9,822 matches
-
Monitoarele oficiale nu mai prididesc cu publicarea destituirilor și numirilor. Apar numere de sute de pagini... Și, în acest timp, deficitul crește vertiginos. Comisiile pentru aprovizionarea populației subalimentate cumpără făină încinsă, iar zeci de mii de vagoane trebuiesc zvârlite în Ocean. Atentatele teroriste se țin lanț. Bombele explodează în prăvălii, pe străzi, în imnuri, în universități. Cad necontenit oameni nevinovați. Iar când monarhiștii arestați trec, sub puternică escortă, pe stradă, sunt atacați de la ferestre cu focuri de armă. Într-o casă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sta adormită ca sub o vrajă, acolo; lumea pe care o descoperise de curând Oliveira, - Evul Mediu cu legendele, eroii, sfinții și îndrăgostiții lui; Evul Mediu portughez, care-și păstrase structura sa spirituală continentală, europeană, - nu căzuse încă sub fascinația Oceanului și obsesia descoperirilor de tărâmuri necunoscute. Vizeu este un oraș în care reflecția orbitoarei epoci a descoperirilor maritime se întîlnește foarte puțin și indirect. Nu e un centru al stilului manuelin, nu e alimentat de flora oceanică, de imaginația dezlănțuită
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fi fost înregistrată până atunci de cafenelele și redacțiile Capitalei. Portugalia e o țară de plugari și pescari - și glasul acestor plugari și pescari nu se auzise până atunci în orașe, în, piețe publice. Zeci de mii de Portughezi străbăteau oceanele, schimbând mărfuri, înflorind ținuturi noi, adunând bogății în colonii - dar glasul acestor oameni vrednici nu colaborase la alcătuirea "opiniei publice" portugheze. Pe acești oameni se sprijină Salazar și de la ei așteaptă dinamizarea și sporirea revoluției naționale. Dar, în același timp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a pus totul în balanță pentru a restabili echilibrul iberic. Când războiul mondial a transformat Atlanticul în câmp de luptă, Salazar a încercat , și încearcă încă, tot ce-i stă în putință pentru a-și păstra drumurile libere pe acest ocean. Căci Atlanticul înseamnă pentru Portugalia drumul către colonii, către posesiunile africane, către Brazilia, de care iarăși se apropie și o revendică, pe bună dreptate, ca o creație a sângelui, limbii și culturii portugheze. În uriașele ciocniri de interese și ideologii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Unde voiam s-o duc? În Spania? În America? În munții de deasupra Pau-lui? „Là-bas, là-bas, dans la montagne“, după cum o auzisem pe Carmen cântând la operă. Într-o noapte stranie, stăteam treaz În pat, ascultând bătăile ritmice ale valurilor oceanului și plănuind fuga noastră. Oceanul părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În Spania? În America? În munții de deasupra Pau-lui? „Là-bas, là-bas, dans la montagne“, după cum o auzisem pe Carmen cântând la operă. Într-o noapte stranie, stăteam treaz În pat, ascultând bătăile ritmice ale valurilor oceanului și plănuind fuga noastră. Oceanul părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii de pânză cu tălpi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
datorat tensiunii arteriale a sângelui meu obosit) n-am tulburat-o și am ascultat-o cu smerenie Încă de la Început. Ceea ce Îmi amintesc cu adevărat din acest model floral neutru este inteligenta sa conexiune tematică cu grădini și parcuri de peste Ocean; căci dintr-odată, atunci când am ajuns la capătul potecii, tu și cu mine am văzut ceva asupra căruia nu i-am atras imediat atenția copilului nostru, pentru a se bucura pe deplin de splendidul șoc, de Încântarea și fericirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cărarea trasată În văzduh de milioane de strămoși de-ai lui, de-a lungul a nesfîrșite generații. Ochiul lui atent și lacom observase, de la cîteva zeci de mile În larg, că eternul miracol se repetase și albastrul celui mai mare ocean Începea să se murdărească din pricina petelor maronii ale bancurilor de sepii care, pe neașteptate, Într-o nestăvilită explozie de viață, se nășteau În apropierea insulei ce se distingea acum, neagră, sălbatică și pustie, dedesubtul aripilor lui mari. Acolo era locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dispunea, Începînd din acea dimineață, de un prim supus cu care putea face orice voia. Fregatele, pescărușii și pelicanii se Înălțau spre cer, gata să-și Înceapă pescuitul zilnic În apele aflate atît de aproape, colcăind de viață, iar marele Ocean, acum liniștit, făcea din nou cinste numelui pe care i-l pusese Balboa, În timp ce niște nori lungi și foarte Înalți vopseau În roz palid un cer care curînd avea să capete o nuanță indigo. Era frumos regatul său: pustiu, negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
avea să-i dea Înapoi cu vîrf și Îndesat tot ceea ce pînă atunci se Încăpățînase cu atîta stăruință să-i răpească. Nu voia să moară acolo, uitat, umilit și Învins, Înspăimîntător de singur pe ultima insulă a celui mai mare ocean, nimicit prin lovituri de bici de către niște necunoscuți, după ce fusese de mai multe ori distrus de toată lumea și toate astea de-a lungul „nu știu cîtor ani de existență blestemată”. Nu. El, Oberlus, oricine ar fi fost și de oriunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o dragoste nefericită, despre un marinar care-și căuta norocul pe alte mări și despre o fată frumoasă care suferea În tăcere de pe urma absenței lui, fără să-și piardă nădejdea nici măcar cînd era asigurată că vaporul iubitului ei dispăruse În ocean, Înghițit de valuri. În fiecare dimineață, fata cobora pe plajă să implore oceanul să i-l dea Înapoi pe logodnicul ei, și În cele din urmă lacrimile ei Înduplecau marea, care Îl elibera de pe insula Îndepărtată unde Îl ținea prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și despre o fată frumoasă care suferea În tăcere de pe urma absenței lui, fără să-și piardă nădejdea nici măcar cînd era asigurată că vaporul iubitului ei dispăruse În ocean, Înghițit de valuri. În fiecare dimineață, fata cobora pe plajă să implore oceanul să i-l dea Înapoi pe logodnicul ei, și În cele din urmă lacrimile ei Înduplecau marea, care Îl elibera de pe insula Îndepărtată unde Îl ținea prizonier. Iguana Oberlus se suprinse atunci plîngînd amar, dar și mai mult fu surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care vorbea prea mult de Dumnezeu, Dumnezeul pe care Îl adorau cei pe care el Îi renegase, și prefera să-și facă o idee clară despre cum era alcătuită lumea, din care nu cunoștea decît cîteva porturi, coaste și imensitatea oceanelor sale. Se concentră așadar asupra a două volume de geografie, „cărțile-pilot”, asupra unei istorii groase care făcea referire la timpuri despre care nici măcar nu bănuise că ar fi putut exista și asupra unui tratat de botanică prin care Încercă, zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
temerara Încercare. Dar groaza pe care o simțeau În prezența acelei creaturi infernale era atît de mare, Încît numai dacă Îi privea, mușchii li se contractau, iar membrele nu reacționau la comanda dată de creier. Dominique Lassa, care străbătuse toate oceanele, care Înfruntase cele mai violente furtuni și suportase cu stoicism zile și săptămîni Întregi de calm plat În largul mării, supraviețuitorul a două războaie și unei duzini de bătăi feroce prin crîșme, se simțea cu toate acestea atît de Înfricoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se Împrăștie pe jos, iar focul dintr-una din ele cuprinse cu lăcomie salteaua care-i aparținuse căpitanului de pe Madeleine. Oberlus Încercă să fugă de flăcări Îndreptîndu-se spre ieșire, dar era ca și cum ai fi Încercat să pășești pe valurile unui ocean furios, și căzu grămadă ori de cîte ori Încerca să se ridice, căutînd Încă să se sprijine de scaunele și mesele care se răsturnau cu un zgomot asurzitor. A doua zguduitură i se păru și mai lungă, Întreaga insulă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
decît cel care urcase din măruntaiele pămîntului și se năpusti Într-un suflet, tîrÎș-grăpiș, alergînd, sărind și căzînd, pe povîrniș În jos, spre a se ascunde În cele din urmă Într-o văgăună adîncă, cu numai cîteva secunde Înainte ca oceanul În toată măreția lui să se lovească de faleza dimpotriva vîntului, ridicînd spre cer un perete de apă de peste două sute de metri Înălțime. Apoi, apa aceasta se prăbuși pe insulă, tîrÎnd și dărîmÎnd sute de păsări care-și luaseră zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de pe Madeleine nu mai rămăseseră decît cîteva fîșii amărîte. Se așeză pe pragul de piatră din dreptul intrării, se uită În tăcere la acel dezastru și se Întrebă din ce motiv focurile din centrul pămîntului și apele celui mai mare ocean trebuiau să comploteze Împotriva lui cînd În sfîrșit reușise să-și construiască un refugiu În care se putea considera la adăpost de pînda oamenilor și a fiarelor. Poate că Încercau să-l convingă că Natura, Universul, Dumnezeu sau toți laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu Întunericul, să apară o santinelă care, după cum presupunea, moțăia la prora, total străină de primejdie, sigură pe sine și pe faptul că vaporul era zdravăn ancorat În mijlocul unui pașnic golf solitar, În inima celui mai pașnic și mai solitar ocean. Iguana se ridică pînă la barcă fără să-și folosească mîinile, mai așteptă acolo preț de o clipă, apoi se cățără pe punte cu agilitatea celui care Își petrecuse cea mai mare parte a vieții la bordul unei nave asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu-și aducea aminte de el, nici nu se apropia de el, pînă În clipa În care, aflați deja În larg, omul de cart striga cu voce răgușită: - Acolo suflă! Dar, spre nefericirea lui, nu erau prea multe balene În ocean; cel puțin, nu atîtea de cîte ar fi avut nevoie pentru a se simți important și stăpîn pe viața lui și a altora mai des, iar asta Îl făcuse ca - În cele din urmă - să abandoneze vînătoarea și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la un metru deaspura capului său. CÎnd fluxul scurt atingea punctul cel mai Înalt, valurile ajungeau, blajine, pînă la el și se vedea obligat să-și regleze respirația În funcție de fluxul și refluxul, pricină pentru care rămase Încredințat că, În orice ocean diferit Pacificul cu ape liniștite, o asemenea ascunzătoare ar fi fost cu totul impracticabilă. Își aduse aminte de spargerea violentă a valurilor pe țărmul său natal, Cascais, și Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu era vorba despre același ocean, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
orice ocean diferit Pacificul cu ape liniștite, o asemenea ascunzătoare ar fi fost cu totul impracticabilă. Își aduse aminte de spargerea violentă a valurilor pe țărmul său natal, Cascais, și Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu era vorba despre același ocean, căci impetuosul Atlantic l-ar fi făcut arșice, izbindu-l de peretele de stîncă din fundul refugiului său la primul val puternic. În felul acesta, jumătate din timp uscat, iar cealaltă jumătate ud fleașcă, lăsă orele Însorite să se scurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înnăscut, un fetus care refuzase moartea pe vremea cînd de-abia respira, o neîmbînzită forță a naturii, În stare să-i Înfrunte și pe zeii din Olimp. În seara următoare, Insula Hood dispăruse cu totul În depărtare, iar marea, imensul ocean de la linia Ecuatorului, În Regiunea Mării Liniștite, mai liniștit și cu apele mai domoale decît cel mai liniștit și mai calm lac de munte, se transformă În singura Însoțitoare a oamenilor de pe balenieră. Păsările marine, care pentru o vreme se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar nepăsătorul curent, acea forță ireductibilă, Împotriva căreia erau deja douăsprezece zile de cînd luptau zadarnic, avea să-i tîrască trupul pînă pe plajele acelor insule exotice despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cîte una. PÎnă cînd? De ce nu sufla măcar vîntul? De ce marea nu se ridica, agitîndu-se ca toate celelalte mări ale acestei planete? De ce trebuiau să se afle tocmai În mijlocul mării liniștite? PÎnă și Mediterana, acea băltoacă minusculă, o caricatură de ocean, pe care o vizitase Împreună cu Germán de Arriaga, avea mai multă putere și personalitate decît acel Pacific stupid, mereu plcictisitor, mereu plat, ca și cum un strat gros și invizibil de grăsime ar fi potolit pentru totdeauna furia lui, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se apropie de pămînt. Ar fi fost frumos, da, să se cuibărească În el, să se lase În voia farmecului său și să-i Îngăduie să pătrundă În toți porii ei, pentru a ajunge să se transforme la rîndu-i În ocean, În Pacific, În imensitatea care să nu accepte granițe, să nu permită să fie legată În fiecare noapte de drugii unui pat. Portughezul Pinto Souza ceru apă pentru a treia oară, și tot pentru a treia oară Iguana Oberlus Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]