9,258 matches
-
influențează tipurile de minciuni, iar în capitolul 6 modul în care minciunile sînt influențate de relația existentă între înșelător și păcălit. Capitolul 7 se oprește asupra auto-amăgirii, cînd mincinosul și naivul sînt una și aceeași persoană. Tehnicile artei de a minți și de a detecta minciunile și modul în care se deprind acestea sînt analizate în capitolul 8. În capitolul 9 vom studia noțiunea de ficțiune, ca un exemplu de afirmații neadevărate care nu au scopul de a induce în eroare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
relației sale cu soțul sau soția, cu părinții sau copiii. Nu pentru că am avea convingerea că sîntem neapărat mințiți, ci pentru că e posibil să descoperim ulterior că lucrurile stau altfel decît au fost prezentate. Însă nu ne așteptăm să fim mințiți de mass-media, spre exemplu, cu toate că nu sîntem foar-te surprinși dacă descoperim că s-a întîmplat acest lucru. Cerințele diferite, nu numai în privința sincerității ci și în privința altor activități sociale și culturale importante, sînt deseori semnalate de aspecte ce deosebesc un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
față de minciună sau adevăr. Probabil că există și o mulțime de alte indicii; îmbrăcămintea lui Moș Crăciun este un exemplu evident de indiciu vestimentar. Haina roșie și barba sa albă indică faptul că părinții se așteaptă ca el să-i mintă pe copii. Micuții mai isteți își dau seama imediat că ceea ce li se spune sînt niște minciuni, însă un Moș Crăciun care se ia în serios ar trebui să nu precupețească nici un efort pentru a-i duce de nas. Nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dau seama imediat că ceea ce li se spune sînt niște minciuni, însă un Moș Crăciun care se ia în serios ar trebui să nu precupețească nici un efort pentru a-i duce de nas. Nu toate minciunile sau evitările de a minți pot fi explicate în funcție de contextul social în care sînt spuse. Unele minciuni sînt cel mai bine înțelese datorită faptului că reprezintă personalitatea mincinosului, în special în cazul așa-zișilor mincinoși patologici, persoanele afectate de pseudologia fantastică. În timp ce mincinoșii patologici spun
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spuse. Unele minciuni sînt cel mai bine înțelese datorită faptului că reprezintă personalitatea mincinosului, în special în cazul așa-zișilor mincinoși patologici, persoanele afectate de pseudologia fantastică. În timp ce mincinoșii patologici spun minciuni în exces, există cu siguranță și indivizi care mint mult mai puțin decît ar fi de așteptat, și aceasta pentru că ei țin cont de poziția lor în societate. Acest gen de persoane constituie, din păcate, o categorie neglijată, căreia nu i s-a dat nici o definiție sau o denumire
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
105-108). În capitolul pe care-l dedică "minciunii patologice", Marcel Eck (1970:78ff.), psiholog pediatru, folosește termenul "mitomanie", lansat de Dupré (1905) pentru a se referi la o "tendință patologică, mai mult sau mai puțin voluntară și conștientă, de a minți și de a construi povești cu ajutorul imaginației". Aducînd drept argument cazuri studiate, Eck (1970:81) subliniază faptul că "în mitomanie dorința de a atrage atenția predomină, comparativ cu dorința de a induce în eroare". Astfel asistăm la paradoxul că, deși
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
valabil al acestui exemplu, generalizarea lui Simmel rămîne adevărată: Structurile sociologice diferă evident în funcție de măsura în care minciuna este prezentă în cadrul lor. (Simmel 1950:312-313) Aceste diferențe apar, cel puțin în parte, datorită modurilor variate în care activitatea celor care mint influențează diverse structuri. Aceștia nu pot fi ținuți sub control fără a se depune un oarecare efort; de asemenea, consecințele minciunii sînt mai mult sau mai puțin grave, în funcție de context. De exemplu, încrederea reciprocă este mai de așteptat să fie
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a face cu discuții diplomatice și zvonuri lansate de ambasade, ne găsim în centrul unui focar de minciuni". Nu trebuie să uităm nici definiția ironică dată de Sir Henry Wotton noțiunii de ambasador: "un om onest trimis în străinătate să mintă în beneficiul țării sale" (Smith 1907: 49; Walton 1951:92-93). În această privință lumea diplomației nu se deosebește prea mult de cea a spionajului, căreia deseori îi dă o aură de respectabilitate. Absența încrederii reciproce poate duce la o mulțime
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu condamnă aceste minciuni, absența atitudinii dezaprobatoare a americanilor față de încercările unor americani de a-și înșela concetățenii a fost demonstrată în mod dramatic în 1987. Lt.-col. Oliver North, USMC, își apăra cu mîndrie decizia sa de a-i minți pe membrii Congresului Statelor Unite și de a distruge documente privitoare la afacerea Irangate (North 1987; cf. Ekman 1992:299-302); el a devenit peste noapte un erou în ochii multor americani. De asemenea, James Angleton unul dintre principalii participanți la "războiul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
război la mijloc, mulți dintre politicieni și militari se vor angaja, fără îndoială, în acțiuni înșelătoare, însă spionii sînt de obicei aceia care o fac cel mai bine. Pentru a-și asigura succesul, spionii sînt gata să înșele și să mintă ori de cîte ori este nevoie. Aici întîlnim un contrast izbitor între perspectiva mincinosului și cea a păcălitului. Aceia care ne spionează sînt de obicei dezaprobați din punct de vedere moral și merită să fie aspru pedepsiți dacă sînt prinși
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
i-ar aparține numai lui Dumnezeu). Pentru a îndeplini aceste lucruri, guvernul se bucură de sprijinul majorității cetățenilor, și astfel, în ochii populației, înșelăciunile oficiale par să fie aprobate. Cînd o țară se află sub ocupație străină, obligația de a minți în interesul propriei națiuni îi revine atît guvernului, cît și omului de rînd. În relație cu inamicul, cetățeanului i se pretinde să urmeze un cod moral inversat, în ciuda pericolelor. Dualitatea prezentă în acțiunile guvernului, care spune adevărul cetățenilor săi, însă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
interesul propriei națiuni îi revine atît guvernului, cît și omului de rînd. În relație cu inamicul, cetățeanului i se pretinde să urmeze un cod moral inversat, în ciuda pericolelor. Dualitatea prezentă în acțiunile guvernului, care spune adevărul cetățenilor săi, însă își minte inamicii, ne ajută să înțelegem de ce uneori încercările de a induce în eroare au succes, iar alteori eșuează. După cum s-a menționat mai devreme, în situația în care majoritatea participanților sînt sinceri, cîțiva indivizi se pot totuși sustrage acestei reguli
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sînt sinceri, cîțiva indivizi se pot totuși sustrage acestei reguli; obiceiul majorității de a spune adevărul asigură succesul minciunilor unei minorități. În același mod, un individ care este sincer în majoritatea timpului poate avea mai mult succes dacă încearcă să mintă decît un altul care n-ar avea obiceiul de a spune adevărul. Însă, dacă un mincinos se bazează prea mult pe presupunerea că va fi crezut, și se străduiește mai puțin să-și mențină reputația de persoană sinceră, își va
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a apărării americane cînd Pearl Harbor a fost atacat în 1941, Toland (1982: 323) comenta despre cel care atunci era Șeful Statului Major, generalul George Marshall: "Este tragic faptul că un om cu o asemenea funcție a fost obligat să mintă". Din păcate, sarcina de a induce inamicul în eroare pare să se extindă și asupra înșelării cetățenilor. În zilele ce au urmat primului război mondial, un filosof de la Cambridge, pe nume Francis Cornford, a definit propaganda ca fiind "acea ramură
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a induce inamicul în eroare pare să se extindă și asupra înșelării cetățenilor. În zilele ce au urmat primului război mondial, un filosof de la Cambridge, pe nume Francis Cornford, a definit propaganda ca fiind "acea ramură a artei de a minți care aproape că te face să-ți înșeli prietenii, fără să-ți păcălești și inamicii" (Guthrie 1953). El scria cu mult înainte de înflorirea propagandei negre din timpul celui de-al doilea război mondial și înaintea apariției termenului "dezinformare" care avea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
credibilitatea prin felul în care televiziunea a mușamalizat informațiile asupra mersului războiului. După cum remarcă Adrienne Rich (1980:186) cu o oarecare amărăciune: Presupunem că politicienii sînt necinstiți... Ce este scandalos în politica lor: nu că oamenii puși în funcții importante mint, ci că o fac cu o asemenea indiferență, la nesfîrșit, așteptîndu-se să fie crezuți. Ne-am obișnuit cu nuanța de dispreț pe care o are minciuna politică. Incidentul cu tortul arată în mod evident ceea ce Arendt (1972:4 ) descrie ca
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un an în care neîncrederea în sinceritatea guvernului s-a accentuat considerabil. Tot atunci a avut loc și conflictul dintre Hrușciov și Eisenhower cu privire la așa-zisa doborîre a unui avion de patrulare U-2, cînd întreaga lume a văzut că Eisenhower mințise (cf. Rasberry 1981:61-62). Acest eveniment i-a ajutat pe cetățenii Statelor Unite să deschidă ochii mai bine asupra prezenței nesincerității în rîndul persoanelor sus-puse; în alte zone ale lumii, neîncrederea în veridicitatea afirmațiilor guvernului are un istoric mai lung. De
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Vietnam, propagandiștii din Pentagon au început chiar să ia drept valabile propriile minciuni (cf. Royle 1987: 203-211). E posibil ca mincinoșii să aibă mînă liberă pe timp de război, însă chiar și așa ei întîmpină aceleași riscuri ca persoanele care mint în alte sectoare ale vieții sociale, în care înșelătoria este mai puțin promovată și trecută cu vederea. POLITICA Arena politică se situează pe locul doi față de domeniul militar, din punct de vedere al preponderenței minciunii și al toleranței față de aceasta
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
plasează dilema esențială a mințitului în sfera politică și mai ales cu privire la acele societăți în care nu se face o diferență clară între "popor" și elita care lansează "falsitățile binefăcătoare". Arbuthnot remarcă, pe de o parte, că "nici un om nu minte cu mai multă grație decît acela care o crede adevărată". Pe de altă parte, el avertizează conducătorii partidelor de pericolul faptului de "a crede în propriile minciuni; ceea ce s-a dovedit că are Consecințe dăunătoare..." (Arbuthnot 1712:18, 19; Pollard
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
secolul I D.C. exista un proverb roman (Quintilian 1921:101) care spunea că un mincinos trebuie să aibă memorie bună. Mai tîrziu, Montaigne (1926:34) observa că "cel care nu are memorie bună n-ar trebui să încerce vreodată să mintă". Aceste principii nu li se aplică și politicienilor; consecvența este, am putea spune, prea mult pentru un politician. Multe din afirmațiile făcute de politicieni, la începutul secolului al XVIII-lea în Marea Britanie, cît și în general, în zilele noastre, sînt
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unor lucruri care s-au întîmplat în trecut, și atunci sînt acuzați de nesinceritate. Aceste acuzații au de obicei o tentă accentuată de indignare, pentru a arăta clar că, în acest context, spre deosebire de alte medii electorale, este greșit să se mintă. Același lucru îl sugerează și un comentariu poetic asupra afacerii Profumo din 1963. John Profumo, Secretarul de stat pentru război al Marii Britanii, a fost acuzat, printre altele, că ar fi vizitat o tînără, Christine Keeler, în apartamentul ei din Londra
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
guvernamentale pe care le ocupa (Young 1963). La vremea aceea a circulat o poezioară umoristică, sunînd în felul următor: Christine i-a spus: ce naiba ai făcut pe deșteptul Ai întors pe dos tot partidul pentru că n-ai păstrat secretul; Să minți acasă E josnicie crasă Dar să minți în parlament, e obscen de-a dreptul. Într-o anchetă socială, oamenii au fost întrebați ce au considerat mai important, riscul implicat de amestecul atașatului rus, faptul că Profumo avea o amantă sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
La vremea aceea a circulat o poezioară umoristică, sunînd în felul următor: Christine i-a spus: ce naiba ai făcut pe deșteptul Ai întors pe dos tot partidul pentru că n-ai păstrat secretul; Să minți acasă E josnicie crasă Dar să minți în parlament, e obscen de-a dreptul. Într-o anchetă socială, oamenii au fost întrebați ce au considerat mai important, riscul implicat de amestecul atașatului rus, faptul că Profumo avea o amantă sau pur și simplu faptul că acesta a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în parlament, e obscen de-a dreptul. Într-o anchetă socială, oamenii au fost întrebați ce au considerat mai important, riscul implicat de amestecul atașatului rus, faptul că Profumo avea o amantă sau pur și simplu faptul că acesta a mințit în parlament. Optzeci la sută dintre ei au pus pe primul loc mințitul, pe al doilea riscul implicat de amestecul rusului și pe ultimul loc amanta (Irving et al. 1963:227). Un politician care a fost prins cu minciuna nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
chiar va spune adevărul. Recent, probabil Ronald Reagan este cel care s-a dat de gol într-un mod evident că persista în afirmații nesincere, spuse chiar cu nepăsare. Pe timp de pace, politicienii cu funcții înalte se abțin să mintă, cu excepția situațiilor cînd au interesul să inducă publicul în eroare. Totuși, colecția de afirmații false făcute de Reagan pe timpul primului său mandat prezidențial ar putea umple paginile unei cărți, ridicîndu-se la un număr de peste două sute, cu tot cu dezmințirile unora dintre ele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]