10,542 matches
-
obțin de la Ștefan cel Mare un nou privilegiu de întărire pentru cele 18 sate, la 14 octombrie 1490. Dacă domeniul lui Stan Procelnic s-ar fi bucurat de imunitate, firesc era ca și în privilegiul dat de Ștefan să fie pomenite scutirile de care se bucurau cele 18 sate. Nu se pomenește, însă, nimic. Faptul că, în secolul al XV-lea, se formează domenii mari (moșia logofătului Mihul fiind una dintre cele mai mari), dar care nu primește nici unul imunitate, este
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cele 18 sate, la 14 octombrie 1490. Dacă domeniul lui Stan Procelnic s-ar fi bucurat de imunitate, firesc era ca și în privilegiul dat de Ștefan să fie pomenite scutirile de care se bucurau cele 18 sate. Nu se pomenește, însă, nimic. Faptul că, în secolul al XV-lea, se formează domenii mari (moșia logofătului Mihul fiind una dintre cele mai mari), dar care nu primește nici unul imunitate, este cea mai limpede dovadă că domeniul boieresc moldovenesc nu s-a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
hânsar este de origine slavă și înseamnă tâlhar, corsar. Miron Costin scrie că, în lupta de la Teleajen, dintre Mihai Viteazul și Zamoyski, husarii au decis soarta bătăliei, fiind „nedeprinsă oastea lui Mihai cu acest fel de oaste, ce s-au pomenitu husarii”. Toți îmbrăcați în fier și pe umeri pun „aripi tocmite de pene de hultur”. Al. Gonța credea că hânsar vine de la hus, care în cehă înseamnă gâscă, și de la gans în polonă, care înseamnă tot gâscă. După o altă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
conduși de căpetenii cu titlul de dvornici- vornici”. Astfel, curtea boierească din Moldova semăna perfect cu castelul unui feudal din Franța sau Germania. Convingerea că au existat asemenea locuri întărite s-a format pe seama unui singur document în care era pomenită cetatea lui Duma Negru. Într-un privilegiu, din 8 octombrie 1462, i se întărea lui Nicoară Sârbescul satele lui, „ocină dreaptă”, de pe Rebricea, în care se menționa: „unde a fost curtea lui Duma Negru, <și> mai sus unde au fost
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cele mai multe slugi, cu ajutorul cărora boierul își gospodărea moșia. Cele mai importante slugi erau vornicii, pe care îi găsim și la curțile episcopale. S-a spus că vornicii boierilor conduceau garnizoanele existente la curțile boierești. Din două documente, în care sunt pomeniți vornicii reiese că atribuțiile lor erau de ordin juridic. La curțile boierești erau slugi înarmate, cum mai toată lumea era înarmată în vremea respectivă; ele mergeau la război alături de boier intrând în alcătuirea cetelor boierești. Nu se poate vorbi însă de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
printre iezerele și prisăcile de la Botna, i se dăruiau la 7 aprilie 1458 și două curți. Este limpede că o mânăstire nu avea nevoie de fortărețe la mare distanță de ea, ca să le păzească pescarii și prisăcarii de la Botna. Sunt pomenite mai multe curți boierești în secolul al XV-lea, chiar și în documentele date în vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Domnul nu ar fi acordat unor boieri posesia unor curți întărite, dacă se temea de puterea acestora. Curțile boierești
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
repezi și de torente primejdioase, cu căi, cu căi și poteci nespus de strâmte, cu o cavalerie uimitor de numeroasă și o armată țărănească atât de pricepută și atât de dârză în atacarea dușmanului...” despre a cărei valoare s-a pomenit mai înainte. Puterea militară a celor trei Țări Române a demonstrat-o și campania din 1595, când Sinan pașa a venit cu intenția de a cuceri Țara Românească. Vizirul pusese funcționari turci prin satele și târgurile din țară, dar ajutorul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Domnesc. Interpolatorul Letopisețului lui Grigore Ureche scria că Alexandru cel Bun“ tocmit-au și boieri mari în sfat, de chivernisala țărâi și a pământului Moldovei”. Din documentele de până la domnia lui Ștefan cel Mare cea mai mare parte a boierilor pomeniți în Sfatul Domnesc nu au dregătorii. Prezența în Sfat se datora averii lor și, în unele documente, boierii sunt menționați împreună cu copiii lor. Componența Sfatului a evoluat în funcție de nevoile pe care le impunea guvernarea țării. Nu se poate vorbi de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
secolul al XIV-lea și prima jumătate a secolului al XV-lea, “Dregătorii ocupau în general o poziție mai puțin importantă în Sfatul Domnesc decât marii boieri care nu aveau dregătorii”. Dar, așa cum remarca C. C. Giurescu, actele de cancelarie nu pomeneau și dregătoria pe care o avea un boier din Sfatul Domnesc. Lăsând la o parte speculațiile în legătură cu Sfatul Domnesc în perioada fărâmițării feudale și cel din timpul centralizării, dregătoriile au apărut în funcție de nevoile guvernării țării. Iar când a apărut un
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
H. Stahl se plângea de inexistența legilor scrise, ceea ce a dus la multe măsuri arbitrare luate de domn sau de funcționarii săi. A existat însă o lege românească (jus valachicum), după care se înființau sate în Polonia, pe care o pomenește și Ștefan cel Mare, o lege care subsuma tot ceea ce se crease și constituia un cod nescris, denumit obiceiul pământului. Legea scrisă presupune și interpretare, apariția avocatului capabil să o răstălmăcească, pe când legea nescrisă a obiceiului pământului era implacabilă. Odată
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
acestei cetăți. Așezată într-o poziție bine apărată și de natură, cetatea avea drept scop să prezinte o piedică în calea năvălirii tătarilor. O activitate susținută s-a desfășurat și în domeniul arhitecturii civile, fiind refăcute sau ridicate curțile domnești. Pomenită într-un document din 1491, curtea domnească de la Bacău a fost ridicată atunci când Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, și-a avut reședința în acest târg. De aici, Alexandru se adresa brașovenilor în 1482 și în 1488, iar în 1491
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în oasele capului, sediu al vitalității și puterii spiritului. În basmele citate nașterea nu numai că este de natură magică, dar se produce în circumstanțe în care conceperea pare imposibilă și este nesperată: „La ietate dă opzej dă ani, să pomenește baba, săraca, cu burta mare!” (Bugheade-Sus - Argeș ). Aceasta este prima barieră înfrântă de erou, însăși apariția lui în lume provoacă armonie și fecunditate. Erodarea permanentă a creației prin vecuire are un corespondent în bătrânețea mamei, iar fiul care a demonstrat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
priponește;/ Calcă calu-n văi adânci,/ Văi adânci și apa cură,/ Voinici cai că mi-i încură;/ Calcă calu-n piatră seacă,/ Piatra seacă se-mplinește,/ Voinici cai că-mi potcovește,/ Cu potcoave de argint/ Cum nu s-a mai pomenit”. Voinicul din acest tip de colindă pare să se întoarcă în contingent în urma unei incursiuni în timpul sacru, căci textele ce dezvoltă acest motiv al vivificării naturii se deschid toate cu o dimensiune eterică: „Ce mi-e negru sus, pă cer
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fiind perceput prin filtrul psihologic, care nu îl mai lasă pe erou să zăbovească în lumea domestică. Atunci când apar însă, sugestiile se învârt în zona adolescenței, după cum puteam intui: „ Făcând[u-se] băiatu acesta la cinșpe-șaișpe ani de zile, să pomenește împăratu într-o bună seară cu lumină asupra castelului foarte tare, foarte luminoasă” (Scheiu de Sus - Dâmbovița), „Când l-a lăsat în răspântenii ăia acolo, plângând copilu pe un’s-o ia el - copil de paișpe ani” (VoiaDâmbovița), „Iar când
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
leoiu,/ Cu spăimoaia/ Și spăimoiu./ Cu strânsoaia/ Și strânsoiu,/ Cu fricoaia/ Și fricoiu,/ Cu întunecata/ Și întunecatu,/ Cu turbata/ Și turbatu” (RuscaVaslui). Funcția magic-curativă a acestui text cere o numire exhaustivă a surselor malefice ale bolii, motiv pentru care sunt pomenite în perechi feminin- masculin. Întâlnirea la mijlocul drumului marchează ieșirea din spațiul ordonat al lumii, iar faptul că întruparea negativă se află acolo arată primejdia în care se află universul uman. Mutilarea călătorului pe acest drum între lumi este similară celei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
precosmogonică. Repetiția adverbului de loc are sonorități de incantație care rupe dimensiunea concretă a spațializării și așază acțiunea în nedeterminatul accesibil doar în timpul inițierii. Somnul animalului mitic este „nepomenitu”, explicația acestui atribut constând, după Mihai Coman, în etimologia lui „a pomeni”, care inițial însemna „a trezi”, ceea ce face somnul leului „fără de capăt, adică unul mortuar”. Este o stare de letargie specifică forțelor haosului, forțe menținute, prin practici magice, în stare de non-manifestare. Inerția proprie ființelor care întruchipează stihiile este contagioasă; atât
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
încheierea drumului diurn pe boltă: „rămâind singură, Naramza rătăci de acolo până acolo prin bungetul ăl mare de pădure. Pe la apusul soarelui, dete Dumnezeu de-ntâlni o potecă și apucă pe dânsa. Merse, merse și iar merse, pân’ ce se pomeni dodată înaintea porților unor case mari și frumoase. Pasămite ajunsese la locașul zmeilor”. Tot o epifanie are feciorul din colinde, pornit în căutarea leului distructiv: „Vâna ziua, toată ziua,/ Zi de vară până-n seară./ Când fuse seara-n diseară,/ Găsi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
șarpelui cu balaurul, cei doi termeni aflându-se în unele variante într-o relație de sinonimie evidentă: „Pui de șearpe sugă-mi-te,/ Pui de șearpe balauri/ Cu ochii ca de taurî,/ Cu trei coade de aur!”, „Că iată se pomenea/ C-un balaur veninos,/ (...) Hainele și le rupea/ Și pe șarpe-l blestema”, „Pui de șarpe balaur,/ Cu solzii mare de aur”. Pe lângă evoluția paralelă a voinicului cu șarpele, cel din urmă pare să fie complet izolat sub talpa casei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-l scoale, nu se-ncrede,/ Bagă mâna-n sân, la piele,/ Scoase o verde tabachere,/ Tabachere cu tabac,/ Dete Murgului la nas./ Începe Murgul a străfiga/ A străfiga și-a strănuta,/ A strănuta și-a necheza;/ Leu din somn se pomenește” (Țăndărei - Ialomița). Revine pe scena rituală funcția magică a calului, cel mai adesea ținut într-un spațiu simbolic: „Mâna-n buzunar băga/ Și scoasă cheie lată/ Să-m discuia grajd de piatră,/ Grajd de piatră-mi discuia/ Și scoasă pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
următoare din viața ei: pe de o parte, ca exteriorizare a naturii proprii, pe de altă parte, ca simbol al fertilității ei viitoare. Ipostaza meteorologică a zmeului pare astfel în acord cu dimensiunea fecundității provocate de apă: „când dodată se pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă cu gura spre prăpăstii”. Imposibilitatea de a părăsi lăcașul infernal indică începutul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fecioarei din basm anticipează parcursul inițiatic: „Și, biata, nu putea și ea să iasă din casă să se plimbe, nu putea să se mărite, nimic, din pricina zmeilor, că de cum mai răsărise și ea nițel de se făcuse de măritat, se pomenise cu spurcăciunile la poarta împăratului”, „Și-atâta trei zmei care bântuia la ele să le fure întotdeauna. El le-a țânut înainte șaptesprezăce ani într-un geamlâc de sticlă” (Boișoara - Vâlcea). Vârsta fetei este tipic inițiatică, planul sacru îi cunoaște
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Ieșirea din izolarea inițiatică se face printr-o răpire rituală, care ia cel mai adesea forma unei manifestări eoliene cu precipitații și descărcări electrice stihiale: „Dar abia făcuseră câțiva pași pe marginea pârâiașului ce șerpuia în vecinătate, când dodată se pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă cu gura spre prăpăstii”. Brutalitatea cu care se trece din spațiul profan
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se închine iarăși, se rugă lu Dumnezeu să-și arate îndurarea și bunătatea cu dânsa, prefăcând-o în păsărică. Domnul își aduse aminte de lunga ei răbdare, de vorba cumpănită, de purtarea-i supusă și nepregetătoare. Cum isprăvi ruga, se pomeni schimbată-n pasăre. Și zvârr spre curteampărătească”. Prefacerea în ființa uraniană deschide spațiul sacru pe verticală pentru inițiată, care poate acum pătrunde în centrul mitic. Intruziunea ei succesivă formează, la rându-i, un proces inițiatic pentru viitorul mire, ce trebuie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pentru aducerea capului de leu în suliță: „Frumos dar că îi găteară:/ De-un cal galben ca și-un graur,/ Frâu-i galben fluturat,/ Cum nu s-a mai de-aflat;/ Șaua-i albă poleită,/ Cum nu s-a mai pomenită;/ Chinga-i albă de mătase,/ Cum nu se mai de aflase;/ Scăricele-n turnurele,/ Cum nu mai sînt ca și ele” (BrezoiVâlcea). Metalele prețioase și mătasea sunt constant asociate cu actele eroice și dezvăluie astfel că ne aflăm în fața calului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
armăsarul, pentru a sublinia astfel natura lui excep¬țională. Nici un alt cal nu s-a mai auzit a fi astfel, nici nu a mai fost amintit, pentru că, de fapt, nici nu mai există un alt asemenea armăsar. A afla, a pomeni, a fi devin sinonime în plan mitic, căci definesc nivelul cognitiv al povestirii sacre, despre eroi arhetipali. Calul năzdrăvan are trăsături anatomice superioare omologilor săi din profan. Costăchel, din basmul denumit după numele său, are nevoie de un cal cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]