11,066 matches
-
luminos, într-un ambient fără funingine, fără fier, fără dureroasă invidie. Pe zăpada din grădină am descoperit urme. Pretutindeni existau amprente, linii drepte și zigzaguri în spatele brazdelor răsturnate, de-a lungul străzii, pe câmp, înaintând spre pădure și m-am aplecat asupra acestor adâncituri, mi-am vârât mâinile în ele ca să pipăi sub zăpada viscolită forma dură. Așa puteam desluși ce animal trecuse pe aici și în ce direcție o luase, spusese tata, fie mergând tiptil, fie cu pas de fugar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ceva, ca apoi, cu o mișcare rapidă, să-și umezească degetul și să întoarcă pagina. Ochii îi alunecau peste coloanele liniate cu albastru și roșu, completate cu un scris corect, dar lipsit de elan. Și atunci stătuse tot ca acum, aplecat peste liste, când orbirea i s-a suit ca o ceață pe ochi; o învălmășeală de nori care mâncau tot mai mult din vederea lui și W. renunță, la fel de rapid cum își umezea degetul, la ținuta încordată, își înălță capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi pierdut definitiv, iar eu luam din portbagajul automobilului o adăpătoare de fier, mare cât o oală de supă. Una din astea avea să fie prinsă în șuruburi în grajd pentru fiecare cap de vită. Când vaca avea să-și aplece capul ca să se adape, apăsa automat pe clapa de fier, ventilul se deschidea și apa proaspătă țâșnea în bazin. —Lapte mai bun, spunea tata, mult mai sănătos pentru vaci, dar mai ales muncă mai puțină și economie la consumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sau alta dintre cele două grafii, cu glas tare, semnele se decolorau, se dizolvau pur și simplu, nu mai voiau să urmeze nici un sens și când domnul Meier trecea încet printre rândurile de bănci și pronunța propozițiile rar, pentru ca noi, aplecați peste caietele noastre, să le putem scrie pe cât posibil fără greșeală, ele se descompuneau într-o larmă păstoasă care mă făcea să intru în panică și din scrisul acela nu mai rămâneau decât trăsături și linii de necitit, la fel de tremurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
continuau să tremure și nu mai încetau. Domnul Meier, un bărbat înclinat spre meditație, în pragul pensionării, clătina din cap și mă scutea să mai scriu după dictare. În timp ce trecea printre rândurile de bănci și colegii mei de clasă se aplecau peste caietele lor, eu ședeam cu brațele încrucișate în fața caietului deschis, ale cărui file rămâneau albe și goale. VIItc "VII" Șirul de case de pe o parte a străziitc " Șirul de case de pe o parte a străzii" Stam la fereastră, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ei forma, împreună cu ceafa, o linie dreaptă pe care i se odihnea părul ondulat. Își ținea mâna dreaptă cu degetele desfăcute, de parcă tocmai i-ar fi căzut un obiect din palmă. O strigam și mama, fără să-mi răspundă, se apleca asupra florilor, lua un tacâm de pe masă și-și continua acțiunea întreruptă, fără să-mi acorde nici o atenție. Eu mă ascundeam în camera mea, mă simțeam groaznic, de parcă m-ar fi bătut cineva. Avusese iar visul ăla, așa încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care, vai, nu cumva să influențeze copiii, iar eu - spun ei - aș avea acum propria mea familie de care trebuie să am grijă... Și când am strigat-o, mama și-a continuat acțiunea întreruptă fără să mă observe, s-a aplecat asupra unei flori, a luat un vas de pe masă și eu m-am ascuns în camera mea de parcă m-ar fi bătut cineva. Avusese din nou visul ăla, iar eu repetam frazele la care mă simțeam complice și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
În peretele gropii se putea vedea o urmă vopsită, o dungă făcută din cărbune și cioburi, stratul de cultură, cum spunea Armin. Și această dungă aflată între iarbă și rădăcini era suprafața de „odinioară“ a unui prezent trecut. Ne-am aplecat asupra brazdelor și a bulgărilor de pământ, căutam mănunchiurile de spice de-a lungul gropilor. Și în fața mea se afla, toată murdară de pământ, o porțiune dintr-o ceașcă, mare cât mâna. Și am ridicat bucata aceea de Terra sigillata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înainte pajiștea. Bicicletele noastre alunecau silențioase pe porțiunea nou pietruită, fără să trebuiască să suporte zdruncinăturile pe drumul de țară, cârpit în fiecare primăvară cu asfalt împănat cu pietre, încât noi aveam senzația că plutim, că eram piloți care-și aplecau capetele mult deasupra „armăturii“ ghidonului. Luam startul dintr-un cotlon din spatele clădirii, unde erau stivuite lăzi cu șpan și cutii de banane, țâșneam după curbă de-a lungul peretelui de beton, ne împingeam mașinăriile de după un colț, din spațiul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
gol și uscat în lumina orbitoare a soarelui, un calup de țărână care cobora în partea abruptă de pădure. În el ne înfigeam piciorul drept ca să ne ancorăm de ceva, sprijinindu-ne în același timp pe cel stâng și ne aplecam capul să putem răscoli cu privirea cât mai de aproape pământul. Ce aveam să descoperim, ce fel de vestigii rătăcite printre frunze și rădăcini, scoase la iveală de ploi, pe jumătate ascunse-n frunziș? Avea să fie un ciob de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din nou, născând îndoiala dacă nu cumva dorința fusese cea care a vrut să vadă obiectul cunoscut într-o ghindă. Dar eu nu aveam ochi pentru metale, nici pentru fier, nici pentru bronz, și cel care sta de cele mai multe ori aplecat îndelung asupra propriei sale mâini era Armin; venea la mine după o cercetare atentă, înotând în cizmele mari și-mi spunea în jargonul de specialitate pe care îl folosea mai nou: — Inele și zăbală, eh?, bronz, se pare din stratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
continuându-se în trunchiuri și coroane de copaci și trecea mai departe peste crenelurile munților Jura, acest punct albastru-cobalt era atât de străin încât nu putea fi decât un vestigiu arheologic. Am cules acel ceva din pământ și acum ședeam aplecat deasupra palmei și priveam o mărgică de sticlă care nu era nici pe departe perfect rotundă, ci asimetrică, a cărei rotunjime era mai îngroșată într-o parte, cu o ușoară striație și avea culoarea unui albastru nocturn saturat. Acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la el: — Nu faci nici două parale pentru întreprindere, îi spunea privirea aia lui W., fratele mai mare, și: Tu încetează odată cu isprăvile tale cu muieri, altfel..., iar asta era pentru O., fratele cel mijlociu. Și totuși, tata-mare, cu capul aplecat asupra dosarelor, privea printre coloanele de cifre un cu totul altfel de chip. Al său. Crezuse că fiii lui i-ar fi semănat întru totul, ar fi fost întocmai ca el, care cunoștea bine azilul de săraci, legiunea, uzinele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și-i puse fiecăruia un sfert pe farfuria serviciului din Cöln; pe porțelanul alb ca zăpada, decorat cu buchete, această felie făcea o impresie stranie, ceea ce îi sărea oricum în ochi oricui, datorită cojii de un oliv închis. Tata se aplecă peste sfertul lui, curios, cu obrazul lui ascuțit, își vârî lingura de argint în masa verde-gălbuie - Vi se pare coaptă? - și-și băgă o bucată în gură, luându-și o mină de cunoscător și degustător cu experiență, dar fața i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bleu lăcuită, cu aripi bine reliefate și faruri mari, roșii. Tata o cumpărase fiindcă avea nevoie de „și mai multă siguranță“, deoarece acum trebuia să-și petreacă întreaga săptămână pe drum, după cum îi explicase și lui Hans Saner. Mama se apleca deasupra hărții cu străzi ca să găsească adresa care figura în cartotecă pe o fișă cu semn verde: ea, care nu învățase niciodată să conducă mașina și o viață întreagă s-a descurcat greu, se căznea să distingă cât mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ei emoționantă, asta îl făcea să se simtă el cel priceput, cel care până la urmă se descurca totuși mai bine, chiar dacă trebuia să i se citească zilnic horoscopul, ca să treacă nevătămat prin viață. Chiar și Armin și cu mine ne aplecam peste hărți la scara 1:25 000, cercetam paginile apelând la creioanele albastre și roșii. Ne schimbaserăm aria de interes, de la căutarea locurilor promițătoare pentru descoperiri arheologice la găsirea unor zone mai noi și printre acestea se număra puzderia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la ogoare și câmpii, la casele țărănești ale căror acoperișuri ne priveau de sub pomii fructiferi, ne prelungeam privirile spre pădure, din care, atunci când ploua, se ridicau fuioare de ceață și primăvara roiau nori galbeni de spori, ne uitam la țăranii aplecați deasupra plugurilor, la strângerea recoltei, la semănături sau urmăream vreun vehicul, care târa după el un vălătuc de praf, dispărând printre brazi la întretăierea șirului de coline. Tata și-a pus binoclul pe jgheabul acoperișului. Din fotoliul lui nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
muntos până la perspectiva de la înălțime asupra satului și a văii. Nici în preocupările casnice, nici în activitatea profesională nu existaseră schimbări rapide sau violente, în tot ce-l privea era o liniște pe care o iradia el însuși, când se apleca, cu mina celui ce știe să-l savureze, asupra unui filet Mignon și, după un mestecat pe cinste, scotea un „Ha!“, ca apoi să-și pună din nou în mișcare mușchii masticatori, gata de start. Fusese mereu independent și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
singură dată cu noi Monopoly Star Wars, ai fi știut că ea își purta cozile împletite în jurul urechilor ca niște gogoși. Ale mele sunt cozi împletite simple și le port pentru că nu m-am spălat pe cap. Maria s-a aplecat spre mine și a început să-mi despletească cozile. Tot nu te pot lăsa așa. Îmi asasinezi privirile. Desfăcute arătau ca o perdea grea de păr negru, drept și rebel. Așa, acum semeni mai tare cu tine. Trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
am dat seama că eram cu cineva care nu-și dorea asta. Și da, sunt conștientă că ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, dar până anul trecut nici eu nu-mi doream copii. Maria se aplecă spre mine. Vezi tu, mie mi se pare că vorbesc hormonii în locul tău. Poate că suferi de sindrom de ovar polichistic. Poate că asta ți-a dat peste cap hormonii. Ai remarcat la tine un început de mustață de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
reușesc să țin minte diferența dintre bulinele roșii și cele albastre. Restul mă depășește complet, mă tem. Și pe mine, am remarcat mohorâtă. Tally era în fața ușii când am ajuns, punea niște sticle într-un sac de gunoi. Alfie se aplecă în față ca s-o vadă mai bine. Nu e femeia cu degetul? —Vezi, începi să înțelegi, spuse Lisa plină de admirație. Alfie dădu din cap. — Eu cred că voi toate ar trebui să stați acasă cu soții voștri. Creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
jos și nu te miști niciodată la o viteză mai mare de șase kilometri pe oră. Ai încredere în mine. Se pare că Brenda avea, pentru că atunci când am îndrăznit să-mi mișc capul într-o parte, ea dispăruse. Ed se aplecă după chestia cu care îl strunești și pocni cumva din limbă, iar Toffee o luă din nou din loc. —Nu ți se pare uimitor să poți sta pe o ființă vie, mare ca aceasta? După experiența cu lindinii, pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fi supraviețuit împreună unei prăbușiri de avion. Reușisem cumva să revenim la starea de prietenie aproape firească pe care o trăisem înainte de dezvăluirea lui dezastruoasă. Chelnerul va fi foarte dezamăgit de noi, mai ales de tine, spuse Kieran. M-am aplecat în față cu un aer conspirativ. —Știu. Nu mă lasă sufletul să-l dezamăgesc. Așteaptă puțin. Am căutat în geantă și am scos un teanc de șervețele și i-am pasat câteva lui Kieran. Pe-ale mele ținându-le sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să ne întâlnim la locul de joacă doar pentru că... Nici asta nu știam! Țipa în toată regula deja. Am hotărât să tac pe loc. Lisa însă nu. — Exact de câte ori te-ai întâlnit cu soțul meu fără știrea mea? Maria se aplecă cu prudență spre mine. Te-aș sfătui să aștepți să vezi ce are de spus Lisa înainte de a sfârși prin a-i mărturisi că te-ai văzut săptămânal cu soțul ei, într-un hotel din Soho, și că aveți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
grămadă de bărbați... —Mulțumesc... — Așa că știi toate gradele de îndrăgostire pe care le poți simți. Și-mi amintesc cu claritate că ai spus că credeai că-l iubești pe primul tău prieten. Toată lumea își iubește primul prieten. —Exact! M-am aplecat în față vărsând șampanie pe amândouă. Și atunci cum rămâne cu cineva care are un singur prieten? Maria se tampona încercând să șteargă pata de șampanie. Știu că ți se va părea insensibil, dar cred că-ți faci iluzii în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]