9,297 matches
-
a existat până în 1871. Al Doilea Război al Schleswigului din 1864 s-a încheiat cu victoria armatelor aliate austro-prusace și cele două țări au preluat controlul asupra Holsteinului (Austria) și Schleswigului (Prusia). Momentul în care, Austria susținea cu presiuni instalarea principelui de Augustenburg, iar Prusia urmărea anexarea efectivă a ducatelor - apar și neconcordanțe între actualii aliați, politica de comun acord eșuează, în cele din urmă acordul diplomatic încheiat se arată a fi un “fiasco-total” pentru Austria. Deși Prusia, oarecum sau mai
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
militare, de asemenea a subminat poziția lui Alexandru. El a emis un manifest demisionar și a părăsit Bulgaria la 8 septembrie 1886. Tronul vacant reprezenta însă o altă intrigă la nivel european, deoarece comisiile bulgare desemnate să caute un nou principe au avut în vedere, printre alții, alegerea lui Carol I al României, ipoteză devenită apoi interes al națiunii bulgare datorită învecinării cu Regatul României, dar mai ales pentru posibilitatea formării unui stat puternic din punct de vedere militar; acest scenariu
Unirea României cu Bulgaria () [Corola-website/Science/327282_a_328611]
-
de înfrângeri suferite în vara anului 1648, liderii polonezi au hotărât să rupă armistițiul și, în primăvara anului 1649, au declanșat un atac în inima Ucrainei. Comandanții polonezi au hotărât să îi atace simultan pe rebelii cazaci pe două direcții. Principele lituanian Janusz Radziwiłł a avut sarcina să îi atace pe cazaci prin Belarus și să cucerească orașul Kiev. Aliații cazaco-tătari au hotărât la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții. Principala forță condusă de
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
să asigure protecția flancului armatei hetmanului împotriva atacurilor lituanienilor din regiunea Polesia. Hmelnițiki era sprijinit de un detașament important al tătarilor conduși de însuși hanul İslâm Ghiray. În iunie 1649, cazacii au reușit să învingă puternicele trupe poloneze conduse de principele Jeremi Wiśniowiecki, nevoite să se retragă în cetatea Zbaraj (aflată în zilele noastre în Regiunea Ternopil - Ucraina), unde au fost asediate de efective net superioare. Regele Ioan Cazimir a hotărât să pornească din Lublin în fruntea unei armate de aproximativ
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
până în prezent. În prezent comunitatea greco-catolică din oraș deține în totalitate patru biserici. Documentele istorice atestă faptul că primele familii de religie evreiască au fost mutate în anul 1689 în vecinătatea orașului, în localitățile Nazna și Sâncraiu de Mureș, de principele Transilvaniei, Mihály Apafi I. Pătrunderea lor în număr mai mare în Târgu Mureș a fost posibilă numai la începutul secolului al XIX-lea, deoarece până atunci conducerea orașului a fost intolerantă cu ei. În 1850 a fost înființată prima comunitate
Demografia Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/327331_a_328660]
-
pune în aplicare reformele Papei. Leszek s-a luptat cu Ungaria pentru a controla regiunea Halich, însă nu a fost capabil să-și extindă domnia. Acesta a ajuns la un acord cu privire la extinderea părții de est, cu condiția ca un principele maghiar să se căsătorească cu una dintre fiicele lui Leszek și să fie înființat un vasal al Ungariei, care avantajă și Polonia. Cu toate acestea, Daniel de Galicia, fiul lui Roman cel Mare, a fost capabil să revină la putere
Leszek I al Poloniei () [Corola-website/Science/330629_a_331958]
-
din Cracovia. Intențiile vechii generații nu au reușit. În 1215, poziția lui Vladislav al III-lea era slăbită în continuare de creșterea puterii Arhiepiscopului Henric Kietlicz, care a sprijinit prevederile celui de-al IV-lea Consiliu Luteran, și a congresului principilor juniori în Wolbórz, unde Leszek I cel Alb, Conrad I de Masovia, Vladislav Odonic și Cazimir I Opole, nu doar au fost deacord să extindă beneficiile economice și legale ale bisericii, ci, de asemenea, au sprijinit pretențiile lui Odonic pentru
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
asumat titlul politic important de infanta, reflectând obiceiul spaniol și subliniind statutul ei dinastic. Titul regal era: "Ana, din mila lui Dumnezeu, Infanta Regatului Polonia". În toamna anului 1575, un nou candidat a fost oferit alegătorilor din Republică, Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei. Ștefan a trebuit să fie de acord și a respectat condiția de a se căsători cu Ana. La data de 15 decembrie 1575, lângă Varșovia, Ana împreună cu Ștefan, au fost aleși guvernanții republicii, iar încoronarea a avut loc
Anna Jagiello () [Corola-website/Science/330690_a_332019]
-
25.000 de ducați pentru uciderea lui Wilhelm de Orania, uzurpator al dreptului spaniol asupra Țărilor de Jos, “o ciumă a întregii Creștinătăți și un dușman al rasei umane”. În 10 iulie 1584, Gérard intra în locuința din Delft a Principelui, după ce cu două zile înainte prospectase locul. Îl așteaptă pe acesta la etajul al doilea al clădirii. Aflat în compania căpitanului velș Roger Williams, Wilhelm este împușcat de trei ori de către ucigașul ieșit din ascunzătoare. Gérard încearcă să fugă dar
Balthasar Gérard () [Corola-website/Science/330844_a_332173]
-
Țările Române au început să se rarefieze, încetul cu încetul. În locul talerului-leu al Țărilor de Jos, Maria Theresia a căutat să impună în relațiile comerciale cu Levantul, talerul austriac. Astfel la 21 septembrie 1753 ea a încheiat o convenție cu principele elector al Bavariei, Maximilian Joseph - convenție la care au aderat apoi și alte state - cu scopul de a bate de acum înainte un singur fel de taleri în locul celor care circulau înainte. Acestui taler i s-a dat numele de
Taler-leu () [Corola-website/Science/330216_a_331545]
-
avut loc la 10 septembrie 1851. Fondurile necesare construirii bisericii au fost obținute printr-o amplă colectă, atât în cadrul comunității de credincioși luterani din București cât și în străinătate. Printre donatori s-au numărat: împăratul Franz Joseph al Austriei (1848-1867), principele Gheorghe Bibescu (1842-1858), Asociația Gustav Adolf din Leipzig, regele Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei, compozitorul Franz Liszt, baronul von Meusebach și mulți alții. Clădirea bisericii a fost proiectată de arhitectul german A. Mohnbach, în stilul arhitectural al romantismului
Biserica Evanghelică C.A. București () [Corola-website/Science/329073_a_330402]
-
și a fost ținut prizonier în închisoarea din "Cetatea celor Șapte Turnuri" (Edikule), la Constantinopol, unde a murit 10 ani mai târziu. În 1599, Mihai Viteazul, a ocupat cetatea, a dăruit-o soției sale, Doamna Stanca, împreună cu domeniul, și, devenind principe al Transilvaniei, și-a adăpostit aici familia și tezaurul domnesc, câțiva ani mai târziu. În 1617, au fost înălțate ultimele două nivele ale turnului de sud-vest ("donjon"), cunoscut și sub denumirea de "Turnul Roșu", care are cinci nivele. În cursul
Cetatea Făgărașului () [Corola-website/Science/329105_a_330434]
-
două nivele ale turnului de sud-vest ("donjon"), cunoscut și sub denumirea de "Turnul Roșu", care are cinci nivele. În cursul secolului al XVII-lea, cu scurte întreruperi, Făgărașul a fost o adevărată capitală a principatului Transilvania, cetatea devenind reședință a principilor Transilvaniei. Dieta transilvăneană s-a reunit aici în 11 rânduri. În 1630 șanțul de apărare care înconjoară cetatea a fost lărgit și legat printr-un canal secret de râul Olt. Un pod rabatabil a fost instalat la intrare. Mai târziu
Cetatea Făgărașului () [Corola-website/Science/329105_a_330434]
-
fost în momentul decesului, fiindcă altminteri ar fi vorba numai de o metempsihoza. De asemenea, credea că în învierea morților va exista o diferențiere între evrei și neamurile lumii. În generația învierii nu vor mai există între oameni regi și principi, cu toții devenind egali că la începutul momentul Facerii". În generația învierii vor dispare toate felurile de credință păgâna, toate felurile de idoli și chipuri cioplite, și credința lui Iisus va dispărea și ea, deoarece el a fost om și nu
Isaac Abrabanel () [Corola-website/Science/329093_a_330422]
-
franceză de Florentina Stanciu; 58. L’arte delle parole con l’aureola (Lezioni d’un secondo), Massime e Riflessioni, (Artă cuvintelor cu nimb (Prelegeri de-o secundă), Carte de Maxime și Reflecții, traducere în limba italiană de Luca Cipolla; 59. Principe della tristezza, 50 poemi, (Cneazul tristeții), Carte de poezii, traducere în limba italiană și prefață de Geo Vasile; 60. Спрятанный сад, (Grădină ascunsă), carte de poezii, traducere în limba rusă de Alla Korkina; 61. Interogația iubirii/L’interrogation de l
Traian Vasilcău () [Corola-website/Science/329101_a_330430]
-
special la Paris, Port-Neuf, pe Sena sau Cheile Luvrului. De România îl leagă și apartenența la Cenaclul Idealist, un cenaclu literar-artistic cu caracter simbolist, fondat în anul 1915 de Alexandru Severin și Ignat Bednarik, sub patronajul principesei Elisabeta și a principelui Carol. În 1924 a debutat la Salonul Oficial. În anul 1938, cu prilejul sărbătorii „Luna Bucureștilor”, sub egida Primăriei Capitalei a fost editată lucrarea „Bucureștii Pitoresc” care cuprinde 20 de gravuri reprezentând locații reprezentative ale Bucureștilor.
Alexandru Poitevin-Skeletti () [Corola-website/Science/329214_a_330543]
-
Doilea Război Mondial, dar au fost meticulos restaurate și au fost incluse în patrimoniul mondial [[UNESCO]] în 1980. Monumente istorice includ conacul în [[Żelazowa Wola]] unde s-a născut compozitorul [[Frédéric Chopin]] care astăzi conține [[Muzeul Chopin]]. [[Płock]], odată sediul principilor Mazovieni este de remarcat pentru catedrala sa renascentistă. [[Fișier:Warsaw - Royal Castle Square.jpg|thumb|[[Varșovia]] orașul vechi]] [[Fișier:Plock Castle.JPG|thumb|Castel de duce mazovian în [[Płock]]]] [[Categorie:Regiuni istorice din Polonia]]
Mazovia () [Corola-website/Science/329260_a_330589]
-
Maria, Elvira, Albiria (Albinia), Bianca (d. după 1216). Ea a fost căsătorită mai întâi în 1200 cu contele francez Valter al III-lea de Brienne care uneori a fost considerat ca pretendent la tronul sicilian și a devenit scurtă vreme principe de Taranto în baza dreptului soției sale. El a murit în închisoare în 1205. Fiul surorii sale, Valter al IV-lea de Brienne a plecat în Țara Sfântă și a devenit conte de Jaffa.
Guillaume al III-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328570_a_329899]
-
Valter al III-lea (Gauthier) (d. 14 iunie 1205) a fost conte de Brienne de la 1191 până la moarte, principe de Taranto, duce de Apulia și conte de Lecce, precum și rege titular al Siciliei începând din 1201. Valter era fiul contelui Erard al II-lea de Brienne cu Agnes de Montfaucon. În 1200, el s-a căsătorit cu Maria, fiică
Valter al III-lea de Brienne () [Corola-website/Science/328572_a_329901]
-
căsătoriei lor, ea și familia ei erau exilați în France, în căutare de aliați pentru a reclama Regatul Siciliei de la tânărul rege Frederic de Hohenstaufen. În calitate de soț al Mariei, Valter a fost recunoscut de către papa Inocențiu al III-lea ca principe de Taranto, duce de Apulia și conte de Lecce. După bătălia de la Agnella din 1201, el a preluat titlul de rege al Siciliei. În 1204, Valter a fost asediat în fortăreața de la Terracina de către trupele germane ale lui Dipold de
Valter al III-lea de Brienne () [Corola-website/Science/328572_a_329901]
-
fratele mai mare al lui Adolf, contele Engelbert al III-lea de Mark, murise fără urmași în 1391. Regele Sigismund al Germaniei l-a promovat pe contele Adolf al II-lea la statutul de duce (devenind Adolf I) și de principe al Sfântului Imperiu Roman în 1417. Teritoriile Cleves-Mark au devenit una dintre cele mai importante moșii din cercul Renania Inferioară-Westfalia în 1500, aflându-se în rivalitate cu principii-episcop de Münster. În 1511, ducele Ioan al III-lea cel Pașnic, fiul
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
Joachim Murat. Blazonul lui Murat combina leul roșu de Berg cu simbolurile ducatului de Cleves. În 1809, la un an după promovarea lui Murat din poziția de mare duce de Berg la cea de rege al Neapolelui, nepotul lui Napoleon, principele Napoleon Louis Bonaparte (1804-1831, fiul mai mare al fratelui lui Napoleon, Louis Bonaparte, rege al Olandei) a devenit mare duce de Berg; birocrații francezi au administrat teritoriul în numele minorului. Scurta existență a marelui ducat s-a încheiat odată cu înfrâmngerea lui
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
toate acestea, papa Honoriu al III-lea nu a recunoscut alegerea și în plus l-a deposedat de drepturile sale asupra Regatului Siciliei, dat fiind că suveranul pontif (ca și predecesorul său) dorea să prevină uniunea siciliano-germană. De asemenea, numeroși principi germani respinseseră alegerea în primul moment. După revenirea lui Frederic al II-lea în Italia în 1220, Henric a fost pus sub tutela lui Engelbert al II-lea de Berg, arhiepiscop de Köln, care l-a încoronat ca rege german
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
pe Ludovic să se supună, iar apoi s-a întors împotriva episcopului de Strasbourg. Nobilimea, nesatisfăcută de politicile sale de încurajare a orășenimii, l-au silit însă să emită în Worms la 1 mai 1231 "Statutum in favorem principum", în favoarea principilor și îndreptată împotriva orașelor, și ca urmare a plângerilor acestora Frederic al II-lea s-a întors împotriva fiului său — împăratul era dependent de sprijinul principilor pentru politica sa din Italia. Printre alte lucruri care au condus la creșterea discordiei
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
însă să emită în Worms la 1 mai 1231 "Statutum in favorem principum", în favoarea principilor și îndreptată împotriva orașelor, și ca urmare a plângerilor acestora Frederic al II-lea s-a întors împotriva fiului său — împăratul era dependent de sprijinul principilor pentru politica sa din Italia. Printre alte lucruri care au condus la creșterea discordiei dintre tată și fiu se numără și faptul că Frederic a stabilit unele regulamente referitoare la Henric în timpul minoratului acestuia, care îi reduceau din autoritate. În
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]