14,286 matches
-
corpul ei. Ana a spus că tensiunea era în piept și am aplicat presiune cu vârful degetelor în această zonă în timpul expirației. Mai devreme în timpul ședinței de terapie i-am cerut permisiunea de a o atinge dacă este necesar. Un pic mai mult zgomot pe măsură ce expiri... lasă acest lucru să se întâmple în mod natural... adunând sunetul sau cuvintele din piept pe măsură ce continui să respiri mai profund și fără efort... Ce simți acum? Și poate poți găsi că înveți ceva important
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
ani sau erai și mai mică și găsește câteva experiențe pozitive... și atunci când ai găsit acele experiențe pozitive lasă sentimentele tale să plutească prin întregul tău corp... devenind din ce în ce mai puternică cu fiecare respirație... așa este foarte bine, trăiești ceva un pic diferit acum?... acele sentimente pozitive se văd cu adevărat acum pe fața ta... și atunci când sunt cu adevărat puternice freacă degetul mare de cel arătător... astfel ca, în viitor, atunci când dorești să accesezi acele sentimente pozitive tot ce ai de
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
dar n-am crezut cu adevărat că acest lucru se poate întâmpla. La sfărșitul ședinței de terapie m-am simțit cu adevărat foarte bine și terapeutul m-a invitat să iau liftul, care era foarte aproape. Mi-era încă un pic teamă, dar am făcut-o. De două săptămâni folosesc liftul universității fără nici o problemă și ieri am mers cu liftul într-un magazin mare. Mă aștept ca în viitor să nu mai am nici un fel de probleme. Ședința de urmărire
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
clasă de liceu, invocând necesitatea unui bagaj minim de cultură generală pentru a se putea începe studiul filosofiei. Din câte se pare, este nevoie ca mai întâi să se acumuleze o mare harababură pentru ca apoi să se poată face un pic de ordine într-o bună zi! E uimitor că filosofia - atât de promptă în a le arăta istoricilor și geografilor cum trebuie să-și practice arta lor, iar savanților cum să aplice corect principiile epistemologiei - cade ea însăși în capcană
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sa, repartizată în debaraua presocratică, poate fi totuși studiată în mod atent și precis. Cele șaptezeci de titluri ale sale, întinderea enciclopedică a domeniilor sale de intervenție, bogăția referințelor și a trimiterilor pe care le-a suscitat, chiar și un pic de noroc, la o adică, ne permit să-l studiem astăzi cu o reală eficacitate - chiar dacă, în fragmente, etica apare ca o rudă săracă, în vreme ce fizica ocupă un loc important. Cum piromanii n-au putut face chiar tot ce și-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ducă o existență destul de plină de evenimente până la vârsta de șaptezeci și doi de ani. Țintuit la pat vreo cincisprezece zile - ultimele - de o criză de litiază (ah! Montaigne, credincios până la exces maestrului său!), el se îmbăiază, își adună prietenii, bea un pic de vin, face câteva recomandări privitoare la viitorul Școlii și apoi moare, liniștit, calm, departe de extravaganțele asociate foarte adesea morții filosofilor în doxografia antică. Sfârșitul filosofului, începutul legendei... 2 Grele vremuri, proastă reputație. Acest trup șubrezit interacționează cu o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu s-a schimbat câtuși de puțin. Ea traversează secolele neatinsă, ignorând entropia... Textul pe care Philodem din Gadara îl consacră morții combină considerațiile filosofice clasice ale Școlii cu frazele convenționale constituind un fel de înțelepciune populară ce decurge, un pic mai fadă, din băutura concentrată de la începuturi. Să rezumăm deci: moartea este capătul existenței pentru toți oamenii, indiferent de statutul lor social; ea face o distincție clară între oameni și zei; presupune desfacerea agregărilor materiei și recompunerea acesteia în alte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aceste versuri, Ieronim însăilează o poveste abracadabrantă, dar care pare să corespundă realității textului: pentru a scrie cu atâta perspicacitate și pentru a scotoci în acest fel abisurile umane, trebuie neapărat să fi fost îndrăgostit cândva, și nu doar un pic! Ce altceva poate genera o asemenea nebunie dacă nu niște vrăji? Așadar, filtre și parfumul de vrăjitoare asortat - căci spectrul femeii nu doarme la niciun creștin! Cum ar fi putut un om să se apropie atât de mult de nebunie
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
inclusiv moartea lui Olvido Ferrara În Balcani și trecerea timpului prin inima și capul fotografului, erau pricini nedeslușite, piese din țesătura complexă a atâtor Întâmplări care Îl țineau acum În fața frescei, În turn. Mai era mult de făcut (acoperise un pic peste jumătatea tabloului schițat În cărbune pe peretele alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau de orașul incendiat, o incintă Înnegurată În zarea melancolică, aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cei trei călăreți, unul În prim-plan și ceilalți În spate, doi erau aproape gata, armurile În culori reci, albastru-cenușiu și albastru-violet, colțurile și muchiile armelor străluceau, trasate cu tușe fine pe bază de alb, albastru de Prusia și un pic de roșu și galben. Pictorul de război lucrase mai ales la privirea cavalerului din prim-plan, care, fiindcă avea viziera coifului ridicată, era singurul căruia i se vedea fața - mai bine zis, o parte din ea (ceilalți o aveau acoperită
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mare delicatețe, absorbită de bărbații care mureau și omorau, de câinele care, sub punctul de fugă situat În capul calului din centru, urmărea iepuri În goana mare. Și tu? Întrebase el. Spune-mi cum rezolvi chestiunea. Olvido mai stătuse un pic liniștită, fără să răspundă, apoi Își luase ochii de pe tablou, privindu-l pe el cu coada ochiului. N-am nici o problemă, zisese În cele din urmă. Sunt o fată Înstărită, fără răspunderi și complexe. Nici nu pozez pentru mari croitori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
neregularitățile găurilor din perete, chituite cu ciment și nisip, În jurul unei scene cu doi bărbați care luptau Îmbrățișați, unul căzut peste celălalt, Înjunghindu-se Îndârjiți, cu culorile vii ale racursiurilor lor violente potolite de straturi de albastru marin amestecat cu un pic de carmin pentru umbre, al cărui efect provenea de la vâlvătăile Încrucișate ale orașului În flăcări și vulcanului din depărtare. Pictorul de război lucrase multă vreme la acel detaliu, acordându-i o atenție deosebită. Avea vagi reminiscențe din Bătaie cu ciomegele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ai insinuat mai Înainte? Arta? - Nu știu. Nu cred. Markovic părea decepționat, așa că Faulques s-a gândit nițel. - Bănuiesc, a adăugat, că nimic nu poate să schimbe natura umană. Ori s-o țină mereu la distanță. A mai meditat un pic. O tânără bine se plimba pe lângă ghișeul cu bilete pentru șalupa turistică. Poate că-i ea, a gândit. Ghida de pe șalupă, care vorbea despre pictorul vestit din turn. Fata s-a dus mai departe. - Memoria, poate. Într-un fel, e
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Știm de peste o jumătate de veac că adevăratele legi nu pot fi liniare. În sistemele confortabile cu care știința ne-a liniștit veacuri la rând, schimbările infinitezimale din condițiile inițiale nu afectau soluția; dar, În sistemele haotice, cum variază un pic condițiile de plecare, obiectul o ia pe un drum diferit. Asta s-ar putea aplica și la războaiele tale, firește. Dar și la natură și la viața Însăși: cutremure, bacterii, stimuli, gânduri. Trăim În interacțiune cu peisajul confuz care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe deal În contralumini geometrice, pe fundalul unor vâlvătăi, care Îi reușise foarte mulțumitor pictorului de război - acesta era rodul unei vieți de fotografiat incendii - prin aplicarea de roșu englezesc În zona exterioară și de roșu de cadmiu cu un pic de galben În centru. Evoluția În zigzag a acelei fisuri - un sistem neliniar, ar fi spus omul de știință prieten cu Faulques - răspundea și unor legi ascunse, unei dinamici evidente, a cărei evoluție era imposibil de prevăzut. Încercase să remedieze
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de rășină acrilică și praf de marmură, aplicat cu spatula și repictat pe deasupra; dar acesta nu schimba lucrurile prea mult: fisura Își urma, În tihnă, progresul implacabil. Pe când Își curăța griul și albastrul de pe degete cu o cârpă și un pic de apă, Faulques a privit resemnat crăpătura din perete. La urma urmelor, s-a consolat, totul făcea parte din criptogramă. Zigzagul din haos și sensurile lui oculte. Și natura, și-a amintit, avea pasiunile ei. Din această perspectivă, a privit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
șaisprezece-șaptesprezece ani. Bosniac. I-a căzut cu tronc unui gardian sârb. Zâmbea ușor, evocator. De n-ar fi fost privirea, ai fi zis că-și amintea ceva plăcut. - De câte ori gardianul Îl lua cu el noaptea, băiatul aducea mereu câte ceva. Un pic de ciocolată, o cutie cu lapte condensat, tutun. Ne dădea nouă tot. Uneori chiar și medicamente pentru bolnavi. Ce părere ai? Totuși, noi luam tot ce aducea. Cu lăcomie, te asigur. Da. Până la ultima țigară. Soarele, care se ițea la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lui. Nu era nevoie să inventeze nimic. Toată acea sticlă și tot acel oțel erau continuarea directă a călăreților cu panașe, căptușiți cu fier, prin ale căror armuri crăpate orice argat umil putea să strecoare, cu ceva deznădejde și un pic de Îndrăzneală, tăișul ascuțit al unui jungher. Ea Îi explicase cu mare precizie acest fapt la Veneția. Nu mai există barbari, Faulques. Sunt cu toții Înăuntru. Și nici măcar nu mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și Înșelăciune, recurgând la talent pentru a face ca una să pară cealaltă. De aceea Tebaida are tot ce au capodoperele: alegoriile lucrurilor certe, care vor fi certe numai după multă vreme. Și acum, te rog, mai dă-mi un pic de vin. Spunea toate acele lucruri pe când răsucea cu o Îndemânare de invidiat pastele pe furculiță, se ștergea la gură cu șervetul ori Îl privea pe Faulques În ochi, cu toată lumina Renașterii reflectată În ai săi. În cinci minute
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fotografie acolo; privise cadavrele, cu aparatele de fotografiat ascunse sub impermeabil, și abia când intrase În casă și văzuse albumul pe podea Începuse să lucreze. Era o zi foarte umedă și furtunoasă, iar ea avea părul și fața acoperite cu picuri de ploaie, așa că Faulqaues nu-și dăduse imediat seama că ea plângea, și observase numai când o văzuse ridicând camera foto În fața ochilor și ștergându-i, ca să-și usuce lacrimile ce o Împiedicau să focalizeze. Nici ea, nici el nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
armurilor care, pline de șuruburi și piulițe, Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-a apropiat de masă, a luat una dintre cutiile Închise ermetic În care păstra mici cantități de vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
imbecili. Dar eu nu caut parfumul trecutului. Nu vreau să Învăț, nici să-mi amintesc, ci să rup legături. Sau, În jargonul tău de psihopat, locurile pustii, mecansimele și obiectele sparte sunt formulele matematice care arată drumul. Al meu. Un pic de fosfor trecător În meningele lumii. Nu am pretenția să rezolv problema, s-o Înțeleg ori să mi-o asum. E doar parte din voiajul spre locul către care mă Îndrept: unul pe care am să-l recunosc la sosire
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și bandajele de pe răni, mudari de noroi și sânge, loviți de schije, orbi Înnebuniți care Își duceau mâinile la ochi, lovindu-se de toate cele la coborâre. Olvido era tot așa, În genunchi, când Faulques se ridicase și fugise un pic pe povârniș În sus, se lăsase pe vine și mai fugise o bucată, ca să se apropie și să focalizeze pe profilul profesorului pe care doi băieți Îl aduceau, ținându-l de subsuori, cu picioarele care lăsau două urme În iarba
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zilnic șalupa cu turiști. Își lăsase părul liber, purta o rochie de la Ibiza cu bretele, lungă până la glezne, și sandalele de dimineață. — Frumos loc, a spus. Liniștit și foarte frumos. Apoi a surâs. Cred că te invidiez, a adăugat. Un pic, cel puțin. Să trăiești aici e atât de original. Pictorul de război a analizat ce voia ea să spună. — Da, a răspuns În cele din urmă. Poate că-i așa. S-a uitat la mare, apoi iar la ea și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Privea iar fresca, dar de astă dată părea cu gândurile În altă parte. A privit nehotărât mâinile pictorului de război, parcă așteptând o vorbă ori un gest de-al lui; dar Faulques a tăcut, neclintit. Femeia s-a foit un pic. Părea stingherită. - Îți mulțumesc că mi-ai arătat la ce lucrezi. - Eu Îți mulțumesc pentru vizită. - Mai pot veni și altă dată? - Desigur. Carmen Elsken s-a dus spre ușă, s-a oprit În prag și a privit În jur
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]