9,278 matches
-
a avut loc între 21 august - 9 octombrie 1653. Cetatea a fost apărată de cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, și a fost ultimul episod din timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale lui Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii și în cele din urmă este cucerită, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. Cetatea a
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
Cetatea suferă grave avarii și în cele din urmă este cucerită, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de domnitorul Petru I și apoi reconstruită ulterior de Ștefan cel Mare (Secolul XV). Suceava a fost capitala Principatului Moldovei până în 1565, cînd a fost strămutată la Iași. Însă a rămas drept reședință a domnitorilor, fortificațiile sale fiind în stare bună. Cetatea
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
jumătate a secolului al XIV-lea de domnitorul Petru I și apoi reconstruită ulterior de Ștefan cel Mare (Secolul XV). Suceava a fost capitala Principatului Moldovei până în 1565, cînd a fost strămutată la Iași. Însă a rămas drept reședință a domnitorilor, fortificațiile sale fiind în stare bună. Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
cele din urmă asaltul (cu mari pierderi de ambele părți) nu a reușit. Armistițiul dintre Gheorghe Ștefan, aliații lui și apărătorii cetății, a avut mai multe condiții. Comandantul cetății a jurat că nici el, nici cazacii nu vor lupta împotriva domnitorilor, Moldovei, Țarii Românești și Transilvaniei, vor ceda trezoreria lui Lupu, iar pământurile boierilor loiali și ale lui Timuș Hmelnițki, vor fi cedate mercenarilor germani și tătari, care au luptat în Suceava. Comandamentul moldo-căzăcesc, nu fost deacord cu condițiile negocierii, însă
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
au fost reluate, iar pe 9 octombrie acordul a fost semnat. Cazacii au lăsat toate armele (cu excepția muschetelor) inclusiv, șapte tunuri de câmp, peste 50 de "arme grele", mai multe steaguri de luptă, au trebuit și să jure credință noului domnitor. Deasemenea garnizoana (moldovenească) a Sucevei și boierii au fost iertați de Gheorghe Ștefan. După încheierea asediului Gheorghe Ștefan, Matei Basarab și Gheorghe Rákóczi au accelerat negocierile cu Polonia privind o acțiune comună împotriva lui Bogdan Hmelnițki. Devenind o perspectivă reală
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
la 19 octombrie 1825 îi trimite un memoriu principelui Grigore Ghica, prin care solicită reorganizarea catedrei de limba latină "în școlile cele mari din București", dar este refuzat. În anul următor, încearcă același lucru în Moldova, dar este refuzat de domnitorul Ioan Sturdza. Nereușind să se impună în țarile românești, ia calea Constantinopolului, unde îi solicită sultanului să intre în armată, dar este refuzat. În anul 1833 se întoarce în Țara Românească și este numit revizor al școlilor, sub numele de
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
Iași. În anul 1859, a devenit primul profesor de chirurgie din Iași și fondator al învățământului chirurgical ieșean, fiind numit printr-o Ordonanță Domneasca profesor însărcinat cu susținerea cursului de Chirurgie și Medicină, în cadrul Școlii de chirurgie înființată cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și inaugurată pe 30 noiembrie 1859, în localul Academiei Mihăilene. Pentru a onora memoria doctorului Nicolae Negura în 2007 Primăria Iași a denumit „Stradă Nicolae Negura” o stradă din cartierul Bucium din Iași.
Nicolae Negură () [Corola-website/Science/327232_a_328561]
-
castelul de la Gornești, actualmente în județul Mureș. Mihaly Teleki (1634 - 1690) a inițiat ascensiunea familiei și a deținut și funcția de cancelar al Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1662-1690). Apafi, înscăunat prin susținerea Porții a fost un domnitor slab, conducerea fiind deținută efectiv de soția sa Anna Bornemissza și Mihaly Teleki. Teleki, denumit și "flagelul lui Dumnezeu pentru Transilvania" (Mihai Cserei) a devenit în această perioadă unul dintre cei mai bogați oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea
Castelul Teleki din Comlod () [Corola-website/Science/327240_a_328569]
-
numim „Cătunul lui Briceag” sau „Cotul lui Briceag” și până „la Velniță”. Al doilea însemnat document care menționează existența satului Stănești este hrisovul de la 20 iulie 1443, tocmit de Ștefan Voievod către boierul , prin care acesta primește drept danie de la domnitor „Siliștea la Cașin”. Aceasta era amplasată mai sus de Stan Cașen adică mai în amontele râului Cașin față de satul Stănești. Despădurind-o tatăl său Stan Crețul, Vlasin Crețescu creează un sat ce avea să devină Vlașca de azi.
Vlasin Crețescu () [Corola-website/Science/327360_a_328689]
-
Ioan Cuza a fost numit domn al Moldovei și al Țării Românești. Pe strada Smârdan, la numărul 39, în clădire Hotelului Concordia, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, membri de frunte ai Partidei Naționale hotărăsc în unanimitate alegerea aceluiași domnitor pentru Moldova și Țara Românească. În acele momente se înfăptuia unul dintre cele mai visate țeluri ale poporului român: Unirea.
Strada Smârdan () [Corola-website/Science/327406_a_328735]
-
Leszek I cel Alb - în poloneză: Leszek Biały - (1186 - 24 noiembrie 1227), a fost Prinț de Sandomierz și Mare Duce al Poloniei din 1194 până la moartea sa, exceptând perioadele scurte de timp in care a fost deposedat ca domnitor polonez. Unchiul său, Ducele Mieszko al III-lea cel Bătrân și vărul său Vladislav al III-lea Picioare Groase, au contestat dreptul lui Leszko de a fi duce. Leszko a fost încoronat în 1202. Leszek a fost cel mai mare
Leszek I al Poloniei () [Corola-website/Science/330629_a_331958]
-
a aliaților unguri, Boleslav a început o campanie finală, pentru a scăpa de Zbigniew. Forțele sale au atacat Mazovia, iar Zbigniew a fost forțat să se predea. În urma acetui fapt, Zbigniew a fost alungat din țară. Boleslav era acum singurul Domnitor a terenurilor poloneze. În 1108, Boleslav a atacat din nou Boemia, după ce aliatul său, Coloman al Ungariei era atacat de către forțele Sântului Imperiu Roman și de Boemia. Un alt motiv pentru expediție a fost faptul că Svatopluk, care îi datora
Boleslav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330615_a_331944]
-
rănit grav. Surese contemporane și istografia de mai târziu l-au recunoscut pe Swantopolk al II-lea ca fiind autorul crimei. De altfel, unii istorici sunt de părere că și Vladislav Odonic a fost complice, ducând toate planurile și conversațiile domnitorului din Pomerania pe tot parcursul congresului. După crima din Gąsawa, Vladislav al III-lea s-a întors direct la ofensivă. La începutul anului și sub circumstante necunoscute, Ducele Poloniei Mari, cu ajutorul trupelor din Silezia, au putu să-l învingă pe
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Conrad I de Masovia (care devenise acum un aliat al lui Odonic). Prin urmare, a decis, cu aprobarea cetățenilor din Cracovia (conduși de familiile puternice de Odrowąż și Gryfici), să fie ales Ducele de Silezia, Henric I cel Bărbos, ca domnitor al orașului, dar numai cu titlul de guvernator. Concesiunea lui Vladislav al III-lea a fost dată, probabil, pentru sprijinul militar primit de la Henric I; în plus, Henric a obținut promisiunea de moștenire peste Polonia Mare, care a fost într-
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
anii 1490 - 1492, sub conducerea lui Muha, pe care atât cronicile polone, cât și cele slave îl dau drept moldovean. Astfel, cu referire la răscoală, Jan de Targowisk, menționa: Unele surse ucrainene indică că răscoala a fost organizată intenționat de domnitorul Ștefan cel Mare, care se afla în confruntare cu Lehia la acea perioadă, încercând să-și extindă influența în sud-vestul Poloniei (Pocuția) Izvoare bine informate arată că ceata de răsculați pornise din Moldova, alăturându-i-se treptat țărani ruteni, până ce
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
Pomerania. În timp ce Vladislav s-a bucurat de sprijinul țăranilor din Polonia Mică, cavalerii și o parte a clerului, care preferau un prinț din Dinastia Piast internă, a dus la înfrângerea lui Václav al II-lea al Boemiei, care avea sprijinul domnitorilor locali. În 1304, Vladislav a intrat și a ocupat Polonia Mică, cu o armată a susținătorilor săi, care, potrivit istoricului din secolul al XV-lea Jan Długosz, era compusă din mai mulți țărani decât cavaleri. De asemenea, el a cucerit
Vladislav I cel Scurt () [Corola-website/Science/330661_a_331990]
-
bătălia dezastroasă de la Vedrosha (1500). În termenii armistițiului, Lituania a trebuit să predea aproximativ o treime din teritoriu său statului rus. În timpul domniei sale, Polonia a suferit multe umilințe în mâinile principalului subiect: Moldova. Numai moartea lui Ștefan cel Mare, marele domnitor al Moldovei, a permis Poloniei să-și mențină teritoriile lângă Dunăre, în timp ce Papa Iulius al II-lea, care emisese 29 de bule în favoarea Poloniei și i-a acordat ajutor financiar lui Alexandru, i-a permis să limiteze oarecum aroganța Ordinului
Alexandru al Poloniei () [Corola-website/Science/330684_a_332013]
-
recunoască pe Zbigniew ca moștenitor legitim) i-a numit pe fii săi comandanți ai armatei, care era formată în scopul de a recuceri Pomerania. În același timp, începuse o mare migrație a evreilor din Europa de Vest în Polonia. Vladislav, fiind un domnitor tolerant, a atras evreii pe pământurile sale, și le-a permis să se stabilească în întreaga țară, fără restricții. Curand, Zbigniew și Boleslav au decis să-și unească forțele și să ceară domeniile care ar fi trebuit să le primească
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
de pe scena politică regională, precum Regatul Polono-Lituanian, Hanatul Crimeei, Imperiul Otoman. La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din cetatea Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății. Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de Nicolae Iorga ca aparținând "de fapt nimănui" deși succesiv ținuse nominal de hanii tătari și Marele Ducat al Lituaniei. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă
Istoria Transnistriei () [Corola-website/Science/330667_a_331996]
-
În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de "țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru", ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 "Despot al Moldovei și Ucrainei" împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește. Importantele centre ale Transnistriei în acea perioadă erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie
Istoria Transnistriei () [Corola-website/Science/330667_a_331996]
-
s-a întors în Franța, unde a fost încoronat sub numele de Henric al III-lea al Franței. La scurt timp după aceea, sora lui Sigismund, Ana de Polonia, s-a căsătorit cu Ștefan Báthory, și au domnit împreună ca domnitori ai Poloniei. Pe 5 mai 1543, Sigismund s-a căsătorit cu prima soție, Elisabeta de Austria, fiica cea mică a lui Ferdinand I, Sfântul Împărat Roman și a Anei de Boemia și Ungaria. În 1546, el a fost urmărit de
Sigismund al II-lea August () [Corola-website/Science/330688_a_332017]
-
promis să protejeze granițele Marelui Ducat și să nu desemneze persoane din Regatul Poloniei la birourile Marelui Ducat. A acceptat ca deciziile cu privire la chestiunile referitoare la Marele Ducat să nu se facă fără acordul Cosiliului Lorzilor. Cazimir a fost singurul domnitor al Lituaniei care a fost botezat la naștere, devenind primul Mare Duce romano-catolic nativ. Cazimir l-a succedat pe fratele său Vladislav al III-lea (ucis în Bătălia de la Varna în 1444) ca Rege al Poloniei, după un interval de
Cazimir al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330683_a_332012]
-
Pomerania a culminat în Bătălia de pe râul Wda. La sfârșitul secolului al XI-lea, linia Rostislavich din Rusia, nu a recunoscut suveranitatea poloneză. Vasilko de Terebovlia care s-a aliat cu cumanii, au invadat Polonia. Sieciech a fost instalat ca domnitor al Poloniei. A demonstrat asta prin baterea propriei sale monede și și-a consolidat poziția prin numirea susținătorilor săi în sistemul judiciar. Sieciech a fost cel care a provocat o emigrare în masă, din teritoriile poloneze în Boemia. În 1093
Zbigniew al Poloniei () [Corola-website/Science/330728_a_332057]
-
din Moscova iar Polonia a pierdut o oportunitate pentru o uniune ruso-poloneză. Polonia a scăpat din Războiul de Treizeci de Ani (1618 - 1648), care a devastat toată zona de vest, în special Prusia. În 1618, Electorul de Brandenburg a devenit domnitor ereditar al Ducatului Prusiei pe coasta Mării Baltice. De atunci, conexiunea Poloniei cu Marea Baltică a fost mărginită pe ambele părți de două provincii ale aceluiași stat german. "Articol principal": Războaiele magnaților polonezi în Moldova Comunitatea a văzut un "bastion al creștinătății
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
Vasa și după sfârșitul Potopului, nobilimea poloneză, dezamagită de statutul monarhilor dinastiei Vasa, l-au ales pe Mihail Korybut Wiśniowiecki ca rege, în speranța că acesta nu era un străin care să profite de interesele polono-lituanienilor. El a fost primul domnitor de origine poloneză de când ultimul membru al dinastiei Jagiellonilor, Sigismund al II-lea August, a murit în 1572. Mihail a fost fiul popularului comandant militar Jeremi Wiśniowiecki, cunoscut pentru acțiunile sale în timpul Răscoalei Hmelnițki. Guvernarea sa nu a avut succes
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]