KorAP: Find »[drukola/base=răsărit & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...357 358 359 ...386 >

9,634 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Dunăre, cale de două luni de călărit". În realitate, întinderea stăpânirii mongole a avut în această vreme aspectul unei folosiri sezoniere a terenurilor de pășunat-misionarul continuă: "căpeteniile tătare și-au împărțit între ele Sciția, care se întinde de la Dunăre până la răsăritul Soarelui, iar fiecare căpetenie cunoaște marginile pășunilor sale". Istoricul Victor Spinei subliniază că soarta teritoriilor ocupate de mongoli, în campania din 1236-1242, a fost diferită, în funcție de considerentele economice și militare ale statului mongol. Cele mai afectate de invazie au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Din aceste teritorii direct (efectiv) dominate, organizate în jurul centrelor de putere, în care își instalase corpuri militare, îndeosebi de-a lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din Europa de răsărit. Din reședința sa de la Sarai, pe Volga, Batu-han, întemeietorul Hoardei de Aur, a început exploatarea sistematică și neîntreruptă a întinselor teritorii pe care le stăpânea. Hegemonia mongolă apăsa cel mai greu asupra cnezatelor ruseștiîncă din 1243, cneazul de Suzdal (Vladimir

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor așezări (Baskaci, Baskakovo, Baskeci) păstrează amintirea șederii baskacilor și cetelor lor. De reținut că astfel de toponime nu se întâlnesc în regiunile ce aparțineau efectiv Hoardei de Aur, ci numai în țările vasalice.9 Invazia și așezarea mongolilor în răsăritul Europei au stopat, până spre sfârșitul secolului al XIII-lea, politica ofensivă a regatului Ungariei în teritoriile extra-carpatice. Regele Bela IV, temându-se de o nouă invazie, a inițiat demersuri diplomatice pe lângă papă și suveranii Apusului, pentru organizarea unei cruciade

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
chiar în conducerea Hoardei de Aur, ca urmare a disensiunilor dintre ambițiosul emir Nogai și hanul Toqtai, care au dus la conflicte armate directe între cei doi. Aceste ciocniri militare nu s-au desfășurat în nordul Dunării, ci mult spre răsărit, în stepele nord-pontice. Într-o primă luptă, pe râul Ias, hanul Toqtai a fost înfrânt și el s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Disputele pentru tron și luptele interne din Ungaria, la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul celui de-al XIV-lea, încercările forțelor locale din Transilvania de a-și dobândi autonomia au paralizat inițiativele politice și militare ale regatului spre răsărit. Informația din 1308, după care Siretul și Prutul ar fi aparținut Ungariei, nu înseamnă subordonarea politică a regiunilor est-carpatice dintre cele două râuri. După restabilirea situației din Transilvania de către noul rege Carol Robert, armatele ungare au putut acționa în teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numărul lor era chiar mai mare (300-400). Dintre ele mai renumite erau Chioarul, Deva, Bologa, Piatra Șoimului, Ciceu, Cetatea de Baltă, Cuhea, Densuș, Severinul, Branul ș.a.18 În Moldova, izvoarele scrise lipsesc, nu avem date despre locuitorii ei. Românii de la răsărit, dintre Carpați și Nistru, locuiau aproape în întregime în sate. Împrejurările specifice în care a evoluat societatea românească de la est de Carpați, după anul 1000, năvălirile ultimelor popoare nomade au influențat dezvoltarea societății locale. În secolul ce a precedat constituirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la est de Carpați, în Moldova, ca meșteșugari și negustori. În expedițiile și războaiele lor, mongolii încorporau și populațiile supuse-ca și hunii, ei au provocat mari dislocări de populație. Unele din acestea au ajuns până în spațiul est-carpatic, chiar dacă locuiau în răsăritul Europei, precum alanii, care au deținut un loc important în armatele emirului Nogai și a fiului său, Joga, care i-au adus în regiunile dunărene, dar grupuri etnice alane sălășluiau în stepele nord-pontice și înainte de 1241. Populațiile iraniene pătrunse în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tribul iasilor. În 1302, după înfrângerea lui Joga, alanilor li s-a îngăduit de către mongoli să se strămute din nordul Dunării în teritoriile bizantine. În același timp, grupuri de iasi au intrat și în serviciul regelui Ungariei. Printre populațiile din răsăritul Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au închegat într-un stat la est de Carpați. Tabloul complet al lumii românești rurale de la est de Carpați trebuie completat cu necropolele (cimitirele), fiecare sat avea cimitirul său situat în marginea așezării. Dintre centrele urbane (orașele) aflate la răsărit de Carpați, sub aspectul originii și vechimii, menționăm pe cele mai importante. Astfel, așezările de la Baia, Suceava, Piatra lui Crăciun, Siret, Iași își au originea la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar prin poziția lor geografică sunt puse în legătură cu formațiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ambele țări sud-transilvane se aflau în raporturi strânse cu țările românești corespunzătoare de pe versantul sudic al munților. Alte entități politice românești în sudul Transilvaniei erau "Pădurea românilor și pecenegilor", o uniune de sate românești, care includea și Amlașul, iar la răsărit se afla "Țara Bârsei".24 Structura politică a societății românești, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, se poate reconstitui, în datele cele mai generale, din cuprinsul a două documente de mare însemnătate: 1. Scrisoarea papei Grigore IX către

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
își retraseră valul tot așa de iute cum îl aruncaseră" (Iorga) și, în primăvara lui 1242, și-au retras principalele forțe în stepa nord-pontică. Regele Bela IV, revenit în țară după retragerea tătarilor, a reluat politica lui Andrei II în răsărit: fixarea Severinului ca punct de plecare pentru o nouă ofensivă la Dunăre și în Balcani. Dar banul și episcopul instituiți aici nu-i sunt de ajuns regelui. De aceea, el apelează la o miliție organizată, disciplinată, ce acționase în Orient

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est de Olt, a Cumaniei, însă după năvălirea mongolă din 1241, regalitatea ungară nu mai controla decât vag această regiune. După recuperare, urma ca regiunea să fie fortificată cu "castre" și "întărituri", cu participarea regelui și a cavalerilor cruciați. La răsărit de Olt, excepția o constituia "țara lui Seneslau, voievodul românilor", lăsată acestora așa cum era (de sine-stătătoare), ca și "țara lui Litovoi" de dincolo de Olt. Voievodatul lui Seneslau, entitate politică autonomă, era îndatorat să participe cu forțele sale militare la acțiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nou înființata dioceză a cumanilor erau suprimate, iar Țara Severinului era subordonată structurilor ecleziastice ale regatului ungar. Regele Bela IV (1235-1270) se intitula acum, ca și înainte de 1241, "rex Cumaniae", el se considera stăpân pe ambele laturi ale Carpaților. La răsărit de munți, sub Ștefan V (1270-1272), regatul ungar angajează o luptă cu tătarii (alături de ei luptă cumanii), puterea lor era dominantă, de la limanul Nistrului până în Bulgaria dunăreană, iar Bizanțul îi tolera. Statul bulgar a decăzut în a doua jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării, de la gurile ei până la Porțile de Fier. În concluzie, întreaga arie carpato-dunăreană și nord-balcanică se afla sub hegemonie mongolă. Care era situația regatului arpadian în această perioadă ? După 1204, cum subliniam mai sus, angajat în politica de cruciată în răsărit și sud-est, regatul ungar urmărise asimilarea confesională față de păgâni, schismatici și eretici, în spațiul intracarpatic, dar și în cel extracarpatic. Însă marea invazie mongolă din 1241 a surprins Ungaria în plină înfruntare nobilime-regalitate. Trebuie să spunem că, în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XIII-lea, după eșecul lui Litovoi, să-și asume rolul de a aduna în jurul său alte formațiuni politice sud-carpatice, aflate de o parte și de alta a Oltului, și de a deveni leagănul statal al Țării Românești. Astfel, la răsărit de Olt, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în împrejurări obscure, capătă consistență acțiunea de unificare și neatârnare statală, în aria voievodatului lui Seneslau, nucleul statului muntean. Această obscuritate, de fapt, penuria documentelor istorice, a reprezentat temeiul (osatura) tradiției istorice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anticipează actul însemnat, care marchează marea sa operă politică și bisericească. Mitropolia Țării Românești Închegarea statală, de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, a fost însoțită de organizarea bisericească. În practica medievală, din Apus și Răsărit, cristalizarea politică (statală) implica o organizare bisericească adecvată. Până în 1359, când este atestat documentar Iachint, nu cunoaștem numele nici unui ierarh de la sud de Carpați. În 1348, acesta este menționat ca mitropolit la Vicina. Se pare că, în anii următori Iachint

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
El conducea biserica muntenească ca mitropolit, prin urmare, după întemeierea țării, se ajunsese la o organizare bisericească centralizată. Dar noua conducere a bisericii muntene nu avea, în primii ani, recunoașterea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, suprema autoritate în partea de răsărit a Europei. Această recunoaștere este menționată în două acte însemnate pentru istoria noastră bisericească. Primul act este "înscrisul" sau hotărârea sinodului patriarhal, prin care mitropolitul Iachint, anterior titular la Vicina, era recunoscut ca primat al noului stat, Ungrovlahia. Al doilea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În vremurile medievale, o căpetenie statală fără legătură cu Biserică era de neconceput. Acest demers al voievodului Alexandru Basarab îl va duce nu numai la înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, dar și la situația de a se supune ocrotirii "Marii Biserici" a răsăritului, abjurând catolicismul. Aceste acțiuni politice și bisericești ale domnului muntean au fost revelate de prof. Daniel Barbu, în două lucrări importante, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea (București, 1986) și în articolul Sur le double nom

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lupta lui Litovoi cu ungurii) și conflictul din același an dintre ruteni ("bruteni") și români ("blaci"), redat de cronica lui Thomas Tuscus. Acest conflict dintre români și ruteni, din 1277, evidențiază un anumit grad de autonomie al formațiunilor politice de la răsărit de Carpați, în condițiile slăbirii presiunii mongole în regiunile noastre. În același timp, politica ofensivă a regatului ungar la est de Carpați ne oferă date suplimentare despre realitățile politice și confesionale din aceste teritorii. Ajungem la asemenea deducții din scrisoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în care este menționată reorganizarea Episcopiei cumanilor, sub numele de Episcopia Milcoviei. Ulterior, într-o nouă scrisoare din 1288, papa Nicolae IV poruncea unor călugări din Ordinul dominicanilor (predicatorilor) să acționeze pentru extinderea credinței catolice în mai multe regiuni de la răsărit de Carpați, printre care și în "țara valahilor", fără a oferi și alte amănunte. Declinul temporar al Hoardei de Aur, la sfârșitul secolului al XIII-lea, odată cu moartea lui Nogai, în 1299, a fost exploatat de căpeteniile formațiunilor politice de pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Maramureș, Dragoș și Bogdan, pe care nimeni nu-l contestă. Toți istoricii de seamă români sunt de acord în această privință. Astfel, N. Iorga, în Istoria Românilor, în limba franceză, susține că "din Maramureș s-a produs mișcarea spre răsărit, din care va ieși a doua țară românească liberă". În contextul luptei regelui Ludovic împotriva tătarilor, țara întemeiată la est de Carpați nu este, la început, decît o "marcă"ținut de graniță și de strajă: "Moldova lui Dragoș nu era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apropiat, anumite similarități în evoluția structurilor social-politice din cele două regiuni: Maramureșul era organizat în șapte cnezate de vale, conduse de un voievod, ales de adunarea cnezilor. Moldova s-a constituit, ca și Muntenia, prin unirea formațiunilor politice existente la răsărit de Carpați. Aceste formațiuni au avut drept liant elementele românești din Maramureș. Între nord-vestul Moldovei și Maramureș au existat legături încă din evul mediu timpuriu, astfel, pe măsura adâncirii feudalizării, se conturau instituții similare pe cele două laturi ale Carpaților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ce trecea prin Moldova, legând Marea Baltică de Marea Neagră, mai multe târguri: Baia, Siret, Suceava. Iorga atribuie și el un rol Maramureșului în constituirea statului est-carpatic: din Maramureșul, populat de o românime numeroasă și dârză, se produce "mișcarea de populare" spre răsărit din care va rezulta a doua țară românească liberă, Moldova. Cea dintâi încercare de a face să pătrundă în părțile est-carpatice o inițiativă apuseană este legătura din 1317 cu misionariatul franciscan din Caffa. S-a vorbit și despre o influență

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la început voievodate locale (ținuturi), prin unificarea cărora s-a născut, la un moment dat, un nou stat românesc. O a doua similitudine este aceea că închegarea țării a presupus înlăturarea prin luptă, cu ajutor străin, a stăpânirii mongole. La răsărit de Carpați, exista o "țară a românilor" (Walachenland), pe la anul 1307-1308, condusă de un "domn peste ceilalți", adică peste alți voievozi din aceste teritorii. Un voievod "valah" stăpânea "peste munți" (în Moldova): se poate presupune că este vorba despre un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]