9,648 matches
-
o umoare sticloasă, care se văd ca niște fire transparente plutind prin câmpul vizual. Poate că mai aproape de mirajele hipnogogice, la care mă gândesc, este pata de culoare, șocul de postimagine, cu care lampa pe care abia ai stins-o rănește bezna palpebrală. Totuși un asemenea șoc nu este neapărat adevăratul punct de plecare pentru lenta și constanta desfășurare de viziuni ce se perindă prin fața ochilor mei Închiși. Ele apar și dispar, fără ca observatorul somnoros să participe la ele, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
niște slujitori respectabili. Când era confruntat cu niște note de plată surprinzătoare și de neînțeles sau când se pomenea că dintr-odată s-au evaporat căpșunile de grădină sau piersicile de seră, tata, care era jurist și politician, se simțea rănit În mândria lui profesională fiindcă nu era capabil să țină piept economiei propriei gospodării; dar de câte ori ieșea la iveală câte un caz complicat de tâlhărie, diverse scrupule sau Îndoieli juridice Îl opreau să ia vreo măsură. Când bunul simț cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dinafară, după ce am jucat scena de nenumărate ori, Împreună cu vărul meu. Duelul a avut loc acolo și atunci, În barul golit de oameni, cei doi bărbați folosind Colt-uri de șase gloanțe. În ciuda interesului meu față de luptă (... amândoi au fost răniți... sângele țâșnea pe toată suprafața pardoselii acoperite cu nisip), nu m-am putut abține să nu părăsesc În imaginația mea saloon-ul, ca să mă amestec În mulțimea tăcută adunată În fața hotelului pentru a desluși (În „Întunericul Înmiresmat“) anumite señoritas „cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
efectiv să-mi primească banii - monede comode de cinci ruble scoase din bancă În ispititori cârnați alcătuiți din zece sau douăzeci de monede sclipitoare, de care-mi pot Îngădui să-mi amintesc cu o plăcere estetică acum, când mândria mea rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui număr era 24-43, dvațati cetîre sorok tri; răspundea prompt că mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cuvenitul aldămaș. I-am povestit de mine. Mi-a povestit de Pu. Îl ascultam fără interes, ușor uimit doar de întâmplare. Credeam că viața le potrivește astfel spre a-și bate joc de mine, spre a mă umili, dacă de rănit nu mă mai putea. Eram tăbăcit de cicatrici, nu mai avea nici un haz o nouă rană. O știa și viața, plictisită și ea de mine. Trăiam, în vremea aceea, amorf. Nu mai primeam nici un semn din afara mea. Fără dureri, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care colaborează. Scrie pentru puținii bani pe care îi primește, la lună, să-și mai completeze astfel pensia de calic. Îmi vine, dintr-o pornire duioasă, să-i arăt recenzia din 1953. Îmi reprim gestul, gândindu-mă să nu-l rănesc. Schimbăm, când ne întâlnim pe culoarele Bibliotecii, câteva cuvinte de circumstanță. O prețuire anonimă, marcată în ani de câteva gesturi banale de bunăvoință. Într-un fel și de solidaritate, dacă stai să te gândești că nimeni nu-l obliga să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ar vrea să-l distrugă fizic în fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest cititor tâmp, a inventat cenzura. El râde strâmb, întorcând pagina: „Lasă, că știm noi ce-ai vrut să spui“. M-am izbit de ei. M-au rănit - uneori până la sângele cuvintelor - lecturile lor tâmpe, hidoase. M-au jignit reproșurile lor otrăvitoare: „La talentul pe care-l aveți se poate să alcătuiți așa un text?“. Era o cerere către vidanjorul-șef, curățitorul haznalelor, să-mi desfunde privata din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce-l aveți, da’ tot v-arăt cum se face un text de cerere. Io am cap!“. Banale și ordinare toate acestea și multe altele. Am încercat să le ignor, deși de multe ori mi-au otrăvit zilele. M-a rănit, adeseori, lectura tâmpă, rea a cărților mele. Am suferit atunci pentru cărțile mele. Am suferit din acea neștiință a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere mult, își bătuse joc de ea. Eram cu serviciul încă la Botoșani, pe-atunci. Venise și ea rănită acasă. Într-o iarnă mi-a spus asta. Am băgat la cap. Trebuie să fii strivit mai întâi, zicea, ca mai pe urmă să luminezi. Luminare din strivire... Va da să-și tragă mâna. — Trebuie să plec, zău. Și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-l pedepsi din nou. Erau aceiași oameni, cu același căpitan și același negru și același subofițer mărunțel, care mînuia biciul cu diabolică pricepere; aceiași care-l abandonaseră fără cunoștință pe plaja unei insule solitare, grav rănit și sîngerînd din belșug, rănit În amorul propriu și lipsit de tot ce avea mai de preț. Ei erau, și după toate astea Își mai Îngăduiau și obrăznicia de a-l lua peste picior, bătîndu-și joc de setea lui de răzbunare, prin simplul fapt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oțel care se elibera, vibrînd, după luni Întregi de prizonierat, Însoțind-o de un strigăt scurt și sec care părea să-i Îndoiască puterea, pentru a sări Înapoi imediat, lăsînd capătul cel lung să se desfășoare fără piedici, urmărind animalul rănit În fuga lui nebună spre adîncuri. Părea să știe Întotdeauna momentul precis În care balena avea să se răzgîndească și să se lanseze Într-o goană disperată spre suprafața apei și presimțea - ca și cum ar fi avut un al șaselea simț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
știu că nu depind de tine; că, deși te iubesc, te doresc și am nevoie să faci dragoste cu mine la orice oră, sînt Încă stăpînă pe mine și, dacă am chef să fac ceva, fac. - Chiar dacă asta m-ar răni? - Chiar și-așa. - Nu reușesc să te Înțeleg. - Nici nu ți-am cerut vreodată să mă Înțelegi, spuse ea. Numai să mă accepți așa cum sînt... Îl țintui lung cu acea privire a ei, Întunecată, profundă și misterioasă. Iar acum, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că ieșise din ea, pentru a-l descoperi Însîngerat și muribund și a zări, În același timp, chipul sinistru al asasinului. Vru să strige, dar nu reuși s-o facă, deoarece Își pierdu cunoștința. Iguana Oberlus Îl trase deoparte pe rănit, Își dădu jos pantalonii slinoși și, pentru prima oară În viață, pătrunse o femeie, posedînd-o cu o furie demențială, pe cînd era Încă privit de ochii unui bărbat căruia viața avea să i se scurgă din vine În numai cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În mod cu totul neașteptat, se năpusti Înainte, aruncîndu-se asupra lui Oberlus și punîndu-l la pămînt, grație acelui impuls și faptului că era mai Înalt și mai solid. Se rostogoliră prin nisip pînă cînd ajunseră În apă, Încercînd să se rănească reciproc, lovindu-se, mușcîndu-se și trăgîndu-și șuturi, Într-o Încleștare feroce și disperată, fără noblețe și stil, cu josnicia și furia cîinilor vagabonzi care abia așteaptă să se facă bucăți. Portughezul era fără Îndoială, mai Înalt și avea o constituție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Prăbușit pe nisip, Înfigîndu-și În el degetele ca să nu strige, Iguana Oberlus se uită lung după ea, În timp ce se lăsa noaptea și ultimele păsări marine se Întorceau lin la cuiburile lor. Iguana Oberlus nu muri pe plaja aceea. Capturat și rănit de autoritățile din orașul Paita, Perú, fu judecat pentru uciderea unui necunoscut pe stîncile din Insula Hood, omor la care fuseseră martori optzeci de marinari englezi, dintre care nici unul nu veni să depună mărturie. Suspectat, de asemenea, de nenumărate atrocități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spun un singur lucru? — O, da - ce mai e? Acuma vine, nu - ce vrei tu? — Stacey, te rog: nu fi așa bănuitoare. Vin de luni de zile la casa ta și dac-aș fi vrut să fac ceva ca să te rănesc sau să profit de tine, sau ceva de genul ăsta, e clar că aș fi încercat deja, nu? Nu - voiam doar să-ți spun că nu voi face niciodată ceva care nu-ți place sau care te face nefericită, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că e cu totul de neînțeles, dar trebuie să vezi situația ca și cum aș trece printr-un fel de - cum să spun? -, printr-o cădere, bănuiesc. Nu e ușor pentru nici unul dintre noi și e groaznic că a trebuit să te rănesc astfel. Știu că nu vrei să crezi, dar acesta e adevărul: ți-am explicat că, fără să vreau, m-am îndrăgostit de altcineva. Nu credeam că lucrurile astea se-ntâmplă de-adevăratelea, dar așa este - și s-au întâmplat. Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și obsesia mea pentru fiica ei - nu-i proastă și-și dăduse imediat seama ce urmăream -, numai că dintr-un motiv necunoscut și binecuvântat era clar că are încredere că nu voi abuza de Stacey și că n-o voi răni și-și dădea seama că avantajele potențiale pe care i le puteam oferi depășeau dezavantajele nu lipsite de importanță ale faptului că eram un bărbat însurat, cu aproape un sfert de secol mai în vârstă decât ea. Era într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
însuți, apoi celuilalt. Ea nu vine de la sine, trebuie să dorim acest lucru, să ne impunem toate simțirile și gândurile noastre să lucreze la realizarea acestui scop. Se întâmplă uneori ca o persoană să ne provoace multă suferință și durere, rănindu-ne adânc în suflet. Știm că trebuie să iertăm, dar nu putem, cel puțin nu atunci când dorim. Aducerile aminte de cele întâmplate sau vederea persoanei care ne-a pricinuit durerea și suferința ne fac să retrăim acele momente, să resimțim
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mână repezindu-și ochii în tavan și declară pe un ton cotidian: ― Adevărul e că mi-a plăcut întotdeauna să declam. Colonelul se încuia în baie. A fost un bărbat care nu încerca emoții artistice. Urlă pe neașteptate: Câinele soldatului! Rănit în războaie soldatul căzuse / Și-n puține zile chinuit muri / Departe de-o mamă care-l crescuse / Și care-l iubi... În prag, năvăliseră Scarlat și inginerul. Priveau bezmetici spectacolul. Dascălu avea lacrimi în ochi, aplauda să-și rupă palmele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Maiorul își privi ceasul. ― Exact două ore și jumătate. La 9 au întîlnire cu Miga la Stâlpi. Am dat dispoziție să fie supravegheată discret șoseaua. Vor părăsi Bucureștiul în două mașini. Așa-mi imaginez! Trenul e prea riscant... Au un rănit printre ei și, în afară de aceasta, în mijlocul oamenilor nu poți ține la respect trei ostatici. Nu sper mare lucru, dar poate că reușim să-i neutralizăm înainte de a ajunge la destinație. ― La prima mișcare suspectă vor împușca bătrânii. Când mă gândesc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ea se chirci. Ochii i se stinseră cu mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în halul ăsta! Inginerul, rănit la cap, privea în gol. Sângele se prelingea după ureche, scurgîndu-se pe gulerul alb. Pilotul sări din carlingă și se repezi spre doamna Miga luîndu-i mâinile. Râdea nervos, cu ochi umezi. ― Mamă! Am scăpat! Auzi, mamă? Florence se așeză pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
aer din prăpastia adâncă, A-mpăratului cel roșu stă măreața cetățue, (175) Poalele-i în văi de codri, fruntea-n ceruri i se sue. Și prin arcurile - nguste făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a salelor lungi bolți, Zugrăvind în noaptea clară a ei muchi și a ei colți. (180) Pe cărări săpate-n stâncă smeii și Călin se sue, Numai luna îi îmbracă cu lumina ei gălbue Și pândind trec
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
El din trestii o privește, Nici se mișcă,... - ncremenește L-arătarea ei cea crudă. Și când lacul părăsește Pe-al ei corp ea tot nu-i udă. 79 {EminescuOpVI 80} Ea s-a dus. Dar el rămas-a În adânc rănit de dânsa, Uită lumea, uită casa, Îmblă drumurile - ntinsă. Ea îi pare că-i mai mare N-astă lume trecătoare, Că-i ceva desăvârșit Și să vadă la picioare Acest dar neprețuit. Toamna vine și prin lunce Frunza cade rânduri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]