13,876 matches
-
avânturi patetice, la un mod prevenitor și aulic. Parcă-l văd urcând pe scările clădirii din Ana Ipătescu, până ajungea la mansarda gălăgioasă a "Luceafărului" (ediția Eugen Barbuă, făcând, cuminte ca un școlar, corecturile tipografice la rubrica "Distinguo", iar apoi, abandonându-se, cu o vădită satisfacție, conciliabulelor cu prietenii mai tineri. Și trebuie spus că era un vorbitor fermecător, refuzându-se unor "truvaiuri" ieftine, păstrând tot timpul o gravitate specifică, desfășurându-și gândurile cu o retorică somptuoasă. Patetism? Poate, dar epurat
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
și piardă în fapt orice rol social și, ca atare, obiectivitatea, devenind simplă convingere a unui individ sau a unui grup. Or, realitatea din terenul extra-european, ba chiar și european, contrazice diagnosticul de extincție a religiei. Fără ca expresia să fie abandonată, specialiștii se referă astăzi din ce în ce mai apăsat la vitalitatea religiilor, capabile să reacționeze creator la delocalizările pricinuite de globalizare, să ofere sens individului și comunităților pe drumul traumatizant al modernizării. Potrivit lui Clifford Geerz, atenția cercetătorilor trebuie să se îndrepte astăzi către
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
limitările, potențial născătoare de exclusivism, atenția față de semenul diferit se corelează cu o identitate a depășirii și a completitudinii persoanei, cu o identitate dinamică. Ea se leagă strîns, pentru André Scrima, de tema itineranței, a trecerii, a călătorului spiritual care, abandonînd mărcile identității statice, tinde spre acea completitudine echivalentă cu trecerea la limită a persoanei, atrasă de plenitudinea, liberă de condiționări, a divinului. în cazul religios, tema întîlnirii cu celălalt se pune simultan de la o înălțime polară și cu exigența practică
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
așadar un impact social, dar unul de tipul verticalității supranaturale. Practica intimistă a religiei Duhului sau grija exclusivă pentru mîntuirea personală i se par lui Berdiaev la fel de adaptate la regimul mundan ca religia oficială. Regimul acestei lumi nu e așadar abandonat și nici doar combătut. Categoriile lui apăsătoare trebuie topite prin înnoirea conștiințelor, în care se face loc și care fac astfel loc unei lumi dumnezeiesc umane. Simone Weil caracterizează regimul lumii ca pe o țesătură strînsă, înrobitoare, de legi ale
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
normă pentru raportul dintre autoritatea spirituală și puterea temporală. Or, autoritatea spirituală consimte, în acest model, să nu aibă o expansiune nelimitată, să nu înglobeze toate aspectele realului, ci să lase un vid, semnificîndu-și astfel menirea supranaturală. Totuși, în Occidentul abandonat de Bizanț, Biserica va avea de asigurat, pe lîngă funcția spirituală, și pe cea de organizare socioculturală a unei noi civilizații creștine. întîi nevoită din rațiuni istorice, iar apoi ispitită să preia atribute ale puterii temporale, Biserica se lasă treptat
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
care făcea parte din guvernul lui Carol al II-lea și va deveni pe parcurs opozantul regelui și unul din liderii partidului whig. În 1666, Locke a intrat în slujba lui Shaftesbury ca secretar și medic personal, fără să-și abandoneze oficial poziția de la Oxford. În compania lui Shaftesbury, Locke s-a familiarizat cu doctrina whig, devenind susținător al monarhiei constituționale, al libertăților civile, al toleranței religioase, al parlamentarismului și al expansiunii economice. Din această perioadă (1667) datează primele sale încercări
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
lor nu poate fi comandată de nimeni și că ele rămân în sfera libertății neîngrădite. Singurul judecător al convingerilor rămâne Dumnezeu căruia magistratul nu i se poate substitui. Mai târziu, în timpul controversei Excluderii, această teză a supunerii pasive va fi abandonată de către Locke care va îmbrățișa doctrina rezistenței active. În 1668, Locke a devenit membru al Royal Society unde a colaborat cu Thomas Sydenham, unul dintre cei mai importanți medici ai timpului. "Cea mai importantă oportunitate intelectuală pe care Oxfordul i-
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
precum și la celelalte lucruri pe care le oferă natura pentru ca ei să supraviețuiască"10. În paragraful imediat următor, susține că Dumnezeu "a dat oamenilor lumea în comun", afirmație care, la prima vedere, poate intriga, căci am putea crede că filosoful abandonează individualismul în favoarea normelor colective. Numai că această opinie ar fi absolut falsă, deoarece a spune că lumea aparține oamenilor în comun este același lucru cu a spune că ea aparține tuturor oamenilor în calitatea lor de indivizi. Dumnezeu, dăruind lumea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
această ipoteză care consideră ca fiind naturale raporturile sociale de tip burghez, ideea stării naturale comerciale încetează de a mai fi inteligibilă. Aspectul ar putea fi în măsură să modifice postulatele egalității enunțate de Locke inițial. Totuși, Locke nu le abandonează, de unde și ambiguitatea teoriei sale, crede Macpherson. La această observație se poate răspunde că egalitatea efectivă din starea naturală devine în starea civilă egalitate formală în raport cu legea 117, numai că argumentul nu se verifică pentru structura socială avută în vedere
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
vreun drept sau când este supus unei puteri nelegitime, neavând nici o instanță terestră la care să poată apela pentru a i se face dreptate, nu îi mai rămâne decât "apelul la ceruri", "Dumnezeu și natura nepermițând niciodată cuiva să se abandoneze în acest fel el singur încât să-și neglijeze propria conservare"9. Prin urmare, el are dreptul de a se apăra făcând chiar uz de forță. Cu toate că individul își alienează dreptul de a interpreta legea naturală, el își conservă dreptul
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
puterii publice dreptul de a interpreta legea naturală, de a o traduce în legi pozitive și de a stabili mijloacele coercitive pentru respectarea ei (având chiar posibilitatea de a impune pedeapsa cu moartea), această putere nu poate pretinde nimănui să abandoneze dreptul de a judeca ceea ce este necesar pentru propria sa conservare și nici dreptul de a se apăra prin orice mijloace. Atâta vreme cât dreptul de a opune rezistență unei tiranii este exercitat de indivizi izolați, acest lucru nu va afecta cârmuirea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
supunere încetează, iar poporul este îndreptățit să recurgă la forță pentru a se apăra de forță 24. Prin urmare, putem spune că nu indivizii luați separat, ci poporul, văzut ca un corp unic este acela care reclamă și redobândește drepturile abandonate de indivizi în momentul formării societății politice. Poporul, nemaifiind obligat să se supună legilor pozitive, își redobândește dreptul de a interpreta legea naturală și puterea de a o aplica. Dacă o dispută apare între prinț și câțiva oameni, acolo unde
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și, în caz de nevoie, declarând război. Această separare a puterilor este una naturală, decurgând logic din condițiile în care sunt făcute legile și din necesitatea autorității imparțiale. Puterea legislativă trebuie să urmărească realizarea binelui general al societății. Întrucât oamenii abandonează starea naturală pentru a scăpa de parțialitatea judecăților individuale, rezultă că, în starea civilă, ei nu se pot pune la discreția absolută a legislativului, așa cum considera Hobbes. Legislatorul nu are voie să guverneze prin decrete arbitrare, improvizate în funcție de circumstanțe sau
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
obligației naturale și raționale de a conserva viața și proprietatea (obligație pe care fiecare om o primește la naștere o dată cu libertatea) și "transformarea ei în amor concupiscendi și amor sceleratus habendi"73. Această situație apare atunci când un tiran atotputernic se abandonează pasiunilor sale fără limită și transformă voința sa în lege supremă, când "ordinele și acțiunile sale nu sunt destinate conservării proprietăților oamenilor săi, ci satisfacerii propriei ambiții, răzbunării, lăcomiei sau oricărei alte pasiuni josnice"74. Puterea absolută arbitrară se află
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
abia atunci când rațiunea lor atinge acel grad de maturitate care le permite să cunoască legea naturală. A lăsa omului o libertate lipsită de orice constrângere nu înseamnă a-i oferi privilegiul unei libertăți naturale, ci "a-l împinge printre fiare, abandonându-l într-o stare mizerabilă, cu mult mai joasă decât cea umană, asemănătoare celei în care viețuiesc animalele"103. Prin urmare, libertatea se fundamentează pe rațiune, aceasta îi face cunoscută omului legea naturală după care trebuie să se conducă. Dacă
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
singurul aspect care deosebește starea naturală de starea civilă, din punctul de vedere al unei teorii a obligației, este problema autorității. În starea naturală fiecare este judecător și executor al legii naturale, iar ceea ce face ca starea naturală să fie abandonată este tocmai absența unei autorități care să interpreteze legea naturală. În starea civilă există o asemenea autoritate, dar faptul că există o autoritate care interpretează legea naturală prin legea pozitivă nu este un motiv suficient pentru a admite orice fel
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
asupra acestei chestiuni, Leo Strauss a arătat că "înaintea lui Hobbes expresia ‚stare de natură' era folosită mai degrabă de teologia creștină decât de filosofia politică. Ea era subdivizată în starea naturală de grație și starea naturală decăzută. Hobbes a abandonat această subdiviziune și a înlocuit starea de grație cu societatea civilă. El nega astfel, dacă nu faptul, cel puțin importanța căderii". Leo Strauss, Natural Right and History, The University of Chicago Press, Chicago, 1965, p. 184. 101 Hobbes, Leviathan, XIII
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
p. 133. 1 Locke, Al doilea tratat, § 212, p. 187. Cf. Hobbes, Leviathan: "Suveranitatea este un suflet artificial, întrucât dă viață și mișcare întregului corp" ("The Introduction", p. 7); Suveranitatea este sufletul comunității, și odată ce supunerea față de ea a fost abandonată de corp, membrele nu mai primesc mișcare de la ea (XXI, p. 147); "puterea civilă care este sufletul comunității" (XXIX, p. 218); "suveranul este sufletul public, care dă viață și mișcare comunității" (XXIX, p. 221). 2 Locke, Al doilea tratat, § 212
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de toate teoriile anterioare care au căutat să răspundă la întrebarea cine trebuie să conducă?. Teoriile "legii naturale publice" sunt în căutarea unei ordini sociale care să fie legitimată indiferent de circumstanțe. Ideea celei mai bune forme de guvernământ este abandonată și în locul ei vom găsi ideea unei ordini juste care va trebui să dea problemei politice o soluție universală. "Școala rațiunii de stat [Machiavelli] înlocuiește cel mai bun regim cu guvernământul eficace. Cea a legii naturale publice înlocuiește regimul ideal
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Bineînțeles, rămâne și posibilitatea ca o apropiere mai mare de România să atragă disprețul acestora: moldovenii au devenit personaje în unele glume românești, iar atitudinea guvernului român în ceea ce îi privește a fost mereu de superioritate afișată. Totuși, pan-româniștii, abandonând speranța de a influența generația prezentă, își concentrează atenția asupra trezirii sentimentului românității în copiii lor. În timp, e posibil ca eforturile lor să își arate roadele”. Se conturează așadar nu o identitate, ci o intraductibilitate națională a moldovenilor, incapabili
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
spiritului", un fel de "gelatină morală" atrasă de politică, în vreme ce băștinașii acesteia, oamenii politici, reprezentau "niște nulități, niște inconștienți, lipsiți complet de un spirit problematic, incapabili să depășească ideea vulgară de eficiență"145. Și Cioran constata că mulți intelectuali români abandonaseră spiritualul în favoarea temporalului, a politicii (pentru a folosi, doar formal, termenii lui Julien Benda), și asta din cauza unei neputințe spirituale și nu a faptului că orientarea lor politică ar fi blocat și distrus posibilitățile spirituale. Îmbibată aproape integral de politic
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
dar luate de Kant împreună, (a. necesar și nerevizuibil fixat pentru totdeauna; și b. constitutiv pentru conceptul obiectului), Michael Friedman argumentează că putem salva înțelegerea caracteristică lui Kant a principiilor a priori ca fiind constitutive, iar, în același timp, să abandonăm sensul de necesar, nerevizuibil, certitudine apodictică. Pentru asta este suficient, după Friedman, să înțelegem că teoriile fizice precum cea a lui Newton și cea a lui Einstein sunt alcătuite din două părți care funcționează asimetric: o parte empirică (conține legi
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
urmărim în restul acestui capitol să vedem cum a evoluat viziunea asupra cele două cerințe a căror satisfacere a fost considerată de Kant ca un punct tare al concepției sale. Ce vom observa este că, treptat, ambele cerințe au fost abandonate. Cum această lucrare privește și failibilitatea matematicii, aceste capitole (1., 2., și 3.) sunt interesante pentru că oferă o perspectivă istorică asupra acestei probleme. Failibilitatea matematicii va fi înțeleasă ca fiind în contrast cu statutul special al matematicii: dacă acceptăm că matematica este
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
alta este noțiunea verificaționistă 73, conform căreia un enunț analitic este acela care este confirmat în orice situație această ultimă noțiune este de fapt noțiunea tradițională de aprioricitate (Putnam 1983: 87). Dacă holismul lui Quine este corect, atunci trebuie să abandonăm pe lângă distincția analitic / sintetic, și distincția a priori / a posteriori, iar asta deoarece, din această perspectivă, nu mai putem susține că dispunem de o clasă specială de enunțuri independente de experiență și nerevizuibile în lumina acesteia. Când se confruntă cu
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
astfel, nu există decât un singur cadru alcătuit din acestea, iar el este fixat pentru totdeauna. Așa cum am văzut, însă, în secțiunile 1.2.1. și 1.2.2., principiile luate de Kant ca necesare și nerevizuibile au fost totuși abandonate în lumina transformărilor din matematică și știință, iar acest lucru a dus la respingerea viziunii kantiene. După Friedman, greșim dacă interpretăm în acest fel implicațiile transformărilor amintite. Ce trebuie să învățăm din apariția acestora este ca sunt posibile mai multe
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]