13,186 matches
-
peste umerii subțiri și peste gâtul înalt care se înfrumuseța cu perlele, mărgelele, cordeluțele, lanțurile de aur și de argint de care atârnau scarabei falși și minusculi, medalioane goale, cioburi cioplite din cornalină, cruciulițe dintr-un timp îndepărtat, de pe vremea bunicului ce-i lăsase moștenire, numai ei, pendula înnegrită de vreme, cu mers rar și tacticos, bătând indiferentă trecerea orelor. Sorbind cu nesaț, cu o plăcere pe care o simțea tot mai des apropiindu-se, copleșind-o, alungându-i toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să rămână la șaibă. Și după câțiva ani, când își terminase studiile, au vrut să-l oprească la catedră, dar a refuzat cu o ridicare din umeri, continuând să lucreze în acea uzină, și atunci i s-a opus lui bunică-său pentru prima oară și din momentul acela nimeni din casă nu i-a mai dat vreun sfat. Îi povestiseră Rodicăi Dumitrescu și ea îi istorisea acum lui Andrei Vlădescu ce se petrecuse după aceea, dar nu se putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
au datorat mai mult ei. Ceda de cele mai multe ori insistențelor nevestei, dar rămânea ferm în privința educației Ioanei. Nu trebuia îndopată cu de toate și trebuia lăsată să-și aleagă singură drumul. Ioana Sandi avusese două modele în viață, tatăl și bunicul din partea tatălui, un învățător înalt și subțire care murise la venerabila vârstă de nouăzeci de ani și care îi dăruise prima carte. Cât era mică, îi plăcea să-l viziteze, vara mai ales, să stea pe scăunele în curtea mirosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de cele mai multe ori, dar își simțea obrajii arzând de pălcere că se dă importanță și gândurilor ei mici. Cel mai mult îi plăceau jocurile de-a teatrul. Imitau animale, păsări, oameni, mici scenete. Îl ruga să imite vorba înceată a bunicului. Îl ruga s-o imite pe maică-sa, o vreme el s-a împotrivit, a fost suficient să cedeze o dată. Îl privea cum merge, strigă, vorbește repede, gesticulează nervos și dezlânat. Ea hohotea gâlgâit. Într-o zi a înțeles ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pentru că erau băieți, dar nu i se explica, așa cum nici nedumeririlor și spaimelor ei din timpul primului ciclu nu le-a dat un răspuns, deși era medic, a aflat că toate sunt firești de la femeia care făcea menajul și de la bunică-sa. La douăzeci și patru de ani, Ioana Sandi păstra încă o parte din sentimentele copilăriei. Își adora și acum tatăl, dar altfel, îl socotea o victimă și ar fi vrut să nu-l dezamăgească. N-o moștenise pe maică-sa. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prăbușesc toate în el, trebuia să recupereze. Se apropia ultima sesiune de examene și poate cea mai grea și după aceea mai era lucrarea de diplomă și avea să fie liber. Un ultim efort, băiete, ce dracu! își zicea. Pendula bunicului bătea rar orele în holul cel mare transformat în sufragerie. Ședea pe pat fumând și respirând greu și uitându-se la Ioana Sandi care umplea paharele cu vin roșu și se întorcea spre el oferindu-i unul și așezându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Weston-super-Mare. Mi s-a promis că o să vedem trenulețul electric și la acvariul recent inaugurate și, dacă vremea va fi bună, o să înot în bazinul de afară. Era mijlocul lui septembrie: 17 septembrie 1961, mai exact. Au fost invitați și bunicii mei în această excursie - adică părinții mamei, întrucât cu ai tatei nu avem nimic de-a face, nici nu mai știam nimic de ei de când îmi amintesc, dar știam că sunt în viață. Poate că tata ținea în secret legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în secret legătura cu ei; dar mă îndoiesc. Întotdeauna era greu de știut ce e în inima lui și n-aș putea spune nici acum dacă le ducea prea mult dorul. În orice caz, s-a înțeles destul de bine cu bunicul și cu bunica de-a lungul anilor și și-a construit un zid de apărare împotriva permanentelor, dar inofensivelor înțepături ale bunicului. Cred că mama i-a invitat să ne însoțească în ziua aceea, probabil fără să-l consulte. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spune nici acum dacă le ducea prea mult dorul. În orice caz, s-a înțeles destul de bine cu bunicul și cu bunica de-a lungul anilor și și-a construit un zid de apărare împotriva permanentelor, dar inofensivelor înțepături ale bunicului. Cred că mama i-a invitat să ne însoțească în ziua aceea, probabil fără să-l consulte. Dar nu erau semne de ceartă. Părinții mei nu se certau niciodată. Tata doar a mormăit ceva în sensul că speră că bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bunicului. Cred că mama i-a invitat să ne însoțească în ziua aceea, probabil fără să-l consulte. Dar nu erau semne de ceartă. Părinții mei nu se certau niciodată. Tata doar a mormăit ceva în sensul că speră că bunicii vor sta pe bancheta din spate. Dar bineînțeles că în spate au stat femeile și eu, făcut sandvici între ele. Bunicul a stat pe scaunul de lângă șofer, cu o hartă rutieră pe genunchi și acel zâmbet rece și ironic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
semne de ceartă. Părinții mei nu se certau niciodată. Tata doar a mormăit ceva în sensul că speră că bunicii vor sta pe bancheta din spate. Dar bineînțeles că în spate au stat femeile și eu, făcut sandvici între ele. Bunicul a stat pe scaunul de lângă șofer, cu o hartă rutieră pe genunchi și acel zâmbet rece și ironic care anunța clar că tata va trăi momente grele. Începuseră deja să se certe în privința mașinii cu care să meargă. Volkswagenul bunicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șofer, cu o hartă rutieră pe genunchi și acel zâmbet rece și ironic care anunța clar că tata va trăi momente grele. Începuseră deja să se certe în privința mașinii cu care să meargă. Volkswagenul bunicilor era vechi și nesigur, dar bunicul nu scăpa nici o ocazie să-și exprime disprețul față de modelele britanice, la a căror proiectare tata, care lucra la o firmă locală de mecanică auto, avea o mică contribuție și pe care le cumpăra din loialitate atât față de patronii, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
față de modelele britanice, la a căror proiectare tata, care lucra la o firmă locală de mecanică auto, avea o mică contribuție și pe care le cumpăra din loialitate atât față de patronii, cât și față de țara lui. Îți ținem pumnii, spuse bunicul când tata întinse mâna spre cheia de contact. Și când mașina porni pentru prima dată, adăugă: Mai există și minuni pe lumea asta. Primisem un set de șah de ziua mea și am jucat câteva partide pe drum cu bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
față de celălalt și reușeam să ne descurcăm improvizând: o combinație între jocul de dame și de fotbal cu pioni. Mama, retrasă și gânditoare ca întotdeauna, se uita pe geam: sau poate că asculta conversația din față. — Ce se-ntâmplă? spuse bunicul. Vrei să faci economie de benzină? Tata nu-l băgă în seamă. Aici poți să mergi cu optzeci la oră, continuă el. Viteza maximă e de optzeci la oră. Nu vrem să ajungem prea devreme. N-avem nici o grabă. — Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ar fi bine să ajungem acolo cu mașina întreagă. Dar dă-i drumul, cred că bicicleta din spatele nostru vrea să ne depășească. — Uite, Michael, vaci! spuse mama ca să le distragă atenția. — Unde? — Pe câmp. Băiatul a mai văzut vaci, spuse bunicul. Lasă-l în pace. N-aude nimeni un zornăit? Nimeni nu auzea nici un zornăit. — Aud clar un zornăit. Parcă ar fi un șurub, o piesă care se desprinde. Se întoarse spre tata. Care parte a mașinii a fost proiectată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tata. — Uite, Michael, oi! Am parcat pe faleză. Fuoiarele de nori care se încolăceau pe cer m-au dus cu gândul la vata de zahăr, declanșând o asociație de idei care a dus inevitabil la o gheretă de lângă chei, unde bunicii mi-au cumpărat o bilă roz imensă din acea ambrozie lipicioasă și zahăr candel pe care l-am păstrat pentru mai târziu. În mod normal, tata ar fi găsit ceva de spus despre efectele nocive - dentare și psihologice - ale unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
braț și de câțiva oameni mai vârstnici care au trecut pe lângă mine cu pași mari și hotărâți, îmbrăcați pentru biserică. Sper că n-am făcut o greșeală, șopti mama, venind duminica. Ar fi îngrozitor dacă n-ar fi nimic deschis. Bunicul îl blagoslovi pe tata cu acele semne elocvente cu ochiul în care se împleteau o simpatie răutăcioasă cu recunoașterea amuzată a unui impas familial. — Se pare că iar te-a pus în încurcătură, spuse el. — Ia spune, sărbătoritule, rosti mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oriunde se duceau este mai degrabă legată de o anumită epocă și nu de vreo maturizare deosebită a comportamentului. — Bună șuncă, spuse omul după ce luase o îmbucătură. Dar să știți că mie-mi place cu puțin muștar. — Și nouă, spuse bunicul. Dar puișorului nu-i place. — Îl răsfață maică-sa, spuse bunica zâmbind spre mine. Tare mult îl mai răsfață! M-am făcut că nu aud și m-am holbat atât de mult la ultima bucățică din prăjitura cu ciocolată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-a scos probabil din apă; mama coborâse în fugă din tribuna spectatorilor, unde se așezase împreună cu bunica și bunicul. Brațele ei mă înconjurau, toate privirile erau ațintite asupra mea, și totuși eram de neconsolat. Mi-au spus după aceea că părea că nu mă voi mai opri niciodată din plâns. Dar au reușit până la urmă să mă schimbe, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mașină să aduci umbrelele? Altfel o să ne udăm toți până la piele. Te așteptăm aici. „Aici“ era un refugiu din stația de autobuze de lângă faleză. Ne-am așezat toți patru pe băncile de acolo, ascultând ropotul ploii pe acoperișul de sticlă. Bunicul mormăi „bietul suflețel“ - semn sigur că ziua se precipita, după estimarea lui, spre dezastru - ceea ce îmi dădu ghes să reîncep văicăreala cu și mai multă vigoare. Când tata s-a întors, cu două umbrele și o glugă de plastic bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și intrigat de un anunț pe care directorul sălii îl plasase într-un loc vizibil sub afișul filmului: NIMENI, ABSOLUT NUMENI NU ARE ACCES ÎN SALĂ ÎN ULTIMELE TREISPREZECE MINUTE ALE ACESTUI FILM. VEȚI FI AVERTIZAȚI DE LUMINA ROȘIE INTERMITENTĂ. Bunicul mă apucă brutal de mână și mă trase de acolo. — De ăsta ce ziceți? spuse tata. Eram în fața unei clădiri mai mici și mai puțin impozante care se prezenta drept „Singurul cinematograf independent din Weston“. Mama și bunica se aplecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Weston“. Mama și bunica se aplecară ca să vadă mai bine distribuția. Gura bunicii se schimonosi a îndoială și pe fruntea mamei apăru o ușoară încrețitură. — Crezi că e potrivit? — E cu Sid James și Kenneth Connor. Trebuie să fie amuzant. Bunicul spusese asta, dar am observat că atenția lui era absorbită de o frumoasă actriță blondă pe nume Shirley Eaton, care era cea de a-treia vedetă a filmului. — Interzis minorilor, sublinie tata. În clipa aceea am strigat: — Mami! Mami! Privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ei, în timp ce eu îl strângeam tare de mână pe tata, a întrebat: „Sunteți sigur că e potrivit pentru vârsta lui?“ și am simțit brusc aceeași suferință copleșitoare, același rău emoțional pe care le simțisem când sărisem în bazinul neîncălzit. Dar bunicul nici n-a vrut s-audă. — Vinde-ne biletele, femeie, spuse el, și vezi-ți de treaba dumitale. Cineva din spatele nostru chicoti. Apoi am intrat unul după altul în sala întunecată cu miros de mosc și eu m-am cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse el, și vezi-ți de treaba dumitale. Cineva din spatele nostru chicoti. Apoi am intrat unul după altul în sala întunecată cu miros de mosc și eu m-am cufundat tot mai adânc în scaunul meu, copleșit de fericire, cu bunicul în stânga și cu tata în dreapta mea. Șase ani mai târziu, Iuri era deja mort, după ce MIG-ul 15 în care zbura a plonjat în mod inexplicabil dintr-un nor aflat la mică înălțime și s-a prăbușit în timpul aterizării. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
coboare oglinda, care era prinsă pe o balama. Shirley se întoarse spre el și spuse: — Ești un scump. Termină de tras furoul peste cap și începu să-și desfacă sutienul. — Hai, mergem! spuse mama. E deja mult prea târziu. Dar bunicul și tata se uitau cu ochii cât cepele la ecran în timp ce frumoasa Shirley Eaton își scotea sutienul cu spatele la aparat, iar Kenneth încerca să se abțină să tragă cu ochiul în oglinda în care ar fi admirat neprețuita priveliște a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]