11,066 matches
-
viața mea. Aproape că am scăpat ceainicul din mână de emoție. —O, Ed, și eu! Mi-a fost groază că nu o să ne simțim în largul nostru, că nu ai simțit ce am simțit și eu, că eu... El se aplecă spre mine și-mi puse un deget pe buze. Delirezi, iubita mea. Cred că e timpul să te duci sus și să mai iei din poțiunile tale, să te culcușești în fotoliu în fața ferestrei, înfășurată într-o pătură și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fost un mare succes data trecută, și atunci erai perfect sănătoasă. — O să fie bine, am insistat. Pentru nimic în lume nu aș vrea să ratez ocazia. Rachel și Ed se uitau amândoi la mine cu o expresie ciudată. Ed se aplecă spre mine, într-un mod conspirativ. Îți atârnă ceva din nas, îmi șopti el. Cea mai minunată seară din viața mea. Fără îndoială. Eram pregătită să fac dragoste în noaptea aia, în ciuda faptului că mă simțeam îngrozitor de rău. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a relaxat un pic, suficient cât trupul lui să-l atingă pe al meu. Nu era vorba de Ultimul tango la Paris, nu în autobuzul 319 spre Battersea, dar era un progres. — Dumnezeule mare, nu pot să cred! M-am aplecat peste Mark ca să văd la ce se uita. În dreptul autobuzului rula un Cadillac decapotabil. În spate stătea Phil, cu părul lui rar dat cu gel și cu fața machiată à la David Bowie așa cum arăta când a întâlnit-o pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a murit în picioare, cu stânga în dreptul inimii, iar cu dreapta încleștată pe mânerul de argint masiv al bastonului, pe care l-a frânt o secundă mai târziu cu greutatea trupului, în clipa prăbușirii. În noaptea aceea de toamnă, când, aplecat peste spata birjarului, străpungeam cu sulița ochilor căscați bezna drumurilor desfundate de ploaia măruntă ce cădea într-una, am cuprins de departe, la o cotitură, incendiul galben și prelins în pâlpâiri, din geamurile salonului de primire. Și, înțelegând, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un bilet valabil pentru două palme. Așa că, laba de a doua a repezit-o în manechinul descoperit odată cu prăbușirea mea. Omul de cauciuc a primit-o pe buca obrazului umflat, fără să clipească, în vreme ce un arbitru improvizat număra până la zece, aplecat peste trupul meu. Hohotele grămezii pe care o vedeam ca printr-o pânză, mi-au dat puterea supraomenească să mă reculeg, ridicându-mă fără ajutorul nimănui și zâmbind ca un artist veritabil, cu câteva plecăciuni modeste ca ale omului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
atunci, i-am trimis o dreaptă în maxilar. Efectul a fost formidabil. Ca trăsnit de epilepsie, omul meu se prăbuși așa cum cade un stâlp retezat. - Numai Isus a întors și falca cealaltă, făcui ca să mă dezvinovățesc, către arbitru care număra aplecat peste calfă. Când poliția intervenise, spectatorii m-au făcut scăpat. La hotel buldogii m-au primit nebuni de bucurie. Desfăcui pachetul cu mezeluri. A doua zi, schimbai în mărunțiș ultima monedă. Am vândut cărțile să-mi plătesc hotelul, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vreau, interveni speriată Margareta, oprindu-mă cu mâna cu care până atunci își acoperise stufăria sexului. Smuci cămașa din mâna omului cu ciocul de armă și intrase în ea cu brațele întinse înainte, când mă răsucii pe loc și mă aplecai în afară, prin fereastra deschisă. Întunericul se făcuse mai adânc. Era o beznă de iad. Simțeam totuși cum alunecă oamenii, nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am întâlnit la belciuge. Câștigasem un pumnal de la prima zvârlitură și în același timp, tot acolo, mi-am găsit și logodnica. Pornirăm împreună. Ziua apărea vânătă prin canavaua cenușie a ploii fără de sfârșit. Braț la braț, băteam asfaltul, soldățește, el aplecând atent umbrela peste mine, ca să mă apere de udătură. Îl chema Robert și era dispus să mă conducă până acasă. - Nu am casă i-am spus atunci, mai mult decât în glumă. - Vei rămâne la noi, hotărî el cu ușurința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
caut este tot marea și atunci tai drumul prin locuri virane și grămezi de bolovani. În una din aceste inutile evadări cu pocăite reîntoarceri o văzui pe Amidé, în fundul unei curți. Era desculță, cu genunchii ușor îndoiți. Stătea în picioare, aplecată din șale, cu mâinile înfundate în apa din găleata puțului. Prea departe ca să-i pot desluși chipul, mă înclinai rezemându-mă cu coatele de zidul scund al curții. Ulița pietruită grosolan era pustie în calmul alb ca varul. Septembrică fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că voi descoperi adevărul. Asta-i tot. Cred că nu mai am nimic de spus pe înțelesul oamenilor sănătoși. Într-o noapte agitată ei vor tresări neliniștiți, și cu privirile umezite și îndreptate spre urmele pașilor mei dispăruți, se vor apleca în întuneric prin fereastra deschisă, îmbrățișând și sărutând golul din aerul negru. Ca niște încercați scafandri și zburători fără de pereche, ei mă vor căuta și sus și jos: pe acolo unde se scufundă scoicile bolnave, și pe acolo unde, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu indiferența mea, deschidea ferestrele și lumina zilei, caldă și binefăcătoare, inunda încăperea. Venea și pleca mută, deranjându-mă de fiecare dată, ca să măture de sub scaun și masă, cocoloașele de hârtie și mucurile de țigări. În fiecare dimineață, Albertina se apleca peste fereastră, să--mi scuture pijamaua. Erau momentele cele mai periculoase. Se declanșa o luptă îndârjită între demnitatea mea și carnea ei văzută din spate, de la gleznele goale și subțiri, la mușchii pătrați ai gambelor ce ieșeau la lumina de sub rochița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ar fi capabil să distrugă o astfel de oțelărie, și cu atât mai ușor, ar fi în stare să-mi desființeze ființa... Căci după cum cred că se vede, sunt un cronometru cu mecanismul foarte delicat. De pildă - spuse Mariana care, aplecându-se peste mine îmi acoperi fața cu sânii ei micuți și abia ghiciți, ascunși sub bluza de mătase vișinie, - bunăoară dacă ai încerca să mă contrazici, firește că m-aș pierde, privindu-ți ochii verzi cu genele plecate de greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
femeia care mă ucide cu încetul, vizitează tripouri particulare, mă bârfește pe la prieteni, risipește bani, intentează acțiune de divorț, în vreme ce eu mă simt măcinat de crâncena dorință a revederii. ...Chipul ei de altădată îmi apare iluminat de fericire. Un coafor aplecat peste dânsa, ciocănește fierul înroșit, în care fumegă, din când în când, un petec de hârtie. Miroase a păr pârlit. Din colțul încăperii văd ochii ei fără umbra grijilor, reflectați în oglinda toaletei. Surâde așezată pe scaun, după greaua bătălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
soarbe din pahar și râde amuzat de o aducere aminte, venită așa, deodată: - „De ce nu lași femeia în cameră, să-ți facă puțină curățenie?...” - „Lucrez, mamă, îi răspunsei indispus că mă distrage de la treabă, așa cum mă găseam, numai în izmene, aplecat deasupra acuarelei de pe masă. - „Rudolf, dar perinile poate să le pună la fereastră?...” - „Lucrez!” repetai cu dinții strânși. - „Dar oala poate s-o scoată?...” Și atunci, turbat de mânie și totuși mâhnit, am deschis ușa și i-am azvârlit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
povestească ultimul și cel mai tragic amănunt: „Ziua bună se cunoaște de dimineață”, îmi râs Rudolf, cu limba împiedicată din cauza băuturii. La unsprezece ani și jumătate, m-am sprijinit pentru întâia dată cu pieptul de dosul Paraschivei. Stătea în bucătărie aplecat peste albie și freca rufele cu o pereche de brațe groase cât pulpele mele. „Fleașc-fleașc”, făceau albiturile înspumate în clăbuc, în timp ce mereu îmi plimbam mâna pe șezutul ei rotund, până la coapsele larg arcuite. „Șezi ghinișor, conașule”, râdea Paraschiva și rufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ea se apropie de pat. — Henry! — Alice! Faptul că s-a Întâmplat să aibă același nume de botez ca și sora soțului ei a provocat Întotdeauna derută Într-o familie deja Împovărată de câteva generații de William și Henry. Se apleacă și Îl sărută pe frunte, Întrebându-se dacă știe cu care Alice vorbește. — Nici nu Îndrăznesc să mă gândesc prin ce-ai trecut ca să ajungi până aici, spune el, remarcă din care reiese că știe, chiar dacă „aici“ ar putea la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
găsească drumul pe pipăite până lângă pat. Scriitorul stă Întins pe spate, respirând greu, cu ochii Închiși. — Doarme? Îi șoptește Gosse lui Minnie. Astăzi nu este nici o asistentă de serviciu. — E posibil, domnule. Uneori e greu de spus. Gosse se apleacă deasupra siluetei culcate. — Henry, sunt Edward, mă auzi? spune el pe un ton pe care Încearcă să Îl facă și blând, și penetrant. Am vești minunate. Ți s-a acordat Ordinul de Merit. Nici o schimbare de expresie a trăsăturilor supte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și literar. El zâmbi satisfăcut și o conduse Înapoi În salon, unde deschise ușile de sticlă, scoțând-o pe micul balcon. — E o stradă elegantă, nu crezi? Mie mi se pare că are un aer aproape parizian. Și, dacă te apleci puțin - Însoțindu-și vorba de gesturi, Îi indică În lungul străzii, spre stânga - o să vezi palatul și grădinile Kensington, la capăt. O să-mi iau un câine și-o să-l duc la plimbare În parc. — Apartamentul e minunat, spuse Fenimore. Felicitări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
face praf“, și anume „de sus în jos“. Acum își strânge pleoapele ca niște fante înguste, strânge din buze și și le strâmbă, își schimonosește gura într-o poziție oblică și neliniștită și lucrează la strâmbătura asta, în vreme ce stă totodată aplecat deasupra cărților, plecat departe, imposibil de ajuns din urmă. Îl văd citind. E singurul lucru pe care-l face fără să se plictisească. În acest timp își astupă amândouă urechile cu degetele arătătoare ca să fie ferit, în locuința strâmtă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scena teatrului meu, pe care se joacă încontinuu ceva, Elsabe - așa o chema - stă, mare și cu oase puternice, lângă gardul grădinii ori umbrită în poartă sau în plină lumină între căni cu lapte. Oriunde stătea, se ducea sau se apleca rezulta o imagine. Atât de irezistibilă era atracția pe care o exercita, încât precis că, mergând pe urmele mirosului de grajd pe care îl emana, am dat drumul la vreo duzină de poezii, care-mi ieșeau din mână în ritmuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pentru care nu pot să mă rup de el. Și, așa cum apare el în descrierea mea, l-am cunoscut în primii ani berlinezi, pe când ne vedeam adeseori, iar câteodată ne apropiam prea mult: „Ca și când mergea cu vântul puternic în față. Aplecându-se morocănos de umeri, pe când intra în încăperi închise, în atelierul plin de elevi. Fruntea și maxilarele cocoșate, totul însă cizelat cu finețe. Părul rar, moale. Ochii înroșiți, fiindcă pe vremea aceea vântul bătea din față. Delicat în jurul gurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
l arătam: — Nu te lua după moaca mea d-acu - cu panamaua dă la Pazvante chioru și costumu cârpăcit - că io am tot bătut drumuri care când ie șes unde duhnește vieru, când ie han unde la flecari li s-apleacă d-atâta potop dă apă. Am trăit vremuri pă cai mai di granda. ți-am cântat io dă mai multe ori că m-am născut cam pân Puerto Mariscalito, care a fost plaja romanțioasă unde dântodauna donșoarele dă la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-l Întrebă: Aveți aparatură științifică sau ceva de genul ăsta? — Nu. Asta-i tot ce am la mine. Atunci să mergem, domnule. Țineți-vă capul aplecat, mergeți după mine și nu vă apropiați de coada elicopterului. Norman se dădu jos, aplecându-se pe sub palete. Îl urmă pe ofițer, coborând scara Îngustă a cărei balustradă frigea. În spatele său, elicopterul se Înălță de pe platformă, pilotul adresându-i un ultim salut. După plecarea elicopterului, simți dintr-odată aerul imobil și Îngrozitor de fierbinte al Pacificului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ultimul timp, spuse ofițerul. — Se strică des? — Numai când e cald afară. Intrară apoi Într-un atelier mare, cu pereți metalici, cu rafturi pentru scule și cabluri șerpuind pe podea, În care flăcările de acetilenă Împroșcau scântei, În timp ce tehnicienii roboteau aplecați asupra bancurilor metalice și a unor mașinării complicate. Aici reparăm ROV-urile, strigă ofițerul, Încercând să acopere vacarmul. Lucrările cele mai dificile se execută pe navele-bază. Aici ne ocupăm doar de partea electronică. Pe aici, domnule. Intrară pe o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
el, În Întuneric, Harry Adams Își aranja Încruntat ochelarii pe nas. Apoi lumina proiectorului se stinse. Camera se scufundă În Întuneric. Norman Îl auzi pe Barnes: — Mii de draci, iar? Cineva bâjbâi la ușă; cadrul acesteia se lumină. Beth se aplecă spre Norman și-i spuse: — Ăstora li se stinge mereu lumina pe-aici. Liniștitor, nu? După câteva clipe, lumina se aprinse din nou. Barnes continuă: — La 25 iunie, un vehicul teleghidat SCARAB a prelevat o probă din aripă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]