
-
nume ce provine de la sfânta care patronează biserica). După informațiile oferite de istoricul ieșean N.A. Bogdan, pe locul unde se află actuala Biserică „Sf. Cuvioasă Parascheva” a fost construită în jurul anului 1730 o biserică mică de lemn, cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavril”. La sud de altarul actualei biserici se află o cruce de piatră pe un postament, care indică locul Sfintei Mese a bisericii anterioare, cu inscripția 1730. Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în vederea întocmirii proiectului de expertiză și
Biserica Cuvioasa Parascheva din Iași () [Corola-website/Science/318005_a_319334]
-
Luxemburg, din 28 octombrie 1428. Tot județului Jaleș îi aparțineau și alte localități menționate de documente din secolul XV, Ceauru, Ungureni și Dușăști, ultima dispărută. Ultima mențiune a județului este datată în 20 octombrie 1444, în documentul emis de cancelaria voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, apărând în locul lui la sfârșitul secolului al XV-lea județul Gorj.
Județul Jaleș () [Corola-website/Science/323499_a_324828]
-
dădea clucerului Onea drept răsplată pentru slujirea sa credincioasă. Aici a fost întâmpinat Petru Rareș, viitor domnitor al Moldovei (1527-1538, 1541-1546), de către slujitorii domnești trimiși de boieri și de mitropolitul Moldovei pentru a-i aduce vestea că a fost numit voievod. Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Ion Neculce în cap. XII din "O samă de cuvinte" astfel: Când au pus țara întăi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
1813, este construită o biserică de piatră cu hramul „Sf. Mc. Gheorghe” pe locul unui lăcaș de cult din lemn ce existase până pe la începutul secolului al XIX-lea și ale cărui podoabe, lemnărie și icoane au împodobit Biserica Sfinții Voievozi Vechi din mahalaua Focșa. În timpul Revoluției din 1821, turcii au invadat țările române, iar beiul Chihaia și ostașii săi au intrat cu caii în biserică și au distrus icoanele și pictura murală în stil bizantin. Cu banii obținuți din vânzarea
Biserica Sfântul Gheorghe din Tecuci () [Corola-website/Science/323976_a_325305]
-
înalt de 8 metri. De o parte și de alta a scărilor care duc la monument se află câte un basorelief de bronz cu scene simbolice din activitatea domnitorului moldovean. Într-unul din basoreliefuri este prezentată o scenă în care voievodul primește solia turcilor, iar în celălalt este o scenă în care Ștefan se află în mijlocul oamenilor de rând. Cele două basoreliefuri sunt realizate de sculptorul ieșean Iftimie Bârleanu.
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt () [Corola-website/Science/323967_a_325296]
-
se afla până în urmă cu câteva decenii într-o stare avansată de ruină în cătunul Tătăroaia din localitatea Prundeni, județul Vâlcea. Avea hramul „Sfinții Voievozi” și era ridicată în anul 1787. A fost demolată în anul 1977 iar lemnele păstrate în cimitir, pentru o eventuală reconstruire ulterioară, au dispărut în timp. Biserica a fost înscrisă în vechea listă a monumentelor istorice, din 1955, cu numărul
Biserica de lemn din Prundeni-Tătăroaia () [Corola-website/Science/319468_a_320797]
-
în sesiuni „ordinare” la fiecare doi ani și în sesiuni „extraordinare” oricând o impune o urgență națională. Camera inferioară—Camera Deputaților (în )—era formată din deputați și plenipotențiari ai orașelor regale; camera superioară—Camera Senatorilor (în )—era formată din senatori (voievozi, castelani, miniștri din guvern și episcopi). Numărul deputaților și senatorilor urma să fie specificat de „alte legi inferioare”. Puterea executivă era în mâinile unui consiliu regal, denumit „Paznicii legilor” (în ). Acest consiliu era prezidat de rege și format din 5
Constituția de la 3 mai 1791 () [Corola-website/Science/319474_a_320803]
-
Asociația pentru Eliberarea și Unificarea Șerbiei” (în ). Nikola se află încă la Paris, când, ca urmare a asasinării unchiului său, Danilo I, a succedat că prinț suveran (13 august 1860). În noiembrie 1860 el s-a căsătorit cu Milena, fiica voievodului Petar Vukotić. În perioada de pace care a urmat, prințul Nikola a realizat o serie de reforme militare, administrative și educaționale. Țară a participat la o serie de războaie cu Imperiul Otoman între 1862 și 1878. În 1867 el s-
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
, județul Mehedinți , a fost construită în jur de 1783, refăcuta în 1823. Are hramul „Sfinții Voievozi”. Biserică se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Biserică de lemn din Canicea (Isverna) este de tip navă, fără turla. Pisania, abia descifrabila, menționează anul zidirii 1836, ctitor principal Mihuță Sbârnă din Seliștea Izvernei, la îndemnul
Biserica de lemn din Isverna () [Corola-website/Science/319857_a_321186]
-
Aga Lecca (1550 - 1610), strălucit "condottiere al Republicii Serenisime și baron al Sfântului Imperiu", căsătorit și rămas în Valahia unde avea să ajungă unul din boierii din suita lui Mihai Vodă Viteazul. Numele său se găsește pe soclul statuii marelui voievod, la București, în piața Universității. Istoria mai recentă a acestei familii, se leagă, în special, de judetul Bacău. Nicolae Iorga pomenește, în acest sens, despre o "Condică a familiei Lecca de la Bacău", care din pacate pare să se fi pierdut
Radu Lecca () [Corola-website/Science/315902_a_317231]
-
medievală. Tradiția locală atribuie atât turnurile de la colțurile zidului de piatră împrejmuitor, cât și stejarul secular de lângă conac perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Conacul și dependințele făceau parte dintr-un ansamblu arhitectural unitar împreună cu Biserica "Sf. Voievozi" din același sat, care a fost ctitorită în 1811 de către boierul Ștefan Catargiu (1789-1866), mare logofăt și caimacam al Principatului Moldovei. De asemenea, și biserica este monument istoric, având codul NT-II-m-B-10722. Conacul are un etaj, fațada sa fiind împărțită de
Conacul din Tupilați () [Corola-website/Science/315965_a_317294]
-
locuitorii de acolo, biserică care ar fi dăinuit până în 1495. Această legendă este zugrăvită în prezent pe pereții bisericii. Fondat pe la mijlocul secolului al XV-lea ca o așezare modestă, Hușiul ajunge să fie târg la sfârșitul secolului al XV-lea. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) este cel care îi acordă statutul de târg, îi delimitează hotarele și construiește aici o curte domnească, în curtea căreia va ridica în 1495 o biserică cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Deasupra ușii de
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]