9,417 matches
-
autoficțiunii nu se expune ca formare, ca bildung. El este doar prezență, suprafață, nu profunzime, trecutul lui nu apare decît ca citat În prezent, drept combustibil pentru expresia prezenței. E adevărat că, nu arareori, o autoficțiune are un conținut ideologic pronunțat - motiv pentru care Marie Darrieussecq introdusese criteriul materializării simblice: la un moment dat, scriitorul ficționalizează ostentativ narațiunea, pentru a deschide calea lecturii simbolice. În felul acesta, eul morcelat În scriere (pentru autorul-narator) sau În scris (pentru cititor) Își arogă o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale democrației franceze silită să se Îndepărteze de fascinația sovietică sau comunistă de orice fel, debutează cu scurte romane care aduc În atenția critică termenul de minimalism, dar și cel de postmodernism, acesta din urmă, ce-i drept, foarte rar pronunțat. Jean Echenoz, În 1979, Jean-Philippe Toussaint În 1985, Patrick Deville, Christian Gailly și, Într-o anumită măsură, Eric Chevillard În 1987, Christian Oster În 1989 cooperează la impunerea unei literaturi a detaliului concret, umanizată, tandră, discretă, emancipată și totuși Îndatorată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la douăzeci și cinci de ani, sperînd Într-o viață ceva mai blîndă, Antoine a luat hotărîrea să aștearnă peste creierul lui giulgiul prostiei.” Un tînăr foarte inteligent și cultivat constată că „inteligența este cuvîntul care desemnează prostii bine ticluite și frumos pronunțate, că este atît de pervertită...” Stop. Aici, dacă ajungeți, discursul lui Martin Page devine transparent. Individul trăiește Într-o lume a unor valori devaluate, o existență care nu-l mai satisface, etc. Individul, așadar, Începe să se Întrebe asupra lui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Compoziția bipolară Lupta pentru unitate este însă doar una dintre tendințele care ajută compoziția să se organizeze. Obiectele vizuale care compun structurile compoziționale au și ele nevoie de independență, de o suveranitate proprie. Când această autonomie a părților este puternic pronunțată, compoziția se prezintă ca o întâlnire a agenților separați, care își răspund unii altora în diferite feluri. Forma cea mai obișnuită este aceea a dualității, întâlnirea a doi parteneri scindați și echilibrați în egală măsură de o axă centrală. Această
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este sentențios și lapidar: "Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins..."". Sau: "Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare". Sau: "Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de aceea și-o tot definește în câteva rânduri. Nu fără melancolie, ne convinge că părul și barba i-au încărunțit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în opoziție cu filozoful, ce îndeamnă prin Marele Anonim la potențarea misterului: "Îi lipsește lui Nichita Stănescu o anume "seninătate" pe care o descoperim în lirica blagiană." Urmează dosarele aprofundate ale poeților Marin Sorescu și Adrian Păunescu, grefate pe interesul pronunțat al criticii pentru acești poeți la ora respectivă, dar și aici arta portretului poetic se impune fără a se lăsa intimidată de orientările impuse de vremuri și tendințe literare: "Adrian Păunescu vine... cu un plus însă de neliniște, de expansivitate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cubei, moartea lui Fucik, zborul cosmic concretizate în mari mesaje. Condiția creatorului și a omului în general în contextul epocii apare în "Problema spinoasă a nopților" și în "Câinele de lângă pod", cu ele poemele vor îmbrăca mai departe, tot mai pronunțat, formula dezbaterii etice. "Nevoia de cercuri" se caracterizează, ca și "Aventurile lirice", prin entuziasm și dăruire într-o formulă diversă: jocul anecdotic, burlescul, grotescul, sarcasmul ascunzând intensități afective. Stările nelămurite și stările limită vor constitui fluxul atitudinii poetice specifică ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr" prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum luminos, cu un aer de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie, împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurate de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr (1973) prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum luminos, învăluit într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poet autentic. "O caracteristică a poeziei lui este spiritul bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în lucrarea "Scriitori români de azi". La Ion Gheorghe simțim mai pronunțată atmosfera ocultă, prin care mișună specii fabuloase, vrăjitorii, descântece, blesteme și bocete, toate aduse cu un scop, și anume, redescoperirea ființei noastre culturale constante în ciuda vitregiei sorții. Dinamica realității și reportajul Încă din "Căile pământului", întâlnim elemente de transcriere directă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele "Târziu", "Rame", "Focul sacru". Apare obsesia divinului: Dar când mă trezesc/ Văd un ochi care mă pândește/ În piatra de acolo". Se simte, odată cu "Moartea ceasului", parcă un accent liric mai pronunțat, ce se amplifică și mai mult în "Tinerețea lui Don Quijote" cu un sentiment de neliniște în fața universului, a perenității lumii. În poemul "Viziune", sentimentul de neliniște este potențat de lipsa de copilărie a copiilor: "Dar ei se nasc direct cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
originea baladei, potrivit cărora ar avea la bază un fapt real petrecut între păstori, pornind de la rivalitatea economică dintre ei, un cântec liric ciobănesc sau un bocet, cea mai plauzibilă pare ce-a de-a doua având în vedere lirismul pronunțat al textului. De fapt, și bocetul presupune un puternic lirism, o covărșitoare tensiune sufletească. Titlul, format din diminutivul miorița sugerează și el gingășia, delicatețea sufletească a personajului principal și duioșia sentimentelor și anticipează încărcătura afectivă a textului, lirismul său sfâșietor
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ca suferință, este Însoțită de un sentiment al Înfrângerii. Se poate deduce din cele de mai sus că durerea este o stare complexă a persoanei umane, care, deși prezentă În sfera somatică, psihică și morală, are prin caracteristicile sale un pronunțat caracter de experiență ontologică. Ea nu este numai o simplă senzație, ci și o experiență emoțională și morală a individului care Îl separă de lume, Îl individualizează, Îl invalidează și-l Închide, limitându-l În felul acesta ca persoană. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
special, mai puternic și mai direct subliniat ca expresie și este reprezentată prin bocire sau plângere, tânguirea colectivă legată de despărțirea de cel care a murit. Aparent, cele două mari grupe de experiențe psihomorale ale durerii și plăcerii au un pronunțat caracter cultural, ca forme de manifestare. Ele sunt conduite spontane sau programate, cu caracter simbolic, absolut obligatoriu, inseparabile de viața individuală sau colectivă. Din acest motiv, suntem obligați să le cunoaștem semnificația internă. Rolul lor este de a ușura traumatismul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile individuale, izolând tipul introvert și tipul extravert. La aceste două tipuri, H. Rorschach va adăuga tipul coartat sau retractat. Acestea au Însă, În primul rând, un pronunțat caracter psihologic și de factură psihanalitică. Fr. Minkowska, utilizând rezultatele obținute În experimentul cu testul Rorschach, va descrie tipul schizoid și tipul epileptoid, având ca exemple ilustrative, primul pe Seurat și al doilea pe van Gogh În planul creației artistice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și viața creatoare. Alți autori caută să scoată În evidență, atunci când vorbesc despre modelele de existență, aspectele formale, sociale, de comunicare și relație interpersonală, creativitate etc. (J. Szczepanskiă. 3. Tipologiile culturale Acest grup de tipologii au, În primul rând, un pronunțat caracter valoric, fiind expresia concentrată a unor simboluri sau arhetipuri reprezentative În cadrul unor culturi. Tipurile desemnate de ele sunt expresia modului de viață al civilizațiilor care au construit culturile respective și aceste modele sunt reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
urmăresc ca, dincolo de propria viață, să schimbe chiar „viața lumii”, după propriul lor model. bă Spiritele reci corespund unor persoane insensibile, Închise, cu tendință la autoizolare, necomunicative, distante, necooperante. Ele se reduc la propriile interese, legate de un egocentrism foarte pronunțat. Față de ceilalți, și față lume, afișează o atitudine de mizantropie. că Spiritele pesimiste se caracterizează prin refuzul de a recunoaște valorile pozitive ale propriei persoane și ale vieții lor; sunt Înclinați să vadă totul În culori sumbre, fapt care le
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În absența unui suport social, tinerii apelează la soluțiile care le stau la îndemână: căsătorie rapidă (în special fetele), muncă „la negru” și în afara calificării pe care o dețin, locuire în condiții improvizate. Băieții dau dovadă de un gregarism mai pronunțat. Ei simt nevoia unui lider protector și se alătură celor pe care îi consideră mai tari ca ei. Această slăbiciune, pusă în evidență de către mulți dintre subiecții studiului nostru, îi face deosebit de vulnerabili. Ei sunt predispuși să constituie obiectul unor
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
să i se spună „prințesă”. Dar, cu mici excepții, înaintea și de-a lungul primelor două decenii ale secolului XX, nu i s a spus (sau, mai exact, n-a fost scris) așa, ci ca în poemul lui Bacovia (și pronunțat „princésă”, după modelul rusesc). Iată cîteva exemple: „Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă/ Pe care lunecară mîini albe de princese” (Ștefan Petică) 4); „Tînăra princesă își dădea bine sama de asta” (Pompiliu Păltănea) 5) „Crezi că în tot momentul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mod deosebit prin fixarea privirii în vag, infinit. Parcă cerșesc milă și parcă vorbesc de o spaimă vizibilă numai lor. Fruntea e frumos construită. Gura, punînd în evidență edentarea, se desenează, de asemenea, cu multă și resemnată tristețe deasupra bărbiei pronunțate. Nasul, întrucîtva bizantin, are narine frumos dilatate, deși pare prea coborît. O barbă scurtă, acoperind numai atît cît trebuie fața, pentru ca aceasta să nu pară nebărbierită, accentuează și mai mult înfățișarea de martir a figurii uscate a lui G. Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
semnificative cum par la suprafață. În plus, lovituri de stat sau contra-revoluții ulterioare pot conduce la readoptarea principiilor normative temporar abandonate. În plus, cel puțin în parte, grupele în sine par a fi dependente de aspectul temporal. Apariția și declinul pronunțat al statelor comuniste arată că așa stau lucrurile în secolul XX; la fel și apariția sistemelor liberal-democratice în secolul XIX au existat foarte puține democrații liberale în trecut, și aceasta mai ales în micile orașe-stat. Dezvoltările tehnice (de exemplu, invențiile
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de echilibru spre centrul dimensiunii scopurilor substanțiale. Există desigur variații de ambele părți ale acestei poziții de mijloc, dar atâta vreme cât formula liberal-democratică este în vigoare, aceste variații rămân mici. Sisteme politice egalitare autoritare Sistemele politice comuniste au tins spre un pronunțat caracter egalitar, pe deplin autoritar, dar și democratic într-o oarecare măsură. Țările din acest grup includeau Uniunea Sovietică, țările est-europene, China, Coreea de Nord, Mongolia și Vietnam, dar și un număr de state din lumea a treia precum Cuba, Angola, Mozambic
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
populist, dar cadrele politice comuniste rămân, iar în unele părți ale țării introducerea capitalismului este instabilă, condiționată și limitată. Caracterul autoritar al acestor sisteme politice este binecunoscut și incontestabil, deși multe dintre ele au evoluat către o coerciție mai puțin pronunțată. Este posibil ca această evoluție să fi generat colapsul regimurilor la finele anilor 1980. Sistemele politice comuniste au fost destul de egalitare, chiar dacă au existat îndoieli cu privire la acest aspect. Reacțiile populare mai degrabă negative la schimbările sociale care au avut loc
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
că aceste situații, ca majoritatea celor cu care ne-am întâlnit deja, aparțin unor dimensiuni continui și nu constituie doar dihotomii. Gradul de sprijin individual al unui regim variază; integrarea grupurilor în sistemul politic este mai mult sau mai puțin pronunțată. Dimpotrivă, există diferențe clare în gradul în care guvernele se sprijină pe coerciție, de la coerciția folosită în regimurile represive mai blânde la coerciția statelor totalitare. În consecință nu ar trebui să afirmăm că toate aceste regimuri sunt pur și simplu
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
relativ izolată de influența altor societăți), puterea structurilor în relație cu sistemul politic tinde să nu se schimbe. Astfel, acolo unde integrarea este puternică, va rămâne puternică, iar unde structurile și sistemul politic nu sunt în armonie, conflictul va rămâne pronunțat. Aceasta se întâmplă în societățile plurale, acele societăți unde anumite grupuri (de obicei tribale, etnice sau religioase) sunt puternic înrădăcinate și într-o permanentă confruntare cu sistemul politic național și cu alte structuri. Acestea sunt situațiile în care tind să
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]