9,297 matches
-
Bohemund al II-lea (Boemund) (n. 1108-d. 1130) a fost un nobil normand din dinastia Hauteville, devenit principe de Taranto și de Antiohia din 1111. Bohemund era fiul fondatorului celor două principate, Bohemund I, cu Cecilia, fiică a regelui Filip I al Franței. În privința stăpânirii asupra Taranto, aceasta a fost pierdută în favoarea lui Roger al II-lea al
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
pierdută în favoarea lui Roger al II-lea al Siciliei în 1128. Atunci când tatăl său Bohemund I a murit pe când era absent din Antiohia, Bohemund al II-lea nu era decât un copil, aflat la acel moment în Apulia. Vărul său, principele Tancred de Galileea a preluat regența asupra Antiohiei, menținîndu-se în calitatea de regent până când a murit, în 1112. Aceasta a trecut apoi în mâinile lui Roger de Salerno (de asemenea, văr primar cu Boemund I și cu Tancred), cu condiția
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
cam în aceeași perioadă. În 1127, Bohemund a asediat și capturat Kafartab, ucigând pe toți locuitorii acestuia. El a mai atacat și Shaizar, poetul și cronicarul arab Usamah ibn-Munqidh, participant la eveniment, pretinzând că el însuși ar fi luptat cu principele Boemund ("ibn-Maymun", "fiul lui Bohemund", cum îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele cu contele Josselin I de Courtenay, conducătorul Edessei și de hărțuieli armate cu acesta la granița de nord a principatului
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
asupra Damascului, însă cruciații, deși victorioși în bătălia de la Marj al-Saffar din 1126, nu au izbutit să ocupe orașul sirian. Bohemund s-a întors atunci către nord, în vederea recuperării Anazarbusului și a altor teritorii pierduta în favoarea Regatului armean din Cilicia. Principele Leon I de Armenia s-a aliat cu danișmenizii emirului Gazi Gümüshtigin împotriva lui Bohemund, a cărui armată a fost atrasă într-o ambuscadă în februarie 1130, în apropiere de Mamistra. Bohemund a căzut în timpul luptei, iar capul său a
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
Curajul lui Roger și succesul din prima parte a bătăliei de la Rignano au consolidat reputația sa de războinic de mai târziu. După moartea lui Rainulf de Alife (1139), stăpânirea sa asupra Apulia|Apuliei a devenit sigură, însă papa Inocențiu și principele Robert al II-lea, deposedat de Principatul de Capua au început marșul către Capua. La Galluccio, Roger a organizat o ambuscadă asupra trupelor papale cu numai 1.000 de cavaleri, capturându-l pe papă și consilierii acestuia. Trei zile mai
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
25 iulie, prin Tratatul de la Mignano, Inocențiu l-a confirmat pe Roger al II-șlea ca rege, iar pe tânărul Roge ca duce de Apulia, în vreme ce cel de al treilea fiu al lui Roger al II-lea, Alfons, era recunoscut ca principe de Capua. Apoi, ducele Roger a obținut orașul Napoli, transformându-l în parte integrantă a posesiunilor sale și punând capăt guvernării republicane care continuase după moartea lui Sergiu al VII-lea. În 1140, după promulgarea de către Roger al II-lea
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
rebeli l-au făcut pe Roger să defileze pe străzile din Palermo, anunțând preluarea tronului de către acesta și anunțând apropiata sa încoronare în catedrala din Palermo. Totuși, populația a susținut ideea de a-l instala pe tron pe Simon, fostul principe de Taranto, ale cărui posesiuni și titluri fuseseră luate de către Guillaume I. Poporul s-a răsculat, iar palatul a fost luat cu asalt. În vâltoarea evenimentelor, tânărul Roger a fost ucis de către o săgeată rătăcită. O altă versiune a evenimentelor
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
Regatul Ungariei în Evul Mediu a fost o monarhie multientnică din Europa Centrală. Regatul a fost fondat de principele Ștefan I, care a primit binecuvântarea din partea Papei Silvestru al II-lea și a devenit rege în decembrie 1000 sau ianuarie 1001. Legile emilitare și influenței politice în timpul domniei mise de Ștefan I s-au concentrat pe întărirea autorității regale
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
-lea, fiul lui Béla, care i-a succedat acestuia din umră în 1141, a fost promotorul unei politici externe foarte active. El i-a sprijinit de exemplu familia Welf împotriva familiei Hohenstaufen în luptele interne din Regatul Germaniei și pe principelui sârb Uroș al II-lea Primislav împotriva împăratului bizantin Manuel I Comnen. Géza al II-lea a sprijinit colonizarea zonelor de frontieră ale regatului său. În timpul domniei sale au sosit „oaspeți” flamanzi, germani, italieni, valoni, care s-au așezat în regiunea
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
originea invaziei mongole din 1285, în ciuda victoriei regelui Ladislau al IV-lea împotriva invadatorilor . Când Ladislau al IV-lea a fost asasinat în 1290, Sfântul Scaun a declarat tronul Regatului Ungariei ca vacant și a oferit coroana lui Carol Martel, principele moștenitor al Regatului Neapolelui, a cărui mamă era sora lui Ladislau al IV-lea. Pretenția lui la tron a fost acceptată doar de unii din nobilii croați, printre care Paul I Šubić, banul Croației și al Bosniei. Marea majoritate a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
a încheiat doar după moartea monarhului in 1342.. Văduva lui, Elżbieta Łokietkówna, a transportat cantități uriașe de metal în Italia pentru ca să sprijine pretenția la tron a fiului ei Andrei la tronul Regatului Neapolelui. În cele din urmă, Andrei, care era principele consort al reginei Giovanna I a Neapolelui a fost asasinat în 1345. Fratele lui Andrei, Ludovic I al Ungariei, a acuzat-o pe regină de asasinat și a condus două campanii împotriva acesteia în 1347 și 1350. Deși Ludovic a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Guillaume de Bures (d. 1142) a fost un cruciat francez, devenit principe de Galileea din 1120. Guillaume era originar din Bures-sur-Yvette, provincia Île-de-France. El a sosit în Regatul Ierusalimului înainte de 1115, împreună cu fratele său Geoffroi, devenind vasali ai contelui Josselin I de Courtenay de Edessa. În 1119, Guillaume și Geoffroi au luat
Guillaume I de Bures () [Corola-website/Science/328285_a_329614]
-
Edessa. În 1119, Guillaume și Geoffroi au luat parte la un raid asupra teritoriului selgiucizilor de-a lungul Iordanului, în cadrul căruia Geoffroi și-a găsit moartea. Atunci când seniorul său Josselin a preluat conducerea efectivă a Edessei, Guillaume a fost numit principe de Galileea. Când Eustațiu Grenier a murit în 1122, și în condițiile în care regele Balduin al II-lea al Ierusalimului era încă ținut captiv la musulmani, Guillaume a devenit conetabil și regent al Regatului Ierusalimului. În 1127-1128, el a
Guillaume I de Bures () [Corola-website/Science/328285_a_329614]
-
a fost trimis cu o misiune în Franța, alături de Hugo de Payens, pentru a căuta un soț pentru moștenitoarea tronului Ierusalimului, fiica lui Balduin, Melisenda. Guillaume a murit fără a avea moștenitori direcți, drept pentru care a fost succedat ca principe de Galileea de către nepotul său de frate, Elinard de Bures, fiul lui Geoffroi.
Guillaume I de Bures () [Corola-website/Science/328285_a_329614]
-
unora dintre supuși din ducat. Papalitatea manifesta de multă vreme reticențe față de creșterea puterii normande în sudul Italiei, drept pentru care în decembrie al aceluiași an, la Capua suveranul pontif a predicat o cruciadă împotriva lui Roger, incitându-i pe principele Robert al II-lea de Capua și pe contele Rainulf al II-lea de Alife (propriul său cumnat) împotriva sa. Însă, după înfrângerea acestei coaliții, în august 1128, Honoriu al II-lea i-a acordat lui Roger învestitura ca duce
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
a comitatului. Ambele cereri au fost respinse, iar Rainulf, împotriva ordinelor primite, a părăsit Roma, fiind urmat de Robert de Capua. Mai întâi, Roger a avut de confruntat o răscoală în Apulia, în cadrul căreia l-a înfrânt și deposedat pe principele Grimoald de Bari, pe care l-a înlocuit cu cel de al doilea fiu al său, Tancred. Între timp, Robert de Capua și Rainulf de Alife au capturat Benevento, posesiune papală. Roger a pornit să îi confrunte, însă a suferit
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
siliseră pe Rainulf de Alife, pe Sergiu de Neapole și pe alți conducători să i se supună. Robert de Capua a fost alungat din Capua, unde Roger l-a instalat pe cel de al treilea fiu al său, Alfons ca principe. Fiului mai mare al lui Roger al II-lea, Roger i se acordase deja titlul de duce de Apulia. Între timp, atacul pus la cale de împăratul Lothar asupra lui Roger adunase sprijin din partea republicilor maritime Pisa și Genova, ca
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
lui Roger adunase sprijin din partea republicilor maritime Pisa și Genova, ca și a împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnen, fiecare dinte acești factori politici temându-se de creșterea puterii regelui normand. O flotă pisană l-a condus pe exilatul principe de Capua și a pus ancora în Napoli în 1135. Rainulf s-a raliat acolo lui Robert și Sergiu, încurajați fiind de vestea sosită din Sicilia asupra îmbolnăvirii fatale a lui Roger sau chiar a morții acestuia. Importanta fortăreață din
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
rămăseseră 50.000 de locuitori îngrămădiți în spatele zidurilor, a hotărât să capituleze: "excellentissimus princeps" Iachint de Bari, care condusese răscoala orașului, a fost spânzurat odată cu mulți dintre susținătorii săi, însă prin aceasta orașul a putut evita să fie jefuit. Execuția principelui Iachint și a consilierilor acestuia a constituit poate cel mai violent act din viața lui Roger. În vreme ce fiii săi înăbușeau ultimele focare de rezistență de pe continent, în 5 noiembrie 1139 Roger s-a întors la Palermo, pentru a pune la
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
spune că Roger a transformat Sicilia în puterea maritimă principală a Mediteranei. O flotă puternică a fost pusă la punct sub comanda unor amirali (sau "emiri"), dintre care cel mai renumit a fost George de Antiohia, aflat anterior în serviciul principelui musulman de Mahdia. În principal datorită lui, o serie de raiduri și cuceriri au fost întreprinse pe coasta nord-africană din regiunea de astăzi a Tunisiei și Libiei (1146-1153). Cucerirea coastei tunisiene a fost pregătită de către Roger al II-lea încă
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
în 1690 și prelungită până la zidurile masive ale bastionului. De atunci, mănăstirea este despărțită printr-un culoar de trecere în două curți mici. Mănăstirea a dobândit, astfel, forma sa actuală. Călugării au rămas de-a lungul secolelor independenți de autoritatea principilor și a episcopilor, fiind subordonați numai papei. Principele-arhiepiscop Hieronymus von Colloredo, adept al iluminismului catolic (Aufklärung), nu a fost un susținător al ordinelor călugărilor cerșetori, considerați fără utilitate socială. Ca urmare a tensiunilor interne, el a împărțit vechea provincie capucină
Mănăstirea capucină din Salzburg () [Corola-website/Science/328307_a_329636]
-
Mare principe (în limba maghiară: "Nagyfejedelem") a fost titlul utilizat de sursele contemporane pentru numirea conducătorului federației triburilor maghiare din secolul al X-lea . Marele principe ("Nagyfejedelem") era cel mai probabil ales de conducătorii federației celor șapte triburi maghiare și, după 881
Mare principe al ungurilor () [Corola-website/Science/328319_a_329648]
-
Mare principe (în limba maghiară: "Nagyfejedelem") a fost titlul utilizat de sursele contemporane pentru numirea conducătorului federației triburilor maghiare din secolul al X-lea . Marele principe ("Nagyfejedelem") era cel mai probabil ales de conducătorii federației celor șapte triburi maghiare și, după 881, a celor trei triburi kavare (triburi de hazari disidente), care s-au alăturat maghiarilor. Cel mai probabil, Álmos, primul „pricipe”, tatăl lui Árpád, (fondatorul
Mare principe al ungurilor () [Corola-website/Science/328319_a_329648]
-
a-i ajuta pe câmpul de luptă. A fost o îndelungată dispută asupra persoanei căreia să îi revină controlul asupra Antiohiei. Bohemund, sprijinit de ceilalți normanzi au avut în cele din urmă câștig de cauză, iar Bohemund s-a autoproclamat principe. El era deja principe de Taranto în Italia, și își dorea continuarea unei poziții independente în noua sa posesiune; ca urmare, el nu a căutat să primească titlul princiar din partea împăratului bizantin (față de care depusese jurământ de supunere pe când se
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
câmpul de luptă. A fost o îndelungată dispută asupra persoanei căreia să îi revină controlul asupra Antiohiei. Bohemund, sprijinit de ceilalți normanzi au avut în cele din urmă câștig de cauză, iar Bohemund s-a autoproclamat principe. El era deja principe de Taranto în Italia, și își dorea continuarea unei poziții independente în noua sa posesiune; ca urmare, el nu a căutat să primească titlul princiar din partea împăratului bizantin (față de care depusese jurământ de supunere pe când se aflase la Constantinopol, ca
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]