9,560 matches
-
mina regală a fost condusă de către Minele de sare Żupy Krakowskie. Exploatare comercială a fost întreruptă în 1996 din cauza prețurilor mondiale mici ale sării și inundații le din mină. Atracțiile minei includ zeci de statui, trei capele și o întreaga catedrală, care au fost sculptate în sare de mineri. Cele mai vechi sculpturi sunt completate de noile sculpturi realizate de artiștii contemporani. Un număr de săli sunt dedicate personalităților religioase și politice ale Poloniei, având importanță istorică. Cea mai impresionantă este
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
cum ar fi bronșitele cronice și alergiile astmatiforme vin la Wieliczka, la tratament. Aerul conținut de galeria numărul 5, lipsit de bacterii, le este benefic acestor pacienți pentru ameliorarea afecțiunilor de care suferă. Mina Wieliczka este adesea menționată ca și "Catedrala de sare subterană din Polonia." În 1978 a fost pusă pe lista inițială UNESCO a Patrimoniului Mondial. Chiar și cristalele de candelabre sunt realizate din sare, care a fost dizolvat și reconstituit pentru a obține un aspect clar, ca sticla
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
și al soției acestuia, Matilda, fiică a contelui Elli al II-lea de Reinhausen. De la o vârstă fragedă, el s-a alăturat unchiului său pe linie maternă, episcopul Udo de Gheichen-Reinhausen, la Hildesheim. Ajuns acolo, Herman a urmat cursurile școlii catedralei. La vârsta de 16 ani, a călătorit împreună cu unchiul său la Mainz, pentru a fi prezentat împăratului, la 9 noiembrie 1099. El a fost primul membru al familiei care s-au autointitulat ca fiind "de Winzenburg", nume primit de la castelul
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
1030/ 1031) a fost cleric și poet francez, devenit episcop de Laon din 977. Adalberon era fiu al lui Reginar de Bastogne și nepot al episcopului Adalberon de Reims. El a studiat la Reims și s-a aflat în capitlul catedralei din Metz. Cronicarul Richerus de Reims amintește de o acuzație din 977 la adresa sa, lansată de ducele Carol de Lotharingia, fratele regelui Lothar al Franței, episcopul fiind acuzat de adulter cu regina Ema de Italia, soția lui Lothar. Fiul Emei
Adalberon de Laon () [Corola-website/Science/328580_a_329909]
-
lucrarea „Elvira”- un portret al soției sale. În 1937, pictorii Nicu Enea și Ion Diaconescu au pus bazele "Pinacotecii Municipale" din Bacău. În anii ’40 a primit comandă de a pictă palatele regale. În 1942 a fost desemnat să renoveze catedrală ortodoxă din Chișinău. După 1945, comuniștii l-au acuzat că fost prea apropiat de Casă Regală și l-au îndepărtat din viața artistică. A trait mulți ani în Bacău unde a realizat pictură bisericii sfinții Voievozi din cartierul CFR și
Nicu Enea () [Corola-website/Science/328590_a_329919]
-
Henric a murit în apropiere de Martirano, după căderea calului său pe când era mutat de acolo către Nicastro. Unii cronicari consemnează că ar fi fost vorba de o tentativă de sinucidere. Tatăl său l-a înmormântat cu onoruri refale în catedrala din Cosenza. Frederic, cel de al doilea și singurul fiu al lui Henric care i-a supraviețuit, a fost deposedat de succesiune odată cu tatăl său, după rebeliunea din 1235. Cu toate acestea, în testamentul său, bunicul său Frederic al II
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
1213, Henric a acordat stăpânirea asupra Palatinatului către fiul său, Henric, iar el s-a mutat în nord. El a abandonat proprietățile din nordul Germaniei în favoarea fiului fratelui său Wilhelm, Otto. Henric a murit în 1227 și este înmormântat în catedrala din Braunschweig. În 1193, Henric a fost căsătorit cu Agnes (n. 1177-d. 1204), fiică a contelui palatin Conrad. Cei doi au avut următorii trei copii: În jur de 1209, el s-a recăsătorit, cu Agnes (d. 1248), fiica markgrafului Conrad
Henric al V-lea de Palatinat () [Corola-website/Science/328651_a_329980]
-
ea ar fi fost activă pe plan politic. Ca sfetnic cel mai apropiat al împăratului, ea a luat parte la conciliile imperiale. Este de asemenea consemnat că ar fi exercitat inluență asupra soțului ei în ceea ce privește dotarea proprietăților bisericești, inclusiv a catedralei și mănăstirii din Bamberg. În 1014, Cunigunda a plecat împreună cu soțul ei la Roma, unde a fost încoronată ca împărăteasă, primind odată cu Henric coroana imperială din mâinile papei Benedict al VIII-lea. Pe parcursul domniei, ea a suferit de o gravă
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
Cruce, s-a lepădat de însemnele regale și a urmat traiul călugăresc. Astfel a rămas în mănăstire, îndeplinind munci caritabile, îngrijind pe cei bolnavi și trecându-și timpul cu rugăciuni. Ea a murit în 1040 și a fost înmormântată în catedrala din Bamberg alături de soțul ei. Cunigunda va fi canonizată ulterior, de către papa Inocențiu al III-lea, la 29 martie 1200.
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Drept. În data de 8 aprilie 2008 i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa al Universității Ovidius din Constanța. În data de 3 iulie 2011 a oficiat în Catedrala din Satu Mare slujba de beatificare a episcopului martir János Scheffler, în prezența a 15.000 de credincioși. Péter Erdő a publicat peste 250 de studii și 20 de volume cu caracter științific. Cele mai importante dintre acestea sunt:
Péter Erdő () [Corola-website/Science/328710_a_330039]
-
în grosimea zidului ca nivel superior. "Cardo"-ul este prelungit la sud de răscruce cu "decumanus" printr-o curte alungită, pavată, bordată de arcade și măsurând 27 de metri lungime pe 13,50 lățime: multă vreme cunoscută sub denumirea „curtea catedralei”, în secolul al XX-lea a început să fie denumită „Peristilul”, cu referire la cele două colonade care o delimitează. Înalte de 5,25 metri, coloanele sunt douăsprezece din granit roșu din Egipt și celelalte din marmură — probabil din cipolin
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
modus vivendi", care a permis reînființarea episcopiei Salonei, transferată însă la Split: Ioan din Ravenna, legat pontifical, a fost ales episcop și în 650 a transformat fostul mausoleu al lui Dioclețian, confundat cu un templu al lui Jupiter, în noua catedrală episcopală, după ce a golit-o de statuile idolilor păgâni. Arhidiaconul Toma relatează că Ioan din Ravenna a trimis o expediție la Salona pentru a recupera rămășițele sfântului Domnius, dar aceasta a trebuit să facă cale întoarsă, după ce în primul s-
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Ravenna a trimis o expediție la Salona pentru a recupera rămășițele sfântului Domnius, dar aceasta a trebuit să facă cale întoarsă, după ce în primul s-a înșelat asupra locului mormântului: rămășițele sfântului au fost plasate în cele din urmă în catedrală și folosesc pentru a justifica pretențiile bisericii din Split asupra primatului eclesiastic asupra Dalmației. Domnius este, de fapt, un martir salonitan care a murit la 10 aprilie 304 în amfiteatrul de la Salona, în timpul marii persecuții ordonate de Dioclețian. El fusese
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
ulterioară, probabil din secolul al IX-lea sau al X-lea. Aceasta nu invalidează însă deloc ipoteza reocupării ansamblului palațial în secolul al VII-lea, în chestiune fiind de fapt dacă a existat sau nu continuitate în locuirea lui. Baptisteriul catedralei din Split, care nu este altul decât chiar templul aflat față în față cu mausoleul, convertit spre această utilizare, conținea un sarcofag atribuit lui Ioan, principala mărturie materială ce ar confirma istoria ecleziastică scrisă de arhidiaconul Toma. Probabil, este vorba
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
la baza bibliografiei contemporane. Primul este opera arhitectului austriac Georg Niemann între 1905 și 1910, iar a doua aparține francezilor și Jacques Zeiller între 1906 și 1910. După aceste două studii fondatoare, lucrul a continuat. În 1924, casa episcopală de lângă catedrală a fost distrusă de un incendiu, ceea ce a furnizat ocazia de a elibera împrejurimile nordice ale Mausoleului. Munca de reconstrucție a Splitului în urma celui de al Doilea Război Mondial a adus realizarea unui mai vechi proiect de despresurare a fațadelor
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Benedict al XVI-lea. A dat cuminecarea / împărtășania și a administrat mirugerea (maslul) cardinalului Lustiger, cu puțin timp înainte de decesul acestuia, la 5 august 2007.<br> A doua zi, 6 august 2007, cardinalul Vingt-Trois a celebrat o mesa nocturnă la Catedrala Notre-Dame din Paris pentru odihnă sufletului defunctului cardinal. La 5 noiembrie 2007 a fost ales președinte al "Conferinței Episcopilor din Franța" (CEF). André Vingt-Trois a fost creat cardinal-preot, cu titlul de Saint-Louis-des-Français, în Consistoriul din 24 noiembrie 2007. Anunțul a
André Vingt-Trois () [Corola-website/Science/328862_a_330191]
-
de pe malul stâng al râului Vistula în Cracovia, Polonia, la o altitudine de 228 metri deasupra nivelului mării. Complexul este format din mai multe clădiri și fortificații; cea mai mare și cea mai cunoscută dintre acestea este Castelul Regal și Catedrala (care este Bazilica Sf. Stanisław și Sf. Wacław). Unele dintre cele mai vechi clădiri de piatră din Wawel, cum ar fi Rotunda Fecioarei Maria poate fi datată din anul 970 (d.Hr.). Există, de asemenea, construcții de lemn în complex
Wawel () [Corola-website/Science/329387_a_330716]
-
Boleslau I Cel Viteaz (; 992-1025) și Mieszko al II-lea Lambert (1025-1034) au ales ca Wawel să fie una dintre reședințele lor. În același timp, Wawel a devenit unul dintre principalele centre poloneze a creștinismului. Primele construcții romanice, inclusiv o catedrală de piatră pentru a servi episcopiei din Cracovia, au fost ridicate acolo în anul 1000. Din timpul domniei lui Cazimir Restauratorul (1034-1058) Wawel a devenit principalul centru politic și administrativ pentru statul polonez. Până în 1611, Wawel a fost sediul oficial
Wawel () [Corola-website/Science/329387_a_330716]
-
Cracoviei 1846-1918; și Voievodatul Cracovia din secolul al XIV-lea până în 1999. Acum este capitala Voievodatului Polonia Mică. Prin urmare, complexul Wawel care este ca o fortăreață care domină vizual orașul, a fost adesea privit ca un sediu al puterii. Catedrala Wawel a fost nu numai un loc de încoronare pentru regii Poloniei, dar și mausoleul lor. Mai târziu, ea a devenit un Panteon național. De-a lungul secolului al XX-lea, Wawel a fost reședința președintelui Poloniei; după invazia Poloniei
Wawel () [Corola-website/Science/329387_a_330716]
-
Mulți cavaleri au încercat fără succes să ucidă balaurul, dar Krakus i-a dat un miel otrăvit, care a ucis balaurul. Orașul a fost liber să înflorească. Oasele dragonului, cel mai probabil de la un mamut, sunt expuse la intrarea în Catedrala Wawel. Înainte de a se fi format statul polonez, Cracovia a fost capitala triburilor de Vistulanilor, subjugați pentru o perioadă scurtă de Moravia Mare. După ce Moravia Mare a fost distrusă de către maghiari, Cracovia a devenit parte a Regatului Boemiei. Prima apariție
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
Piast spre sfârșitul domniei sale. Până la sfârșitul secolului al 10-lea, orașul a fost un centru important al comerțului. Clădirile din cărămizi au fost construite, inclusiv Castelul Regal Wawel cu rotonda Sf. Felix și Adaukt, biserici construite în stil romanic, o catedrală, și o bazilică. În 1038, Cracovia a devenit sediul guvernului polonez. În 1079 pe o colina din apropiere Skalka, Episcopul de Cracovia, Sf. Stanislau de Szczepanów, a fost ucis din ordinul regelui polon Bolesław II cel Curajos. În 1138, conform
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
a două secole, Cracoviei i-a crescut din nou importanță în 1364, când Cazimir al III-lea (cel Mare) a fondat Academia din Cracovia, a doua universitate din Europa Centrală, după Universitatea din Praga. A existat deja o școală la catedrală din 1150 care funcționa sub auspiciile episcopului orașului. Orașul a continuat să crească în timpul dinastiei comune lituaniano-poloneze a Jagiellonilor (1386-1572). Deoarece era capitala unui stat puternic, a devenit un centru înfloritor al științei și artelor. Cracovia a fost membră a
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
fost asasinul lui Henric al IV-lea al Franței și penultima persoană condamnată la moarte prin sfârtecare. s-a născut la Touvre, în apropiere de Angoulême într-o familie care făcea parte din mica burghezie: doi unchi erau canonici la catedrala din Angoulême; tatăl său era un om bețiv și cu o fire violentă care i-a provocat diverse probleme cu legea. Mama sa, Françoise Dubreuil, sora celor doi canonici, era o persoană miloasă și foarte religioasă. Tatăl său a risipit
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
cazuri. A fost necesar să se inventeze pedeapsa pentru Ravaillac, însumând împreună cele mai cumplite pedepse practicate în Franța. În 27 mai 1610, în Place de Grève, Ravaillac a fost executat în chinuri inumane. De la Conciergerie, a fost adus în fața Catedralei Notre-Dame din Paris desculț, în cămașă, cu o lumânare în mâini, apoi urcat pe un tomberon de gunoi, a fost purtat în Place de Grève unde fusese ridicat eșafodul. După ce a fost torturat, picioarele și brațele i-au fost legate
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
ridicat la rangul de Egumen, iar în 9 mai 1956 ridicat la rangul de Arhimandrit. În luna decembrie a aceluiași an a fost numit Paroh la Biserica Adormirea Maicii Domnului și Tuturor Sfinților din Londra. Rangurile de stareț al Bisericii, Catedrală mai târziu, așa cum o lasă înainte de plecarea sa. La data de 29 noiembrie 1957 este numit Exarhul Patriarhiei Moscovei cu sediul la Londra, iar în 30 noiembrie 1957 este hirotonit în demnitatea episcopală de către Nicolae (Eremin) Arhiepiscop de Klishinsky și
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]