9,794 matches
-
trebuia semnat de dirigintă și ștampilat cu ștampila școlii. Am evitat să povestesc despre ultima oră de dirigenție dar acești părinți ai mei au observat schimbarea de pe fața mea și atunci le-am povestit ce s-a întâmplat. M-au liniștit deoarece biletul era de la sindicat, special pentru copii orfani. La dirigintă acasă am fost cu sora mea, dar eu am rămas în stradă și de intrat a intrat doar ea. N-a stat mult dar mie mi sa părut o
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
fost cu sora mea, dar eu am rămas în stradă și de intrat a intrat doar ea. N-a stat mult dar mie mi sa părut o veșnicie, iar la reapariția ei în stradă, zâmbea triumfătoare. Acest lucru m-a liniștit și culmea d-na dirigintă nici n-a obiectat nimic atunci când a semnat biletul. De acolo ne-am dus la școală. Acolo a fost mult mai simplu, era doar secretara care fără probleme a ștampilat biletul. Era pentru prima oară
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
tinație, refuză. În cele din urmă, întâlnirea cu fratele lui nu se consumă în hohote și lacrimi. Acesta îl întreabă doar „Ai venit cu chestia aia, din Iowa, să mă vezi pe mine?“, el spune că da și șed amândoi liniștiți pe scaune, pe veranda casei. „Binebine - se va găsi cineva sămi spună - ce faci aici? Compari un spectacol popular, de divertisment, cu un film de artă?“ O fi vorba de un film, dar David Lynch povestește în el chiar un
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de renunțare. Desigur, renunțare la tot ce vorbește despre suferința cărnii. Dar și la ciudata Înclinare de a simți timpul. Să nu uitați, murmură Socrate În clipa morții, recunoscînd parcă eroarea de a fi cerut Înainte prietenilor săi să fie liniștiți și senini. Vorbe care nu s-ar potrivi zeilor. Ei nu știu să distingă memoria de uitare, cum nu pot distinge frumosul de urît. Nu trebuie sa ne mire faptul că trei zeițe au apelat la un păstor pentru a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
veni să o facă. Străjerul îi răspunse atunci că în felul acesta ar fi cu putință, dar că trebuia să aștepte sosirea Provincialului (era, cred, Superiorul Ordinului din acel ținut), care se afla atunci în Betleem. 46. Această făgăduință îl liniști pe Pelerin. El începu să trimită scrisori unor persoane spirituale din Barcelona. Scrisese deja una2 și era gata să o scrie și pe a doua în ajunul plecării pelerinilor, când îl chemară din partea Provincialului - care sosise - și a Părintelui Străjer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ofranda 2 de a nu avea nimic, cu multă evlavie și nu fără lacrimi, tot la fel la rugăciunea obișnuită de dinaintea liturghiei, în timpul ei și după aceasta, cu multă evlavie și lacrimi, mereu cu șhotărârea deț a nu avea nimic, liniștindu-mă în ofranda făcută, după ce cugetând am simțit multă limpezime, iar în ceea ce-I privește pe mijlocitori, anumite simțiri, nu fără a-I vedea //. Seara, cântărind alegerile, șa aveaț totul, în parte, sau nimic, făcând ofranda de a nu avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acestea din belșug, mă întrebam cum de nu-mi venea revărsarea și belșugul de lacrimi, tulburându-mă și îndepărtând evlavia, împingându-mă să nu mă mulțumesc dacă nu eram confirmat la această ultimă liturghie în cinstea Preasfintei Treimi. După liturghie, liniștindu-mă și măsurându-mi statura cu măsura înțelepciunii și a mărimii divine, am mers mai departe timp de câteva ore până ce mi-a venit gândul de a nu mă mai preocupa de a mai spune liturghii, indignându-mă împotriva Preasfintei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
începând să-mi fac cercetarea cugetului și să intru într-o rugăciune îmbelșugată și cu o mare revărsare de lacrimi pe chip, evlavia deosebită și înflăcărată nu contenea, șfiind însoțităț de multe priceperi și amintiri spirituale privitor la Preasfânta Treime, liniștindu-mă și fiind umplut de desfătare într-atât încât simțeam o apăsare în piept din cauza iubirii profunde pe care o simțeam față de Preasfânta Treime; astfel, am început să devin mai încrezător și hotărât să spun liturghia în cinstea Preasfintei Treimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
întipări adânc în mine numele lui Isus și atât de încurajat sau părându-mi că sunt confirmat pentru viitor, mi-au venit din nou cu putere lacrimi și sughițuri, începând liturghia însoțit de mult har și evlavie și cu lacrimi liniștite de-a lungul întregii liturghii, chiar și după sfârșitul ei rămânându-mi o mare evlavie și pornirea de a lăcrima, până când m-am dezbrăcat. În timpul liturghiei am avut diferite simțiri, ca o confirmare a celor de mai sus; și ținând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându-le: („De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?”). 3. Le-a poruncit vânturilor și mării să se potolească; și potolindu-se, s-a liniștit marea; oamenii s-au minunat de aceasta, spunând: („Ce fel de om este acesta, că și vântul și marea ascultă de el?”). 280. DESPRE CUM CRISTOS MERGEA PE MARE, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 14,22-23. 1. Primul. Fiind Cristos, Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
care se curățesc cu râvnă de păcatele lor, iar în slujirea lui Dumnezeu, Domnul nostru, merg din bine în mai bine, se petrece contrariul primei reguli; pentru că aici este propriu spiritului rău să muște, să întristeze și să pună piedici, neliniștind cu motive neîntemeiate, ca nu cumva să înainteze; și propriu șspirituluiț cel bun șesteț să încurajeze, să întărească, să aducă consolare, lacrimi, inspirații și liniște, ușurând și îndepărtând oricepiedică, ca șpersoaneleț să înainteze în toată lucrarea cea bună. 316. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
facă sufletul mai necioplit, acesta să caute să devină mai fin; de asemenea, dacă dușmanul caută să-l facă și mai fin, până la a-și pierde măsura, sufletul să caute să se înrădăcineze în calea de mijloc, pentru a se liniști în toate. 351. A șasea notă. Când un astfel de suflet bun dorește să vorbească sau să facă ceva înlăuntrul Bisericii, după gândul mai-marilor noștri, și care să fie spre slava lui Dumnezeu, Domnul nostru, și îi vine vreun gând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
văzuse îi și făcuse o cafea la ibric, una specială cu mult caimac, așa cum obișnuia. Când aroma și mirosul cafelei o pătrunsese benefic, Carlina simțea că se regăsește pe sine, că toate realizările și nerealizările ei sunt acolo. Cafeaua o liniștea ca o rugăciune în fața unui altar Dumnezeiesc, iar la sfârșit își dădea seama că de fapt viața era un drog și nu cafeaua, așa cum credeau unii. Nu avusese niciodată gânduri de lașitate, considera viața o entitate unică. Valentin intrase aproape
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
stația unde trebuia să coboare nu îi aștepta nimeni. Ajungând acasă cu un taxi, Valentin vorbea la telefon pe un ton exasperant, trădând faptul că aflase vestea despre dispariția lor din spital. Când doctorul ajunsese în salon cu vizita era liniștit, dar când a aflat cum stătea situația împietri de uimire iar pupilele păreau că i se opriseră în loc. - E o glumă?, întrebă el încercând să schițeze un zâmbet forțat spre una din asistente. - Îmi pare foarte ciudat. Cum poate o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
direct pe pământul umed, sperând că în acest mod marfa este mai bine protejată de hoți, hoți care îți sustrăgeau atenția și-ți furau marfa. Ajunsă în piață, Carlina simți că în sufletul ei se strecură un balsam care o liniști, era ca liniștea unui fluviu care se revarsă într-o mare cristalină și albastră. Se simțea ca într-o lumină pe care o așteptase parcă toată viața. Își dorea din tot sufletul un nou început, iar interiorul ei parcă striga
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
atunci când nu își poate vedea copiii. Carlina își puse o mână la zona inimii încercând s-o tempereze pentru a nu intra în panică, iar cu cealaltă mână își apăsă stomacul care se răzvrătea. După ce se îmbrățișaseră și se mai liniștiseră fiecare, Alin zise cu o voce domoală ce nu părea a lui: - Lasă mamă, poate asta va fi o lecție de viață pentru mine. Ce a fost mai rău a trecut. Ea își stăpâni cu greu lacrimile care amenințau să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
capătă forță. Numai nebunia poate depăși limitele rațiunii.” Un nor albicios ca spuma mării atinse în treacăt soarele care strălucise până atunci, lăsând o umbră ce părea că doare tot cuprinsul gingașei țări. Revoluționarii țării și ajutoarele lor nu se liniștiseră nici în ruptul capului. În numele unui Tribunal format ad-hoc, dăduseră sentința ca fostul Președinte al Țării Românești, N. Ceaușescu împreună cu soția sa E., să fie executați din diferite motive. Cei doi au fost duși lângă un zid ce părea gata
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
triști pironiți spre ea. Își aduse mâna la frunte vrând parcă să se asigure că nu o luase razna, apoi deschise larg ușa, ieșind afară să vadă realitatea. Leon, cu același surâs blând ca prima oară căuta parcă să-i liniștească starea sufletească prin calmul lui vizibil. - Bine te-am găsit, frumoaso! Cred că îți amintești de mine?! Sunt persoana care te-a scăpat de poliție acum câteva luni în urmă. Îți amintești? - Da, bineînțeles, răspunse Carlina înroșinduse toată și mușcându
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am încercat. În același moment, Mihu porni o văicăreală de credeai că i-ar fi smuls cineva inima din trup. - Vai, mă simt teribil de rău! Cred că am să mor! - Nu vorbi prostii, nu poți muri, căută să-l liniștească Alin. Vom găsi un adăpost, o casă în care să ne putem băga într-un așternut cu nuferi calzi și lumânări aprinse, glumi Alin. Iar ție, Mihule, o să-și caut un medic. Această situație grea le putea influența bunul mers
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făcuse această descoperire se simțea mai agitat ca înainte. Capul îi zvâcnea de durere. - Mamă, te rog fă-mi și mie un ceai. - Da. Tocmai îmi făceam și mie unul. Cel mai indicat este cel de mentă cu mușețel. Te liniștește cel mai tare. Carlina mai adăugă:Să ai grijă de Victoria și de Carmen. Dacă pleci să nu le lași de izbeliște. - Doamne ferește, mamă! Chiar așa iresponsabil mă crezi? O să le trimit tot ce vor avea novoie. Fii liniștită în privința
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Observându-i ezitarea, Nicky se grăbi să îi spună: - Am atâtea să-ți spun! În noaptea asta vreau să vorbim numai despre mine și despre tine iar după ce vom face dragoste vom rămâne unul în brațele altuia și vom visa liniștiți până dimineață. O să ne creionăm viața singuri, așa cum o să vrem noi. - Sună foarte frumos. - Mă mulțumesc cu răspunsul tău, o privi drept în ochi și nu sesiză nici o viclenie. Cu o zi sau două înainte de a părăsi marea se duseră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de nimic. Am mai multă putere și nu obosesc. Nicky se îmbrăcă repede și ieși pe ușă afară lăsând-o nedumerită de atitudinea lui. La rândul ei își aplică o terapie proprie. Își făcu un duș alternativ pentru a-și liniști toate simțurile. Își dădu seama singură că nu putea să intervină între părinții ei. Era drept că era geloasă și egoistă, disprețuind legătura lor de suflet cu alte persoane. Lăsă gândurile să cutreiere nestingherite, întrebându-se din ce sunt unii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
preferată. După ce își frământă mintea cu intenția ei de viitor își luă un aer dârz care reflecta clar hotărârea ei de a nu accepta eșecurile în viață. Mulțumită de ea, eliberată de toate gândurile care îi dădeau stări negative se liniști întrun somn adânc până dimineață, ca într-un leagăn al copilăriei, ca în brațele mamei. R. Schimbări neașteptate Îi tremurau picioarele de emoție iar respirația i se opri pentru o secundă. Se văzură într-un restaurant și după ce Valentin se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
celei de specialitate. Și nu e întodeauna foarte ușor, dar dascălii au... genă învățării! Și totuși, aceste minunate “mașini” nu pot înlocui vocea dascălului, care, printr-o ridicare de ton, poate să încurajeze, poate să corecteze o greșeală, poate sa liniștească temeri, poate să facă un copil fericit cu o laudă. Dascălul este cel care adaptează limbajul de specialitate la nivelul de înțelegere al elevului și are răbdarea necesară să repete o expicație cât este nevoie. El găsește acele metode, strategii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
eu un laș ca toți lașii; uneori mi-e ciudă pe mine că-mi vine să crăp, dar ce să fac?! Singura soluție ar fi să mă uit în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel; ploaia a stat, norii s-au risipit, iar soarele rînjește din nou pe după colțul clădirii administrative. Sus, în secretariat, mă apucă iar furia: inginerul-șef s-a dus acasă, că după-amiază trebuie să plece la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]