11,066 matches
-
de pistrui și mă trase la loc. Începură să se roage. Nu era altfel ca data trecută. Nu înțelegeam cuvintele. Nu reacționam la ritm. Toți din jurul meu își îndoiau genunchii și își aplecau corpurile în față, se îndoiau și se aplecau, dar eu stăteam cu genunchii drepți și cu gâtul țeapăn. O dată, spre sfârșit, genunchii mei se îndoiră puțin și în acel fragment de amintire eram iar în Synagogengemeinde în Osnabrück, stând lângă tata, jucându-mă cu ciucurele șalului său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ca un boxer. Avocatul a început să îl interogheze despre primele lui întrevederi cu Otto Frank. Nu avea nici un contract scris pentru adaptarea jurnalului - recunoștea Levin -, dar a avut o înțelegere. — Aveam încredere în domnul Frank. Bărbatul din fața mea se aplecă înainte. Lângă el, un bărbat mai în vârstă, un refugiat, nu mă întrebați de unde știam, doar știam, își făcu mâna pâlnie ca să audă mai bine cuvintele lui Levin. Privirea mea urmărea în continuare sala. Se opri la o femeie de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
opri la o femeie de pe ultimul rând. Presupusesem că era încă în Amsterdam sau poate se întorsese în Germania. Nu era evreică. Nu avea de ce să se teamă. Dar nu putea să fie altcineva. Eram sigur, credeam eu. M-am aplecat în față ca să mă uit mai bine la profilul ei. Bărbia i se odihnea într-o gușă rotundă. O linie neagră, ca o urmă de creion, îi atârna de gură, ca o virgulă nefericită. Sub o pălărie maro banală, buclele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
e dreptul meu să mă opun. Dar piesa e altceva. I-am spus că nu sunt de acord cu piesa. I-am spus că o să îl dau în judecată. Știi ce mi-a răspuns? Își puse furculița jos și se aplecă spre mine, peste masă. Fiecare emoție avea o manifestare fizică. Ridică din umeri și își dădu capul pe spate și își întinse mâinile spre mine. Poate că asta, la fel de mult ca și asemănarea cu Jean Harlow, a fost ce ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Își îndreptă umerii și își ridică bărbia. Credeți că nu e suficient? Credeți că e puțin să aud adevărul spus cu voce tare, să văd că numele dragului meu soț este reabilitat, memoria lui cinstită și bunătatea lui respectată? Se aplecă iar spre mine. Ochii ei îmi cercetau fața. —Spuneți-mi, domnule Wolfe, dacă ar fi cineva pe care îl iubiți, dacă ar fi tatăl dumneavoastră și nu soțul meu, nu ați veni de la celălalt capăt al pământului, nu ați muta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
că nu. — Mă gândeam eu. Se strecură pe unul din rânduri și se ținu de scaunul din față pentru a se așeza. Falca lui se încleștă din cauza efortului. Când mă urmărea pe culoar, era iute de picior, dar când se apleca, era un exercițiu încet și dureros. Acesta era un alt motiv pentru care evitam oamenii ca el. Nu îmi plăcea să mi se amintească durerea. Nu voiam să știu ce o provocase. Și, totuși, m-am așezat lângă el. — Pariez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
poată depune prada În siguranță, neîntrerupându-și nici o clipă măcar prelegerea despre diferența dintre Vietnam și Gaza și dintre sindromul Nixon și sindromul Șamir. O parte din tacâmuri Îi scăpară din mână și se Împrăștiară pe podeaua bucătăriei. Ted se aplecă să le ridice și Întrebă cu mare băgare de seamă: —Sindrom? E un cuvânt nou În ebraică? —Sindrom. Cum a fost la voi sindromul Vietnam. —N-ai spus adineaori că e greșită comparația cu Vietnamul? — Da. Nu. Într-un anumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mână liberă și cu mâneca celei de-a doua, și Începu să acopere capul micului Challenger adormit cu sărutări frenetice, ca ciugulelile unei găini Înfometate. Apoi o sărută și pe Yael, oriunde nimerea pe Întuneric, dar negăsindu-i obrazul, se aplecă și-i sărută furtunos spatele ud, de la un umăr la celălalt. După aceea fugi afară să caute stația de autobuz, prin Întuneric și prin ploaie. Fiindcă Între timp se Împlinise profeția lui de la Începutul serii, când Îi răspunsese lui Teddy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
papion, cu o bărbuță albă, ascuțită, care se ridica În față, curbată ca un iatagan. La vârsta de optzeci și doi de ani conducea Încă cu o mână fermă Întreprinderea de produse cosmetice pe care o fondase În anii ’30. Aplecat peste geamul mașinii, Îi ținea probabil un discurs șoferului, cu părul lui alb fluturând În vânt, cu pălăria În mâna stângă și bastonul sculptat, cu măciulie de argint, În dreapta. Fima știa că bătrânul nu se tocmea, nici nu aștepta restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Uneori am senzația că bărbaților le place să facă sex, dar urăsc femeile. Nu te supăra, Efraim. Generalizez pur și simplu. Sigur că sunt și excepții. Tu, de exemplu. Felul tău liniștit de-a asculta Îmi face bine. Fima se aplecă să-i aprindă țigara pe care o scosese din geantă. Își spunea: Ziua În amiaza mare, În centrul Ierusalimului, mi se Învârtesc de pe-acum cu pistoalele la brâu. Oare boala a fost cuprinsă În ideea sionistă Încă de la Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
totuși cauza morții? Fima Își aminti că dimineață, când ridicase pantoful asupra lui Troțki și se răzgândise, făptura nici măcar nu Încercase să se sustragă destinului. Poate că era deja bolnav, iar el nu făcuse nimic să-l ajute. Fima se aplecă și, cu multă delicatețe, adună gândacul Într-o bucățică de ziar strânsă ca o pâlnie, dar În loc să-l arunce la gunoi, Îi săpă o groapă Într-un ghiveci de la geam, În care nu mai creștea nimic de mult. După Înmormântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
oare posibil ca vreun licurici zăpăcit să fi uitat să se stingă cu toate că noaptea se sfârșise? Dar de fapt nu mai văzuse licurici de peste treizeci de ani și habar n-avea cum arătau. Cu șiretenia unui vânător Încercat, Fima se aplecă și cu o mișcare fulgerătoare a mâinii drepte, care Începu ca o palmă și se termină cu un pumn strâns, reuși să prindă creatura fără s-o rănească. Făcu totul cu o abilitate și o precizie care dezmințeau total reputația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
orgie. Doar că nu ți-ai Închis cămașa cum trebuie. Ai sărit un nasture. Spune, Fima, Îți vine În minte vreun fluviu din estul Europei, din trei litere, care Începe cu B? Stătea pe scaunul lui, În spatele biroului de recepție, aplecată peste o revistă de cuvinte Încrucișate, cu umerii țepeni ca ai unui sergent-major vârstnic, corpul prea Îndesat, chipul deschis și bun, și părul ei minunat, lucios și moale ca mătasea. Fiecare bucățică de piele aflată la vedere era acoperită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Întors cu un cuțit mare de tăiat pâine. Tot drumul până la vadi, Winston acesta a stat cuminte În pătură, a părut chiar foarte mulțumit și a dat din coadă, părând recunoscător. Poate credea că Îl duceau la doctor. Oricine se apleca spre el era lins pe obraz sau pe mâini. În vadi au adunat pietre, au ridicat un altar și au așezat pe el câinele, care nu s-a Împotrivit deloc, parcă avea Încredere În ei, parcă era sigur că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la nimic altceva. Parcă văd tot timpul câinele ăla uitându-se la mine, cu ochii ăia maronii, așa de blând, de ascultător, de fericit că toți se ocupă de el, dând din coadă și lingând cu căldură pe oricine se apleacă spre el. Când Ronen i-a legat picioarele, l-a lins și pe el. Urechea i s-a rupt și a căzut la pământ ca o bucată de pâine. Plânsul lui nu-mi iese din minte, poate că mai trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Banal nu Înseamnă Întotdeauna neadevărat. Ceea ce voia să-i spună era că În ochii lui ea era un om bun. Și că degetele ei subțiri erau cele mai frumoase pe care le văzuse vreodată În viață. Stând Încă cu spatele la el, aplecată peste chiuvetă, scoțând din ea pâinea pe care Fima o pusese acolo, frecând Îndelung faianța și robinetele, spălându-se cu atenție pe mâini, Nina spuse cu tristețe: —Ai uitat un ciorap la mine, Fima. Și apoi: Nu am mai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de la școală pentru că niște copii Îl bătuseră. Fără să ezite, Fima a chemat un taxi și a dat fuga la fabrica de cosmetice din cartierul Romema. Și chiar i-a găsit pe Baruch și pe Dimi Într-un laborator mic, aplecați peste o masă de experiențe, coama argintie atingând bretonul albinos, distilând un fel de lichid albăstrui Într-o eprubetă de sticlă, deasupra unei lămpi de spirt. Când a intrat, atât bătrânul, cât și copilul au tăcut, ca doi conspiratori prinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dragii mei, de ce e nevoie să ne pierdem noi timpul cu proștii? Mai bine ne distrăm noi puțin. Și a sunat imediat și a cerut să li se aducă o tavă cu dulciuri, alune și fructe. A oftat, s-a aplecat și a scos dintr-un sertar o legăturică de bețișoare, a ordonat copilului să Încuie ușa pe dinăuntru și până la prânz au jucat toți trei Monopoly, uitând de restul lumii. Amintirea acelei dimineți cu distracția ei ilicită se ivi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
reuși să găsească o batistă mototolită, nu prea curată, pe care intenționa să i-o ofere Tamarei, ai cărei ochi erau plini de lacrimi. Dar din cutele batistei căzu un obiect micuț, pe care Fima nu-l observă. Tamar se aplecă, Îl ridică și Îi restitui lui Fima, zâmbind printre lacrimi, licuriciul Annettei. Își șterse ochii cu mâneca, pe cel verde și pe cel căprui, scoase fișa solicitată și fugi pe urmele doctorilor. Din ușă, Întoarse spre Fima fața ei chinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ce nu mai putea ajuta. Oare și ăștia doi uitaseră să ia măsuri anticoncepționale astă-seară? Dar băiatul se Întoarse brusc, ridică brațul cu o mișcare violentă și furioasă, și Într-o clipă opri lângă el un taxi, iar el se aplecă și se urcă În el, fără să-i arunce partenerei sale nici măcar o privire. Fima Își dădu seama imediat că Într-o clipă fata va fi părăsită În mijlocul străzii, În ploaie. Și avea deja pe vârful limbii cuvintele cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca prin cețuri luminate de lună, la celălalt geam. Și a dispărut iarăși. Își amintea cum s-a trezit noaptea speriat, s-a ridicat În capul oaselor și a Început să plângă. Cum a venit maică-sa și s-a aplecat asupra lui, Îmbrăcată Într-o cămașă de noapte ce răspândea un miros de parfum fin, și era și ea albă și prelungă, parcă atinsă de lună. Și l-a luat În brațe și l-a Încredințat că nu era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
partea arabă ne Înșală și ne trage pe sfoară. Poate că În felul acesta vom putea calma spiritele unor „vulturi“ și vom putea sparge gheața. Când Îi trecu prin minte cuvântul „gheață“, Fima Își aminti că uitase să aprindă Încălzitorul. Aplecându-se, descoperi fericit că În rezervor mai era destul gaz. După ce aprinse Încălzitorul simți nevoia să-i ceară sfatul lui Țvi Kropotkin Înainte de-a concepe apelul. În entuziasmul său nu-i păsa că-l deranja iar pe Țvi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la toaletă. Se enervă cumplit pe propriul său trup, care Îl plictisea tot timpul cu necesitățile sale interminabile și din cauza căruia nu putea duce niciodată la bun sfârșit o idee sau o observație. Rămase nemișcat câteva momente, cu capul ușor aplecat Într-o parte, gura puțin Întredeschisă, parcă adâncit În gânduri, cu penisul Între degete. În ciuda presiunii din vezică, nu reușea să scoată nici o picătură. Din această cauză apelă la vechiul său subterfugiu: trase apa, sperând că sunetul lichidului care curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați, strălucitori, iar chipul ridat, Îmbătrânit, de parcă nu Yael, ci bătrâna ei mamă se apleca peste el, mirosind a pâine neagră și măsline și săpun simplu de toaletă. Și spuse cu mirare, cu un zâmbet Încordat, vorbind parcă nu cu el, nici cu ea Însăși, ci cu aerul: —Era tot iarna. Eram În februarie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-o cu desăvârșire. Fima Închise ochii. Se strânse tot, nu pentru că Îi era frică de palma ei, ci precum cineva care speră cu toți nervii Încordați s-o primească. De parcă nu Yael, nu mama Yaelei, ci propria sa mamă se apleca asupra lui și Îi cerea Înapoi bonețica albastră pe care o ascunsese. Dar ce-o făcea să creadă că el o luase? Și de ce era Yael sigură că fusese băiat? Poate din contră, fusese o micuță Yael, cu păr moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]