10,353 matches
-
-său, cu Pițu, care tocmai părăsise capitala, și cu maică-sa și să uite de tot. Acasă era locul în care nu-l judeca nimeni și mai ales în care nu săreau toți cu sfaturile și cu povețele. Putea să respire mai bine parcă acasă. Și să se plimbe agale până pe malul Dunării noaptea și să fumeze, într-o solitudine perfectă. Brusc s-a simțit pentru prima dată singur în mijlocul Bucureștiului aglomerat, fără nimeni care să-l asculte. Ca un străin
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cum sună unul din gura domnișorului Cristian. — Avem, n-avem, găsim ! Preluăm, adaptăm, nu ești dum- neata poet ? — Umorist mai degrabă, ca să fim corecți. Domnule, știi să compui versuri, nu ? îl ia tare Fernic. — Să nu vă mir, dar cum respir. — Asta-i tot ce ne trebuie, iar un pic de haz n-am auzit să strice nimănui... Nu a trecut mult de la primele repetiții și încercări până la primele reprezentații pe scenă și oricine a putut observa că tânărul tenor era
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
o nouă atmosferă scenei. Fețele de masă de un alb perfect nici nu se mai spălau, erau mai întotdeauna înlocuite de altele noi și date înainte cu un soi de parfum proaspăt de flori, care făcea aerul mai ușor de respirat. Parchetul era șters bine și lustruit înainte și după fiecare concert. Însă nu doar eleganța care învăluise localul peste noapte îți lua acum ochii, ci găseai feluri de mâncare noi în meniu, tot soiul de delicatese care n-ar fi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a dus țintă la uși, care păreau ca niște porți spre altă lume. Spre infern. Și a parali- zat și s-a cutremurat tot când a văzut podeaua aceea neagră, jegoasă și plină de zgârieturi. Câteva clipe nici n-a respirat, poate a și leșinat, nu-și mai aduce aminte. A întins mâna tremurândă, de parcă ar fi băut un an întreg fără oprire și n-ar fi dormit în acest timp, a întins-o încet și a atins podeaua. O liniște
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
haine, suflând slăbită cu aer cald pe cefele lor și frecându-i întruna pe spate. Un frig care-ți îngheață rinichii mai întâi, de nu-ți mai simți spatele, apoi urcă și parcă-ți ține plămânii în loc, nelăsându-te să respiri cum trebuie. Oasele parcă stau să se sfărâme, iar capul te doare ca și cum sângele ar îngheța pe dinăuntru și ți-ar crăpa craniul. Așa frig era. Și cum s-a oprit trenul și s-a auzit frâna de metal, el
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cred că așa a fost să fie și nimic mai mult. Să lăsăm povestea frumoasă exact cum s-a întâmplat. Să n-o facem nici mai mică, nici mai mare. Și ochii ei sclipeau. Buzele le avea întredeschise de uimire, respira încet și încerca cu greu să-și stăpânească emoțiile. Atunci Cristi s-a aplecat spre ea și a sărutat-o. Cei doi și-au închis ochii și s-au pierdut în acel sărut, când soarele cald ce anunța începutul verii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fix, pe care și-l alegea la întâmplare. Încordat ca un boxer înainte de a intra în ring. Ca un călăreț de echitație, înainte ca porțile să se deschidă. Ca un atlet, strângându-și toată energia pentru a demara în forță. Respira încet, tot mai încet, și intra în transă. Închidea ochii și auzea lumea care începuse deja să-i strige numele. Își imagina sala cum fierbe de nerăbdare. Sunteți gata, maestre ? se auzea vocea șefului de sală, care trebuia să-l
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bufnit râsul. „Habar n-aveam cât de urât pot fi, dacă mă chinui puțin“, și-a zis, printre hohote, dar n-a putut râde mult, pentru că l-a apucat tusea. Simțea cum coastele îl strâng și nu-l lasă să respire. Iar plămânii îi erau grei, parcă umpluți cu apă. Și încă mai mirosea a hoit și a băutură. A aruncat de pe el hainele jegoase și rupte. Le-a pus direct la gunoi. S-a dus în baia lui mică și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
A închis ochii și a ațipit cam o jumătate de oră, timp în care apa îl spăla de păcate, de probleme, de griji și mai ales de dureri. A fumat o țigară, privind tavanul în gol, fără să se clintească, respirând încet, simțind cum se însănătoșește și cum fiecare celulă din corp reînvie, odată ce apa o învă- luia. Era tot mai cald, iar mirosul împuțit pe care îl prinsese dispărea ușor, ușor. I-a venit să se și pișe la un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ca a unui beci, de aproape scotea aburi pe gură, loviturile primite în ceafă, în ficat, în burtă și la picioare au început să se facă tot mai simțite. Nasul își revenise, dar avea încă sânge închegat în nări și respira greoi. Nu și le curăța, știind că are să-și provoace noi sângerări, și era speriat să nu se infecteze din te miri ce în acel spațiu îngust mizerabil. Întunericul l-a făcut să-și amintească imediat de vagonul fără lumină
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pumnii, în stânga și în dreapta. — E cineva ? Alo ! E cineva aici ? a zbierat, însă niciun răspuns dincolo de ziduri și de ușa imensă de metal. A dat și în ea, însă degeaba. Claustrofobia i se accentua din ce în ce mai tare, inima îi bătea haotic, respira greu și tusea înecăcioasă era tot mai puternică. Deodată simți cum întreaga celulă se pune în mișcare, aude dedesubt niște roți imense cum scrâșnesc pe niște șine groase. — Lăsați-mă să ies ! ! ! a urlat cât l-au ținut plămânii, în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nici nu știu când am adormit. Nu-mi amintesc... — Liniștește-te... Mi-e frig... Groaznic de frig... Îmi tremură și măduva din oase, Ionele. Și spatele mă doare tot de la pumni și coastele mă strâng de nici nu mai pot respira. Uite cum ies aburi din gura mea când vorbesc, Ionele ! Și tot ce am pe mine e o nenorocită de cârpă. — Ai salteaua, amice. — Și ce, vrei să mă învelesc cu salteaua ? — Nu, dar salteaua e ruptă, nu vezi ? — Nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Zvonurile circulă cu repeziciune, iar în câteva ceasuri frate-său vine într-un suflet și îl găsește tremurând și plângând în camera sa din centru, pe care și-o închiriase. Era un dezastru, o epavă umană. Și abia mai putea respira. Virgiliu nu a stat pe gânduri și l-a și luat pe sus, cu câțiva amici, ducându-l direct la Sinaia, la vila maică-sii. Capitolul 15 În spatele frontului După iarna lui 1940 petrecută la Sinaia, în grija mamei sale
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
capul în pământ, cotropit de atâta suferință. Ținându-se singur în brațe și jelind sau apucându-se puternic de păr și aproape smulgându-l. Durerea era atât de mare, încât nici nu se mai putea ridica și nici nu putea respira bine, înecându-se printre suspine și sughițuri. Plămânii îl strângeau ca un lanț. Inima îi bătea haotic. Toți mușchii îi tremurau și nu era capabil să scoată pe gură un cuvânt, doar urlete. Urlete fără sens care se pierdeau printre
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
vor cu noi ? Tu nu pricepi ? ! Am pierdut, Cristiane, e rândul lor. Și tot ce e împotriva lor va fi dat la o parte. — Ce fel de viață e asta ? Ați înnebunit ? — Oricum ar fi, măcar e viață, Cristi, măcar respirăm. Iar dacă nu erau morți, atunci cu siguranță erau închiși. Și torturați, cel mai probabil. Nu mulți ieșeau întregi de după gratii, batjocoriți în ultimul hal, bătuți până nu mai puteau să meargă, înfometați și umiliți, mințile luând-o razna de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dispărea cât de curând. Cât despre emblema unui partid, n-am sărutat vreuna în vremuri când poate chiar credeam, n-am ridicat regele în slăvi, dar vor să-i slăvesc pe analfa- beții ăștia fără scrupule ? În loc să lase arta să respire, o îngenunchează, ca pe un sclav. Ce artă e aceea fără libertate ? Și mai mult, ne coboară pe toți la statutul unui om de rând, de parcă oricine ar putea face ceea ce am făcut noi. S-a aruncat cu noroi peste
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mai multe grade! - este un semn al umanului; doar prin „ea”, noi, creatorii, putem „imagina”, putem „ieși” din lumea strâmtă și uneori „falsă” a vizibilului, pentru a pregăti un alt cadru, o altă „formă” vieții, naturii În care ea să respire din nou. Sensibilitatea este acordată În primul rând „femeilor” și, uneori, copiilor; da, numai că aceștia, copiii, unii dintre ei, o asociază cruzimii, deoarece la ei Încă n-au apărut acele „grile” ale judecății, acele „paravane” care separă nu binele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
modernă Începe În secolul al XIX-lea. După modelul francez se scriu elegii romantice, nuvele și drame istorice... Pictura religioasă de tip bizantin (singura practicată până În secolul al XIX-lea) se retrage discret În favoarea formelor artistice europene. Portretele și peisajele respiră atmosfera Parisului și a Barbizonului. Și orașele Încep să se modernizeze (de prin anii guvernării lui Kiseleff; multe a inițiat În țările române acest general rus!). Aspectul oriental se estompează Încetul cu Încetul; Îi iau locul o arhitectură de inspirație
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
aveau de ales, pe lângă opțiunile ideologice ale fiecăruia, Între două tipuri de politicieni complet opuse. Năstase, calculat, lipsit de spontaneitate — și vădit neautentic atunci când Încerca să se arate spontan și apropiat de oameni; Băsescu, nu doar spontan, ci excesiv de spontan, respirând un aer de autenticitate și părând să se simtă la el acasă În orice mediu și În orice situație. În plus, deși venea din interiorul sistemului (noua elită formată de comunism), a reușit să preia oarecum credibil ceva măcar din
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
spre nord, formând câteva lacuri. Spre deosebire de „fanteziile“ Dâmboviței, din care n-a mai rămas nimic, lacurile Colentinei au fost asanate și Înconjurate cu parcuri (astăzi, cea mai Întinsă zonă „naturală“ a Capitalei, care o ajută cât de cât să mai respire). Dâmbovița a avut un destin ingrat. Fără ea, Bucureștiul n-ar fi existat. Pe măsură Însă ce orașul creștea, râul devenea incomod. Meandrele lui Încurcau sistematizarea; apele stătute nu miroseau deloc frumos și profitau din plin țânțarii (care nici astăzi
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
metru mai larg decât Champs-Elysées. Ca aspect, nu e până la urmă chiar atât de original; nu s-ar putea vorbi de un „stil Ceaușescu“. Au făcut și arhitecții ce au putut și ce li s-a permis să facă. Ansamblul respiră un aer foarte asemănător cu postmodernismul neoclasic al arhitectului catalan Ricardo Bofill, și Îndeosebi cu cartierul „Antigone“ construit de acesta la Montpellier (cam În același timp, spre mijlocul anilor ’80). Palatul și bulevardul taie complet țesătura Bucureștiului: față de orientarea dintotdeauna
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
las-o, las-o moartă. - Și de ce-o suni pe nevasta lui Jay și-o întrebi... - N-aș suna-o pe Helen dacă tu nu te-ai droga din nou, zise ea cu o voce stridentă, chinuită. Se opri, respirând sacadat, să se calmeze. - Nu am chef de asta acum. Hai s-o lăsăm moartă. - Mi se pare rezonabil, am murmurat, amabil, întorcându-mă la ziare. Am încercat să sorb o înghițitură bună, dar sucul s-a revărsat peste buza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-au năpădit alergiile ca nebunele, am protestat, apoi m-am mai gândit. Și să nu crezi tot ce-ți spune Jay. - Hai să fim serioși, Bret - alergii? - Nu râde de alergiile mele. Mi-e nasul înfundat și de-abia respir. Din cauza...lor. Am făcut o pauză, știind că nu eram prea convingător. Hei, fac și yoga, am chiar un profesor. Asta da reabilitare, nu? Se dădu bătută cu un oftat. - Ai auzit vreodată de Harrison Ford? - Superfaimosul și altădată popularul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Sarah, care și-a întors capul, plângând atât de tare încât îi curgea nasul. Jayne trecu pe lângă mine și îi șopti ceva fiicei ei și apoi lui Wendy, care dădu din cap și o duse pe Sarah în casă. Încă respirând foarte greu, mi-am șters gura de scuipat, iar Jayne veni unde stăteam stors de vlagă. Se uită fix la pistol, apoi la mine. - Bret, ce s-a întâmplat? întrebă ea foarte calm. Continua să-și țină brațele încrucișate la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sprijinit de zid. - Nu. Nu neapărat. Nu, Nadine. Nu vreau. - De ce nu? Părea însuflețită de refuzul meu, iar indignarea din vocea ei părea să nu se tragă din beție, ci din teamă. Chestia e, Bret, vreau să zic... iar acum respira scoțând un sunet înăbușit, sumbru, chestia e că nu-i răpește nimeni nicăieri. Am dat gânditor din cap, de parcă i-aș fi cântărit vorbele, apoi am zis: - Îmi pare rău, dar asta chiar nu-mi spune nimic, Nadine. - Chestia e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]