9,222 matches
-
așteaptă în același timp multe de la acesta. Sentimentul național, a cărui intensitate a putut părea afectată de creșterea revendicărilor regionaliste, per total limitate, rămîne puternic, după cum o atestă acceptarea majoritară a politicii de apărare, a rolului Franței în lume, a spaimei de declin. Importanța lumii francofone, cu toată ascensiunea limbii engleze, prezența cooperanților francezi, locul Franței în ajutorul pentru dezvoltare (a treia, în valoare absolută, a doua, pe locuitor), realizările tehnologice franceze în străinătate sînt tot atîtea mărturii ale dimensiunii mondiale
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
batjocori și-l va ucide, prefăcînd în pulbere chiar și cea mai falnică și mai solidă fregată pe care-ar putea-o el construi; în ciuda tuturor acestor lucruri și a necontenitei lor repetări, omul și-a pierdut acel sentiment de spaimă adîncă în fața mării, pe care ea i-o inspira la început. Prima corabie pomenită în vreo carte a plutit pe un ocean care, cu un rafinament demn de un portughez răzbunător, înghițise o lume întreagă, fără a lăsa în viață
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
potopul lui Noe nu s-a retras: două treimi din această lume frumoasă sînt încă acoperite de apele lui. Prin ce se deosebește oare uscatul de mare, cînd un miracol petrecut pe cel dintîi nu este miracol și pe cealaltă? Spaime supranaturale i-au cuprins pe evreii din vechime, cînd, sub picioarele lui Core și ale tovarășilor săi, pămîntul s-a căscat și i-a înghițit pe vecie; și totuși nu trece o zi fără ca marea să înghită, în același fel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vîrtejul unei morți grabnice și neașteptate, muritorii își dau seama de pericolele tăcute, subtile și veșnic prezente ale vieții. Iar dacă ești filozof, chiar așezat într-o ambarcațiune, lîngă un harpon, nu vei simți în adîncul inimii tale mai multă spaimă decît aceea pe care ai încerca-o stînd în fața focului din cămin, lîngă un vătrai. Capitolul LX STUBB OMOARĂ O BALENĂ Dacă pentru Starbuck apariția sepiei era un semn rău, pentru Queequeg era cu totul altceva. Ă Cînd vezi pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sară peste bord. își scosese la iveală și un manifest, prin care se proclama „eliberatorul“ insulelor și „vicar general al oceanului“. Tonul serios și hotărît cu care declara toate aceste lucruri, îndrăzneala sumbră a imaginației sale neadormite și exaltate, precum și spaimele superstițioase stîrnite de demența lui reală, se uniră pentru a face ca acest Gabriel să treacă, în ochii mai tuturor marinarilor, drept un sfînt. Mai mult încă, li-era frică de el. Un astfel de om nu putea fi de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oamenilor, căci discipolii săi creduli erau convinși că el o prorocise întocmai, fără a se mulțumi cu o profeție vagă, care ar fi fost la îndemîna oricui și care ar fi lăsat loc pentru mal multe posibilități. Gabriel devenise astfel spaima corabiei. Pupă ce-și sfîrși Mayhew povestirea, Ahab începu să-i pună asemenea întrebări, încît căpitanul străin nu se putu abține să-l iscodească dacă avea de gînd s-o vîneze pe Balena Albă, în cazul cînd i s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de puțin absurdă. Poate că e doar un capriciu al fanteziei mele, dar am avut întotdeauna impresia că mișcările neobișnuit de șovăitoare pe care le fac unele balene, cînd sînt urmărite de trei sau patru ambarcațiuni, precum și timiditatea și chiar spaimele cărora par să le cadă pradă - sunt cauzate oarecum de perplexitatea și deznădejdea provocate de existența a două cîmpuri vizuale diametral opuse. Urechea balenei este la fel de bizară ca și ochiul ei. Un om cu totul ignorant în materie de balene
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de spumă se întindea de-o parte și de alta. Era o priveliște cumplită și înnebunitoare, deși îți trezea milă. Balena înota acum cu capul în afară, azvîrlindu-și înainte jetul chinuit, în timp ce unica ei aripă i se zbătea într-o spaimă de moarte. în fuga lui deznădăjduită, monstrul dădea din colț în colț, iar după fiece val pe care-l spărgea, se scufunda spasmodic în mare sau își înălța pieziș spre cer aripa zvîcnitoare. Văzusem cîndva o pasăre cu o aripă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sau își înălța pieziș spre cer aripa zvîcnitoare. Văzusem cîndva o pasăre cu o aripă ruptă descriind cercuri în văzduh, într-o încercare zadarnică de a scăpa de șoimii-pirați. Dar pasărea are glas și-și face cunoscută, cu țipetele ei, spaima, pe cînd frica acestei mute și uriașe dihănii a mării era ferecată în ea, țintuită parcă de-o vrajă; nu avea glas, în afara respirației înăbușite ce-i ieșea prin răsuflătoare, ceea ce îți stîrnea o milă de nedescris, deși trupul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
zis găvanele lor, tot așa. La fel cum în nodurile stejarilor falnici doborîți la pămînt cresc cele mai ciudate flori de mucigai, în cele ocupate pînă mai adineaori de ochii monstrului se rostogoleau acum niște bulbi orbi, care-ți stîrneau spaima și mila. Dar nu era loc pentru milă aici. în ciuda bătrîneții ei, în ciuda faptului că nu avea decît o singură aripă și niște ochi orbi, balena trebuia să moară, pentru a lumina nunțile vesele și alte petreceri ale oamenilor, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cînepă, încît puiul de balenă e prins ca-ntr-o capcană. Una din tainele cele mai intime ale mărilor părea să ni se dezvăluie astfel, pe acest lac fermecat. Vedeam în adînc împerechindu-se leviatanii cei tineri. Deși împresurate de spaime și perplexități fără număr, aceste făpturi misterioase din centrul apei își vedeau în voie, fără nici o teamă, de ocupațiile lor pașnice, ba chiar petreceau și se giugiuleau în neștire Tot astfel, în toiul furtunilor ce zbuciumă propriul ocean interior, jubilez
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
făcea să curgă un sînge mai vechi decît cel al faraonilor! Pe lîngă leviatan, Matusalem pare un biet școlar. Mă uit în jur și am sentimentul c-aș putea da mîna cu Sem. Mă apucă groaza cînd mă gîndesc la spaimele indicibile răspîndite de balenă încă înaintea epocii mozaice, spaime care, existînd de-o veșnicie, vor dăinui negreșit și după scurgerea tuturor erelor omenești. Leviatanul nu și-a lăsa urmele pre-adamice doar în plăcile sensibile ale naturii, în busturile străvechi dăltuite
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al faraonilor! Pe lîngă leviatan, Matusalem pare un biet școlar. Mă uit în jur și am sentimentul c-aș putea da mîna cu Sem. Mă apucă groaza cînd mă gîndesc la spaimele indicibile răspîndite de balenă încă înaintea epocii mozaice, spaime care, existînd de-o veșnicie, vor dăinui negreșit și după scurgerea tuturor erelor omenești. Leviatanul nu și-a lăsa urmele pre-adamice doar în plăcile sensibile ale naturii, în busturile străvechi dăltuite în calcar și-n marnă; el și-a pus
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
din cercul acelora care, pe uscat, aveau, dintr-un motiv sau altul, privilegiul de a se apropia de el, cerc din ce în ce mai strîmt și din ce în ce mai timid, pentru care pomenitul accident - rămas inexplicabil în ochii adumbriți ai lui Ahab - se încărcase cu spaime deloc străine de tărîmul duhurilor și al bocetelor veșnice. De aceea, în grija ce i-o purtau, toți se străduiau, în măsura în care le stătea în putință, să ascundă restului lumii pomenita întîmplare, învăluind-o în mister; așa se face că, pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unei robusteți lăuntrice nepieritoare, ce nu putea nici să slăbească, nici să se stingă. Aidoma cercurilor ce se întind pe apă, din ce în ce mai largi pe măsură ce se subțiază, ochii lui păreau să devină tot mai rotunzi, ca niște cercuri ale Veșniciei. O spaimă de negrăit te copleșea în clipa cînd, așezat alături de acest sălbatic muribund, deslușeai pe fața lui lucruri la fel de stranii, ca acelea întrezărite de cei ce au asistat la moartea lui Zoroastru. Căci încă nu s-a spus în cuvinte sau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
marginea de sus a acestei bare, puse acolo acul tocit, pe care-l ciocăni ceva mai încet, în vreme ce secundul ținea bara la fel ca înainte. Făcu apoi niște mișcări ciudate - necesare poate pentru magnetizarea oțelului sau menite doar să sporească spaima echipajului, n-aș putea spune precis - și ceru să i se aducă niște ață de in; merse apoi spre habitaclu, scoase cele două ace deviate și prinse orizontal acul de cusut vele, deasupra uneia dintre rozele compasului. La început, acul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
țar sau rege, soarele părea să dăruiască acest văzduh blînd mării celei semețe și tălăzuite, întocmai cum o mireasă e dăruită mirelui ei. Iar la linia orizontului, un freamăt ușor - vizibil mai ales aici la Ecuator - vădea încrederea înfiorată, drăgăstoasă, spaimele dulci, cu care sărmana mireasă își dăruia inima. împietrit, noduros, brăzdat de cute, dar dîrz și neînduplecat, cu ochii scînteind ca doi tăciuni în cenușa unor ruine, neîmblînzitul Ahab stătea în limpedea lumină a dimineții, înălțîndu-și fruntea sa ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Stubb rostea gîndurile mai tuturor oamenilor din echipaj. Aidoma unui vin vechi care fierbe a doua oară, clocoteau stăpîniți de patima vînătorii. Temerile și presimțirile vagi pe care unii dintre ei le încercaseră pînă atunci, nu numai că cedau în fața spaimei crescînde ce le-o inspira Ahab, dar se împrăștiau așa cum se împrăștie iepurii de cîmp la auzul bizonilor. Mîna Destinului le înhățase sufletele; iar pericolele cumplite din ajun, așteptarea chinuitoare din cursul nopții, goana oarbă și nebunească a corabiei spre
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
zice Odobescu, noi scriem pentru cei de azi, și nu pentru cei din trecut. Iar ideea că acel dicționar ar putea să pătrundă în tinerime și că limba din el ar putea să devină limba urmașilor îi provoacă o adevărată spaimă 1 . Intrând în detalii, el recomandă Academiei să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor românești și în etimologism și să nu fie "prodigă" în neologisme 2. Să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor, căci slavonismele - mai ales de ele era
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Albastrul aproape halucinant, accent cromatic ce domină cele douăzeci și cinci de sonete din placheta Eu și Orientul, ar fi un antidot pentru rănile insului „crescut din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale, glorifică iubirea limpezită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
totuși, obsedantă, ea crește parcă fără voie din tema dominantă, a păcatului și a pierderii de sine, iar, prin ea, situațiile lubrice dobândesc un sens. Romanele urmează, ca discurs, două axe. Una este dată de patetismul sumbru al ororii și spaimei, cu reflexele de infern ale tăvălirii în noroi (un astfel de delir al maculării mai există doar la Mateiu I. Caragiale) - „uciderea sufletului” ca față a disperării. Cealaltă este axa burlescă: bagatelizate, aceleași impulsuri se prezintă într-o poză comică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
fabuloasă, pe atât de... primejdioasă închipuită de noi. Și asta nu de dragul de a desena în rime gândurile mele despre noi. Adică Visarion și... noi, cei aleși de el să dăm chip și zbor viselor sale regizorale. Noi am trăit spaima unei mari bucurii scăldată în roua sticloasă a căutărilor în adâncul de primejdii mincinoase ale scenei. Cine își mai amintește de acea splendidă victorie a lui, poate depune mărturie cu sufletul sprijinit de zborul înalt al aplauzelor de la sfârșitul spectacolului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
prindă curaj pentru întâlnirea cu proprii demoni, Actorul se plimbă pe scena goală, strigă ba pe unul, ba pe altul și vorbește singur ca să-și țină de urât și să uite de bătrânețe, de oboseală, de regrete, de tristețe, de spaimă. Încă-și păcălește nostalgia cu râsete și chicoteli. E ușor ridicol, se învelește cu un șal care nu-l cuprinde, se buzunărește și găsește-n fiecare buzunar fel de fel de obiecte, e bogat de lucruri care nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tace. N-are curaj să se ridice după așa o mărturie cinstită. Spectatorii s-au oglindit în degradarea și-n noblețea ultimei cărți jucate pe scenă, a ultimei declarații de dragoste pe care Actorul și Sufleorul, cu demnitate și cu spaimă, au făcut-o teatrului și vieții în sine. La conferința de presă organizată cu o zi înainte de premieră, regizorul Alexa Visarion își reține povestirile despre spectacol, la fel fac și actorii din distribuție, se arată însă pe ei împreună și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dezmințit niciodată. Unul dintre acele spectacole care te marchează pentru totdeauna și care te fac să iubești teatrul, spațiul magic în care lumea se regăsește în esențialitatea ei, incluzându-ne în această aventură pentru a ne salva de mizeriile și spaimele noastre. Pentru el și pentru tot ce ai realizat de-a lungul anilor, rămânând mereu egal cu tine însuți, îți mulțumesc, prietene Alexa Visarion! Horia BĂDESCU Alexa Visarion Pentru un teatru fără verdicte Un artist nu poate fi decât uman
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]