9,239 matches
-
o istorie cu o unică desfășurare. Multiple-lumi, cu toate acestea, interpretează realitatea că pe un copac cu multe ramificații, în care fiecare posibil rezultat cuantic este realizat. Interpretarea multiple-lumi împăca observarea evenimentelor non-deterministe, cum ar fi dezintegrare radioactivă aleatorie, cu ecuațiile complet deterministe ale fizicii cuantice. Potrivit interpretării cu mai multe lumi a lui Hugh Everett fiecare eveniment, chiar microscopic, este un punct de cotitură; toate istoriile posibile alternative există în realitate. În 1967, Andrei Saharov a emis idea explicării asimetriei
Interpretarea multiple-lumi () [Corola-website/Science/326273_a_327602]
-
mai multe lumi a lui Hugh Everett fiecare eveniment, chiar microscopic, este un punct de cotitură; toate istoriile posibile alternative există în realitate. În 1967, Andrei Saharov a emis idea explicării asimetriei materie-antimaterie în Univers, sau, vorbind mai simplu, daca ecuațiile câmpului cuantic Klein-Gordon și Dirac sunt absolut simetrice în ceea ce privește materia și antimateria, de ce Universul nostru este totuși compus din materie și nu din antimaterie? Saharov a explicat, ca la stadiile incipiente de evoluție a universului, atunci când Universul era în expansiune
Interpretarea multiple-lumi () [Corola-website/Science/326273_a_327602]
-
regula falsei poziții, găsită prima dată de Magavira în secolul al IX-lea. Cunoștea expresiile de transformare a radicalilor suprapuși, pe care le-a preluat de la greci. Cunoștea metoda de transformare și simplificare a iraționalelor. A rezolvat prin artificii anumite ecuații numerice de grad superior și ecuații nedeterminate în numere întregi. A stabilit o formulă pentru calcularea volumului și suprafeței sferei. În opera sa se regăsește ideea de zero. Bhaskara II a legat dezvoltarea matematicii de cea a astronomiei. Operele sale
Bhāskara II () [Corola-website/Science/326424_a_327753]
-
de Magavira în secolul al IX-lea. Cunoștea expresiile de transformare a radicalilor suprapuși, pe care le-a preluat de la greci. Cunoștea metoda de transformare și simplificare a iraționalelor. A rezolvat prin artificii anumite ecuații numerice de grad superior și ecuații nedeterminate în numere întregi. A stabilit o formulă pentru calcularea volumului și suprafeței sferei. În opera sa se regăsește ideea de zero. Bhaskara II a legat dezvoltarea matematicii de cea a astronomiei. Operele sale au fost comentate de către Krisna în
Bhāskara II () [Corola-website/Science/326424_a_327753]
-
la Institutul de Matematică al Academiei de Științe din RSS Gruzină. De asemenea, a fost și membru corespondent al Academiei de Științe a URSS. În 1947 devine membru de partid în cadrul PCUS. Lucrările sale se referă în special la teoria ecuațiilor diferențiale cu derivate parțiale și la ecuațiile integrale singulare și la aplicațiilor acestora în dinamica gazelor și a mișcărilor transonice.
Andrei Vasilievici Bițadze () [Corola-website/Science/326434_a_327763]
-
Științe din RSS Gruzină. De asemenea, a fost și membru corespondent al Academiei de Științe a URSS. În 1947 devine membru de partid în cadrul PCUS. Lucrările sale se referă în special la teoria ecuațiilor diferențiale cu derivate parțiale și la ecuațiile integrale singulare și la aplicațiilor acestora în dinamica gazelor și a mișcărilor transonice.
Andrei Vasilievici Bițadze () [Corola-website/Science/326434_a_327763]
-
piramide triunghiulare cu aria formula 23 echilibrând o prismă a cărei secțiune este constantă. Pentru intersecția celor doi cilindrii, porțiunea din manuscris s-a pierdut, dar poate fi evident reconstituită prin comparație cu restul documentului: dacă planul x-z are direcția feliilor, ecuația pentru cilindru ne arată că formula 24 în timp ce formula 25, definind o regiune care este un pătrat în planul "x"-"z" având lungimea laturii egală cu math>\scriptstyle 2\sqrt{1-y^2}</math>, astfel că volumul total este: Iar aceasta este aceeași
Metoda Teoremelor Mecanicii () [Corola-website/Science/322556_a_323885]
-
una superioară și una inferioară, deși Arhimede nu a dat nici o explicație despre modul cum a găsit aceste numere. El a dat limita inferioară și cea superioară a lui √3 sub forma: formula 3 Totuși, aceste limite sunt familiare din studiul ecuației lui Pell, iar convergența unei fracții continue asociate conduce la multe speculații în ceea ce privește accesibilitatea lui Arhimede la această teorie a numerelor. Discuții despre această aproximație merg cel puțin până la Thomas Fantet de Lagny, (Chronology of computation of π din 1723
Măsurarea cercului () [Corola-website/Science/322622_a_323951]
-
Centrul de masă sau centrul maselor a tuturor maselor sistemului. În cazul unui corp solid, poziția centrului maselor este determinată în raport cu acel corp. Folosirea centrului maselor permite adesea simplificarea ecuației de mișcare, fiind un punct de referință convenabil pentru calculul unor mărimi fizice, precum momentul cinetic sau momentul de inerție. În multe aplicații, ca cele din astrodinamică, corpurile pot fi înlocuite, în scopul analizării mișcării lor, prin masa lor aplicată
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
masă al corpurilor cu densitate uniformă având diverse forme, în particular pentru triunghi, emisferă și pentru trunchiul unui paraboloid circular. Legea a doua a lui Newton este refomulată în ceea ce privește centrul de masă din prima lege a lui Euler. În următoarele ecuații de mișcare se presupune că există un sistem de particule guvernate de forțe interne și externe. Forțele interioare sunt cauzate de interacțiunea particulelor din interiorul sistemului, iar forțele exterioare sunt forțe care își au originea în afara sistemului, dar interacționează cu
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
sistemului. În particular, pentru două particule punctiforme, centrul de masă se află pe segmentul care leagă vârfurile vectorilor r și r. Geometric, R - r = "k"(r - R) pentru o anumită valoare a constantei "k". Luând distanțele în ambele părți ale ecuației, obținem "d" = "kd", în care "d" este distanța de la centrul de masă la corpului 1, iar " d" este distanța de la centrul de masă la corpului 2. Constanta "k" va depinde numai de masele "m" și "m" și vom examina natura
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
1 cu corpul 2. Cel mai simplu model care satisface cerințele de mai sus este un model liniar, în care "d" = ("D"/"M")"m" și "d" = ("D"/"M")"m". În acest model avem "k" = "d"/"d" = "m"/"m". După multiplicarea ecuației vectoriale cu "m", obținem "m"(R - r) = "m"(r − R), sau ("m" + "m")R = "m"r + "m"r. Astfel că, Să presupunem acum că există și corpul al treilea de masă "m" și având vectorul de poziție r. Pentru moment
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
obținând: Deci modelul simplu al centrului de masă al celor două corpuri determină complet și unic formula pentru orice număr de mase. Scriind "M" = "m" + "m" + ... + "m", formula centrului de masă poate fi exprimată sub forma: Diferențiind ambele părți ale ecuației obținem: adică, suma impulsului unui număr oarecare de corpuri este egală cu impulsul centrului lor de masă. Acesta este principiul care dă expresia precisă a noțiunii intuitive că sistemul ca un tot se comportă ca masa totală "M" plasată în
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
Se consideră un sistem mecanic cu "N" componente de mase formula 77 Poziția centrului de greutate este: Dacă sistemul mecanic se află într-un câmp gravitațional uniform (accelerația gravitațională este constantă) atunci în formulele anterioare accelerația gravitațională "g" se simplifică, iar ecuațiile respective descriu poziția centrului de masă al sistemului. Deci într-un câmp gravitațional uniform centrul de greutate coincide cu cel de masă. Centrul forțelor paralele reprezintă punctul prin care trec axele centrale ale unui sistem de forțe paralele când acestea
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
literatura de specialitate se deosebesc 2 cazuri de calcul static al cablului: Lănțișorul ca linie de echilibru și parabola ca linie de echilibru. Vom dezvolta puțin pentru cunoștințele generale aceste două cazuri de calcul: Un punct pe curba a cărei ecuație urmează să fie determinată poate fi fixat prin punctele x=x(S), y=y(S) unde S indică lungimea arcului de curbă de luat de la origine fixată. Considerăm un element de arc ΔS aflat pe curbă presupunând că este în
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
formula 1 sau . Cosiderând efortul de tracțiune T orientat de-a lungul tangentei la curbă, avem:. Proiectând pe cele două axe obținem . Pentru situația α=0, T=H rezultă C¹=H avem: reprezintă parametrul lănțișorului iar sau . Relația (1) este o ecuație diferențială, 1/c fiind o valoare cunoscută și pentru o anumită relație constantă. Integrând această ecuație diferențială se ajunge la soluția generală de forma: . Nu intrăm în calculele celelalte, însă tot ca informație generală putem afla săgeata cablului: formula 2, iar
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
pe cele două axe obținem . Pentru situația α=0, T=H rezultă C¹=H avem: reprezintă parametrul lănțișorului iar sau . Relația (1) este o ecuație diferențială, 1/c fiind o valoare cunoscută și pentru o anumită relație constantă. Integrând această ecuație diferențială se ajunge la soluția generală de forma: . Nu intrăm în calculele celelalte, însă tot ca informație generală putem afla săgeata cablului: formula 2, iar dacă se dorește expresia săgeții la mijlocul deschiderii, se înlocuiește x cu l/2. De asemena expresia
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
lungul proiecției orizontale rectilinii a cablului. Din figura alăturată intensitatea q1 are valoarea constantă determinată astfel: formula 5, de unde formula 6 Eforturile de tracțiune din cablu (T), ca și componentele lor, cunosc creșteri infinit mici pe lungimea elementului de arc ds, așa încât ecuațiile de echilibru pe cele două direcții x și y pot fi scrise sub forma: formula 7, si formula 8, renunțându-se la produsul infiniților avem: formula 9, cum formula 10 se ajunge la ecuația diferențială a curbei funiculare: formula 11 sau formula 12 iar prin integrare
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
creșteri infinit mici pe lungimea elementului de arc ds, așa încât ecuațiile de echilibru pe cele două direcții x și y pot fi scrise sub forma: formula 7, si formula 8, renunțându-se la produsul infiniților avem: formula 9, cum formula 10 se ajunge la ecuația diferențială a curbei funiculare: formula 11 sau formula 12 iar prin integrare avem: formula 13 sau formula 14. Pentru determinarea constantelor de integrare punem condițiile: x=0; dy/dx=0 și y=c. Rezultă că c1=0 și c2=c. Astfel se ajunge la
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
diferențială a curbei funiculare: formula 11 sau formula 12 iar prin integrare avem: formula 13 sau formula 14. Pentru determinarea constantelor de integrare punem condițiile: x=0; dy/dx=0 și y=c. Rezultă că c1=0 și c2=c. Astfel se ajunge la ecuația parabolei sub forma: formula 15 sau formula 16 unde formula 17. Forma parabolei depinde de parametrul c. Să analizăm puțin eroarea care apare din formulele (2) și (7). Să vedem încă o dată formulele una sub cealaltă: formula 18, formula 15 sau formula 16 unde formula 17(7
Telecabină () [Corola-website/Science/322679_a_324008]
-
în medii stratificate. Rezultatele obținute în domeniul elasticității neliniare au fost citate printre altele în 2 volume din monumentala "Enciclopedie a Fizicii" editata de Siegfried Flũgge . În cadrul studiilor asupra viscoelasticității a publicat o serie de lucrări în care a determinat ecuația vibrațiilor transversale a unei bare drepte care posedă proprietăți viscoelastice liniare și depinde de un număr arbitrar de parametrii și a obținut soluții ale acesteia pe baza aplicării metodei funcțiilor proprii și a transformatei Laplace în cazul general și în
Mișicu Mircea () [Corola-website/Science/322064_a_323393]
-
integrala sa este o funcție de grad mai mare cu o unitate, funcția cuadrică, (grad patru). Cazul studiului zero-urilor funcției cubice se rezolvă prin egalarea "ƒ"("x") = 0 și condiționarea coeficientului "a" să fie ne-nul ("a" ≠ 0) produce o ecuație cubică de forma De obicei coeficienții "a", "b","c", "d" sunt numere reale, dar pot fi și numere complexe. Oricum, mare parte a teoriei este valabilă atât pentru coeficienți reali cât și pentru cei complecși, cu mici diferențe. Rezolvarea unei
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
cubică de forma De obicei coeficienții "a", "b","c", "d" sunt numere reale, dar pot fi și numere complexe. Oricum, mare parte a teoriei este valabilă atât pentru coeficienți reali cât și pentru cei complecși, cu mici diferențe. Rezolvarea unei ecuații cubice se reduce la aflarea rădăcinilor sau zero-urilor funcției (vedeți imaginea). Există două metode generale de aflare a zero-urilor cubicei. Una dă soluții exacte, implicând combinații de numere iraționale conținând rădăcini de ordinul doi și trei combinând numerele
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
doua este aproximativă întrucât este numerică, exprimând cele trei rădăcini ca trei numere reale sau ca un număr real și două complexe. În acest caz, valorile numerice ale rădăcinilor pot fi obținute printr-un algoritm de tipul metodei lui Newton. Ecuațiile de gradul 3 (sau "cubice") au fost descoperite pentru prima dată de matematicianul grec Diophantus;, dar erau cunoscute chiar mai devreme de matematicieni din Babilonul antic, care cunoșteau rezolvarea unor ecuații cubice particulare; și deasemeni de egiptenii antici. Dublarea cubului
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
obținute printr-un algoritm de tipul metodei lui Newton. Ecuațiile de gradul 3 (sau "cubice") au fost descoperite pentru prima dată de matematicianul grec Diophantus;, dar erau cunoscute chiar mai devreme de matematicieni din Babilonul antic, care cunoșteau rezolvarea unor ecuații cubice particulare; și deasemeni de egiptenii antici. Dublarea cubului este cea mai simplă și veche ecuație cubică studiată, și una din ecuațiile pe care egiptenii antici o considerau imposibil de rezolvat. Leonardo de Pisa, cunoscut sub numele de Fibonacci (1170-1250
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]