9,297 matches
-
fost fiul și succesorul ducelui Marin I de Neapole. La începutul domniei sale, a purtat lupte împotriva sarazinilor, cu care a încheiat ulterior un tratat, după ce aceștia au apărut în fața zidurilor Neapolelui în anul 929. În continuare, s-a aliat cu principele longobard de Benevento, Atenulf al III-lea, cu care a semnat un pact, ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din nou autoritatea împăratului din Bizanț. Ulterior, Ioan a confirmat tratatul cu principii longobarzi "salve fidelitate sanctorum imperatorum". În 946, Ioan s-a aliat cu principele Landulf al II-lea de Benevento, alături de care a întreprins o invazie asupra Salerno, cu intenția de a-l depune pe principele Gisulf I. Cei doi aliați au fost înfrânți de către o armată condusă de "patrikios"-ulMastalus I de Amalfi
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
Ioan a confirmat tratatul cu principii longobarzi "salve fidelitate sanctorum imperatorum". În 946, Ioan s-a aliat cu principele Landulf al II-lea de Benevento, alături de care a întreprins o invazie asupra Salerno, cu intenția de a-l depune pe principele Gisulf I. Cei doi aliați au fost înfrânți de către o armată condusă de "patrikios"-ulMastalus I de Amalfi, iar Ioan a fost nevoit să se retragă în Napoli. Landulf și-a schimbat politica de alianțe și s-a raliat lui
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
Landulf al VIII-lea a fost ultimul principe de Capua de sorginte longobardă, conducând principatul din 1057, atunci când fratele său, Pandulf al VI-lea a murit, până la cucerirea orașului Capua din 1058 săvârșită de către contele Richard de Aversa, căpetenie a normanzilor din dinastia Drengot instalați în Italia de
Landulf al VIII-lea de Capua () [Corola-website/Science/327724_a_329053]
-
Gisulf al II-lea a fost ultimul principe de Salerno de origine longobardă, domnind între 1052 și 1077. Gisulf era fiul mai vârstnic și succesorul principelui Guaimar al IV-lea de Salerno cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua. El este descris de către cronicarul Amato de Montecassino
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
Gisulf al II-lea a fost ultimul principe de Salerno de origine longobardă, domnind între 1052 și 1077. Gisulf era fiul mai vârstnic și succesorul principelui Guaimar al IV-lea de Salerno cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua. El este descris de către cronicarul Amato de Montecassino, în a sa "Ystoire de li Normant", ca fiind un tâlhar și un pirat. El a devenit co-principe
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
agresive ale lui Guillaume, unul dintre frații lui Guiscard, l-au silit pe Gisulf să își căsătorească propria sa soră, Sichelgaita cu Guiscard în schimbul protecției și apoi o altă soră, Gaitelgrima cu Iordan, fiul lui Richard de Aversa, devenit recent principe de Capua. În 1071, Gisulf și Richard de Capua au acordat sprijinul unei răscoale a lui Abelard și Herman, fiii lui Umfredo de Hauteville, frate al lui Robert Guiscard, și altor câtorva seniori minori împotriva autorității lui Guiscard în propriul
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
fost ținta asediului conjugat al lui Richard de Capua și Robert Guiscard. Cu toate că a reușit să își organizeze propriii cetățeni pentru a rezista vreme de doi ani, el i-a sărăcit pe aceștia. La 13 decembrie, Salerno a capitulat, iar principele și susținătorii săi s-au retras în citadelă, care la rândul ei a căzut în luna mai a anului următor. Pământurile lui Gisulf au fost cucerite, iar el a plecat la Capua, unde a încercat să îl stimuleze pe Richard
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
provocat o înfrângere decisivă a unei armate maghiare inferioare din punct de vedere numeric în Bătălia de la Mohács de pe 29 august 1526. Soliman Magnificul a mai trebuit să facă față pretențiilor asupra tronului Ungariei ale vasalului său, Ioan I Zápolya, principe al Transilvaniei, și ale împăratului Ferdinand I. Suleiman a încercat să-și zdrobească adversarii, dar el nu a reușit să cucerească Viena datorită condițiilor grele din iarna anului 1529. Titulul de rege al Ungarie a fost disputat de Zápolya și
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
strălucită biruința asupra turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înțelegerea și hotărârea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici își petrec timpul numai în trândavii sau în războaie civile. Despre bătălia de la Vaslui: " Marți, în 17 ianuarie, Ștefan, voievodul Moldovei, înfrânse într-un mare măcel oastea de 120.000 de oameni a lui Mahomed, căruia îi dăduseră și
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
asupra Thuringiei prin forța armelor, în cadrul Războiului de succesiune a Thuringiei împotriva pretențiilor emise de Sofia de Thuringia, fiică a decedatului landgraf Ludovic al IV-lea, și de soțul acesteia, ducele Henric al II-lea de Brabant, ca și de principele Siegfried I de Anhalt-Zerbst. După un lung război, Henric a desprins landgrafatul de Hessa din vest și l-a acordat fiului mai mic al Sofiei, Henric, însă a păstrat Thuringia, pe care a conferit-o fiului său, Albert (al II
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
Doar dezordinile interne, cauzate de politica excentrică a fiului său Albert, au umbrit ultimii ani ai domniei sale și, multă vreme după moartea sa din 1288, au condus la pierderea Luzaciei și Thuringiei. El era cunoscut în întreg imperiul ca un principe puternic, celebru ca patron al artelor și un cavaler model, ca și un binecunoscut, poet și compozitor. Henric a fost patronul a numeroase turniruri și competiții pe teme muzicale, în care el însuși lua parte. Din ordinul lui a fost
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
moare la Dresda în 1865. În 1897, la 103 ani de la naștere, osemintele lui au fost îngropate în cimitirul Hászongárd din Cluj-Napoca. Conform unelor surse, Miklós Jósika a construit cripta în memoria tatălui său, în jurul anului 1825, pe locul unde principele Transilvaniei, Francisc Rákóczi al II-lea, a servit ultimul său prânz, alături de László Csáky. Se întâmpla în 1705, înaintea catastrofalei bătălii de la Jibou, pierdută în fața armatei imperiale conduse de generalul Ludwig von Herbeville. Inițial, în cripta acum goală și jefuită
Castelul Jósika din Surduc () [Corola-website/Science/327777_a_329106]
-
erau privite ca război sfânt, iar supunerea slavilor și creștinarea lor au constituit scopul cruciadei împotriva venzilor din 1147, la care Albert a luat parte. Manevrele diplomatice s-au dovedit mai pline de succes și în urma unei înțelegeri cu ultimul principe al venzilor din regiunea Brandenburgului, Pribislav, Albert a intrat în posesia acestui district atunci când principele a murit în 1150. Preluând titlul de "makrgraf de Brandenburg", el și-a extins suprafața mărcii sale, a încurajat migrația germană, a statornicit episcopii plasându
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
împotriva venzilor din 1147, la care Albert a luat parte. Manevrele diplomatice s-au dovedit mai pline de succes și în urma unei înțelegeri cu ultimul principe al venzilor din regiunea Brandenburgului, Pribislav, Albert a intrat în posesia acestui district atunci când principele a murit în 1150. Preluând titlul de "makrgraf de Brandenburg", el și-a extins suprafața mărcii sale, a încurajat migrația germană, a statornicit episcopii plasându-le sub protecția sa, astfel încât a devenit întemeietorul Mărcii de Brandenburg în 1157, pe care
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
Albert a renunțat la Ducatul de Saxonia și a primit comitatele de Weimar și Orlamünde. Este posibil ca la acel moment Albert să fi fost numit arhi-șambelan al Imperiului, poziție care ulterior le-a asigurat markgrafilor de Brandenburg drepturile de principi electori. În 1158, o dispută cu fiul lui Henric, Henric al III-lea " Leul", duce de Saxonia, a fost întreruptă printr-un pelerinaj în Țara Sfântă. În 1162, Albert l-a însoțit pe împăratul Frederic Barbarossa în Italia, unde s-
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
Saxonia, a fost întreruptă printr-un pelerinaj în Țara Sfântă. În 1162, Albert l-a însoțit pe împăratul Frederic Barbarossa în Italia, unde s-a distins în asedierea și distrugerea Milanului. În 1164, Albert s-a alăturat unei ligi a principilor, constituite împotriva lui Henric Leul. Prin încheierea păcii în 1169, Albert și-a divizat teritoriile între cei șase fii ai săi. El a încetat din viață în 13 noiembrie 1170, posibil în Stendal, și a fost înmormântat la Ballenstedt. Albert
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
asemenea și abate laic al abației de Hersfeld în 908. Otto a mai fost descris ca "magni ducis Oddonis" de către Widukind de Corvey, atunci când descrie căsătoria surorii sale Liutgarda cu regele Ludovic. Otto a părăsit Saxonia rareori. El era un principe regional, iar seniorii săi, Ludovic cel Tânăr și împăratul Arnulf, cu fiecare dintre care a avut relații foarte bune, nu prea au intervenit în Saxonia. În practică, Otto era ca un rege în Saxonia și și-a stabilit ca tributari
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
familia a stăpânit-o cea mai mare perioadă de timp. Numele Ascanienilor provine de la castelul Ascania (sau Ascaria), "Schloss Askanien", localizat în apropiere de Aschersleben. Castelul era reședința comitatului de Ascania, un titlu care ulterior a fost inclus în titulatura principilor de Anhalt. Cel mai vechi membru cunoscut al familiei, contele Esiko de Ballenstedt, apare pentru prima dată într-un document din 1036, și se presupune că ar fi fost nepot matern al markgrafului Odo I de Ostmark. De la Odo, Ascanienii
Casa de Ascania () [Corola-website/Science/327949_a_329278]
-
1689, respectiv în 1422, însă Ascanienii au continuat să guverneze în micul teritoriu al Anhaltului până când monarhia a fost abolită în 1918. Ecaterina "cea Mare", împărăteasă a Rusiei între 1762 și 1796, a aparținut Casei de AScania, ea fiind fiica principelui Christian August de Anhalt-Zerbst.
Casa de Ascania () [Corola-website/Science/327949_a_329278]
-
cronicarului Widukind de Corvey, regele Conrad I l-a desemnat pe Henric ca succesor al său, refuzând astfel succesiunea propriului său frate, Eberhard de Franconia, iar în 919 ducele saxon a fost ales ca rege al Franciei Răsăritene de către adunarea principilor saxoni și franconieni de la Fritzlar. Henric "Păsărarul" a reușit să integreze ducatele de Suabia, Bavaria și Lotharingia în federația imperială, element vital în a rezista în fața atacurilor continue ale forțelor maghiare, în timp ce trupele saxone au ocupat în 928/929 extinse
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
ideea de a asigura unitatea în cadrul triburilor germane și prezervarea Imperiului. Eberhard a onorat această solicitare, iar Henric a fost de către "Reichstag"-ul de la Fritzlar în 919, sub numele de Henric I. Prin aceasta, Conradinii au revenit la statutul de principi locali. Eberhard, noul duce de Franconia, a rămas loial noului rege Henric I, iar pentru o vreme (926-928) chiar a deținut Ducatul de Lorena unde a restaurat ordinea. Cu toate acestea, atunci când fiul lui Henric I, Otto I "cel Mare
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
malul mării). După ce a pierdut cele mai accesibile porturi de pe coasta de sud, principatul și-a construit un port nou numit Aspra la gura de vărsare a râului Mavros și a întărit cetatea Kalamita (modernul Inkerman). Turcii devenind din ce în ce mai amenințători, principele Isaac de Mangup (1458-1474) se decide în 1471 să accepte a fi vasal al lor, dar simultan îi propune cneazului Ivan al III-lea al Rusiei să o ia de soție pe fiica sa. Ștefan cel Mare, cumnatul lui Isaac
Principatul de Theodoro () [Corola-website/Science/327119_a_328448]
-
Datorită luptei lui Moise Nicoară în anul 1822 s-a înființat la Arad școala de teologie românească, iar în anul 1829 este numit primul episcop ortodox român, Nestor Ioanovici. Sosit la București, la 19 octombrie 1825 îi trimite un memoriu principelui Grigore Ghica, prin care solicită reorganizarea catedrei de limba latină "în școlile cele mari din București", dar este refuzat. În anul următor, încearcă același lucru în Moldova, dar este refuzat de domnitorul Ioan Sturdza. Nereușind să se impună în țarile
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
Piața Huniade", a fost redenumită de autoritățile române în Piața Ștefan cel Mare. Vechea piață din nord, inițial "Piața EMKE" (abreviere a "Societății Culturale a Maghiarilor din Transilvania", similară societății românești ASTRA), a fost redenumită succesiv în "Piața Bocskai" (după principele transilvănean Ștefan Bocskai), apoi "Cuza Vodă" (din 1923). În timpul celui de-al doilea război mondial autoritățile fasciste ungare i-au dat numele de "Adolf Hitler". După al doilea război mondial a fost redenumită în "Piața Malinovski", după Rodion Malinovski, mareșalul
Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/327165_a_328494]