9,153 matches
-
ferestrei s-au mistuit în întunericul de nepătruns și duși au fost... Lumea șoptea cu teamă despre întâmplare... La o săptămână după cele întâmplate se aude că Gritas ar fi murit de o boală necruțătoare, autoritățile au tăcut și au încuviințat înmormântarea, iar ai lui l-au împodobit cu discreție pentru a se înfățișa Judecătorului Suprem și a da seamă de greșelile lui cele făcute cu interes și bună știință... Așa s-au întâmplat lucrurile atunci, cam pe vremea lui 1929
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de Scrabble și mi-a arătat-o iute pe lângă picior. A așteptat până când toți ceilalți și-au Întors privirile de la el și mi-a șoptit: „Te fac praf, să nu zici că nu ți-am zis“. Am zâmbit și am Încuviințat din cap. În pofida oricărei logici, m-am pomenit că ideea de a-mi petrece următoarele patruzeci și opt de ore Împreună cu familia Îmi face mare plăcere, mai mare decât În toți cei patru ani de când plecasem de acasă. Ziua Recunoștinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
intenționase. Așa cum era ea. În caz că Încă n-ai observat de când lucrezi aici, atunci când sun eu trebuie să răspunzi imediat. E foarte simplu. Înțelegi? Eu sun. Tu răspunzi. Crezi că poți să te descurci, Ahn-dre-ah? Deși nu mă putea vedea, am Încuviințat din cap ca un țânc de șase ani bruftuluit pentru că a aruncat cu macaroane pe plafon. M-am străduit să nu uit că nu trebuie să Îi zic „doamnă“, greșeală pe care o făcusem cu o săptămână În urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Macy’s, dar care nu puteau fi găsiți nicăieri la etajul opt În paradisul garderobei sportive de la Barney’s, reprezentase modul meu de a arăta lumii că nu fusesem sedusă de stilul Runway. În loc de asta, m-am mulțumit doar să Încuviințez din cap și să observ că părea extrem de jenat că era nevoit să-mi explice că mă făceam de râs În fiecare zi. M-am Întrebat cine Îl pusese să Îmi spună toate astea. Emily? Sau chiar Miranda? Oricum, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
atât de stilată și, evident, cu articole atât de fascinante și de erudite. Noi o adorăm cu toții! — Articole erudite, zici? l-am Întrebat eu și mi-am stăpânit zâmbetul care amenința să mi se lățească pe toată fața. El a Încuviințat cu mândrie din cap și s-a Întors, pentru că una din chelnerițe l-a bătut pe umăr și i-a Înmânat o sacoșă. A strigat - la propriu - de bucurie. — Ah-ha! Iată-l, un prânz preparat perfect pentru un editor perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și Înțepător și m-am gândit că asta o va ajuta să se dezmeticească. Nu mă-mă ssimt prea bine, s-a bâlbâit ea. — Știu, scumpo, știu. Hai să luăm un taxi până la tine acasă, bine? Crezi că poți? A Încuviințat din cap, după care s-a aplecat cu un gest firesc și a Început să vomite. Pe cizmele ei maro și puțin și pe jeanși. Dacă m-ar vedea fetele de la Runway cu prietena mea cea mai bună, am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Dar tălică, moș Lupule, trebuie să ții minte, că ești mai mare ca noi și erai bărbat pe vremea aceea: n-a umblat vorba tot așa și când a vândut fratele boierului Miron? ― Multe zvonuri s-au purtat ș-atunci, încuviință moșneagul. Cine să le mai ție minte pe toate! Dar să știți, oameni buni, că boierii nu poftesc să vândă la oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întîlnit Chirilă Păun și i-a spus lui ce-a pătimit de la arendaș, Petre i-a răspuns scrîșnind: ― De, nea Chirilă, eu nu I-aș fi iertat, măcar de m-ar fi și omorât pe urmă! ― Bine zici, Petrică, bine! încuviință Chirilă umil. 2 Titu Herdelea se pomeni într-o bună zi cu preotul Belciug din Pripas. Era îmbrăcat bine, cu palton nou, antereu nou, barba tunsă frumos, în sfârșit curat și gătit ca un pețitor, cum nu-l văzuse niciodată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se așeze lucrurile și să se facă pace și atunci stăpânirea o să trimită ingineri să facă împărțirea cum se cuvine, fiecăruia după dreptate, să măsoare și să taie tuturor cât le ajunge... Nu zic bine, oameni buni? ― Bine... așa e! încuviințară oamenii. Să ne trimită ingineri, că d-aia îi plătește stăpînirea! ― Apoi da, că inginerul, dacă nu-s boieri, împarte drept și cum scrie la carte! adăugă Ignat foarte mulțumit. ― Cu boierii am isprăvit! strigă Leonte Orbișor țanțoș. Nu ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu se gândise el înainte la asta, hotărî : — Hai la Moși. Când am venit, era gălăgie acolo și tot felul de lumini. Tragem la țintă și ne dăm în călușei. Nu știu să trag la țintă, spuse ea, părând că încuviințează. — Îți arăt, nu-i mare lucru. Am fost țintaș bun, loveam nouă din zece. O dată le-am nimerit chiar pe toate. — Ce loveai ? — Cartoanele alea. Uneori ziceai că-s oameni. Nu pot să fugă, stau așa, parcă ar avea picioarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să vadă cât de trainică e încuietoarea. Își trecu degetele peste scrijeliturile de sub care ieșea la iveală lemnul de culoarea cărnii uscate. Se sprijini de poartă, chiar peste acele semne. Se priviră astfel, vreme îndelungată, până când flăcăul, părând să înțeleagă, încuviință și se întoarse la treburile sale. Veni multă lume în ziua aceea. Grupuri de copii, cupluri gălăgioase, chiar și câțiva străini care se înclinau întruna râzând și fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă și ultimul vizitator, iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plângea decât atunci când era singur. Apoi nu mai plânse deloc și atunci pricepu că pentru el, pe lângă propria singurătate, un dar la fel de prețios era singurătatea celorlalți. Nu trebuia să o caute, căci Vocea se auzea pretutindeni. Așadar : Cosmina. Iacob Zevedei încuviință, adâncindu-se în fotoliu. Își aprinse țigara și, prin fumul ei, Vocea se auzi cavernoasă : Vârsta, 28 de ani. Înălțimea, un metru șaptezeci. Greutate normală, vreo cincizeci și cinci de kilograme. — E frumoasă ? întrebă Iacob, fiul lui Zevedei. — Ce înseamnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Moartea, dacă n-ar fi ceea ce este sau, mă rog, ceea ce credem noi că este, ar fi chiar prima parte din concertul ăsta. Se apropie și își strecură mâna pe după mijlocul ei, pentru a ajunge la aparat. — Te încumeți ? Cosmina încuviință și Pantelimon porni aparatul. Ascultară toți trei, Cosmina, cu fruntea în palme, chirurgul, întins în patul prea scurt pentru el, lăsându-l să-și legene ghetele în voie, și moartea. Apoi moartea dispăru, așa cum venise. — Crezi că are vreo importanță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
altceva i se părea important. — Îți plac dragonii... spuse ea, uitând, pentru o clipă, că habar n-avea cu cine stă de vorbă. Când eram mic, profesorul de matematică ne-a spus o poveste. Vrei să ți-o spun ? Cosmina încuviință, sprijinindu-și coatele pe masă. — De fapt, nu eram chiar mic, eram la liceu. Învățam numerele complexe. Și, văzând sprânceana arcuită a fetei, adăugă : Cum ar fi radical din minus unu. E un număr imaginar, nu există nicăieri pe axa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Puterea pe care o ai asupra lumii se măsoară în distanța dintre biografie și autobiografie. Oamenii cred despre ei înșiși ceea ce ar vrea ei să fie. Noi le sugerăm ceea ce trebuie. — Materia determină spiritul. — E un fel de-a spune, încuviință Vocea, că biografia determină autobiografia. — Mai trebuie totuși ceva... — Bănuiam. Am chemat celelalte voci. Le-am ascultat. — Dă-mi peticul de hârtie, îi ceru Iacob. Netezi foaia și citi nedumerit : — Ionuț Penescu... E și ăsta un fel de dragon ? — Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adică acum m-am aranjat puțin... — Nu vreau fardurile. Vreau să ne uităm în carnetul tău de însemnări. Să dăm la ultimele pagini. Deschise coperțile. — Asta e de azi ? se aplecă Iacob deasupra paginii, ca să poată desluși pe întuneric. Cosmina încuviință. El se aplecă, frunțile li se atinseră. — Nu e prea vesel dragonul nostru, întoarse Iacob foaia spre el. Te supără lumea din jur, ai vrea s-o respingi. Uite, focul nu țâșnește direct din nări, ci de mai departe. Aripile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unui prunc. Ți-a plăcut mai tare la noi decât pe lumea ailaltă ? Să nu te mai prind a doua oară pe-aici, că-ți rup picioarele... Vezi că înțelege... șopti Cosmina. Și lui Ionuț : Înțelegi, nu-i așa ? Bolnavul încuviință din pleoape. Glumește, adăugă fata. Așa e el, dar nu e băiat rău, să știi... Bolnavul întoarse ochii spre Cosmina. — Mâncând... șopti. — Nu e voie, răspunse fata. Încă nu poți să mănânci, nu știi să înghiți. Mai tragem câteva zile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
astea. Acum nu ești decât ochi, urechi și buze. Încă nu ai stomac. Asta bolnavul nu păru să înțeleagă. Întrebă din priviri, dar Cosmina îi puse degetul pe buze. — Ai vorbit destul... Acum dormi. — Vrând... șopti bolnavul. — Asta e bine, încuviință Cosmina. Și noi vrem. Dar mai târziu. Pantelimon își scoase trusa și căută o seringă. Dezgoli brațul descărnat și găsi vena potrivită. Descărcă tubul seringii, apoi îl lovi ușor peste obraz pe tânărul îngropat în bandaje. — Hai, moșule, spuse, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mine... Violoncelul își terminase unduirea. În partea a doua a concertului, omul și moartea păreau că se privesc în față. Ea se așeză în fața lui. — Nu m-ai întrebat despre vărul tău... El ridică întrebător din sprânceană, apoi, amintindu- și, încuviință din cap. — Vărul meu... Ce mai face ? — E prezent. Adică e în prezent... Știe că e viu, dar nu știe că pentru asta trebuie să se fi născut cândva. O viață ciudată, întâi trăiește și pe urmă o să se nască
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă ar fi înțeles. Gândind mult... răspunse, cu dificultate. — Trebuie să începi să mergi, spuse ea, acoperindu-l cu pătura. Ți s-au subțiat gleznele, trebuie să dai mușchilor de lucru. Altfel n-or să te mai țină oasele. El încuviință, mai degrabă pentru a împiedica discuția să meargă într-acolo. Nici Cosmina nu insistă. — Ionuț... pot să-ți spun așa ? Foarte bine, așa o să putem fi prieteni. La ce te gândești tu atât de mult ? Păru să ezite o clipă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strada noastră ? — Sunt demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-un loc, atunci sunt peste tot. Iar dacă sunt peste tot, atunci sunt și în locul ăsta. — Pe ei îi lătra Fidel ? Maestrul încuviință. Ea strânse, descumpănită, foaia și o strecură în deschizătura poșetei. — Cum poți lupta împotriva demonilor ? întrebă. Cu glon țul de argint, cu descântece, cu usturoi frecat de tocul ușii ? — Numindu-i. Entitățile bune le chemi rostindu-le numele. Demonii îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l ajutăm să plece... Filip ezită, dar fata îl luă de braț și îl sili să ia loc. El se afundă în moliciunea pernelor, își sprijini capul de spătar și închise ochii. — Simți ? întrebă ea. Filip, fără să deschidă ochii, încuviință. Cosmina se duse la fereastră, porumbelul nu era acolo. — Știi cum e jocul de-a cuvintele vechi ? Imaginează-ți cum s-ar face o piramidă. Lucrătorii își dau pietrele unul altuia, până la cel care le pune în vârf. Purtate din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mulțumit. Trecătorii nu-i împărtășeau însă frământările ; se lăsase frigul, se grăbeau, ca mânați din spate. Chipuri domestice, lânoase și cu ochi blânzi, din zilele cu animale. — Pe mine nu m-a botezat niciun popă... spuse băiatul. Cred și eu, încuviință Ologu. Cu un nume ca ăsta... pe vremuri se dădea pe cartelă. — Nu din cauza numelui... Popa a zis că, oricum, nu sunt bun de botezat. Cică trebuie să te ungă pe frunte și la subsuori... Și ce-i cu asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimănui milă de tine. Cerșetoria e o afacere. Ei ne dau bani sau te miri ce, am primit odată un bec de lanternă, iar noi le dăm, la schimb, liniște. — Cum se cumpărau, pe vremuri, indulgențele, încheie Fane Chioru. Ologu încuviință, deși nu știa prea bine ce-s alea. — Eu tot zic că nu voiau să pună mâna pe noi, reluă Coltuc. Altfel, cum să ne piardă urma ? — Cu orbul în frunte și cu Ologu la coadă, vrei să zici ? — N-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urechile tale, Chiorule, cu pasul tău apăsat și cu... - ezită o clipă - mintea popârstocului, ce marfă de om am scoate ! Da’ suntem cam mulți și cam neisprăviți pentru ce mai avem... Și-atunci am da și noi câte ceva la cerșetori, încuviință Fane Chioru. — Ba nu le-am da nimic, nenorociții dracului, râse Costică Ologu. — Eu, spuse și Coltuc, văd mereu așa. Adică văd lumea întreagă... Cum ar fi fost ea dacă nu s-ar fi betegit și dacă nimeni n-ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]