19,920 matches
-
fi predispoziția pentru contemplație (cu un balans spre „transcendent”), un sentiment aparte al naturii, discreția, pornirea spre joc, umorul. Totul - exceptându-l pe Titu Maiorescu - îl nemulțumește pe M. la criticii români, pe care îi supune unor judecăți incisive. El acuză lipsa de criterii, absența unui simț al ierarhiei valorice, partizanatul cu iz provincial. De unde, o gravă „criză de autoritate”. De-a dreptul rizibile i se par sentințele gonflate ale lui Mihail Dragomirescu, care descoperă la tot pasul, în literatura noastră
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
cum eu m-am Întins deja prea mult, las sarcina acestei demonstrații adiționale altora, cărora le dau binecuvântarea mea. Îmi dau seama că, Încercând să fac o expunere puternică, paradigmatică, risc să dau dovadă de aceeași aroganță de care sunt acuzați pe bună dreptate extrem-moderniștii. O dată ce ți-ai confecționat lentile care Îți schimbă perspectiva, este foarte tentant să privești totul prin ele. Cu toate acestea, vreau să pledez nevinovat În fața a două acuzații pe care cred că o lectură atentă le-
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
destinatarii lor. În cazul lui Lenin, structura centralizată nu se putea clătina, fiindcă, de fapt, nici nu existase vreodată. Paradoxal, el Însuși era În discordanță cu conducerea partidului (mulți dintre membrii acesteia erau Închiși) și, În ajunul Revoluției, critici Îl acuzau că ar fi un pucist nechibzuit. În 1917, elementul care a făcut ca reușita revoluționară să fie mult mai probabilă decât În 1905 a fost primul război mondial, mai precis eșecul militar al ofensivei rusești În Austria. Soldații au renunțat
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
muncitorească cu conștiință proprie, nu doar de a-i folosi pe proletari ca pe niște instrumente. Asemenea unui protector Încrezător și plin de Înțelegere, ea anticipa apariția greșelilor ca făcând parte din procesul de Învățare. „Cu toate acestea, abilul acrobat”, acuza ea referindu-se la Partidul social-democrat, „nu reușește să vadă că adevăratul subiect căruia Îi revine rolul de conducător este tocmai conștiința colectivă a clasei muncitoare, care Își cere insistent dreptul de a face greșeli și de a Învăța singură
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Muncitorești. Așa cum Jacobs avusese o perspectivă diferită asupra modului În care funcționează orașul datorită rolurilor ei adiționale de gospodină și de mamă, și Kollontai privea partidul din unghiul apărătoarei acelor femei a căror muncă era rareori luată În serios. Ea acuza partidul că refuză să le acorde acestora ocazia de a participa la organizarea de „activități creative În cadrul procesului de producție și de a-și dezvolta capacități creative” și că le limitează rolul la „sarcini mărunte de economie domestică și gospodărie
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
juriului că a premiat un fost membru al unui partid fascist. Campania a luat proporții, fiind susținută și de unii scriitori reprezentativi din exil, bunăoară de Constantin Virgil Gheorghiu, care în ziarul „Paris-Presse- L’Intransigeant” (24 noiembrie 1960) l-a acuzat pe autor că e sprijinit de „supraviețuitorii Gărzii de Fier” și este „un colaborator al radioului franchist”. Atacurile au fost declanșate, de fapt, de presa de la București: în numărul din 10 august 1960 al revistei „Glasul patriei”, un pamflet semnat
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
un „institut privat de educațiune” la care renunță în 1862, când își reia postul de bibliotecar și pe cel de profesor (la Gimnaziul Central), fiind însă destituit în 1863, în urma unui proces de presă provocat de apariția nuvelei Duduca Mamuca. Acuzat de imoralitate, H. se apără magistral și obține achitarea. Nu-i uită pe cei care l-au atacat, printre ei fiind Titu Maiorescu și V.A. Urechia. Polemica neîntreruptă de mai târziu, susținută cu un caustic spirit partizan, prin atacuri
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
militează pentru autoritatea criticii, pentru autonomia și obiectivitatea ei. Unele articole polemice indică o orientare antijunimistă (se republică fragmente din satira lui M. Zamphirescu, Muza de la Borta-Rece) și antisocialistă. Ținta atacurilor este îndeosebi Anton Bacalbașa, contestat de Toma Florescu și acuzat de plagiat de G. Russe-Admirescu. În sprijinul acuzației se traduce Le Colonel Ramollot de Charles Leroy, modelul lui Bacalbașa pentru Moș Teacă. Alte comentarii critice sunt semnate de Șt.I. Slăvescu (Literatura și politica, Traducătorii noștri). Al. Macedonski, adulat de redactori
INDEPENDENTUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287544_a_288873]
-
autorului („La început a fost proiectul unei piese scurte: un director general primește în audiență un ins care se dovedește a fi propria sa conștiință. Conflictul se hrănea din ciocnirea din ce în ce mai violentă dintre cei doi, insul-conștiință - într-un adevărat rechizitoriu - acuzându-și interlocutorul de fapte reprobabile. În final, directorul îngrozit că asemenea fapte ar putea fi divulgate îl ucide”) și Goana (1978) aduc în prim-plan responsabilitatea față de familie, culpabilitatea, alienarea socială. Eroarea din tinerețe ce îl face șantajabil pe Radu
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
debut a lui I., Generația lui Neptun (1967), analizează implicațiile teoretice ale mișcării italiene neoavangardiste intitulate Grupul ’63. Eveniment premergător a ceea ce mai târziu se va numi postmodernism, resurecția spiritului avangardist se face pe fondul opoziției manifeste față de avangarda istorică, acuzată de membrii Grupului ’63 de superficialitate și ineficiență. Vechiului avangardism al „generației lui Vulcan” (metafora îi aparține lui Umberto Eco), eșuat în gesturi și atitudini nihiliste și în sterilitate, îi este contrapus experimentalismul „generației lui Neptun”. Urmărind ideile grupului din
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
permit exportul de bunuri și al instrumentelor de guvernare, poporul mai capabil exercit) de regul) o influent) considerabil) asupra celor mai puțin capabile s) produc) surplusuri. Într-o secvent) menit) s)-l critice aspru pe Joseph Schumpeter, Murray Greene îl acuz) de a fi introdus în mod arbitrar aceast) idee în teoria să sociologic) despre imperialism: ceea ce ,,pare s) aduc) a imperialism capitalist pur și simplu întâmpl) s) apar) în era capitalismului” (1952, p. 64). Greene a avut în vedere exact
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
fost contrabalansate, în anii 1960 și 1970, de temerile c) America și Rusia ar putea ajunge la înțelegeri care s) vizeze propriul lor avantaj, pe seama altora. Vest-europenii - în special cei din Germania și Franța - s-au neliniștit. Liderii chinezi au acuzat uneori Uniunea Sovietic) c) ar urm)ri dominația mondial), prin intermediul colabor)rii cu Statele Unite. Îngrijor)rile și temerile care au drept punct de plecare astfel de temeiuri sunt exagerate. Uniunea Sovietic) și Statele Unite se influențeaz) una pe alta într-o
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
românesc, mai ales în momente politice mai delicate. În martie 1944, de pildă, într-o dezbatere din plenul Academiei, P. P. Panaitescu, care publicase două luni mai devreme studiul „Perioada slavonă“ la români și ruperea de cultura Apusului, a fost acuzat de simpatie pentru țara de la răsărit 13. Istoricii și lingviștii români care au acceptat și au susținut existența unor strânse legături dintre români și slavi încă din zorii evului mediu au putut invoca în sprijin și o anumită tradiție din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sub influența curentului renașterii națiunilor din cuprinsul Imperiului habsburgic. Cauza așezării înaintașilor săi în Transilvania o identifică într-o persecuție religioasă, afirmând că încă de la acea dată armenii sosiți din Moldova ar fi fost uniți cu Roma. Amestecând informațiile și acuzând intoleranța moldovenilor, Lukácsi pune pe seama lui Gheorghe Duca grozăviile săvârșite împotriva armenilor în timpul domniei lui Ștefan Rareș 7. Interpretările greșite și exagerările cuprinse în articolul din „Religio“ i-au atras atenția lui Alexandru Șterca Șuluțiu 8. Acesta a pregătit un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
atunci când va evoca trecutul armenilor din Roman. Pentru episcopul cărturar propaganda greacă a stat la temelia nedreptăților la care au fost supuși armenii de-a lungul vremii. Grecii, prin scrierile lor, răspândiseră în întreg spațiul ortodox povestiri defăimătoare la adresa armenilor, acuzându-le erezia și chiar păgânismul, invocând necurățenia lor spirituală și fizică. Povestea adorării câinelui Harțiburie a fost, poate, cea mai cunoscută devenind un exemplu de erezie armenească. Referiri la această plăsmuire se regăsesc în cuprinsul Pravilei de la Govora, unde armenii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
conștientizării de către el și guvern a așteptărilor ce existau din partea celor două state vizitate asupra comportamentului pe plan extern al României. În ciuda optimismului manifestat de viitorul Rege, anul 1881 debutează furtunos în România. Meritul îi aparține lui Titu Maiorescu, ce acuza, prin intermediul unui articol publicat la sfârșitul lui 1880 în „Deutsche Revue“, pe I.C. Brătianu și C.A. Rosetti că sunt sub influența Rusiei și că din 1877 până în acel moment conspirau în favoarea ei28. Republicat la începutul anului 1881 în presa
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
entuziasm în Parlamentul României. Lor li se vor alătura în cursul lunii aprilie Italia, Franța, Marea Britanie și S.U.A.42. Dacă pe plan extern guvernul înregistra succese importante 43, contestațiile de pe plan intern nu au încetat nici după 14 martie. Conservatorii acuzau acum pe liberali că, din dorința creșterii simpatiilor în rândurile românilor prin proclamarea Regatului, Brătianu a sacrificat interesele țării în problema Dunării 44. Ținând cont de această atitudine, dar și datorită discuțiilor cu P.P. Carp, șeful guvernului demisionează pe 9
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și a activităților comerciale cu diferite state, guvernul de la București încerca să convingă Europa de faptul că era și în interesul ei ca la nordul Dunării sa fie un stat care să beneficieze de toate drepturile și libertățile posibile 48. Acuzat pentru extinderea corupției în țară de către conservatori, guvernul liberal încearcă să se legitimeze în fața alegătorilor prin publicarea în ziarul „Românul“ a unor ample extrase din presa europeană în care se vorbea în termeni elogioși la adresa României 49. Presiunea crescând în privința
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
realiza reforma agrară, promisiunea de a o înfăptui după război fiind considerată ca o dovadă peremptorie în acest sens. La cererea lor de a se efectua împroprietărirea în momentul când soldații s-ar fi întors de pe front, comuniștii i-au acuzat că, prin temporizarea reformei, subminau susținerea efortului de război, slăbind puterea de luptă a țărănimii contra hitlerismului 55. Ei aduceau ca argumente împotriva amânării scrisorile a numeroși soldați de pe front 56. Or, faptele au arătat că național-țărăniștii aveau dreptate, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
șubredă, pe măsură ce forțele politice de extremă stângă controlau tot mai multe segmente ale societății românești. Practic, ultima confruntare a național-țărăniștilor pe teme de politică agrară s-a produs în cursul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946. Comuniștii, acuzați de opoziție că doreau să colectivizeze forțat pe țărani, au ripostat printr-o propagandă demagogică, pozând în cei mai sinceri apărători ai proprietății private. Argumentele lor nu au avut însă nici un efect asupra țărănimii, întrucât majoritatea zdrobitoare a sătenilor, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
frontierele noastre sunt amenințate de trupele celor două Puteri vecine. Fiecare știe că moțiunea de blam a fost sugerată de către agenții acestor două Puteri; dacă mă duc acum la Constantinopol, rolurile ar fi schimbate și n-ar lipsi să fiu acuzat de a nu fi îndrăznit să fac nimic cu țara și de a fi mers să mă inspir pe lângă o putere a cărei suzeranitate noi nu o suportăm decât cu nerăbdare; mi-aș pierde, la rândul meu, popularitatea; aș fi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de a nu fi îndrăznit să fac nimic cu țara și de a fi mers să mă inspir pe lângă o putere a cărei suzeranitate noi nu o suportăm decât cu nerăbdare; mi-aș pierde, la rândul meu, popularitatea; aș fi acuzat, și pe bună dreptate, de a nu fi decât un conducător turc“38. Deși nu respinge ideea unei călătorii la Constantinopol și valoarea sprijinului acordat de Moustier, Cuza crede că lovitura de stat este o problemă internă și o problemă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lucru existente, nu același lucru îl doreau reprezentanții Austriei (Eder) și Rusiei (Offenberg), cabinetele de la Viena și Petersburg nutrind o reîntoarcere la situația anterioară anului 1859. Împărțirea Puterilor garante în două tabere a produs o suspectare reciprocă, Cuza fiind mereu acuzat că servește interesele taberei adverse. La începutul lunii noiembrie 1865, Offenberg reproșa domnitorului român „politica sa latină și rolul pe care l-ar fi acceptat de aghiotant al împăratului Napoleon“60. Insistând în această direcție, consulul rus sublinia dispozițiile binevoitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Diamandy încercase să-l înlăture și că „în acest scop a conspirat cu partidele de stânga ungare“ (A.M.A.E., Fond 71/1914, E2, partea I, vol. 151, f. 99). 34 F.R.U.S., P.P.C., 1919, vol. VII, p. 803. românii erau acuzați de pasivitate. Era însă o acuzație inconsistentă. Pe de o parte, Conferința i-a atenționat pe români să nu se implice în afacerile interne ungurești, iar, pe de altă parte, i-a acuzat că nu au protejat guvernul Peidl de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1919, vol. VII, p. 803. românii erau acuzați de pasivitate. Era însă o acuzație inconsistentă. Pe de o parte, Conferința i-a atenționat pe români să nu se implice în afacerile interne ungurești, iar, pe de altă parte, i-a acuzat că nu au protejat guvernul Peidl de inamicii săi politici 35. Mai târziu, în aprilie 1921, după eșecul primei tentative de restaurație habsburgică de la Budapesta, Constantin Diamandy - Înaltul Comisar al guvernului român în capitala maghiară în toamna anului 1919 - într-
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]