10,258 matches
-
Rhascuporis era lacom, aprig și nesociabil conform lui Tacitus. Cotys a inclus ținuturile din vecinătatea Mării Egee și a Propontidei, linia de demarcație fiind de la nord la sud, Cotys având sub stăpânire cetățile grecești, de la gurile Dunării până la granița cu Macedonia. Izbucnesc neînțelegeri, Cotys fiind capturat de Rhascuporis. Rhascuporis este chemat la Romă de împăratul Tiberius, ce s-a dezvinovățit, ulterior îl ucide pe Cotys. Împăratul îl trimite pe Pomponius Flaccus în Moesia și îl capturează și îl trimite la Romă ca să
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
încredințând supravegherea militară unui perfect orae maritimae. Este atestata ripa Thraciae pe malul Dunării , aflat sub autoritatea română. O flotă română circulă pe Dunăre pentru că P. Vittelius să depresureze cetatea Aegyssus. În regiunile muntoase stăpânite de Rhoemetalces al II-lea, izbucnește o revoltă anti-română în anul 26 datorită recrutărilor forțate pentru trupele auxiliare. Este înăbușita cu greu de rege, colaborând cu trupele române conduse de Poppaeus Sabinus, proconsulul Macedoniei, si Pomponius Labeo. Poppaeus Sabinus și-a primit însemnele triumfale conform lui
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
scititor să ridice asediul. Acțiunile lui Aulenius au avut urmări, golul demografic lăsând drum liber sarmaților, manifestându-se prin atacuri asupra Dobrogei. Roxolanii traversează Dunărea în anii 67-68, măcelărind două cohorte auxiliare, iar în iarna următoare, profitând de criză imperiala izbucnită după moartea lui Nero, catafractarii sarmați revin în număr mare de 9000, jefuind nordul Dobrogei. Legiunea III Gallica, sub împăratul Otho, venită din Orient împreună cu trupele Moesiei, condusă de Aponius Saturninus, îi înfrâng pe năvălitori. Tacitus descrie că lui Marcus
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
adesea invadată de către carpi și goți, care au invadat Moesia în 250. Presați de huni, goții au trecut din nou Dunărea în timpul domniei lui Valens (376 ) și cu permisiunea să, s-au stabilit în Moesia. După ce s-au stabilit, au izbucnit certuri, iar sub comanda lui Fritigern, Valens a fost învins într-o mare bătălie de lângă Adrianopol. După retragerea trupelor din Dacia, Eutropius susține că împăratul Aurelian a stabilit populația evacuată în Moesia. Legiune au fost fixate pe Dunăre. În timpul primei
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
aproape inexistent, iar drumurile erau rămase la nivel medieval. Creșterea populației creștine a determinat înrăutățirea situației acesteia, deoarece terenurile disponibile pentru arendă erau tot mai reduse. Lipsa unei industrii a determinat creșterea nemulțumirii rurale. În aceste condiții în anul 1875 izbucnește răscoala populației creștine din provincie. Serbia și Muntenegru (două entități statale distincte în acel moment) au declarat război în 1876 Imperiului otoman ca răspuns la reprimarea răscoalei însă au fost învinse. Cu toate acestea, Congresul de la Berlin din 1878 a decis ca
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
că nu au fost capabile să împiedice comiterea unor atrocități de către combatanți. Anul 1993 reprezintă momentul culminant al războiului din Bosnia deoarece alianța inițială dintre bosniaci și croați se destramă și au loc câteva conflicte paralele. Astfel, în Bosnia centrală, izbucnește un război deosebit de violent între croați și bosniaci, conflict care se extinde și în Herțegovina Occidentală. Orașul Mostar divizat de râul Neretva între o secțiune croată și una bosniacă este teatrul unor confruntări violente. În acest conflict se înregistrează alianțe
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
a început în 1238 sub domnia Marelui Duce Mindaugas (ori "Mindoŭh" în limba belarusă). Mindaugas a fost creștinat în 1252 și a fost încoronat rege al Lituaniei în 1253 (în 1260, el a renunțat la creștinism). După moartea lui a izbucnit o luptă pentru tron între ducii lituanieni, dar statul a supraviețuit. Ducatul a cucerit teritorii în sud și est, încorporând părți întinse din Rutenia. Expansiunea a atins culmea întinderii sub regele Gediminas (în limba belarusă: "Hiedzimin"), care a creat un
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
degrabă ca pe o sursă de aprovizionare. Cea mai importantă persoană din ducat era ambasadorul Franței, cu reședința în capitala Varșovia. De subliniat că ducatului nu i s-a permis să aibă propriile reprezentanțe diplomatice în străinătate. În 1809, a izbucnit un război de scurtă durată cu Austria. Deși în bătălia de la Raszyn polonezii au fost înfrânți și austriecii au intrat în Varșovia, în cele din urmă polonezii au executat cu succes o manevră de învăluire a inamicului, reușind cucerirea orașelor
Ducatul Varșoviei () [Corola-website/Science/302146_a_303475]
-
în oraș fără să consulte mai întâi vecea cetățenilor. Acest incident i-a făcut pe novgorodeni să strângă legăturile cu Moscova rivală. Ivan Kalita, Simeon Gordîi și alți prinți ai Moscovei au încercat să limiteze independența Novgorodului. În 1397, a izbucnit un conflict între Principatul Moscovei și Republica Novgorodului din cauza anexării de către moscoviți a zonei traversate de Dvina de Nord. În 1398, totuși, acest teritoriu a fost returnat Novgorodului. Pentru a face fată presiunilor Moscovei, Novgorodul a căutat să închege o
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
fondat pe râul Kliazma orașul Vladimir, la 31 km sud de Suzdal. Fiul său, Iuri Dolgoruki, a mutat capitala la Vladimir în 1157. Cum boierii din Rostov și din Suzdal s-au opus acestei măsuri care le scădea influența, a izbucnit un scurt război civil. Pe la mijlocul secolului al XII-lea, când sudul pământurilor rusești erau prădate în mod regulat de nomazii turcici, populația a început să migreze către nord. În zonele împădurite din nord, (zalesie), s-au așezat numeroși refugiați, fondând
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
nostalgici ai Vechiului Regim, care au triumfat în 1824, o dată cu venirea pe tronul Franței a regelui Carol al X-lea. Ludovic al XVIII-lea a fost supranumit "Regele emigranților". În 1823 a intervenit în Spania și a înăbușit revoluția care izbucnise. Ludovic al XVIII-lea suferea de gută, boală care s-a agravat în ultimii ani. La sfârșitul vieții sale, regele era obligat de cele mai multe ori să folosească scaunul cu rotile. A murit la data de 16 septembrie 1824 la Palatul
Ludovic al XVIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302519_a_303848]
-
însă, favorabilă războiului, încurajată de victoria diplomatică din 1862 și de expulzarea armatei otomane din ultimele garnizoane de pe teritoriul principatului. Principatul Muntenegrului, condus de ambițiosul principe Nikola, era în poziția de a avea o politică mult mai aventuroasă. Când a izbucnit o revoltă a creștinilor ortodocși în Herțegovina în 1875, muntenegrenii au intervenit prompt pentru a-și ajuta camarazii slavi, declarând război Imperiului Otoman. Curând, a izbucnit o revoltă și în Bulgaria. Obligat de aceste evenimente și de presiunea publică, principele
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
Nikola, era în poziția de a avea o politică mult mai aventuroasă. Când a izbucnit o revoltă a creștinilor ortodocși în Herțegovina în 1875, muntenegrenii au intervenit prompt pentru a-și ajuta camarazii slavi, declarând război Imperiului Otoman. Curând, a izbucnit o revoltă și în Bulgaria. Obligat de aceste evenimente și de presiunea publică, principele Milan Obrenović a declarat război Imperiului Otoman în 1876. După 1873, guvernul otoman s-a confruntat cu o perioadă de secetă și foamete în Anatolia, ce
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
cu trupe armate. În pofida unei relaxări a taxelor, revolta a continuat cu mult după sfârșitul anului 1875 și a ajuns să declanșeze și revolta bulgară din 1876. Din toamna lui 1875, autoritățile otomane știau că o revoltă era pe cale să izbucnească. De aceea, s-au înmulțit patrulele de pe Dunăre și s-au trimis mai mulți spioni și provocatori în zonele bulgărești, unde au cauzat daune serioase infrastructurii revoluționare. Majoritatea bulgarilor din clasa de mijloc nu erau nerăbdători să răstoarne cu forța
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
Herțegovina i-a determinat pe revoluționarii bulgari organizați la București să treacă la fapte. O revoltă bulgară a fost pregătită în grabă pentru a profita de preocupările otomanilor, dar s-a stins înainte de a începe. În primăvara lui 1876 a izbucnit o altă revoltă în sudul zonelor locuite de bulgari. Acel eveniment a fost pregătit și mai slab decât primul. Rebelii erau prost înarmați și dezorganizați. După cum relata lordul Kinross, „S-au îndreptat cu sălbăticie împotriva turcilor musulmani, pe care au
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
a doua soție a sa, Fausta, fiica lui Maximian. Constantius a fost făcut de către tatăl său "Cezar" la 13 noiembrie 324. Imperiul Roman a fost sub conducerea unui singur împărat, dar, cu moartea lui Constantin în 337, războiul civil a izbucnit între cei trei fii ai săi, împărțind Imperiul în trei. Occidentul a fost unificat în 340 sub Constans, care a fost asasinat în 350 din ordinul uzurpatorului Magnentius; după ce Magnentius a pierdut bătălia de la Mursa Major, o reunificare completă a
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
înjunghie și, chiar în acel an, urmează alte decese : Galba este decapitat în For, Otho se sinucide, Vitellius este linșat de romani. În 69, odată cu venirea la putere a lui Vespasian, revine ordinea și pacea la Roma. Dar atunci a izbucnit în Palestina revolta iudaică împotriva Romei; această revoltă se va încheia în 70 e.c. cu ocuparea Ierusalimului de trupele armate ale lui Titus (fiul lui Vespasian), cu profanarea și distrugerea templului: evenimente sfâșietoare pentru evrei și chiar pentru creștini și
Papa Linus () [Corola-website/Science/302569_a_303898]
-
din Republica Moldova conform căreia, ministrul Papuc și-a dobândit actele de studii superioare prin acte de corupție, diploma sa universitară fiind falsă. Ministrul Papuc nu a prezentat niciodată presei actele sale de studii, refuzând să comenteze. Un alt scandal a izbucnit imediat după ce, la 9 octombrie 2006, maiorul de poliție Constantin Domnișor și familia sa au devenit ținte ale unei tentative de asasinat în urma unei explozii cu grenadă. Domnisor afirmă că tentativa a fost organizată în urma deconspirării de către acesta a unor
Gheorghe Papuc () [Corola-website/Science/302593_a_303922]
-
da asigurări că războiul dintre Germania și Uniunea Sovietică nu avea să fie lansat până în 1942. Conducerea finlandeză a dat crezare acestor spuse, cel puțin la nivel oficial și a retransmis acest mesaj către suedezi și britanici. Când războiul a izbucnit numai două săptămâni mai târziu, este de la sine înțeles că atât suedezii cât și englezii s-au considerat înșelați de finlandezi. În primăvara anului 1941 au fost discutate cu autoritățile militare germane planuri comune de luptă, ca și problemele de
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
și două divizii germane de vânători de munte la Petsamo și două divizii germane de infanterie se deplasau din Suedia spre Karelia, (iar, mai târziu, unul dintre regimente a fost redirijat de aici spre Salla). În momentul în care a izbucnit războiul, în zona istmului Karelia era staționată Armata a 23-a formată din unităti de infanterie, infanterie motorizată și blindate. În Karelia era amplasată Armata a 7-a de infanterie. În regiunea Murmansk-Salla se afla Armata a 14-a formată
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
sau cândva între 994 și 996) de acest episcop la Esztergom, și a primit numele primului martir, Sfântul Ștefan. Ștefan s-a căsătorit în 995 cu Ghizela de Bavaria, sora împăratului Henric al II-lea. După moartea lui Géza a izbucnit un conflict între Ștefan și Koppány (ruda păgână a lui Géza) în legătură cu moștenirea funcției de conducător. Koppány s-a declarat ca fiind noul conducător al maghiarilor, conform vechilor tradiții păgâne maghiare. Până la adoptarea de către maghiari a crestinismului, succesiunea puterii se
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
preoți, Vasile din Brașov cu 35 preoți etc., consfințind astfel Unirea cu Roma după tratative purtate sub doi ierarhi, ce au durat aproape opt ani. Ca urmare a agitațiilor provocate de mitropolitul sârb de Karlovitz, la sfârșitul anului 1759 au izbucnit primele răscoale împotriva uniației. Arestarea ieromonahului Sofronie Kirlovici în satul Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de țărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul Sofronie a organizat în 10 august 1760 sinodul de la Zlatna. Hotărârile acestui sinod cereau episcop ortodox, restituirea
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
asimilaționiste sau religioase din rândul evreilor români, neconforme cu ideologia oficială - ca de pildă bundismul, liberalismul, țărănismul de stânga, hasidismul, au fost și ele rău văzute, condamnate, interzise sau oprimate. Conflictul dintre conducerea comunităților evreiești din România și partidul comunist izbucnise public încă de la 14 iunie 1944 când, în cursul audienței dr. Willy Filderman la regele Mihai I, la Castelul Peleș, liderul evreu îi cere regelui să respingă planul propus de Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș cu o zi înainte, la
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
campanie acerbă împotriva guvernului dar și a suveranului. Aceste lucruri, plus problemele legate de antreprenorii străini de la căile ferate românești, care nu mai voiau să-și respecte angajamentele, aproape că l-au făcut să abdice pe Carol. Noul război franco-prusac izbucnit în 1870 a complicat lucrurile, opinia publică filofranceză fiind împotriva atașamentului lui Carol față de patria-mamă, unde Leopold, fratele său era sprijinit de Bismarck pentru a ocupa tronul Spaniei. Elisabeta s-a adaptat situației și și-a concentrat energia în reorganizarea
Monarhia în România () [Corola-website/Science/302686_a_304015]
-
ce-i întrerupe din nou cariera. Heloise era fiica nelegitimă a unui canonic, trăind sub îngrijirea unchiului său, tot canonic, Fulbert din Paris. Fire foarte studioasă, Heloise este încredințată de către unchiul său lui Abélard, pentru continuarea educației . O pasiune incurabilă izbucnește între cei doi, care își găsesc refugiu în casa surorii lui Abélard. Aici Heloise naște un fiu, Astralabius. Abélard și Heloise se căsătoresc, încercând să-l îmbuneze pe unchiul Heloisei, Fulbert, care începuse să-și manifeste dezamăgirea față de turnura evenimentelor
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]