9,634 matches
-
din părțile Bihorului a fost mutat pe teritoriul de la est de munții Perșani, Harghita și Gurghiu. Dar popularea mai densă a Gurghiului și Ciucului s-a produs în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În concluzie, secuii din răsărit, ajunși în Transilvania în mai multe etape, fac parte din două grupuri mari: cel tripartit de pe teritoriul județului Trei Scaune și cel de pe teritoriul județelor Odorhei, Mureș și Turda (Ciuc). Secuii au o origine etnică complexă, cabară în special. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
multe etape, fac parte din două grupuri mari: cel tripartit de pe teritoriul județului Trei Scaune și cel de pe teritoriul județelor Odorhei, Mureș și Turda (Ciuc). Secuii au o origine etnică complexă, cabară în special. Pe măsura extinderii regatului ungar spre răsărit, odată cu ultima treime a secolului al XI-lea, primul grup de secui a fost așezat în sudul Transilvaniei, într-o regiune locuită de o populație românească. În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au fost mutați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ramuri" și organizarea mai nouă, teritorială, evoluată, după care ținuturile lor erau împărțite în scaune, în cursul secolului al XIII-lea. Organizarea secuilor a purtat amprenta puternică a rostului militar grăniceresc, pentru care au fost așezați de regele Ungariei în răsăritul Transilvaniei. Acest teritoriu era împărțit în unități administrative, judiciare și militare, numite "scaune" (sedes)-în secolele XIII-XIV, provenite din alte denumiri precum "terra" și "districtus". 45 Sașii Colonizarea sașilor în zonele centrale și est europene a constituit un fenomen complex
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat în organizarea bisericească și cea laică. La baza acestor autonomii se aflau privilegiile acordate coloniștilor germani la început de regele Geysa II (1141-1162). Autonomia lor s-a manifestat mai întâi în plan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lungă durată într-un spațiu imens, delimitat de Oceanul Pacific și Dunăre" (Victor Spinei). Nici un alt eveniment din istoria medievală nu a lăsat o impresie atât de copleșitoare asupra contemporanilor și nu a avut urmări atât de însemnate asupra popoarelor din răsăritul Europei, precum marea invazie din 1241. Ascensiunea explozivă mongolă, pornită din inima Asiei, la începutul secolului al XIII-lea, a dus la constituirea într-un timp scurt, mai puțin de jumătate de secol, a celui mai mare imperiu din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cumani, pe care, după ce au destrămat-o prin mijloace diplomatice, au înfrânt separat cele două populații. Din Caucaz, mongolii s-au îndreptat spre Crimeea, unde au jefuit Sudek, port prosper pe țărmul pontic, pe drumul de comercializare a mărfurilor din răsăritul Europei spre Levant. Încălcând teritoriile de la nordul Mării Negre ce aparțineau cumanilor, aceștia nu au îndrăznit să se opună singuri mongolilor și au cerut ajutorul cnejilor ruși. În ciuda divergențelor anterioare dintre ei, rușii au răspuns cererii de ajutor și s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de războaie. Campania mongolă din 1221-1223 nu și-a propus ocuparea de noi teritorii din aria ponto-caspică și durase foarte mult, de aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mult, de aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de cele aflate, a acordat lui Djuci, primul său fiu, dreptul de a lua în stăpânire teritoriile est-europene. Dar înfrângerea cumanilor, în 1223, nu a rămas fără urmări, deoarece i-a silit pe aceștia să caute alianța statelor puternice din răsăritul Europei, fie și prin acceptarea convertirii la creștinism. Expedițiile mongole spre Europa răsăriteană au fost amânate un timp din cauza morții lui Djuci, fiul cel mare al lui Gingis, urmată curând de moartea marelui han, la 25 august 1227. Au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
inferioară și mijlocie și din spațiul ponto-caspic (dintre Marea Neagră și Marea Caspică) au fost efectiv ocupate și înglobate în Imperiul mongol, iar alte teritorii au devenit tributare și obediente politic. Teritoriile mongole din vestul Asiei (dincolo de Volga și Ural) și răsăritul Europei, incluse în Ulus-Djuci sau Hoarda de Aur, au fost concedate încă de Gingis-han fiului său cel mare și descendenților acestuia. La moartea prematură a lui Djuci (1227), i-a urmat fiul său Batu-han, care după încheierea expediției în Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritorii unde arhiepiscopul de Strigoniu era legat apostolic și care erau incluse în Episcopia cumanilor. Învecinarea brodnicilor cu regatul ungar și cumanii este confirmată, în 1250, de scrisoarea regelui Bela IV către papa Inocențiu IV, unde se arată că la răsăritul Ungariei trăiau rutenii, cumanii și brodnicii. Deducem din aceste documente că grupuri ale brodnicilor se stabiliseră în sudul Moldovei, iar pătrunderea lor în teritoriile est-carpatice a avut loc în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începând de la Ioan Tzimiskes, au refăcut cetățile de la Dunăre, au beneficiat de ajutorul elementelor locale, românești. De la sfârșitul secolului al X-lea și până la finele celui de-al XII-lea, elementele locale, autohtone, au beneficiat de protecția Imperiului creștin de răsărit, iar cronicarii bizantini subliniau în scrierile lor că vlahii aflați în nordul și sudul Dunării erau urmașii coloniștilor romani. În aceeași vreme, cronica islandeză a lui Snorri Sturluson (1179-1241) menționează o expediție a lui Alexie Comnenul în "Blokumannaland" (țara vlahilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XIII-lea, s-a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla "Turnul Negru", atribuit cumanilor. Deducem astfel că ei, cumanii, par a fi ocupat întreaga câmpie munteană, spre apus până la Vidin, iar spre răsărit până la malul dobrogean al Dunării. În concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga). Analizând năvălirile turanicilor și efectele lor, Tomaschek
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alt plan, "cataclismul tătăresc" (Iorga) zdrobește "imperialismul Arpadienilor, planul lor de imperiu latin al Ungariei". Într-o altă lucrare a sa, Chestiunea Dunării, istoricul spune: "Tot rostul regatului (ungar) e stricat de această operă de distrugere, toată ofensiva Ungariei în răsărit e împiedicată de consecințele năvălirii tătărești din 1241. Provincia ungurească din părțile noastre a fost total nimicită de aceștia. Când ungurii s-au ridicat după această grea lovitură, erau într-o stare de nerecunoscut, incapabili de a mai îndeplini misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sa, Istoria Românilor, și alte notații interesante. Astfel, spune el, iureșul mongol eliberează pe românii care, până atunci, colaboraseră pe acest mal stâng al Dunării la o activitate militară ce nu era a lor. Apoi, mongolii, acoperind cu năvălirea lor răsăritul european, culegând în mijlocul unor ruine făcute sistematic, cu sânge rece, ca să înspăimânte pe cine nu recunoștea de la început pe hanul, stăpân a toată lumea, nu vin prin aceste părți de jos (de la Dunăre), ceea ce i-ar fi pus în legătură cu formațiunile românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
condiții, apărarea Imperiului latin devenea vitală pentru viitorul cruciatei. Soluția pentru atenuarea presiunii cumane era apelul la regatul ungar, aliatul potențial împotriva țaratului vlaho-bulgar-aceasta a fost ceea ce s-a numit, în limbajul vremii, "diversiunea nordică", pentru salvarea statului latin de răsărit. Noua alianță se baza și pe căsătoria împăratului latin Bonifaciu de Montferrat cu Margareta de Ungaria. Imediat după înfrângerea din 1205, papa Inocențiu III proiecta deja o acțiune conjugată între statul latin și regatul ungar împotriva țaratului de la Târnovo, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
latin de Constantinopol, în fond, prin lupta lor, cavalerii teutoni slujeau statul latin. Înstalați în teritoriile noastre, teutonii și-au îndeplinit cu brio misiunea în cei 11 ani, urmărindu-i pe cumani dincolo de munți, ei și-au întins stăpânirea spre răsărit până la "hotarele brodnicilor", iar spre sud până la Dunăre.2 Înaintarea cavalerilor teutoni dincolo de Carpați a pus capăt dominației cumane în teritoriile extra-carpatice, deschizând în același timp drumul spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își înceta existența
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar spre sud până la Dunăre.2 Înaintarea cavalerilor teutoni dincolo de Carpați a pus capăt dominației cumane în teritoriile extra-carpatice, deschizând în același timp drumul spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își înceta existența și, concomitent, dinspre răsărit, cumanii erau zdrobiți de mongoli la Kalka (1223), încât Imperiul stepelor intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
situație în această arie europeană.3 Dar confruntarea dintre cele două lumi nu s-a limitat doar la spațiul sud-dunărean, întrucât papa Inocențiu III și urmașii săi, Honoriu III și Grigore IX, au urmărit să aducă sub supremație romană întregul Răsărit ortodox. Astfel, între 1204-1241, asistăm la ofensiva puterilor catolice și a prozelitismului papal în partea răsăriteană a Europei. La începutul secolului al XIII-lea, cele două regate catolice, Ungaria și Polonia, desfășurau în teritoriile ruse apusene o politică expansivă, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fost lumea rusă apuseană din cnezatele Halici și Vladimir, din cauza vecinătății cu regatele Ungariei și Poloniei. Papalitatea, care nu uitase tentativele anterioare de supunere a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată ierarhiei seculare și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cu asentimentul papalității, dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la periferia Europei, în a doua misiune din 1234-1235dominicanul Iulian a reușit convertirea lor la creștinism, după ce a ajuns singur în regiunile lor de la răsărit de Volga. Pătrunderea (atacul) mongolilor dincoace de Urali, în 1236-1237, a impulsionat încă o dată apropierea de Roma, în sânul lumii ruse. Ajuns în țara mordvinilor, locuitori păgâni din zonă, dominicanul Iulian află despre dorința lor de a se converti la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștină, atât în răsărit cât și în apus. Pentru apuseni, după invadarea teritoriilor ungare și poloneze, problema mongolă se punea în mod acut. Organizarea unei riposte generale față de primejdia mongolă a venit din partea papalității, decisă să recupereze terenul pierdut în răsăritul Europei în urma marii invazii și să exploreze extinderea influenței ei în chiar lumea mongolă, pentru a o atrage în orbita ei religioasă și a o folosi împotriva islamului. Organizarea apărării Europei și explorarea lumii mongole s-au desfășurat în paralel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi condus din centrul său, de la Karakorum, încât, în mai puțin de un sfert de secol, s-a destrămat. Marea invazie din 1236-1241 a avut drept consecință principală și imediată constituirea unui nou stat (ulus) mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se intersectau drumuri comerciale de mare însemnătate. Aici și-a instalat centrul puterii Batu, care s-a retras din Ungaria și s-a întors în stepele din nordul Mării Negre, într-o poziție avantajoasă pentru el, la egală distanță față de Mongolia, răsăritul Europei și ținutul Caucazului. Noul organism statal era creația lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. După moartea lui Ogodai, el nu s-a implicat în lupta pentru succesiune la Karakorum, ci a preferat să construiască un puternic stat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă în Europa de răsărit cu cea a stăpânirii cumane (Kâpciak). El spune: "acest teritoriu se întinde de la Don la Dunăre, cale de două luni de călărit". În realitate, întinderea stăpânirii mongole a avut în această vreme aspectul unei folosiri sezoniere a terenurilor de pășunat-misionarul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]