9,864 matches
-
nu e!" Cine a spus asta? Trăiască iubirea! Nu sunteți voi os din osul nostru? De prea mult elan se împiedică într-o blană de urs așternută peste lespezi. Maria îl îmbrățișează cu drag: Unchiule, mare iubăreț mai ești! Ești "vesel" pe ziua de azi. Mărturisește, nu cumva, "te-ai împărtășit" olecuță?! Cine eu?! Eu?! Adică... râde el vinovat. Mărturisesc, așa, puțin... o gură, două, să ne încălzim. A fost o zloată... Am ciocnit cu Ștefan... "Olecuță", pentru sănătate. Și pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ele habar de suferințele oamenilor. Cu siguranță, e "Luceafărul"! bate din palme cu bucurie Voichița. Ași... Măcar de n-ar fi una din cele "căzătoare"... O toacă prinde a bate repede-repede, apoi dangătul grav al clopotului Mirăuților ține isonul clopotelor vesele de la Sfântul Dumitru. Ce se mai aude cu principele Alexandru, acu, după ce a cucerit Mangopul? aruncă Ștefan o vorbă, așa, ca din întâmplare. Mi-a spus Maria că te cheamă la el, că vrea să se însoțească cu tine... Voichița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răzbunării în ei; așteaptă clipa prielnică... Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare când îmi voi sorbi și eu, "borșul"? De-ar fi după pohte, zâmbește el, aș prefera Cotnarul... Nu-i prea veselă domnia Moldovei, nu?! Tace. O lumânare sfârâie, fumegă înecată în propria ceară. Ștefan o stinge strivindu-i mucul între două degete. Apoi reia, abătut: ...Nu mi-a făcut plăcere să-mi reamintesc toate aiestea. Ți-am povestit însă ca să știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o bizară armonie, cu glasurile vesele, de zurgălăi ale copiilor... "Deci, e Ajunul... Se spune că pruncii ce se duc la zi-sfântă se fac îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă cu făclii. După ei, intră vitejii boieri, înzăuați, legați pe ici, pe colo cu feși însângerate, osteniți-osteniți, somnoroși, dar veseli, gălăgioși... Vodă Ștefan, intră șchiopătând, înghesuit, sufocat de cei dragi, în cămeșoaie cum au sărit din pat: Doamna Maria lipită de el; Olena înghiontindu-se cu Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
știți, dar nu vreți s-o știți..." Ștefan către solii Poloniei ce reclamau Pocuția * "Dar Ștefan Voievod nu se înspăimântă deloc de acești doi dușmani atât de puternici tătarii și turcii ... ci având o inimă de o rară vitejie, totdeauna vesel și neobosit, se aruncă asupra tătarilor... și-i strivi într-un măcel groaznic... Fugarii aruncau nu numai armele, ci și hainele, șeile, ca să scape fie neînarmați și goi, și se aruncau în Nistru..." Ian Dlugosz, Cronica Polonorum * "...Ștefan Voievod al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
odată cu schimbarea unui regim nu i-a plăcut. I s-a părut absurd ca îmbogățirea să devină un scop suprem. Nu l-a atras nici ce i s-a părut a fi slugărnicie față de occidentali. A văzut într-asta o veselă vasalitate pe seama căreia se trecea de la un stăpân extrem la altul. L-a dezgustat „ciocoismul postrevoluționar” (298) și schimbarea la față a prudenților de odinioară: „S-ar zice că niciodată, de la Ștefan cel Mare încoace, n-am avut atâția oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-a pus capăt imediat. Poate că lupta din arenă era trucată și atleții niște jalnici impostori. Pe mine însă m-au „durut” cele două lovituri cu pumnul în pământ, modul acesta disperat de a te declara învins. * O moarte veselă, dacă se poate vorbi de așa ceva, evoca mama, povestindu-ne cum o femeie, întorcându-se de la piață, își găsește soțul tot în pat. „Scoală-te, leneșule!”, îi strigă ea din bucătărie; constatând însă că bărbatul nu se grăbește să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai - ca să se plimbe, în centru firește (iar strada Matei Corvin dădea drept în piața marii catedrale) sau să meargă la cinematograf ori la teatru, în vizite etc. Probabil acest flux uman dens, incitant, cu care sufletește mă contopeam, rumoarea veselă, sărbătorească pe care o degaja, spațiul securizant al străzii de îngustime medievală (fereastra peste care mă aplecam dădea parcă tot într-o casă) au jucat un rol important în pregătirea acelei explozii interioare de care mă despărțeau puține clipe. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în 1913, la 40 de ani, le-a dat aproape tuturor dublul vârstei la care ea a murit, o bogată moștenire de ani și decenii. Unchiul Iașa, soțul ucrainean al lui tanti Manea, era un om bun ca pâinea caldă, vesel, vorbăreț. Îi plăcea să se laude cu puțina românească pe care o mai știa din timpul războiului (satul lor fusese, din fericire, ocupat de armata română și nu de cea germană). A murit la începutul anilor ’70. Era bolnav de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care ne-a mai fost vecin doar puțină vreme. A murit curând, desigur chinuindu-se, singur, cum moare orice om, dar din cauza „scenei de la poartă” și a spiritualei zicale emisă în acea împrejurare, am rămas cu impresia că a murit vesel, parcă glumind. * Secvență. În prima toamnă bucureșteană, mergând la facultate, pe jos, străbătând în viteză, cu pași mari, de „uriaș”, Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, cu vânt, bravând, sfidând pericolul de a răci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mohorâtă, amestecându-se cu starea mea de boală, cu necazurile din acea perioadă și cu neșansa de a fi întâlnit un om nedelicat, un medic înăcrit de propria lui mediocritate, răzbunându-se și el pe cine putea. * Femeiușca aceea sprințară, veselă, simpatică de la nunta Marianei, părând perfect mulțumită de ea însăși și de viață, sigură de farmecele ei - cu care reușea să-și țină „legat” soțul de mai bine de șase ani, obligându-mă să dansez mereu cu ea, dintr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acelei suferințe banale și neobișnuit de intense pe care femeile, - chiar și cele ce nu și-au iubit cine știe cât bărbații - o simt când sunt părăsite pentru alta. Da, tocmai asta i se întâmplase, între timp, acestei femei drăguțe, moderne și vesele, care părea să aibă toate calitățile pentru a ști să rețină un bărbat lângă ea atâta timp cât ar fi dorit ea acest lucru. Și totuși soțul ei (de care nu îmi amintesc) o abandonase din cauza unei alte femei. M-a impresionat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
existe între unii dintre noi păreau să se topească, pentru moment, ca niște cocoloașe de ceară. Cu L.R. eram în acea perioadă „răcit”, iar pe M.B. n-o mai văzusem de ani de zile. Preda a venit mai târziu, părea vesel, surescitat; înainte de a se așeza, pe scaunul din capul mesei ce-i era rezervat, ne-a făcut, din mers, un semn energic cu mâna și chiar a scos, acolo, la protocolara „Capșa”, unde de altfel era bine cunoscut, un mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o vedem. Era într-o miercuri, pe 16 decembrie. Am găsit-o cu greu într-un salon uriaș, cu zeci de paturi. Se simțea mai bine decât îndrăznisem să sperăm, putea chiar vorbi, puțin, dar coerent, ne zâmbea, era aproape veselă. Amintindu-și din sinistrele peripeții ale nopții trecute, când mașina salvării ne-a plimbat prin tot Bucureștiul, mai întâi la Colentina, unde bolnava a fost refuzată fără multă vorbă și fără nici un scrupul, apoi tocmai aici, în Berceni, unde, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am mai fost la Sângeorz. Între timp, a murit și badea Emil, prematur, adică la aproape 80 de ani, pe când noi toți eram convinși că va atinge suta. Ultimele două ipostaze în care mi-l amintesc: urcat fălos, sfidător, aproape vesel cu bocancii pe lespedea impunătorului mormânt de piatră și beton în care zăcea lelea Saveta (moartă de un an), ca pentru a ne arăta că monumentul îi aparține cu adevărat, că el l-a construit (plătind bani grei, spre nemulțumirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care, sub efectul gazelor ilariante, intră hohotind de râs în moarte, moare stricându-se literalmente de râs; la câțiva pași de el, un alt soldat, mort, își expune, strident, râsul său mineral. Războiul descoperea o nouă formă de moarte: moartea veselă (Arsenal). Iată, în același film, un tren ticsit de trupe - deraiază. Obiectivul urmărește insistent alunecarea unui acordeon-șarpe care se desface și se strânge succesiv, parcă simulând convulsiile unui muribund. În apropierea instrumentului muzical devenit, în fine, inert, în spasmele morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
caracterul legic al dezvoltării sociale tipică atâtor eroi convenționali care cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una plină de spaimă, sau numai de spaimă: ci cu o nespusă mirare, cu stupoare, cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și 49 de minute, Ionescu Nicolae s-a trezit, mai devreme ca de obicei, fără să bănuiască, firește, nimic; dimpotrivă, simțindu-se mai odihnit ca în alte dimineți (dormise bine!), se dădu jos din pat, fără obișnuitele tergiversări, vioi, aproape vesel...». Eroul își va face meticulos toaleta, nu va răspunde la primul telefon, iar la al doilea va ajunge prea târziu, va pleca la serviciu, în autobuz va cocheta cu o blondă ochioasă, în pauza de prânz va bea o bere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rea totuși) decât într-o democrație în care căsătoriile între homosexuali sunt nu numai permise, ci și intens mediatizate. * Privesc indignat-amuzat cum, la noi (la noi ca la nimenea!), după un șir de dictaturi, mai toată lumea se complace într-o veselă vasalitate! * Basarabia. Unire fără ură. * A nega proprietatea privată e o nebunie, dovadă acel proiect de sistematizare a satelor care ni s-a părut tuturor - și a fost - monstruos. E o eroare însă a propune drept ideal ceea ce e doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
O, Cruce Sfântă cu Putere, Te chem în ajutor, Să fugă și ispita, Cu-al ei stăpân înșelător. Suflet trist și zbuciumat, De ce ești trist si-nlacrimat ? Tu de Domnul ai uitat ? Doar treci prin Valea Plângerii, Aici nu poți fi vesel, Calea-i strâmta și e grea, Greu se urcă pe Golgota, Așa a urcat și Fiul Lui Dumnezeu, Cu dureri și poticnisuri, Si multe nemulțumiri, Si popasuri mai făcea, Multă lume îl urma, Unii Îl loveau brutal, Alții cu biciu
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
sfredelitoare, cu mustața stufoasă, accentuând această structură ascuțită a feței, cu o privire fixă și scrutătoare, asemănătoare cu unele poze ale lui Nietzsche, chiar tulburător de asemănător cu Nietzsche. Am zis : iată privirea omului care era un om sociabil și vesel și care-i făcea pe toți să râdă, dar care avea momentele lui de solitudine, din care privea foarte scrutător abisurile, aceste abisuri ale ființei umane. Există însă niște remarci interesante de raportat la Caragiale, care mi-au fost sugerate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de marea poezie (și am subliniat „se apropie” fiindcă o face deliberat și conștient) când sursa de inspirație e luată din cultură. Nu mă refer pentru moment numai la „parodii”. O poezie ca Manon și Des Grieux, culeasă în Balade vesele și triste, e plină de „acele ecouri nelămurite” și „acea brumozitate” de care vorbea Ibrăileanu. Dar în parodii Topîrceanu se apropie efectiv de marea poezie. Bineînțeles, când înseși modelele aparțin acesteia, în speță Arghezi, Goga, Homer și Dante (acesta nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
brumozitate” de care vorbea Ibrăileanu. Dar în parodii Topîrceanu se apropie efectiv de marea poezie. Bineînțeles, când înseși modelele aparțin acesteia, în speță Arghezi, Goga, Homer și Dante (acesta nu figurează în Parodii originale, fiind anterior și cules în Balade vesele și triste, și stând probabil la originea parodiilor). Dar aș îndrăzni să afirm că, în parodiile după poeții nu „mari”, dar buni și importanți ca Adrian Maniu, Minulescu, Demostene Botez, N. Davidescu și ceilalți din sumar, Topîrceanu ridică maniera fiecăruia
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]