11,591 matches
-
de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea individuală și stabilește normele de arestare și judecarea deținuților. Prin această lege, Parlamentul încerca să contracareze tendințele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmașului la tron, Iacob al II-lea, și nașterea fiului acestuia, a determinat o puternică reacție populară. Iacob al II-lea a promulgat Declarația de indulgență (1687) care acorda catolicilor, libertate religioasă și politică. În consecință, Parlamentul a votat Actul de excludere care
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
alegerilor periodice și luând regelui posibilitatea de a convoca sau nu parlamentul după bunul său plac. Se punea bazele primei monarhii parlamentare din lume. Actul de toleranță (1689) acorda o relativă libertate a cultelor. Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmași direcți, și pe linie colaterală a dinastiei, cu condiția de apartenență la confesiunea protestantă. Practic, legea elimina dinastia Stuart, de confesiune catolică, de la succesiunea la Coroană, deschizând astfel calea instaurării dinastiei
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
Horthy a fost ales de adunarea națională ca Regent al statului maghiar, deși practic Ungaria nu mai era politic un regat, o dată cu autodesființarea Imperiului Austro-Ungar și proclamarea Republicii în 1918. Regele Carol I al Austriei a încercat să revină la tronul Ungariei, dar fără succes. La data de 4 iunie 1920 s-a semnat Tratatul de la Trianon, ca urmare a Primului Război Mondial și a destrămării Imperiului Habsburgic care a fixat noile granițe ale Ungariei. Ungaria a pierdut 71% din teritoriu și 66
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
Ion I. C. Brătianu, sfătuitorul regelui Ferdinand, a fost forța politică dominantă după Primul Război Mondial și până la moartea aproape concomitentă a regelui Ferdinand și a lui Ion I.C. Brătianu. Criza dinastică din 1925 a fost provocată de prințul Carol, moștenitorul tronului, care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în țară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunță la drepturile sale la
Regatul României () [Corola-website/Science/297113_a_298442]
-
care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în țară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunță la drepturile sale la tron, în favoarea fiului său Mihai. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul îl proclamă moștenitor pe prințul Mihai. După moartea regelui Ferdinand la 24 noiembrie 1927, Mihai I este proclamat rege, domnind sub o regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și
Regatul României () [Corola-website/Science/297113_a_298442]
-
rege, domnind sub o regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan. Neînțelegerile dintre cei trei subminează monarhia constituțională, încurajând agitațiile care susțineau revenirea lui Carol II la tron, ca „salvator" al țării. Datorită morții, la 24 noiembrie 1927, a lui I.I.C. Brătianu, P.N.Ț. obține la alegerile din 1927 o majoritate zdrobitoare. La 6 iunie 1930, Carol al II-lea vine în țară, fiind proclamat rege la 8
Regatul României () [Corola-website/Science/297113_a_298442]
-
Iulia Agrippina, fiica lui Germanicus și sora lui Caligula. Tatăl lui Nero a murit când el avea doar trei ani, iar mama lui a fost exilată de către Caligula pe insulele Ponziane. Însă, în anul 41, Claudius, odată cu ascensiunea sa la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei doi s-au căsătorit în anul 49, iar între anii 50-51, Nero a fost adoptat și numit moștenitor. În anul 53, s-a însurat cu fiica lui Claudius, Octavia. În anul 54
Nero () [Corola-website/Science/297118_a_298447]
-
din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
un corp de oaste trimis de Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn. Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria. La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” Roman un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
oamenii săii în schimbul garantării de către domn a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită și de constrângeri militare, fiind una de tip alodial. Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să presteze serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu era primit de la domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin obligarea țărănimii libere la prestarea
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic "Isaia" și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu omorârea capilor conspirației. Infrastructura de transport a Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare era slb dezvoltată, neexistând drumuri construite sau întreținute de autorități. „Drumurile erau niște simple urme de șleauri, de-a lungul anumitor văi sau pe
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
mai puțin pentru facilitarea schimburilor comerciale, care se bazau în continuare pe monedele emise de mai puternicele state vecine. În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei mari perioade, fiecare cu obiective specifice. La urcarea pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova să fie obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei și Ungariei. În urma perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie dintre urmașii lui Alexandru cel Bun, poziția ei
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Sucevii, la 1497, a determinat retragerea regelui polon Ioan Albert. Ștefan a conceput sistemul de cetăți urmărind trei mari obiective: apărarea granițelor - în special la vadurile Nistrului, supravegherea locurilor de trecere din interior și apărarea capitalei, Suceava. La urcarea pe tron în Moldova existau trei cetăți de zid - cele ale Sucevei, Neamțului și Hotinului și o cetate de pământ și lemn - cea a Romanului. În timpul domniei, Ștefan a cucerit cetățile de zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462) și cetatea de
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
constata că mănăstirea Cârța a fost fondată de regele Andrei al II-lea (1205-1235) între 29 mai 1205 și 14 septembrie 1206, respectiv in intervalul de timp cuprins între 29 mai 1205 - ziua ridicării lui Andrei al II-lea pe tronul Ungariei -, și 14 septembrie 1206, data la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, cand este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]
-
Deoarece era minor unchiul său Prințul Kiril al Bulgariei a fost numit regent. În 1944, Kiril și majoritatea membrilor guvernului au fost uciși într-o lovitură de stat organizată de sovietici, dar lui Simeon i s-a permis rămânerea pe tron. Abia în 1946 un referendum popular a ales abolirea monarhiei, dar familia regală a preferat să fugă din țară pentru a evita eventualitatea abdicării forțate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon. Întrega familie a fugit în Egipt
Simeon de Saxa-Coburg-Gotha () [Corola-website/Science/297175_a_298504]
-
construit un vast imperiu ce se întindea de la Dunăre până la Marea Baltică. În 1306, ultimul rege din linia Přemyslizilor a fost ucis în circumstanțe misterioase în Olomouc pe când se odihnea. După o serie de războaie dinastice, casa de Luxemburg a obținut tronul Boemiei. Secolul al XIV-lea, și mai ales domnia regelui de origine cehă Carol al IV-lea, care a devenit și rege al Italiei, rege al romanilor și împărat romano-german, este considerată a fi epoca de aur a istoriei Cehiei
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
a devenit parte a Imperiului Otoman, condus de un șeic. În 1820, Bahrainul a început tratative cu Marea Britanie și a devenit protectorat al Marii Britanii în 1861. În 1971 a devenit emirat independent condus de Amir Isa bin Sulman al-Khalifa (pe tron din 1961) după ce forțele britanice s-au retras din regiune. În iunie 1995 și la începutul lui 1996 au avut loc mișcări de protest, care au dus la arestarea a peste 600 de disidenți. După ce emirul fondator a murit în
Bahrain () [Corola-website/Science/298074_a_299403]
-
emir din Nejd și imam al wahhabiților, reconstituie statul wahhabit și unește sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabice. La 23 septembrie 1932 el ia titlul de rege al Arabiei. Arabia Saudită este o monarhie absolutistă. Succesiunea la tron este ereditară, regele trebuind să fie urmașul lui Ibn Saud, dar și electivă, el fiind ales de către un consiliu al familiei regale. De obicei, este ales rege cel mai vârstnic dintre fiii lui Ibn Saud. Instituția centrală, Guvernul Arabiei Saudite
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
din Tao, Curopalatul David al III-lea, a inițiat unificarea statelor georgiene, ocupând în anul 976 regatul Kartli pentru fiul său adoptiv, Bagrat al III-lea. Acest tânăr principe, rudă cu David, a urcat apoi, după trei ani, și pe tronul regatului Egrisi-Abhazia, moștenindu-l pe unchiul său din linie maternă, Teodosiu cel Orb. Începând cu anul 1001, el a domnit și peste Tao-Klarjetiția (Curopalatinatul Iveriei pentru bizantini) ca urmaș al lui David. Între anii 1008 și 1010, Bagrat a anexat
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
munte ale Abhaziei, Svaneției și Raciei au rămas libere și au servit ca refugiu populației din regiunile cucerite, în care invadatorii ajunseseră să formeze majoritatea. David al IV-lea (1073 - 1125), noul rege al Georgiei, care urcă în 1089 pe tron, la 16 ani, s-a văzut confruntat cu o situație extrem de dificilă. Chiar și în zonele libere existau neliniști, provocate de nobilimea nemulțumită de starea economică și politică precară, întregul popor georgian era pe cale de dispariție. După ce a reușit să
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Sporus), practică reluată circa două sute de ani mai târziu de împăratul roman de origine siriană, Elagabal. Nici chiar după încheierea dinastiei Iulio-Claudine, dinastie în care monarhi precum Tiberius, Caligula sau Nero șocaseră prin preferințele sexuale și prin excentricități, moravurile de pe tronul Romei nu aveau să dispară. Traian, și apoi Hadrian, sunt doar doi dintre monarhii ale căror înclinații homosexuale nu mai constituiau un secret pentru nimeni. În fapt, Traian era acompaniat în toate campaniile militare, inclusiv în cele dacice, de amantul
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
Dar Abomey a rămas în afara controlului francez iar animozitățile dintre aceștia și europeni au fost în continuă creștere, astfel că în 1889 nu a mai fost recunoscut dreptul de suveranitate al francezilor față de Cotonou, și Béhanzin, care a urcat pe tron în acel an, i-a atacat pe francezi acolo. Din armata sa au făcut parte și aproximativ 2000 de amazoane. Apoi în 1891 a atacat Porto Novo și Grand Popo. În 1893, francezii au trimis o forță expediționară condusă de
Benin () [Corola-website/Science/298077_a_299406]
-
o forță expediționară condusă de Dodds care a cucerit Abomey-ul și l-a declarat protectorat francez. În 1894 Béhanzin s-a predat francezilor (a murit în exil în 1906 în Martinica). Fratele său, Aglio Agbo, care i-a succedat la tron, a fost exilat în 1899 pentru proastă administrare, și astfel s-a încheiat existența regatului Abomey. Între 1892 și 1898 francezii și-au extins controlul spre nord prefigurând forma modernă a statului Dahomey. În 1900 s-a început construcția căii
Benin () [Corola-website/Science/298077_a_299406]
-
în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese instalat pe tronul Spaniei. La 25 mai 1810, demonstranții au alungat guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu, în numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp, relațiile cu reprezentanții regelui au fost rupte și s-a început campania de cucerire
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
I și-a încheiat cariera în 1951, fiind împușcat de un arab palestinian pe când ieșea de la rugăciune, în fața Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim. Deoarece fiul lui Abdullah, Talal, avea probleme de sănătate (de natură psihică), a fost numit ca urmaș la tron prințul Hussein, nepotul lui Abdullah și fiul lui Talal. Acordul de armistițiu arabo-israelian din 1949 a menționează afilierea Cisiordaniei, cucerită de iordanezi și redenumită „Malul de Vest” (al Iordanului, în ) Iordaniei, care se unificase politic și geografic cu populația palestiniană
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]