10,579 matches
-
povestesc!" Și crezi că nu mint?" S-ar putea să mintă, dracu să-i pieptene... Hai mai bine să bem!" Băurăm. Dar unde dispăruse bunica? Și mai era un loc gol: dispăruse și domnul Chiriță, parcă îmi aminteam că îi zărisem umbra tăcută îndepărtîndu-se undeva de unde nu mai revenise. Era târziu și Fărcășan mai încercă să trezească clapele acordeonului, dar renunță aproape imediat și se deshămă. Fără să spună ceva, bună seara sau la revedere, bunicul se ridică și plecă cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă plimb prin birou, cu sentimentul că rătăcesc pe potecile mele, la care mă ducea gândul îndată ce terminam orele contabile... Ecoul ăsta e natural sau e cîștigat?" zisei oprindu-mă o clipă și contemplând prin geam dealurile îndepărtate care se zăreau din această parte a clădirii. "E cîștigat", zise încuindu-și acuma fără zgomot sertarele. În cazul ăsta ați putea scăpa de el..." "Mă străduiesc..." "Cu succes?" "Hm! (și făcu un gest cu palma) așa și-așa! Știu, de pildă, cum
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să descifrez chipurile, ca să zic așa, ale cobraserienilor mei de pe la mese și rămăsei cu privirea pierdută spre geamurile localului. Erau uriașe și țineau, din două părți, loc de ziduri. Grele draperii, roșii, le acopereau pe jumătate. Trecătorii pe care îi zăream pe aici nu erau niciodată grăbiți... loc de plimbare pe acest bulevard larg cu numeroase vitrine în care altădată erau expuse în multicolore lumini orbitoare blănuri scumpe, mătăsuri, galanterii luxoase, ceasornicării și bijuterii scânteietoare la prețuri atât de mari, încît
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noastră becurile, închise ușa și rămaserăm singuri. Sala căzu sub razele apusului care intrau prin toate geamurile frânte de umbrele brazilor. "N-am înțeles până acum, zisei în timp ce ne îndreptam spre încăperea din fund cu uriașul geam prin care se zăreau crestele împădurite ale dealurilor, n-am înțeles exact cum se poate simți cineva bine într-un palat." "Dar nu e un palat, zise ea, e o simplă casă de locuit ceva mai spațioasă." "Să zicem, deși nu văd cum poate
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
singura care scoate ființa noastră din intemporal, sporind, prin refuzul corpului nostru de a muri, plenitudinea vieții din noi și a scurgerii armonioase a clipelor... Ar fi trebuit deci să plec, să părăsesc acel trup asemeni omului de odinioară, care, zărind în pădure o femelă, o fugărește, o prinde, o posedă flămând, apoi, fără gândul că o părăsește, o părăsește totuși, cum părăsim fără gând ceea ce nu ne aparține... Întâlnirea în mijlocul naturii sălbatice e voința divinității și ceea ce ne aparține e
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
clar!" Confirmă cu o vagă mișcare a capului. "Nu vrei să cobori!" Ea confirmă, " În casă n-avem nimic de mîncare!" Era clar. "Să-ți aduc ceva din oraș, nu vrei!" Așa era! Mă uitai halucinat la ea și deodată zărind chipul mamei mele pe birou, mă întrebai ce ar fi zis ea dacă m-ar fi surprins în această postură. Nu apucai să-mi răspund, ca un fulger gândul meu trecu la Suzy, care brusc svîrli pledul de pe ea, se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
reâncarnat într-o lebădă, sau ceva de genul ăsta..." Da, zise Clara, dar după Bardo Tödol reîncarnarea spiritelor superioare urmează o scară ascendentă și numai brutele, care nu suportă starea de bardo, se reped în primul animal pe care îl zăresc... Or, tu, încă din viață, ai trecut, ca să zic așa, prin starea de bardo și ai suportat-o bine. Ași fi mirată să eșuezi într-un contabil... Serios, vino la București. Ai fi și mai aproape de fetiță, continuă ea (era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spune, îmi pică fisa: Suzy văzuse scaunele, nu era în firea ei să pună în scenă pentru noi doi o moarte atât de romantică și fără vlagă. Sării in picioare: "Gata, strigai, hai acum să urcăm!". Și în clipa aceea zării și eu, la doi pași, printre rafalele furtunii, umbrele mișcătoare și impasibile ale telescaunelor. Adevărul era că, deși furtuna nu se potolea, negura nu mai era atât de deasă. Ea se sculă parcă cu regret... Ne luarăm schiurile în spinare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu fuseseră mici, fiindcă respirai adânc, despovărat de o reală dar amorțită neliniște. Urcam de câteva minute și negura se împrăștia vizibil. Dansa în valuri, în salturi, dar se rarefia spectaculos. Avui un fior uitîndu-mă în urmă: întuneric total! Deodată zării soarele în amurg, tipsie de aur pe înălțimea cotei îndepărtate... Și tot atunci scaunele se opriră și în aceeași clipă și soarele fu acoperit... Rămăsei nemișcat, așteptând ca mecanismul care se oprise să-și reia mersul. Nu și-l reluă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
au oprit telescaunele crezând că nu mai e nimeni, și să nu se rupă cumva cablul dacă îl lasă să meargă aiurea pe furtuna asta..." Într-adevăr, furtuna era mai rea decât crezusem eu că e în apogeul ei. Deși zăream cota, aveam, cum au toți naufragiații, iluzia că ținta noastră se îndepărtează și nu se apropie de noi. Dacă se lasă întunericul și n-o mai vedem, numai senzația că urcăm ne mai poate ghida, gândeam. Dar și atunci ne
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Cred că ațipisem, mă trezii zgâlțâit. "Trezește-te, Victoraș, nu dormi, că nu e timp de dormit!" Foarte energică, Suzy, cu schiurile în spinare, înfrunta un amurg iarăși înroșit de a doua tentativă a soarelui de a asfinți... Pe creastă zării un individ nemișcat, cu picioarele desfăcute, care parcă ne aștepta... XI Nu parcă, chiar ne aștepta. Silueta lui arogantă, în felul cum își ținea picioarele, era elocventă: avea ceva cu noi. "Trebuie să fie vreun tip din ăștia de la Salvamont
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a-i permite robotului să împingă placa de metal cu o lovitură de picior. Calea era liberă. Interiorul aparatului era întunecat și tăcut. Un cablu de arîmare șerpuia pe jos și se întrerupea lângă ușa externă: extremitatea fusese ciopârțită. Apoi zăriră o luminiță slabă în apropierea postului de pilotaj, de care se apropiară. Erau ochiurile luminoase interne ale unui cheson criogenie. Oaspeții schimbară câteva priviri înainte de a merge mai departe. După aceea doi dintre ei se aplecară peste capacul de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
își păstră echilibrul și cu siguranța de sine, dar Ripley crezu că sare în tavan. Detectorul caporalului emitea acum bipuri regulate, aproape neîntrerupte. Zumzetul devenise un vaiet ascuțit, când o grămadă de cratițe se prăbuși în dreapta lor; avură timp să zărească o siluetă neclară, dincolo de mesele de preparare. Vasquez se răsuci cu suplețe și degetul apăsă pe trăgaci. Atunci, Hicks se folosi de pușca lui, pentru a devia țeava armei grele a cărei rafală atinse tavanul. Sub o ploaie de stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu fusese inclusă în programarea lor. Dincolo de zona de aterizare, se ridica în nori un turn metalic. Antenele parabolice regrupate în vârf aduceau cu niște păsări care au poposit pe un copac amorțit în iarnă. La poalele acestui turn se zărea o siluetă stingheră aplecată sub un panou deschis, cu spatele în bătaia vântului. Bishop blocase capacul în poziție ridicată și izbutise să branșeze consola portabilă la emițătorul turnului. Se considera satisfăcut, deși lucrurile începuseră destul de prost. Ajunsese târziu la turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de față. Degetele lui Hicks se încleștară pe picioarele acestuia și trase. Eforturile lui, laolaltă cu cele ale lui Ripley, obligară creatura să se desprindă. Hudson sosi și el și îi ochi pe Ripley și pe caporal și apoi o zări pe Newt încovoiată pe pupitru. O dădu la o parte pe fetița care se rostogoli pe sol. Simultan, ridică arma și trase în cel de-al doilea parazit. Acesta nu avusese timp să se degajeze de masa care-l strivea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Uitându-se în față, observă că Ripley se oprise. ― Ce se-ntâmplă? ― Nu prea știu, răspunse femeia cu o voce cu sonoritate spectrală din pricina tenebrelor. Dar aș jura că am văzut... acolo! La limita fascicolului îngust al lanternei sale, Hicks zări o formă mișcătoare și grotescă. Aidoma unui dihor, extraterestrul izbutise să-și turtească trupul pentru a se strecura înăuntru, în conductă. Bărbatul observă și alte mișcări îndărătul intrusului. ― Înapoi, înapoi! urlă Ripley. Încercară toți să-i dea ascultare, se îmbrânciră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Erau în mijlocul rampei de îmbarcare când ea se opri, puse mâna pe umărul sintetului și privi adânc în ochii artificiali. ― Ai acționat foarte bine, Bishop. ― Hm... mulțumesc, eu... Nu termină ceea ce avea de spus și își concentră atenția spre ceea ce zărise la limita câmpului său vizual. Nu era nimic. O simplă picătură de lichid căzută pe planul înclinat, lângă bocanc. Condensare, sudoarea navetei. Dar picătura începu să sfârâie și să roadă rampa metalică. Era acid. Un obiect tăios și lucitor țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care-i veni - o seră mare, la bordul acestei nave uriașe. Făcu alte înregistrări fugare - tavane înalte, uși pe jumătate ascunse, zeci de uși, parțial vizibile în spatele tufișurilor. Ușile se aflau în capătul îndepărtat al grădinii. În mijloc, mai la stânga - zărită în fugă - se afla un ochi de apă. Un bazin? Nu putea fi sigur. Pentru că. aproape în același moment în care el și ghidul său trecură pragul ușii duble, pe care o deschisese Breemeg, și pășiră în grădină, omul zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
un țel, care avea sa ducă la căpătarea de noi informații. Câteva momente mai târziu, ușa fu deschisă de Breemeg cu mâna liberă, care manevră ceva ca un zăvor, sau o închizătoare automata. Ușa se deschise spre interior. Imediat, Gosseyn zări o podea cu covoare, o canapea verde și un fotoliu mare, verde, cu câteva mese într-o parte. Și atunci, din direcția aceea - unde se aflau mesele - glasul Vocii Doi spuse: - Intră, intră, domnule Gosseyn, noi am pregătit deja totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu era o surpriză neplăcută. Dar, până ce Gosseyn trecu pragul și pătrunse în cameră, savură deja cuvântul "noi" rostit de Vocea Doi. Îl văzu deci pe Vocea Doi si-apoi, trecând printr-un pasaj într-o încăpere mai mică, îl zări pe Vocea Unu, despre care socoti că se afla în legătură cu un număr de alți indivizi, persoane care fuseseră deja acomodate cu interiorul care-i fusese rezervat. Spuse doar "Salut" lui Doi și-i făcu semn lui Unu. Cât durară aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
spațiu. Canapelele, mesele, precum și scaunele erau zidite în perete; totul era fixat de podea. Și, sub covorul de sub picioare se simțea rezistența dușumelei metalice de dedesubt. Fu surprins că băiatul părea să fie singur. Nu se vedeau servitori, nu se zăreau nici mama lui, nici gărzile. Existau câteva uși închise, dar nu se auzea nici un zgomot din camerele care se presupuneau că se află în spatele lor. ...Numai el și tânărul împărat, îndreptându-se către ceva ce părea a fi un perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lucruri de făcut. Gosseyn se grăbi să se adreseze noilor veniți. - Mama împăratului trebuie să apară dintr-un moment într-altul. Vă rog să intrați acolo - el arătă către un alcov care ducea la o ușă pe care abia o zărise puțin mai devreme, habar n-avea unde ducând. Lăsați-mi timp să-i explic doamnei ce... Ei se mișcară cu iuțeală. Chiar și puternicul Enro, conducătorul Celui Mai Mare Imperiu, după câteva cuvinte spuse de sora lui în limba sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
în zare arăta că omului îi venise o idee și nu-l mai părăsise. După scurtă vreme, el deschise curtenilor ușa pentru Președintele Blayney care pleca. ... Când dădură colțul, el și Enin, Gosseyn înregistră prima imagine directă, pe care o zărea acest corp, a Institutului de Semantică Generală - sau, mai bine zis, a ceea ce rămăsese din el. Ceea ce văzu era o clădire cu o fațadă rectangulară care lăsând deoparte aspectul de ruină, ar fi putut fi rămășițele unei clădiri de bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
să fii primul Gosseyn care face dragoste cu o femeie, ai face bine să nu mai ratezi preliminariile emoționale mai rău ca prima dată." Gosseyn Trei nu comentă. Termină cu încălțatul pantofilor. După care se ridică și deschise ușa. Îl zări imediat pe Enin care se afla în salon împreună cu Dan Lyttle. Băiatul îl văzu și explică: - Uaau, ce mă bucur că te-ai întors. Tipul ăsta e mai rău ca - rosti un nume care nu-i era cunoscut. Se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
-și demonstra capacitatea, aceasta fusese deja demonstrată. Analiza sa rapidă fu întreruptă. Pași. Întoarse capul, odată cu Neggen. Și văzu că o femeie, îmbrăcată tot cu ceva asemănător cu o togă, se apropia dinspre o clădire lungă, joasă, care se putea zări printre tufișurile dese aflate în direcția aceea. Judecând după vârstele pământene, ea părea să aibă cam patruzeci de ani, aceeași vârstă pe care o arăta și bărbatul. Femeia se opri cam la trei metri într-o parte, pe scările care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]