10,800 matches
-
mănăstire în țarina Iașiloru, carea să chiamă Aron vodă, pre numele domnului, unde este hramul svetii Nicolae”". Printr-un hrisov din 12 decembrie 1594, domnitorul ctitor a înzestrat mănăstirea ""nou zidită numită „în țarină”"" cu două sate. El a încredințat călugărilor români biserica construită de el. Biserica avea inițial o pisanie deasupra intrării, dar aceasta a dispărut în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan consemna afirmația unui preot din Iași care spunea că în
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
Petru Șchiopul atunci când a fost închinată pentru prima oară mănăstirea Sf. Nicolae la Muntele Athos. Pe baza mărturiei doamnei Stanca, văduva lui Aron Vodă, domnitorul Radu Mihnea (1619-1619, 1623-1626) a anulat documentul de danie la 7 aprilie 1618, restituind mănăstirea călugărilor români așa cum fusese menită de către ctitori (Lăpușneanu și Aron Vodă). În acel document se precizează că ""biserica cea veche a fost zidită de părintele lui (Aron vodă n.n.), răposatul Alexandru voievod, pe alt loc, sub dealuri, și s-a risipit
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
Vodă). În acel document se precizează că ""biserica cea veche a fost zidită de părintele lui (Aron vodă n.n.), răposatul Alexandru voievod, pe alt loc, sub dealuri, și s-a risipit și a căzut cu totul"". Radu Mihnea a întărit călugărilor români moșiile și satele donate de ctitorii anteriori, chiar și cele date de predecesorii lui Aron Vodă. Cu toate acestea, la 24 octombrie 1624, în cea de-a doua domnie a sa, el a închinat Mănăstirea Aroneanu la Mănăstirea Prodrom
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
în una dintre aceste ocazii fiind astupate spațiile libere dintre coloanele și pilaștrii care susțineau pridvorul deschis. N.A. Bogdan presupunea că atunci s-ar fi înlăturat, astupat sau distrus și piatra care conținea pisania. Proasta administrare a mănăstirii și lăcomia călugărilor greci au dus la ruinarea complexului monahal. Un document din 20 ianuarie 1734 consemna starea de ruină a mănăstirii, ""mare lipsă și slăbiciune, din tâmplarea vremurilor"". Acoperișul bisericii a fost reparat la 1742, învelitoarea fiind din șindrilă. Reparațiile efectuate au
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
moșii: Aroneanu și Zanea (jud. Iași), Armășoaia și Armășeni (jud. Vaslui), Rânzăști (jud. Tutova), Slobozia-Averești și Girov (jud. Neamț), Deluțu (Cașin), Pârliți (Soroca), Deiluța (Chișinău), Stolniceni (Basarabia). În decembrie 1863, după secularizarea averilor mănăstirești, Mănăstirea Aroneanu s-a desființat, iar călugării greci au plecat, luând cu ei cărți și odoare sfinte. Biserica fostei mănăstiri a devenit biserică parohială a satului Aroneanu. Distrugerea mănăstirii a continuat, astfel că în preajma anului 1885 din întregul complex mănăstiresc nu mai tămăsese decât biserica, restul fiind
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
din Győr, Veszprém, Strigoniu și Alba Iulia ca un gest de intimidare a păgânilor rebeli care refuzau adoptarea creștinismului și acceptarea noului sistem feudal. După consolidarea puterii lui ca principe, Ștefan a început creștinarea țării și l-a trimis pe călugărul benedictin Asztrik la Roma cu misiunea de a obține binecuvântarea Papei și coroana regală. Conform tradiției, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis , iar în ianuarie 1001 o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
a evoluat în decursul timpului, ajungând la autocefalie în 1872, dar în tot decursul existenței principatelor, a încadrat viața parohiilor, mânăstirilor și credincioșilor, fiind un element puternic al societății medievale, cu o mare influență atât spirituală și culturală (prin preoți, călugări, cărturari de renume, prin monumentele ridicate, prin dăscălitul enoriașilor și îngrijirea bolnavilor), cât și economică și politică (prin moșiile foarte întinse dăruite de voievozi, bogăția multor mânăstiri, legăturile cu Constantinopolul și Muntele Athos, închinarea mânăstirilor românești către cele athonite, implicarea
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
cea mai capabilă să le acorde drepturile pe care le revendicau. Procesul Unirii religioase a românilor ardeleni cu Biserica Romei începe încă din 1693, sub mitropolitul Teofil Seremi al Bălgradului și a continuat sub succesorul acestuia, Athanasie Anghel, având suportul călugărilor iezuiți și al Curții imperiale austriece de la Viena, de care depindea din 1699 teritoriul Transilvaniei. Modelul îl constituiau unirile religioase deja realizate în Polonia, Rutenia și Bucovina, mai ales în rândul rutenilor, dar și al românilor locuitori ai acelor meleaguri
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
la ritul latin și chiar să nu fie îngăduite astfel de treceri fără autorizația specială a ""Sfântului Scaun"". Punctele dogmatice care vor trebui să fie respectate au fost cele fixate de Conciliul de la Florența. În limitele acestor norme au început călugării iezuiții din Alba Iulia discuțiile de Unire cu conducătorii Bisericii românești din Transilvania, la sfârșit de secol XVII, început de secol XVIII. După patru ani de discuții, când pregătirile au ajuns să fie hotărâtoare, problema unirii a fost pusă public
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
un schit din Argeș. Și el este canonizat, fiind prăznuit de ortodocși tot pe 21 octombrie, împreună cu alți apărători ai credinței. Acesta a frământat zeci de ani dearândul satele românești din Transilvania, atingându-și culmea în "răscoala fără sânge" a călugărului Sofronie din Cioara, de teama căruia tremura guvernul din Sibiu mai ales în timpul războiului de șapte ani (1756-1763), când oștile împărătești erau comandate la luptă pe frontul apusean. Rezultatul răscoalei lui Sofronie a fost trimiterea învățatului episcop sârb Dionisie Novacovici
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
limbă și cultură română, fără un minim nivel de moralitate. Aceștia - domnitorii și rudele lor - au jefuit sistematic țara și Biserica, deturnând averile mânăstirești destinate sprijinirii Locurilor Sfinte, bolnițelor (spitalelor), școlilor sau altor instituții obștești în buzunarele proprii. Clericii și călugării care au încercat să limiteze jaful au fost înlăturați, torturați, uciși - după caz. În "Memorii istorice și geografice asupra Valahiei" F. G. Bauer menționează că numai în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat în Țara Românească a Munteniei, între 1744 și 1748
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
1744 și 1748, "minunatele reforme" (cum le-au numit unii) ale acestuia au dus la scăderea numărului de familii de la cca. 150.000 la... 35.000! Această pustiire a țării în urma jafului fanariot a făcut ca o mare parte a călugărilor să revină, ca înainte de secolul XV, la viețuirea sihăstrească. Retragerea în codrii și munți era singura cale de a păstra , interesat doar de a stoarce bani din absolut orice. Acest lucru va favoriza și lucrarea Sfântului Paisie cel Mare (Velicicovschi
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
de urgie sau refăcute - în general pe ascuns - ulterior. Mai existau sihaștri, mai ales în pădurile din Maramureș și alte zone carpatine. Acești sihaștri au asigurat totdeauna continuitatea monahismului românesc atunci când prigoanele au distrus sau controlat excesiv mânăstirile. Atât dintre călugării scăpați cu viață, cât și dintre ardelenii ortodocși cu vocație monahală, mulți au fost nevoiți să treacă în Muntenia și mai ales în Moldova, în zonele mai sărace și mai ferite de prigoana fanariotă. Urmașul lui Dionisie și Sofronie, episcopii
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
limbii meglenoromâne. Prima atestare istorică a românilor (vlahilor) din ținutul (thema Moglenei), este realizată printr-un document păstrat în arhiva mănăstirii athonite Marea Lavră, datând din anul 1094. Acest document reprezintă răspunsul împăratului Alexios Comnenul referitor la plângerea făcută de călugări privind populația vlahă care ajunsese pe domeniul mănăstirii și nu se supunea dărilor anuale. La sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, acest document istoric era relevant pentru atestarea meglenoromânilor în spațiul lor de baștină. Vezi aici relatările lui Ioan Nenițescu
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
idee, la grecocatolicism, după modelul rutean. După ce unele încercări de forță, bazate pe situația de iobăgie a unui mare număr de români ortodocși, au eșuat, s-a apelat la episcopul unit de Muncaci, Iosif Camillis. Acesta a apelat la un călugăr atonit convertit la catolicism, ieromonahul Isaia. De asemenea, episcopul unit de Muncaci a cerut în 1695 scutirea de iobăgie a preoților uniți din Partium, ca decurgând din diploma dată de împăratul Leopold I pentru rutenii uniți cu Roma. Cererea a
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
Dă buzna, noaptea, și îl mutilează, asigurându-se în acest fel că Abélard va fi nevoit să renunțe definitiv la cariera eclesiastică. Acoperit de rușine, Abélard se retrage la mănăstirea benedictină St. Denis, unde trăiește în liniște până în 1118, predând călugărilor. Aici Abélard îndrăznește să se îndoiască de faptul că Dionisie Areopagitul este același cu patronul spiritual al mănăstirii, așa cum credeau călugării ; acest lucru i-a adus un nou conflict. Pleacă, este obligat să revină pentru retractări, apoi se retrage în
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
eclesiastică. Acoperit de rușine, Abélard se retrage la mănăstirea benedictină St. Denis, unde trăiește în liniște până în 1118, predând călugărilor. Aici Abélard îndrăznește să se îndoiască de faptul că Dionisie Areopagitul este același cu patronul spiritual al mănăstirii, așa cum credeau călugării ; acest lucru i-a adus un nou conflict. Pleacă, este obligat să revină pentru retractări, apoi se retrage în ținutul Champagne, unde construiește un mic oratoriu pe care îl numește Paracletus, subordonat mănăstirii St. Denis. Are atâta audiență încât la
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
sale, "De Unitate et Trinitate Divina", este condamnată la Conciliul din Soissons. Abélard se simte în pericol, crezând că va fi persecutat. Lucru care se și întâmplă oarecum după ce, fiind ales ca abate la mănăstirea Sf. Gildasius din Ruys, Bretania, călugării de acolo se arată recalcitranți, încercând chiar să-l otrăvească și să-l stranguleze . Pleacă din nou la Paracletus, unde o întâlnește pe Heloise. Stau un timp împreună, lucru scandalos, Abélard trebuind din nou să plece. Începe să-și scrie
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
este o mănăstire de călugări din Republica Moldova, una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii basarabene. Este situată în Codrii Orheiului, pe teritoriul satului Curchi, raionul Orhei. Ca ansamblu arhitectural s-a constituit în secolele XVIII - XIX. Este compusă din cinci biserici, două clădiri cu
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
piatră. În perioada sovietică mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie. De prin anul 2002 la mănăstire au avut loc lucrări de reparație și renovare, care s-au finalizat abia spre 2014. Pe teritoriul Mănăstirii viețuiesc circa 30 de călugări. Stareț al Mănăstirii Curchi este Arhimandritul Siluan, Exarh al Mănăstirilor din Moldova, căruia pentru meritele în domeniul credinței creștine i-a fost conferit titlul onorific de Om emerit. , cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, este una din cele mai însemnate monumente
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
dar s-a folosit și piatra de la biserica veche a lui Toader Sabău. În cimitirul mănăstirii a fost zidita între anii 1908-1909 o bisericuță în cinstea ”Tuturor Sfinților”, care servește mai ales pentru serviciul divin, atunci cînd moare cineva din călugări. La o depărtare de 80 metri spre nord-vest de la biserica mare este se înalță biserica Sfîntului Ierarh Nicolae, a cărei început s-a făcut în anul 1914. Finisată și sfințită abia în octombrie 2005. Cu un trecut cultural și religios
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
de altădată și pentru a o face ceea ce a fost ea - una din cele mai bogate mănăstiri din punct de vedere duhovnicesc, material, arhitectural, organizatoric cât și din cel al vieții mănăstirești, căci la momentul închiderii în anul 1958, numărul călugărilor la Mănăstirea Curchi, după cum se știe din documentele timpului, depășea cu mult cifra de 100. Mănăstirea reprezintă nu numai un important centru spiritual, dar și un loc de atracție turistica. Aici cresc și până astăzi stejari seculari, a căror vârstă
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
loc în care muncesc zidarii ci și un loc în care viața monahicească, se vrea trăită din plin. Și acest lucru este cel mai important pentru că aceasta este menirea unei Mănăstiri - de a avea o viață spirituală plină și astfel călugării să se poată ruga în pace nu numai pentru ei, dar și pentru toți care își duc viața de zi cu zi în lumea largă. Mănăstirea Curchi, acest rod al credinței strămoșești a fost și rămâne o filă minunată pe
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
, supranumit Călugăr (portugheză : "o Capelo"; n. 8 septembrie 1207, Coimbra - d. 4 ianuarie 1248, Toledo), a fost cel de-al patrulea rege al Portugaliei, fiul cel mare al lui Afonso al II-lea al Portugaliei cu soția sa, Prințesa Urraca de Castilia
Sancho al II-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/302752_a_304081]
-
Ștefan Bocskai. Nașterea Bisericii Române Unite în Transilvania este legată de extinderea influenței Casei de Habsburg în Transilvania și Partium începând cu mijlocul secolului al XVII-lea. În anul 1651 mitropolitul Simion Ștefan l-a consacrat la Alba Iulia pe călugărul bazilian Partenie Petrovic drept episcop unit de Muncaci. La 1 iulie 1667 împăratul Leopold I a acordat un privilegiu negustorilor aromâni, români și greci interesați să se stabilească la Sătmar și Mintiu (Sătmarul și Mintiul erau la acea dată orașe
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]