12,214 matches
-
prin ceva ce nu este sau măcar nu pare a fi posibil prin el însuși? Și care este riscul "ontic" al obiectului constituit astfel: capătă un sens "ontologic"? Și este acesta un "surplus" pentru el? Iată întreabări puse de alți filosofi contemporani, urmând și ei aporetica mai veche a filosofiei și, totodată, suspendând evidența de "obiectivitate" a obiectului, ca și cum aceasta, acceptată, totuși, la un moment dat, ar fi problematică, dar admițând ca fiind dată și, desigur, ocolită de întrebare, gândirea (conștiința
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
început cu relația subiectului cu obiectul. De ce se întâmplă astfel? De ce asemenea probleme referitoare, direct sau indirect, la subiect și obiect au o necontestată preeminență în reconstrucțiile filosofice, chiar și atunci când este negată originaritatea acestei relații? De ce chiar și acele filosofii care nu se revendică direct de la o asemenea aporetică dobândesc semnificație propriu-zis filosofică prin apropierea de aceeași problemă referitoare la subiect și obiect (termeni gândiți, deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu una metodologică)? Pare a fi vorba, dacă ne concentrăm doar pe chestiunea preluării și prelucrării acestei aporetici aparținând istoriei filosofiei, de către unii sau alții dintre filosofii de astăzi, despre anumite "structuri", "forme", "paternuri", "dispoziții", "capacități", "condiții" etc. ale preluării și prelucrării în fond, ale reconstrucției filosofice care, deși pot părea uneori "primite" (asemenea veritabilelor dispoziții habituale, în sens aristotelic), alteori par a fi "native" (asemenea "facultăților
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
element al dictaturii judicativului, care pune în ordine serii întregi de fapte, devenind astfel și o temă pentru reflecția prin care se caută o lămurire asupra problemelor pe care însăși dictatura judicativului le face posibile înlăuntrul granițelor sale. Desigur, logicienii, filosofii, oamenii de știință și ideologii au pretenția că prin demersurile lor ajung la "lucrurile însele"; chiar și aceia care, în manieră "critică", au inventat argumente solide împotriva valabilității altor demersuri (multe dintre ele, similare) din tradiția proprie. Uimirea mea, din
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Aceste fapte la care fac referire aparțin culturii și filosofiei românești. Printre ele, limba este, poate, cel mai semnificativ. Cum știm, la un limbaj filosofic românesc se lucrează încă, chiar dacă între timp de la primii Cronicari până la ultimele traduceri din câțiva filosofi contemporani care au propus, în reconstrucțiile lor, veritabile reforme ale limbii în care au rostit, constrângându-i pe traducători să inițieze ei înșiși "reforme terminologice", semnificative fiind, de exemplu, traducerile din opera lui Hegel sau din cea a lui Heidegger
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofică îl putem găsi în scenariul ironiei socratice (nu degeaba aceasta este una dintre metodele originare ale filosofiei): se pornește de la presupoziția (iată o "pre-"... ce ar trebui ea însăși recunoscută ca atare!) că pentru a cunoaște cu adevărat lucrurile, filosoful trebuie să caute, înainte de toate, în propria ființă, fiindcă numai aici, în propriul "eu", pot fi descoperite "adevărurile"; aici se află originarul însuși: tocmai "obiectul" cunoașterii lucrurile însele împreună însă cu toate condițiile actului corespunzător de pre- luare și de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofiei și numite "discipline filosofice". Ne întrebăm, totuși, dacă dintotdeauna filosofia a încercat să dezvăluie temeiurile cunoașterii, evaluându-și neîncetat șansele puterii ei de pătrundere în secretele lumii, făcând din a ști de ce știi ceea ce știi un ideal absolut. Întotdeauna filosofii au simțit impulsul către cercetarea felului în care apare cunoașterea, căpătând astfel o cale bună de cercetare a înseși ființei cunoașterii și, până la urmă, a ființei lumii? Sau există alte idealuri structurante în filosofie, iar acesta este unul subordonat, relativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului, aplicată cu scopul de a readuce gândirea, rostirea și făptuirea în locul din care poate începe o nouă "istorie" a lor, are șansa de a constitui propedeutica unei filosofări de tipul gândirii-fenomen. Totuși, timpul nostru, care "trebuie" chiar după unii filosofi să fie unul al crepusculului, se arată încă lipsit de motivația necesară întreținerii uimirii și acceptării recunoașterii necunoașterii în privința stărilor de lucruri proprii lumii vieții omului; se arată, altfel spus, lipsit de puterea de a pro-pune, fără încetare, începutul însuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discipline filosofice socotite mai devreme drept instituții ale dictaturii judicativului, anume analitica și dialectica (ultima, în acest început, "topica"). Istoric, știința logicii s-a constituit (mai bine ar fi: a fost instituită) în secolele V-IV î.H., datorită interesului filosofilor de a justifica valabilitatea enunțurilor pe care ei le formulau despre "lume" etc. Interesul acesta a fost activat de cunoașterea filosofică însăși, dar și de existența, în epocă, a sofiștilor, care pretindeau că pot susține, adică argumenta, orice idee, chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă regulă a metodei intră, cumva, în conștiința filosofică a momentului: pentru unii filosofi (sofiștii), ca fapt indubitabil, pentru alții (cei care nu se foloseau de procedee sofistice pentru a-și legitima opiniile), ca problemă. Înainte de a reface împrejurările în care s-a constituit logica înțeleasă ca un instrument necesar dobândirii adevărului de fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei trei filosofi "clasici" greci (Socrate, Platon și Aristotel) este natura obiectului cunoașterii. Această natură este dată în și prin obiectul pe care și-l însușește, în vederea prelucrării, "subiectul" cunoașterii (conștiința cunoscătoare)? Dacă este dată, natura obiectului se confundă cu datul însuși, ori
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de raționare care nu garantează dobândirea adevărului. Anterior acestui moment, însă, analogia constituia o tehnică de filosofare privilegiată. Era folosită, e drept, de sofiști, dar în alte împrejurări filosofice, folosirea ei a avut chiar sensul unor rezultate "acreditate", unii dintre filosofi fiind veritabili maeștri ai ei. Unul dintre aceștia este Platon. De exemplu, în dialogul Phaidros (246 a 249 d), atunci când își propune să vorbească despre suflet, Platon (prin personajul Socrate) constată că nu poate spune ce este sufletul, dar poate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un fel, tradiția filosofică îi îngăduia lui Platon o asemenea cale, fiindcă fusese deja gândit ne-determinatul (apeiron-ul, prin Anaximandros), într-un mod "negativ" raportat la lucrul determinat (sau la natura determinată a lucrurilor: physis), încă în Școala milesiană, iar filosofii primelor generații gândiseră "meontologic" asupra principiului tuturor lucrurilor (arche-ului). Totuși, Platon gândește ne-ființa (nimicul) ca atare, ceea ce înseamnă că, pentru el, gândirea poate fi tot una și cu ne-ființa (nu doar cu ființa, cum se întâmpla la Parmenide
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca sinteză între ontic și lingvistic nu va mai avea un înțeles ontologic dominant, așa cum a avut la filosofii prearistotelici, ci unul propriu-zis logic (adică, întâi, formal sau constitutiv și, apoi, normativ sau regulativ). Adevărul aristotelic va fi, cumva, și adecvare între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și faptul la care aceasta se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiență sau constituite inductiv. Predicamentele, predicabilele, postpredicamentele și transcendentalia, spre deosebire de noțiunile obișnuite, alcătuiesc direct resursa gândirii, rostirii și făptuirii umane în sensul logos-ului formal, având, fiecare în ciuda înțelesurilor diverse prin care au fost reconstruite în fel de fel de filosofii un nucleu semantic, o structură originară de sens, valabilă, cumva, necondiționat; de fapt, aceasta este condiționantă pentru utilizarea lor și chiar pentru reconstrucția lor. De aici înțelegem că ele nu sunt simple cuvinte, folosite în exprimări diverse, dar nu sunt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
confuzia dintre cele două semnificații ale lui "este" conduce către greșeli logice. Deși diferența în cauză este semnificativă pentru problema deschisă aici, fiindcă la ea voi reveni în contexte mai potrivite și fiindcă noutatea în abordarea diferenței la cei doi filosofi ai matematicii este mai degrabă tehnică, mă voi ocupa mai cu seamă de ideea lui Frege despre relația dintre concept și funcție (o relație de identitate formală). Cum știm, conceptul de funcție are o anumită tradiție în matematică, începută cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici susținute pe alte căi decât argumentarea (demonstrarea, exemplificarea etc.). Nu iau ideile lui Frege decât în sensul unei alternative la relația de adecvare dintre lucru și cuvânt. Obiectul fregean "cade" sub un concept; faptul acesta exprimă o adecvare; potrivit filosofului german, exprimarea, în structură predicativă, a acestei relații constituie o afirmație, a cărei valoare de adevăr este Adevăratul. În alți termeni, obiectul respectiv este adecvat conceptului; sau lucrul respectiv este adecvat cuvântului. Substituțiile propuse aici, precum și similaritatea chiar identitatea formală
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intuit" în simplitatea lui structurală, semnificativă în privința funcțiilor sale logice, adună mai întâi la un loc, în mod direct, cele două poziții logice, S și P, apoi, indirect, cele trei principii (reguli fundamentale) ale gândirii cunoscătoare, intuite și formulate de către filosoful din Stagira: identitatea, noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un mod autonom, adică de a o desprinde de toate constrângerile judicative, întărind, pe rând, cele două sensuri, ontologic și cognitiv, ale sale. S-a întâmplat aceasta, într-un mod semnificativ pentru istoria filosofiei, la Hegel, la Heidegger, la câțiva filosofi contemporani, de exemplu. Desigur, fără a se trece dincolo de convențiile stricte ale judicativului constitutiv. Relaxând într-o anumită măsură înseși convențiile stricte ale dictaturii judicativului (suspendând, ipotetic, valabilitatea originară a principiului judicativ S este P), încercând să gândim identitatea ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai a fost indicată); ea exprimă, prin urmare, o imposibilitate relativă. Ipoteza acestui tip de cunoaștere a făcut ea însăși carieră filosofică și are, din anumite motive, o oarecare îndreptățire. De exemplu, la Platon, la Descartes, dar și la alți filosofi, poate fi recunoscută această idee; e drept, cu o îndreptățire variabilă, în funcție de context. Dar, de fapt, la toți filosofii care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin intelectul (rațiunea etc.) omenesc este act de "reamintire" sau măcar de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși carieră filosofică și are, din anumite motive, o oarecare îndreptățire. De exemplu, la Platon, la Descartes, dar și la alți filosofi, poate fi recunoscută această idee; e drept, cu o îndreptățire variabilă, în funcție de context. Dar, de fapt, la toți filosofii care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin intelectul (rațiunea etc.) omenesc este act de "reamintire" sau măcar de "evidențiere" (realizare a evidenței) a ceva existent deja într-o formă a "cunoașterii" (cum se întâmplă la Platon, Descartes
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin intelectul (rațiunea etc.) omenesc este act de "reamintire" sau măcar de "evidențiere" (realizare a evidenței) a ceva existent deja într-o formă a "cunoașterii" (cum se întâmplă la Platon, Descartes, filosofii matematicieni din Școala de la Cambridge: Russell, Whitehead, pentru a aminti câțiva dintre ei), fie aceasta proprie unui intelect neomenesc, poate fi recunoscută o șansă pentru ideea amintită, aceea despre cunoașterea încheiată și cunoștințele sale desăvârșite în adevărul lor (cu toate că nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-o altă modalitate, printr-o altă "sinteză", pe temeiul altui "prim principiu"; de exemplu, pe cel al identității, așa cum par a "propune", în cele câteva enunțuri (gânduri) rămase, Parmenide și Heraclit, mai întâi, apoi, în teorii mai elaborate, alți filosofi, amintiți mai sus, care doar s-au apropiat de evaluarea unei astfel de căi de reconstrucție a cunoașterii. Este vorba, în acest caz, despre o identitate pe care aș numi-o pre-formală (iar dacă "formal" trimite deja la logic, iar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a gândului despre identitate ca "prim principiu". Identitatea astfel înțeleasă cu limitele inerente unei vederi din chiar orizontul judicativului constitutiv poate susține și pe a gândi, și pe a rosti, și pe a făptui, dovadă modelele ontologice ale celor doi filosofi presocratici amintiți mai sus. Dar între momentul (istoric) în care au trăit ei și timpul lui Aristotel s-a petrecut, cum știm deja, un fapt care a trecut principiul identității în tărâmul formalului pur, iar enunțul S este P a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a analiticii și dialecticii începe (tot) cu Aristotel și este legată îndeosebi (tot) de proiectul logicii ca organon, instrument (la care au contribuit, cum bine se știe și cum a fost ilustrat într-un capitol anterior, mai multe generații de filosofi aristotelicieni). Faptul din urmă apare, dintr-o anumită perspectivă, cum am precizat deja, drept concentrare a logos-ului (însemnând gândire și rostire, într-o unitate ea însăși de sine stătătoare 48) în aspectul său formal. Numai astfel concentrat și de-naturat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]