10,006 matches
-
parcimonios al meschinului refugiu în care totul e artificial, inclusiv somnul lor în bătaia luminii unor nopți sabotate de pseudo-zile electrice, o prelungire mediocră a zilelor solare, care abia le mai îngăduie să viseze la libertatea foșnetelor nocturne din pădurile natale. Fie și plecând numai de la aceste considerente, analiza lui Germán Gullón, potrivit căruia rimanul Ceață este „orfan de transcendență: semnificația romanului este imanentă“, mi se pare discutabilă. Semnificația romanului nu stă în absența transcendenței, ci în privarea (voluntară adeseori) de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exil sau a unei deportări, circulă sau zac inerte, cu ochii în pământ, uitând parcă de cerul de deasupra și de libertatea spațiilor deschise: ele i se revelează fugar lui Augusto numai din tren, pe timpul întoarcerii de la Salamanca spre orașul natal, când ochilor săi li se oferă zarea crepusculară a podișului castilian și întinderile de pini și văzduhuri copleșitoare, pe care însă el nu le ia în seamă, strivit cum era de apăsarea unui destin ce-l anihila treptat sub povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Martei și Mariei, cu accent dramatic asupra unui profund elogiu al maternității spirituale, în La Tía Tula (1921), toate împănate și cu elemente autobiografice, toate sunt pătrunse de credința în necesitatea credinței, de căutarea disperată a credinței, de nostalgia ținuturilor natale și de aspirația spre visul mântuitor, toate acestea cioburi ale unei vestiri kenotice fără sfârșit, ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau roman scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
1, 20), vreau să zic că am visat că-mi apărea. Și de astă dată mi-a spus, tutuindu-mă: — Iată-mă din nou. Vin ca să te ajut. Știu că din călătoria pe care ai făcut-o pe meleagurile tale natale te-ai întors cu un soi de sterilitate mintală și nimic nu se mai leagă în tine. Și știu de asemenea că ești atât de obsedat de treaba cu războiul, încât abia dacă te mai gândești la altceva, și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
quaestio factus sum. A. Augustini, Confessiones (Lib. X, c. 33, n. 50) Prefață Când scriu aceste rânduri, la finele lunii mai 1927, la aproape șaizeci și trei de ani, și aici, în Hendaya, chiar la frontieră, în țara mea bască natală, în prezența tantalică a Fuentarrabíei, nu-mi pot reaminti fără un frison de angoasă infernalele dimineți ale singurătății mele din Paris, din iarna, din vara lui 1925, când în odăița mea din pensiunea de la numărul 2 de pe strada Lapérouse mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
separă. Și că toată această filozofie tulbure despre rațiune, adevăr și nebunie decurgea dintr-o stare sufletească de care, în momente de mai mare seninătate a spiritului, mă vindec. Și aici, la frontieră, față-n față cu munții pământului meu natal, deși lupta mi s-a exacerbat, spiritul mi s-a înseninat în fond. Și nicio clipă nu-mi mai trece prin cap că aș fi nebun. Căci dacă iau cu asalt, poate cu riscul vieții, mori de vânt ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Bascilor a mea. Ar lua-o de-a lungul malurilor tihnite ale umilului râu Nivelle, printre domoale pășuni de smarald, pe lângă Ascain, și la poalele muntelui Larrún - alt derivat de la larra, pășune -, ar peria cu privirea verdele odihnitor al câmpiei natale îndesate de o tăcută tradiție milenară și care aduce uitarea istoriei amăgitoare; ar trece pe lângă acele vechi cătune ce se privesc în undele unui râu liniștit; ar auzi liniștea abisurilor omenești. L-aș face să ajungă până la San Juan Pie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la sfârșitul războiului civil anterior. Iar eu am fost smuls din casa mea spre a fi azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când în urmă cu cincizeci de ani auzeam căzând lângă casa mea natală din Bilbao una din primele bombe lansate de carliști asupra orașului meu. Și acolo, pe umilul pod de la Arnegui, Jugo de la Raza ar putea observa că sătenii care locuiesc în zona aceea nu mai știu nimic despre Carlos al VII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
două de luni de la Hendaya. Pe dedesubtul incidentelor polițienești, la care se coboară josnicii tirani și degradează politica, sfânta politică, am dus și continui să duc aici, în exilul meu din Hendaya, în peticul acesta frontalier al pământului meu basc natal, o viață intimă de politică, devenită religie, și de religie devenită politică, un roman al eternității istorice. Uneori mă duc pe plaja de la Ondarraitz, ca să-mi scald copilăria eternă a spiritului în viziunea veșnicei copilării a mării care ne vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu știa citi, când încă nu era om al cărții. Și-n acea copilărie și-ar întâlni propriul om interior, acel eso anthropos. Căci Sfântul Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
noi, occidentalii, există încrederea - la mulți trăirea, experiența intimă, dorința, speranța vitală, credința - într-o viață de după moarte. Și acea nirvana spre care se îndrumă indienii - și nu e nimic altceva decât drumul - e oare ceva distinct de obscura viață natală intrauterină, a somnului fără vise, dar cu o simțire inconștientă a vieții, de dinainte de naștere, dar de după concepție? Și iată de ce, când încep să visez la o experiență mistică în contratimp, ori mai bine zis în retrotimp, numesc murirea deznaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cuvinte. După șase ani, nu mă mai obsedează decât acea ființă de carne și cerneală, al cărei nevrednic păstrător am fost pentru o vreme. Oare nu eu, Benjamin O. Lesage, am fost acela care a smuls-o din Asia ei natală? Oare nu În bagajele mele s-a Îmbarcat ea pe Titanic? Și cine oare i-a Întrerupt parcursul milenar, dacă nu aroganța secolului meu? De-atunci, lumea s-a acoperit de sânge și de umbră, tot mai mult În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
La sfârșitul verii, de Îndată ce marile călduri vor fi trecut, se așteaptă la un atac din partea armatei selgiucide. Khayyam Îi cunoaște pe selgiucizi, Îi populează cele dintâi amintiri din copilărie. Cu mult Înainte de a deveni stăpânitorii Asiei musulmane, cuceriseră cetatea sa natală, lăsând acolo, pentru generații Întregi, amintirea unei Mari Spaime. Asta se Întâmpla cu zece ani Înainte de nașterea sa, oamenii din Nishapur se treziseră, Într-o dimineață, cu orașul lor Încercuit În Întregime de războinicii turci. În fruntea lor, doi frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Se spune că ar fi studiat Împreună, la Nishapur. Ceea ce nu poate fi adevărat, Nizam avea cu treizeci de ani mai mult decât Omar, iar Hasan și-a făcut studiile la Rey și, poate pentru puțină vreme, În orașul său natal, Kom, cu siguranță Însă că nu la Nishapur. Adevărul se află oare În Manuscrisul de la Samarkand? Hronicul sale marginile afirmă că acești trei bărbați s-au reîntâlnit pentru Întâia oară la Isfahan, În divanul marelui vizir, la inițiativa lui Khayyam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
va mai căuta nicicând să influențeze cursul viitorului, nici al său, nici al poemelor sale. Părăsește În curând Mervul. Nu pentru Alamut - nici măcar o singură dată nu-i va trece prin minte să se ducă acolo! -, ci pentru orașul său natal. „E vremea, Își spune, să pun capăt rătăcirii mele. Nishapurul a fost primul meu popas În viață, nu-i În firea lucrurilor să fie și ultimul?” Acolo va trăi de atunci Înainte, Înconjurat de câțiva apropiați, de o soră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se instaleze la Baltimore, unde se concentra, de acum Înainte, partea esențială a activităților tatălui meu, unde, Împreună cu doi din frații săi mai mici, plănuia să-și Întemeieze propria-i bancă. În ceea ce mă privea, preferasem să rămân În casa natală, Împreună cu bătrâna noastră bucătăreasă pe jumătate surdă, Într-un oraș În care număram foarte puțini prieteni apropiați. Și nu mă Îndoiesc de faptul că singurătatea dădea așteptării mele o ardoare sporită. Apoi, Într-o bună zi, Șirin sfârși prin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
va ieși viu de aici!” Ar fi putut să-mi ridice imunitatea și să mă aresteze, la rândul meu. N-au Îndrăznit. Au suspendat ședința până a doua zi. În aceeași noapte, am părăsit capitala, Îndreptându-mă spre orașul meu natal, unde am sosit astăzi. Panoff m-a Însoțit, se ascunde pe undeva prin Tabriz, așteptând să plece În străinătate. Discuția noastră se prelungi. În curând, ne prinse răsăritul, răsunară cele dintâi chemări la rugăciune, lumina deveni mai vie. Discutam, construiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ne spune doar ceea ce știam dinainte. Că nu există sancțiune mai mare pentru Tezeu decît de a rămîne pe loc. Și că recunoștința e pentru el o povară ca și regretul. Destui l-au suspectat chiar că Întorcîndu-se În insula natală va uita intenționat cîrpa neagră la catargul corăbiei, iar tatăl său, bătrînul rege Egeu, crezînd că fiul său a murit, se \ a arunca În mare, Înecîndu-se; ceea ce, bineînțeles, lasă tronul liber. Care poate fi rostul acestor Întîmplări, dacă singurul sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Încheiat, ca și arta Eladei, cu negarea drumurilor pe care, amîndouă, și-au cîștigat gloria. Să deducem de aici că Ulise coboară În Ithaca numai ca să moară? Amintirea Ithacăi e corabia ce-l va duce pînă la urmă În insula natală. Dar În Ithaca se poate ajunge și prin speranță. E un țărm pe care În același timp Ulise și-l amintește și l-a visat. El reprezintă de aceea mai mult decît o retragere În memorie, o victorie a memoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și astăzi împărătese. Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, în comuna Udești, județul Suceava, ‐ † 27 august 1965, București), scriitor și trad ucător român. Părinții săi au fost Ion și Natalia Camilar (n. Motrici), țărani. A urmat școala populară din comuna natală și Liceul ʺștefan cel Mareʺ din Suceava. Debut în 1929, cu versuri, î n ʺMoldova literarăʺ, revista Societății Literare ʺTinerimeaʺ din Mih ăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos. A fost poet, prozator și traducător. Din opera sa cităm
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
raza lunii peste rotundele tipsii. și râul nostru are adânc mai diafan, și pare mai albastru văzduhul udeștean, De când, în ziua plină de miei și porumbei, Au picurat într‐însul, albaștri, ochii ei. Când vântul calm foșnește în satul meu natal Se‐ndeasă iarba țării să‐i facă loc sub șal; Din rădăcini când mișcă vântoasa codrii deși Se‐ndeasă plăieșite în somn și vechi plăieși. II Binevoiți, lăuta mai dați‐mi‐o să cânt... Mereu și mai puternic eu te iubesc
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și nici nu cade în ficțiuni pentru a da amploare narațiunii. Face selecție în ceea ce spune, cu credința că mi‐ar folosi mie în explorările mele istorice, social e, folclorice. Ea știe tot ce s‐a întâmplat în satul nostru natal - Cursești Vale, județul Vaslui. Îți poate spune de fiecare familie de a colo câte ceva: cât pământ aveau, în ce fel de casă trăiau, câți co pii au avut și cum îi chema pe fiecare în parte. Apoi ce au ajuns
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ca tine... Mâine, când voi fi pământ, Nu uita nici tu ‐ și zi‐le. Zi‐ le doina, cântec sfânt La copiii tăi, copile! George Irava S‐a născut la 7 aprilie 1936 la Bârlad. și‐ a petrecut copilăria în orașul natal și tot aici a învățat carte, la școala Generală „Vasile Pârvanʺ Studiile secundare le ‐a făcut la școala Medie‐Tehnică Mecanică din Iași, între anii 1951‐1955. Primele încercări literare datează din anii 1950, încur ajat fiind de mama lui
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și presate într‐o carte nouă, un hrisov: Din neagra țărănie, mi‐ a adus, ca în copilărie, dulci zambile îmbătate‐n rouă. Din fântâna ochilor, agale cad mărgele limpezi, sclipitoare, parc ‐ ar bate ‐n sălcii plângătoare dorul meu, pe apele natale. Mâna ei ca frunza arămie când și‐ o pierd în vânt de toamnă‐ alunii mi‐a trecut pe frunte zborul lunii, peste ‐ a nopții ‐ adâncă veșnicie. Greierii din prispa veche, mică, și‐ acordară, lăutari, vioara și‐ am văzut în depărtări
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]