9,222 matches
-
Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol de cruzimi materiale: „În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri; Și aburi Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul, dacă iese, El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis, Ce caută cărarea mormîntului deschis... Acolo-i cuibul spaimei și adăpostul urei. Grui-SÎnger, ucigașul, e regele pădurei!” Este imaginea haosului vegetal, cea mai puternică sub raport liric pe care a dat-o Alecsandri. Haosul este conceput ca un spațiu de Întunecimi fără margini: „de negru Întuneric, adînc fără hotare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se deschide, aici, spre un simbolism remarcabil al culorilor. Al doilea peisaj este mai variat și, din punctul de vedere al imaginației, mai productiv. Reveriei pietrifiante, poeticii imobilității, terorii de frig li se substituie În Pasteluri un peisaj feeric. Din spaima față de forțele dezlănțuite, poetul trage un profit estetic și profitul ia forme euforizante. Iarna decorează somptuos natura, plopii se transformă În candelabre enorme, gerul pune la streșinile casei „o ghirlandă de cristaluri”, lunca e pudruită „cu mărunt mărgăritar”, arborii ning
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
temele și mijloacele de a le sensibiliza nu diferă, Însă, prea mult. Nici Alecsandri nu cunoaște, de pildă, valoarea metaforei În poezie. Puținele metafore („a nopții regină”, „fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite, stereotipe*. Imposibil de determinat o predilecție pentru un spațiu semantic. Imaginile sînt florale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unchiul Nap, mătușa Sfecla, nepoții Morcovi și Pătrunjei, vărul Cartof, Loboda, Știrul, Dovleacul, Salata, Manila, Piersica, Pepinile, Urzica și, cu toate acestea, impresia este de abstracțiune pentru că simțul liric este covîrșit de simțul moral. Lipsește implicarea În materie, lipsește acea spaimă obscură față de anumite elemente și sentimentul de plenitudine și siguranță față de altele. Pentru Pann toate obiectele sînt la fel. Numai virtutea sau viciul (prin omologare cu natură umană) le-ar putea diferenția. Unde reușește el este În portretul moral. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist”. Conachi, „cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu” exprimă mai limpede decît oricine marea „obediență a poeziei față de eros” la poeții Întemeietori. „Se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
întregi de cultură scrisă) și căznitele tentative de sincronizare ale romancierilor autohtoni. În aceste condiții, imitația n-avea cum fi altfel decât formală, proustianismul cerându-se adaptat la coordonatele unei alte geografii spirituale, dominate de o mentalitate inerțial-rurală și de spaima dezrădăcinării, care atribuie căutării timpului pierdut semnificația unui pelerinaj ce îneacă sufletul într-un șuvoi de lacrimi și de lirism indigest, după cunoscuta rețetă sămănătoristă. Or, Lovinescu intenționa să valorifice temperamentul rasei (mai precis: moldovenismul) într-o formulă estetică net
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu e înțeles acum ca o expresie euforică a recuperării propriei identități și a solidarității cu sufletul colectiv (cazul memorialisticii), devenind în schimb o formă conștientă de dezindividualizare și deposedare de sine, ce are la bază "un deficit și o spaimă de viață", manifestându-se prin refuzul "riscului și experienței"; 4. reîntoarcerea în trecut și izolarea de prezent ca "operație esențială în mecanica creației artistice", prin care "gândul se întoarce asupra lui însuși" nu din "lene" și "lipsă de vitalitate" (ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sa la viață ca la un paradis iremediabil pierdut. Arta, conchide naratorul lovinescian în cel mai pur spirit romantic, reprezintă totuși o formă de participare la existență (și nu de refuz), chiar dacă "nu vine din îndestulare, ci din abținere, din spaimă de sine și de alții, din vibrație înăbușită, din regret, rușine, mortificare". Ca să folosesc metaforicul limbaj al criticului modernist, arta nu e atât "cupa întinsă sau cornul belșugului", cât "rugul pasiunilor nesatisfăcute", fiindcă "la granițele spirituale ale omenirii ard, astfel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca amant de ocazie, și de la care Bizu află că toate femeile... "numai să vrai și îți cad în brațe". Dar fiul armurierului nu e capabil să-și însușească asemenea vulgară filosofie de viață. De aceea, născută fiind și din "spaima de brutalitatea vieții zilnice", predispoziția idealizantă a sufletului său se vede contrariată tot de alte și alte experiențe ("imaculata" doamnă se mai mărită de câteva ori, femeia unui colonel își otrăvește bărbatul "din dragoste", și tot "din dragoste" o preafrumoasă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ce reflectă ca-ntr-o oglindă, acum la nivelul personajului, "dedublarea" onirică din incipitul romanului (dialogul imaginar autor-personaj). Prima "viziune" e prilejuită de contemplarea unui cadavru, a cărui descompunere iminentă angrenează, în imaginația lui Bizu, spectacolul dezagregării universale: "Privind cu spaimă la bietul Truțu, el se gândea că peste câteva zile va începe să putrezească, pe când popa va continua să mugească peste Tana lui. [...] îi era greață; nu mai fusese niciodată la mort. În raclă, printre zambile, i se năzări că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fusese niciodată la mort. În raclă, printre zambile, i se năzări că Truțu și pornise să intre în descompunere; carnea i se topea, și de sub scufiță, pe tâmple, curgea parcă materie lichidă; luându-și, îngrozit, ochii de la cadavru, văzu cu spaimă că hainele de aur ale popii îi căzuseră în țoale, și că trupul lui gros și buhav începuse a musti de viermi; toți putrezeau în jurul lui, și dascălul și mama și fata. Simți apoi cum începe să se topească și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și buhav începuse a musti de viermi; toți putrezeau în jurul lui, și dascălul și mama și fata. Simți apoi cum începe să se topească și dânsul și să-i foșnească viermii prin ochi, prin gură, dar mai ales prin nas". Spaima animalică trezită de terifianta "condițiune materială" a omului alungă dorul de moarte ca pe o vinovată iluzie, de basm mincinos: Va să zică așa sunt morții! Nu pe catafalc, ci în pământ, în putrezire, în descompunere, în piftia de carne și viermi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
40 Sibiu. Mare melancolie"; 12 nov. 1938: "Cella Serghi disponibilitate amoroasă"; 30 dec. 1938 (în chenar, n.n.): "Popea 6-8. Delicious. Reapărută după o săptămână. Primo baccio"; 13 febr. 1939: "Popea [...] Totul devine oficial. Trebuie limitat urgent"; 23 iun. 1939: Popea (spaimă dacă vreau să o alung). Mă înduioșez"; 10 iulie 1939: "Popea scrie absolut gol și fără interes"; " Popea tace de o săptămână", "Popea, 2 scrisori trucate [...] Vulgaritatea mă indignează. Invitație acolo"; 12 dec. 1939: "Bengescu și Popea în același timp
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din complexul moral, psihologic și intelectual pe care aceasta dorește să îl exprime. Literatura se transformă, la scriitorii noștri moderni, într-o mărturisire mai completă decât poate și-ar fi dorit-o ei, incluzând nu doar spectacolul măștii sociale și spaimele ascunse în inconștient, ci și filosofia implicită, structura gustului, prejudecățile etnopsihologice. Acest complex poartă, la Antonio Patraș, numele de "personalitate". Nu este vorba de un inoportun accent psihologist. Alegându-și termenul, criticul ieșean respectă vocabularul criticilor epocii (și Ibrăileanu, și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
martie 1977. De la acești seismologi, am reținut următoarele evenimente, prezentate în cadrul unor manifestări cultural-științifice referitoare la educația antiseismică a populației, care au avut loc la Vaslui: în cele 1565 de localități din țară, înainte de cutremur, caii au nechezat cuprinși de spaimă, rupând căpăstrul și fugind din grajduri; câinii au lătrat și au urlat îndelung; păsările nu-și găseau locul; șoarecii au ieșit din ascunzișuri și alergau speriați, la fel au făcut și șobolanii, care au început să alerge prin poduri și
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
î.Hr., în cronica lui Malalas, când distrugerile s-au extins până la Tomis și Bizone (Cavarna). Cutremure produse pe teritoriul României * în 1445, în Moldova, a fost un cutremur așa de puternic, încât s-a resimțit la Moscova, provocând o “mare spaimă a oamenilor”. * La 29 august 1471, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, s-a produs un cutremur de mare intensitate, care a durat 5 zile. Potrivit Cronicii lui Miron Costin, cutremurul a produs “prăbușirea unui turn de apărare a Cetății
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
avut aceeași soartă, iar altele s-au crăpat. într-un cuvânt, acest cutremur a fost așa de puternic, încât foarte puține persoane țin minte să mai fi văzut vreunul la fel, de multă vreme. A umplut toată lumea de groază și spaimă. A ținut mai multe zile în șir, dar zguduirile n-au fost așa de puternice ca prima dată. întrun loc din apropierea Bucureștiului, pământul s-a crăpat și s-a făcut o groapă adâncă”. Oamenii abia se mai țineau pe picioare
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
etc.). în numărul său din 12 ianuarie 1838, ziarul “România” scria că: “în seara zilei de 11 ianuarie, ora 9 fără un sfert, clătinarea pământului a fost precedată de un șuierat și un vâjâit care au înghețat inimile tuturor de spaimă. Domnul Alexandru Dimitrie Ghica, împreună cu o mare parte din boierime și protipendada orașului București și reprezentanții țărilor străine, se aflau la teatru, unde trupa franțuzească reprezenta piesa “Angelo”. La cele dintâi semne ale cutremurului, panica a cuprins publicul, doamnele țipau
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
cele dintâi semne ale cutremurului, panica a cuprins publicul, doamnele țipau și leșinau, iar toți se îmbulzeau spre ieșire să scape cât mai repede din clădirea teatrului, care se putea dărâma peste ei. Tot orașul era într-o stare de spaimă fără margini, din toate părțile se auzeau strigări, țipete și vaiete de oameni înspăimântați și de aceea care plângeau ori dărâmarea caselor, ori pierderea vieții unui prieten, rudă sau soț. Zidurile palatului domnesc au crăpat și l-au făcut nelocuibil
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
cred că este cazul să insistăm asupra lor. Interesează acum interpretarea specială pe care Paul Diel o dă făpturii ofidiene, în totală contradicție cu cea teologico-metafizică. Referindu-se la mitologia generală a șarpelui, autorul francez este convins că aceasta simbolizează ,,spaima nespiritualizată și nesublimată a imaginației exaltate: vanitatea culpabilă, principiul răului"50. Mușcătura dureroasă, veninoasă și mortală a șarpelui s-ar traduce pe planul simbolismului psihic ,,prin remușcare sau prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decât vanitate"51. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
terrorisme și îl explică prin "totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de un regim reacționar 94 sau prin ,,atitudine, manifestare teroristă"95. Acțiunea teroriștilor se bazează pe teroare (lat. terror, terroris'. fr. terreur), realitate definită prin "Groază, spaimă, frică provocată intenționat prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare"96. Mai plastic și mai simplu. Xavier Raufer stigmatizează fenomenul terorist drept "arma celui slab îndreptată împotriva celui puternic sau atacul viespei împotriva elefantului". Nuanțe mai
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Șovăiri (1921) este interesantă prin analiza psihologică a protagoniștilor, plasați într-un conflict ce se dezvoltă amenințător, viața lor eșuând tragic. În general, nuvelistica lui T.-B. este structurată, naturalist, în jurul unor obsesii, ca în Ochiul de nichel (1927). Povara spaimelor devine de neîndurat, încât singura izbăvire rămâne moartea. Mahalaua, personaj central în romanul Fundătura cimitirului no. 13, prefigurat încă din nuvela Vinovată (din Suflet de femeie), este pecetluită de o atmosferă mediocră și nivelatoare. Singurul care zdruncină ordinea prestabilită va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
lacrămile cu hohotul». În același cadru i se integrează și predilecția pentru limbajul ușor arhaizant, a manierei solemn patriarhale cu care se Încheie „uricele” sau cronicele. «Și felurite jivine, nesățioase foarte și haine, s-au fost stârpit de Întristare, de spaimă deasă și Înfricoșare, că s-au iubit acu, primăvara, Întâia oară omul cu țara». (Ă). Apreciem procedeul ca un mijloc de a sugera ura străveche a poporului contra asupritorilor lui succesivi, care i-au barat accesul la viață și la
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]