9,213 matches
-
aceasta se preface mai mult în humor. Într-un anumit sens, putem caracteriza humorul ca fiind mai subiectiv decît ironia, pentru că implică un strat mai adînc al personalității decît presupune de obicei ironia în sine. Schopenhauer a declarat astfel că ironia este obiectivă, iar humorul subiectiv, găsind explicația faptului în apariția capodoperei ironiei în antichitate, pe cînd humorul este un sentiment modern (Wille und Vorstellung, II, cap. 8). Dar dacă este de datoria principiului de personalitate să pătrundă atît viața ideilor
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
caracteriza humorul ca fiind mai subiectiv decît ironia, pentru că implică un strat mai adînc al personalității decît presupune de obicei ironia în sine. Schopenhauer a declarat astfel că ironia este obiectivă, iar humorul subiectiv, găsind explicația faptului în apariția capodoperei ironiei în antichitate, pe cînd humorul este un sentiment modern (Wille und Vorstellung, II, cap. 8). Dar dacă este de datoria principiului de personalitate să pătrundă atît viața ideilor recunoscîndu-se importanța faptului că orice cunoaștere și orice convingere trebuie cîștigate prin
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și orice convingere trebuie cîștigate prin propria activitate cît și viața socială reprezentînd libertatea individului oriunde nu vatămă libertatea celorlalți atunci în marele humor este anunțată o activitate obiectivă de un rang superior celei de care încearcă să se debaraseze ironia. Lumea nouă, carese găsea în germene în principiul de personalitate al lui Socrate, a avut nevoie de milenii ca să se dezvolte și încă se mai luptă pentru existență. 41. Humorul ca sentiment total individualizat Sentimentele totale nu sînt doar mai
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
humorist; după Sibbern, o situație o excludea pe cealaltă. Și față de Kierkegaard Sibbern avea neîndoielnic dreptate, în această chestiune. Dealtminteri, Kierkegaard și-a îmbunătățit singur în special în Uvidenskabelig Efterskrift(x) concepția pe care o susține în lucrarea Om Begrebet Ironie med soerligt Hensyn til Sokrates (Despre conceptul de ironie cu specială privire la Socrate) (a se vedea mai sus § 16 și § 18). Această rectificare este legată de cercetarea mai amănunțită, discutată anterior,privind relația dintre ironie și humor în Uvidenskabelig
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Și față de Kierkegaard Sibbern avea neîndoielnic dreptate, în această chestiune. Dealtminteri, Kierkegaard și-a îmbunătățit singur în special în Uvidenskabelig Efterskrift(x) concepția pe care o susține în lucrarea Om Begrebet Ironie med soerligt Hensyn til Sokrates (Despre conceptul de ironie cu specială privire la Socrate) (a se vedea mai sus § 16 și § 18). Această rectificare este legată de cercetarea mai amănunțită, discutată anterior,privind relația dintre ironie și humor în Uvidenskabelig Efterskrift. Dacă Socrate este caracterizat aici ca un etician
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în lucrarea Om Begrebet Ironie med soerligt Hensyn til Sokrates (Despre conceptul de ironie cu specială privire la Socrate) (a se vedea mai sus § 16 și § 18). Această rectificare este legată de cercetarea mai amănunțită, discutată anterior,privind relația dintre ironie și humor în Uvidenskabelig Efterskrift. Dacă Socrate este caracterizat aici ca un etician dotat cu ironie, în chip de incognito, dar preocupat de limita religiosului, lucrul acesta înseamnă, conform propriei teorii despre "stadii" a lui Kierkegaard, că el era humorist
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
privire la Socrate) (a se vedea mai sus § 16 și § 18). Această rectificare este legată de cercetarea mai amănunțită, discutată anterior,privind relația dintre ironie și humor în Uvidenskabelig Efterskrift. Dacă Socrate este caracterizat aici ca un etician dotat cu ironie, în chip de incognito, dar preocupat de limita religiosului, lucrul acesta înseamnă, conform propriei teorii despre "stadii" a lui Kierkegaard, că el era humorist; întrucît ironia este plasată, în seria "stadiilor", înaintea eticului, iar granița dintre etic și religios este
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
humor în Uvidenskabelig Efterskrift. Dacă Socrate este caracterizat aici ca un etician dotat cu ironie, în chip de incognito, dar preocupat de limita religiosului, lucrul acesta înseamnă, conform propriei teorii despre "stadii" a lui Kierkegaard, că el era humorist; întrucît ironia este plasată, în seria "stadiilor", înaintea eticului, iar granița dintre etic și religios este tocmai locul unde se situează, în această serie, după Kierkegaard, humorul. Încă din Stadii pe drumul vieții (Stadier paa Livets Vej, ni se spune că seriozitatea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
își ameliorează în mod subliniat concepția din momentul susținerii doctoratului, pe care o explică prin influența lui Hegel. Ar fi putut adăuga: și a teologiei. Dar Sibbern avea dreptate numai față de concepția lui Kierkegaard (la susținerea doctoratului), cînd afirma că ironia și humorul se exclud. Ironia poate fi foarte bine, cum am văzut (* 18) o formă a humorului. Și o cercetare istorică conduce tocmai la rezultatul că acesta este și cea mai potrivită caracterizare a poziției lui Socrate. Ironia socratică era
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
concepția din momentul susținerii doctoratului, pe care o explică prin influența lui Hegel. Ar fi putut adăuga: și a teologiei. Dar Sibbern avea dreptate numai față de concepția lui Kierkegaard (la susținerea doctoratului), cînd afirma că ironia și humorul se exclud. Ironia poate fi foarte bine, cum am văzut (* 18) o formă a humorului. Și o cercetare istorică conduce tocmai la rezultatul că acesta este și cea mai potrivită caracterizare a poziției lui Socrate. Ironia socratică era, în esență, o metodă, bine-cunoscuta
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
afirma că ironia și humorul se exclud. Ironia poate fi foarte bine, cum am văzut (* 18) o formă a humorului. Și o cercetare istorică conduce tocmai la rezultatul că acesta este și cea mai potrivită caracterizare a poziției lui Socrate. Ironia socratică era, în esență, o metodă, bine-cunoscuta metodă analitică. Aceasta constă în a te arăta de acord cu o ipoteză și, pornind de la ea, a reveni la niște premise ce se află apoi fie în concordanță, fie în contradicție cu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ideatice pe care o pretindea metoda sa. Pe el nu-l interesau însă gluma și jocul. Tratarea ironică trebuia să stimuleze în sensul unei noi activități a gîndirii, mai serioasă și mai independentă. De fapt, tocmai asta vroia Socrate. În spatele ironiei sale, exista o simpatie, o "erotică". Gluma era pătrunsă de cel mai serios interes pentru om. Acest lucru e vizibil mai ales în unele sentințe din Apologia și din Banchetul lui Platon, care, conform cercetărilor mai noi, trebuie privite ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nemulțumire față de sine însuși. Socrate era singurul om de care se rușina. Iar cînd Socrate își deschidea cu totul sufletul față de el, descoperea îndărătul acelei carapace ca de satir, un interior divin. Dacă aceste declarații au o bază istorică, atunci ironia a fost forma exterioară a unui conținut mare și minunat, ce nu era exprimat, desigur, într-o formă hotărîtă și pozitivă, dar care avea la bază un concept superior despre adevăr și demnitatea umană, ca și despre importanța acestuia pentru
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
afle în propria gîndire limpede acel bun care le condiționa pe toate celelalte și fără de care acestea nu sînt, de fapt, buniri neîndoielnice și sigure 97. Relația lui Socrate cu religia se înțelege cel mai bine prin intermediul legăturii socratice dintre ironie și humor. El a acceptat repre zentările credinței populare, găsind în ele o expresie a încrederii că munca vieții sale nu era zadarnică fără să pună de altfel preț pe o dezvoltare sau o înțelegere mai de aproape a acestei
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o treabă imposibilăîn parte, (și asta este principalul), fiindcă mai are destul de lucru ca să facă lumină în sine însuși și să hotărască dacă esențialul în propria fire este armonia sau pasiunea haotică. Găsim aici, în același timp, glumă și seriozitate, ironie și humor. Pus față în față cu marea și serioasasarcină a cunoașterii de sine, glumea cu orice fel de teologizare. Scrierea Eutifron a lui Platon, în care este contesctată dependența eticii de credința în zei, poate fi considerată o dovadă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ca în cazul multora dintre iubiții săi compatrioți, care credeau că sînt înțelepți, fără să fie! Pare așadar pe deplin îndreptățit faptul că, în mai multe locuri, în cele spuse mai înainte, Socrate este conceput ca reprezentant al marelui humor. Ironia lui a stat în slujba acestuia. 45. Platon și humorul Unicul punct asupra căruia se concentrase Socrate a iradiat, pentru marele său discipol, într-o largă lume de idei. Platon află adevărata realitate în ideile care ne fac inteligibile lucrurile
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cei situați în plin purgatoriul problemelor și care le resimt arsura dureroasă. Faptul că Socrate este printre filosofi unicul humorist de mare stil se întemeiază pe împrejurarea că la el munca intelectuală coincidea cu cea pedagogică, practică, cu omul. Folosind ironia ca metodă, el căuta să-i facă pe indivizi să chibzuiască la marele fundal pe care un om îl poate descoperi înlăuntrul său, indiferent dacă poate fi sau nu formulat în niște idei clare. Gluma și ironia erau, în acest
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cu omul. Folosind ironia ca metodă, el căuta să-i facă pe indivizi să chibzuiască la marele fundal pe care un om îl poate descoperi înlăuntrul său, indiferent dacă poate fi sau nu formulat în niște idei clare. Gluma și ironia erau, în acest caz, o cale spre seriozitate. Celălalt mare humorist din istoria vieții spirituale umane a fost îndemnat de trăirile sale să creeze o lume de imagini, în care suferința și bucuria, întunericul și lumina își află locul ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și puncte de vedere și de viziune ironică a oricărei forme spirituale, cînd ridica pretenția de a fi singura valabilă. Am întîlnit deja această trăsătură la Fr. Schlegel (a se vedea § 16). Se privea în urmă, ca un amestec de ironie și admirație, credința epocilor precedente, arta și gîndirea lor. Romanticii erau profund convinși că ceea ce își căuta, într-un mod, noi forme, sfărîmîndu-le pe cele vechi, opera și acum la toți cei cărora li se deschiseseră mintea și sufletul. Și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
străduință mărginită, orice direcție unilaterală numai ca pe ceva negativ, ceva ce are pretenția de a fi infinit, fără totuși să fie, ceva ce pune limite unei viziuni a tot cuprinzătoare. De aceea, întorcea spre ele capul de Meduză al ironiei. Insista, în acest caz, posibilitatea unei ironii ca aceea pe care unii o descopereau, pe nedrept, la Fr. Schlegel (v. § 16) și ca aceea pe care Kierkegaard o descria în lucrarea despre ironie, iar mai tîrziu în caracterizarea dată "stadiului
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe ceva negativ, ceva ce are pretenția de a fi infinit, fără totuși să fie, ceva ce pune limite unei viziuni a tot cuprinzătoare. De aceea, întorcea spre ele capul de Meduză al ironiei. Insista, în acest caz, posibilitatea unei ironii ca aceea pe care unii o descopereau, pe nedrept, la Fr. Schlegel (v. § 16) și ca aceea pe care Kierkegaard o descria în lucrarea despre ironie, iar mai tîrziu în caracterizarea dată "stadiului estetic". Exista însă și posibilitatea unei îmbinări
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
întorcea spre ele capul de Meduză al ironiei. Insista, în acest caz, posibilitatea unei ironii ca aceea pe care unii o descopereau, pe nedrept, la Fr. Schlegel (v. § 16) și ca aceea pe care Kierkegaard o descria în lucrarea despre ironie, iar mai tîrziu în caracterizarea dată "stadiului estetic". Exista însă și posibilitatea unei îmbinări între ironie și entuziasm, care duce și care a și dus la humor. Novalis susținea deja că Fr. Schlegel este de fapt humorist. Dar teoreticianul humorului
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aceea pe care unii o descopereau, pe nedrept, la Fr. Schlegel (v. § 16) și ca aceea pe care Kierkegaard o descria în lucrarea despre ironie, iar mai tîrziu în caracterizarea dată "stadiului estetic". Exista însă și posibilitatea unei îmbinări între ironie și entuziasm, care duce și care a și dus la humor. Novalis susținea deja că Fr. Schlegel este de fapt humorist. Dar teoreticianul humorului romantic a fost Sclger, care a înstrunat totodată coardele marelui humor. La el, humorul secolului al
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
humor. La el, humorul secolului al XVIII-lea, care este o împreunare de spirit și simpatie, se unește cu ideea romantismului despre individual, ce trimite dincolo de sine la o mare totalitate. În concepția sa despre viață și artă, el reunește ironia cu entuziasmul. Prin ironie, individualul este nimicit în izolarea lui, prin entuziasm este văzut ca un factor al totalității. În Erwin al său, baza o constituie marea nostalgie (* 21); scrierile postume par să arate că, în ultimii săi ani, a
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
secolului al XVIII-lea, care este o împreunare de spirit și simpatie, se unește cu ideea romantismului despre individual, ce trimite dincolo de sine la o mare totalitate. În concepția sa despre viață și artă, el reunește ironia cu entuziasmul. Prin ironie, individualul este nimicit în izolarea lui, prin entuziasm este văzut ca un factor al totalității. În Erwin al său, baza o constituie marea nostalgie (* 21); scrierile postume par să arate că, în ultimii săi ani, a apucat într-o direcție
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]