KorAP: Find »[drukola/base=zări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...358 359 360 ...424 >

10,579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

duplica situațiile? Amintirea rămase să-l deruteze și în minutul care urmă, când maâtre-d'hotel înainta spre el și spuse în engleză: - Pe aici, domnule Gosseyn. Vă așteaptă. "Pe aici" ducea la ușa unui separeu. Și abia după ce păși pragul zări cam doisprezece oameni - la o masă lungă. În grupul acela, în încăperea aceea cu o lumină obscură, un cap cu părul roșu îi atrase atenția; și astfel, primul individ pe care-l recunoscu Gosseyn era - șoc! Enro cel Roșu, rege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
ceea ce vedea ce avuseseră străinii de gând cu această întâlnire. Ea stătea acolo, o femeie atrăgătoare, cam de douăzeci și doi de ani sau douăzeci și trei, după vârsta pe care ar fi avut-o pe Pământ. În spatele ei, se zărea o stradă - presupunea că este o stradă, pentru că se vedea un asfalt cenușiu, larg cam de patru sute de picioare care se întindea pe o distanță de câteva mile, pierzându-se în dreptul unui oraș de forme solide, galben-maronii: clădiri, presupuse el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
fusese corectă numai de patru ori; greșise de unsprezece ori. Și în aceste ultime ocazii trebuise s-o ia înapoi și să pornească apoi spre alt coridor gol, tăcut, cu excepția zgomotului ușor făcut de pantofii lui pe podeaua moale. Nu zărise nici măcar vreun Troog. O navă uriașă, goală, părăsită, tăcută - așa părea; și bine închisă pentru a împiedica pătrunderea cuiva din afară, cu excepția ușilor care se deschideau și care probabil îl conduceau acolo unde era dorit să ajungă. Avu parte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
transformă într-o furie oarbă, așa cum i s-ar fi întâmplat unui bărbat de modă veche. Corvoada luă sfârșit în mod neașteptat. Asta se întâmplă atunci când, aruncându-și privirea de-a lungul unui coridor la fel de fără rost ca și celelalte zări o pată de lumină cam la 150 de picioare ta stânga sa. Părea să fie o ușă... deschisă, nu închisă. Și, de fapt după ce se-ndreptă cu pași repezi spre ea, încetini mersul, se apropie, și privi cu precauție înăuntru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
să arunce o privire ființelor ciudate din jurul mesei, care își dăduseră așa de mult silința să aducă numai necazuri din momentul în care sosiseră. Abordarea pozitivă avu imediat de suferit. Pentru că indivizii arătau groaznic. Avu aceeași reacție ca atunci când îi zărise prima dată în laborator, la prima lui sosire aici. Gosseyn se luptă în tăcere cu tendința automată a ființelor umane de a implica standardele umane în ce privește aspectul fizic. Frumusețea - își aminti el o vorbă din bătrâni - se află în ochiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Primiseră cu toții instrucțiuni - din nou - să părăsească repede locul de sosire; si așa și făcuseră. Observă imediat că Președintele Blayney vorbea la telefon, spunând în momentul acela: - ...Și veniți imediat aici! După ce, puțin mai târziu, Blayney puse receptorul jos, îl zări pe Gosseyn. - Este douăsprezece fără un sfert, la prânz, spuse el: Lipsesc de trei zile. Adăugă: - Soldații mei de pază vor sosi aici în câteva minute. Gosseyn spuse: - Aceasta este o informație interesantă, domnule. Se întrebă a câta zi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
în apartamentul lui. Când intră, Blayney dădea mâna cu bărbații și se înclina către femei. Era cu spatele la Gosseyn când spuse: - Dacă aveți nevoie de ceva, am să țin legătura cu domnul Gosseyn. După ce termină de vorbit, se răsuci și-l zări pe Gosseyn. Veni spre el și-i zise: - Poți lua legătura cu mine oricând. Și propun ca - tonul deveni amar - până îi scoatem, pe indivizii aceia din galaxia aceasta, ar fi mai bine să ținem legătura și să stăm pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
că va putea să-ți spună care este problema, cu exactitate. Ce-o mai fi pe urmă, vom vedea." În acest moment al discuției sale telepatice cu Gosseyn Doi, interveni o întrerupere, Crang, aflat alături de el, spuse: - Individul ne-a zărit și s-a ascuns. Gosseyn oftă. - Păcat. Se pare că va urma criza și că ei este unul implicat. Crang rosti încruntat: - Și, ca totul să fie și mai și, un bărbat, o femeie și un băiat tocmai au ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
înțelesurilor; așa că, evident, s-a gândit la asta și a apărut cu o extra-simplificare. Traversară parcul în timpul cât discutaseră și acum se aflau lângă un magazin cu inscripția: "Cumpărați Semantice de aici". Puțin mai încolo de strada aceea, Enin îi zări; Pentru că le făcea semn cu mâna. Gosseyn spuse: - În ce mă privește, eu cred că mâncarea a fost bună. Pe acoperiș, individul își scoase la iveală o mână. Mâna ținea un obiect lung, metalic. Ridică obiectul ca pe o minge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

golf. În partea opusă, mai mic, dar la fel de popular, trona Densusianu: scurtat sub gât, cu freza linsă, vizibil asemănător cu Hitler. Jos, la subsol, se mutaseră fochiștii și își aduseseră și familiile cu ei. Ajunseseră la a doua generație, le zăreai nepoții dându-se cu tricicleta prin curtea interioară sau alergând printre rufele scoase pe sârmă la uscat. An de an, studenții năvăleau în cavoul ăsta gigantic de cărămidă și tablă, eșuat în Piața Universității. Se împingeau în ușile batante, înguste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
unde locuiau bunicii lui Cezar: Ziduri între Vii. Niciodată nu-mi trecuse prin minte că ar fi vorba de-o podgorie (așa cum ne sugerau vecinii), ceea ce făcea ca numele să capete o înspăimântătoare rezonanță biblică în închipuirea mea de puști: zăream cărămizi peste cărămizi strângând șirurile de bărbați și femei pe care Dumnezeu se hotărâse să-i pedepsească. Comuniștii căutaseră și ei să-și bage coada. Străzile lor duhneau și-aveau denumiri prostești sau de chimicale: te apucau nervii pe Chibzuinței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și case. Suferința, plictiseala, bucuria pulsau calculat, în ritmul electrochimic al neuronilor. Mă simțeam ca într-un imens cinematograf, cu spectatorii înghesuiți după osul occipital: fiecare își vedea de filmul lui, la ordin, tăcut și nemișcat. De-afară, nu se zărea nimic. Îi controlam pe toți, mai rău ca un securist, le știam pe de rost gândurile (pentru că erau ale mele), îi dirijam și-i învârteam pe toate părțile, le puteam oricând curma simulacrul lor de viață, tăindu-le lumina cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
miros de dentist); poate aburii petrosinului plutind la fiecare început de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză cu mânecă lungă și sarafan albastru; iarna, îmbrăcau pantaloni de lână pe dedesubt. Cămășile noastre se zăreau de departe, în carouri bleu cu bleumarin; peste ele fâlfâia mândră cravata de pionier, brodată cu tricolorul (și pe-ăsta trebuia să-l iubim). Ți se-apleca de-atâta armonie. Tot cu ce vroiau ei s-a întrerupt brusc, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ardea, cu ușile-nchise; piloții ar fi stat deja de 15 minute în fum, arși, cu măștile de-oxigen pe față, și eu, la clasa a doua, n-aș fi știut nimic. Din „TWA 800“ aș fi avut timp să zăresc cerul, scaunele trecând la verticală și jumătatea cealaltă a avionului, ruptă de explozie, plonjând înaintea noastră în Atlantic; totul ar fi durat destul de mult, vreo treizeci de secunde. Cu Concorde-ul AF 4590 m-aș fi făcut terci înainte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
căror neuroni, ca o scânteie de baterie moartă: curentul punea motorul cerebral în funcțiune, apoi se descărca. La 23.45, programul se încheia și Ovidiu pierdea orice legătură cu omologul său din Antichitate, care probabil îi dicta versurile. Îl și zăream buimăcit, cu degetele uitate pe tastatură, neștiind ce caută în fața calculatorului. În fiecare noapte, o lua de la capăt. Oare versurile ascundeau un cod al demenței micului biciclist, care, la rândul lui, masca adevăratul cod, cel care spunea povestea reală? Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de bușit; și doamna Cocă știa asta. I-am ocolit cu grijă, cotind după bloc. Cartierul fermenta la locul lui: banal, trist, intact. Nici Sadoveanu nu l-ar fi descris mai bine. Am traversat bulevardul, printre mașini și gură-cască. Le zăreai răsuflările umede, aburi portocalii în lumina stâlpilor. Maria mă ținea de braț, o trăgeam după mine grăbit, cum face toată lumea după cutremur: parcă ne urmăreau hoții. Tremuram amândoi în izoterme, și nu doar de frig. M-am gândit încă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am zis, ca un elev mirat, dar sârguincios. Vocea era groasă, corpul masiv. „Sunt comisarul Rapotan. Adrian Rapotan. Și-adjunctul meu, Penciu.“ Din praf a mai ieșit un corp, micuț, rotund, agitat. „Să trăiți! Penciu Emil, crimă organizată.“ Acum îi zăream pe-amândoi (fâlfâiau și niște legitimații), parcă erau Pat și Pataschon, în haine de funcționar. Cineva le croise costumele pe întuneric, greșiseră dulapurile sau făcuseră schimb între ei: cel mare avea mânecile doar până la cot, ziceai că îi fuseseră suflecate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fișier, străluceau vreo trei căsuțe pe ecran; probabil lucrase noaptea, amorțit dar viu, ca toate programele astea noi și sofisticate. L-aș fi întrebat niște chestii de suflet, așa, ca între mașinării deștepte, dar nu mai rămăsese timp. 11.01, zăream cifrele, dar minutarul nu stătea pe loc. Maria probabil se îngrijora deja. Am tras pe-o dischetă fișierul, discheta a zburat în rucsac. Pe-asta o să mi-o amintesc întotdeauna: verde-închis, ca lămâile turcești. O culoare stupidă, capitalistă. Brutus a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
spionaj: curioasă, acră, bătrână. Odată și-odată, tot trebuia să cadă. Îi prevedeam un sfârșit simpatic, sângeros, demn de băbuțele lui Harms. Abia în mașină, m-am simțit ceva mai liniștit. Lumina se mai îmblânzise, iar frații „Brothers“ nu se zăreau nicăieri. Scăpasem. Drept recompensă, i-am deschis lui Brutus fermoarul, să admire și el soarele apos. Apoi am demarat. Îmi propusesem să dau de Maria, și nu ca să ne spunem povești de-amor. Am ajuns mai greu la „Hanul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ar fi speriat poliția președintelui, ci pentru că trebuia să mai și mâncăm. Dacă vezi o expoziție pe stomacul gol, riști să faci urticarie; de plictisit, te plictisești oricum, ca la operă. La un moment dat, am avut impresia că-l zăresc pe Mihnea trecând prin ușile batante, atras de mirosul de ciocolată și zahăr ars. Doar în telenovele și-n soap-urile americane identitățile se schimbă ca batistele, fără ca nimeni să observe: deschizi televizorul ca-n fiecare după-masă, la ora patru, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
poate chiar din ele, din alăturarea lor care acum nu mai era întâmplătoare, am observat cum apare chipul unei fete. O tânără, poate brunetă, poate roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat Luchian garoafele?“, am întrebat, aproape prostește. „Exact. De ce-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aparat digital miniatural. Aruncă o privire...“ Maria și-a desfăcut pudriera; nici vorbă de pudră înăuntru. Pe oglindă se deschisese un ecran cât o piesă de domino, străluceau petele de lumină și umbră pe el. Chipul femeii lui Luchian se zărea limpede, parcă ne dădea cu tifla dintre pixeli. „Acasă vom ști exact despre cine-i vorba. Trebuie doar să printăm imaginea și să mă lași singură două minute cu ea.“ „Hmm, singură cu ea... Ce vreți să faceți împreună?“, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu toc, să țopăie la discotecă sau rockotecă. La rockotecă, intrai cu lanțuri și geci din imitație de piele. Te mai plimbai și noaptea pe plajă, braț la braț, cu pantalonii suflecați și pantofii-n mână. Luna lumina frumos, se zăreau valurile cafenii și milițienii pândind după șezlonguri. Ziua cloceai la soare, cu cinci-șase beri îngropate-n nisip și cartonul cu clătite alături. Așa ne-a prins anul cu Cernobâlul, la Neptun, pe plaja de la nudiști. N-aveai mare lucru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și-oricum nu prea nimeream culorile). Halatul s-a aplecat spre mine, dezvelind o jumătate de sân. „Victorie! Ia uite-aici!“ Mă uitam la sân, nu la poză. „Nu fi porcovan! Aici, în colțul din stânga!“ În colțul din stânga nu se zărea nimic. Sau poate aveam eu clăbuci în ochi. „Ce?“ „Printre șuvițele de păr. Chiar nu observi?“ M-am șters pe-un prosop și-am apropiat fotografia de ochi, cum fac bătrânii cu restul de la magazin. Țiganca peste care Luchian își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și-n lateral, și-n dreapta, ca și cum nimerise între două ciocane. Cineva spărsese luneta: puteai să scoți un om prin ea. În rest, nimic: nici urmă de Rapotan și Penciu, parcă nici nu existaseră. Iar cele două Lada nu se zăreau. Volga din față a dat semnal dreapta și-a oprit pe margine. Din ea a coborât un tip blonziu, pătrățos, cu ochii albaștri ca cerul pe care nu reușeam să-l mai găsesc nici în mintea mea. Era Bumbaru, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]