1,671 matches
-
nu văd altă altenativă. O mamă bună face ea Însăși gemul, nu-i așa? În adâncul sufletelor, știm cu toții asta. Când vor Începe să fabrice conserve cu numele „Mama și decalajul orar“ sau „Mama În timpul liber“, când pâinea va fi Împachetată În ambalaje pe care să scrie „Mândria tatălui“, noi, mamele denaturate și epuizate, vom putea ieși din ascunzători cu mâinile sus. Vineri, 07.10: Richard a ridicat tonul. Nu l-am mai auzit ridicând tonul până acum, poate doar ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
douăzeci și cinci de ani cred că ar fi de-ajuns. —Mami? —Da, Em? —Raiul e un loc frumos, nu-i așa? — Da, raiul e un loc foarte frumos. —Au McDonald’s? —Unde? În rai. —O, Doamne, nu. Acum trebuie să-i Împachetez aripioarele lui Ben. —Ca să meargă În rai? —Ce? Nu. Aripioarele pentru Înotat. Mergeți la piscină. Îți mai amintești de Nat și Jacob, nu? De ce nu au McDonald’s În rai, mami? —De-aia. Habar n-am. Pentru că oamenii morți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rându-mi un e-mail și am rugat-o să-mi aducă pașaportul și hainele. Știam că asta nu va fi mare bătaie de cap pentru ea, deoarece, ca toate Prințesele din Park Avenue, Julie pune întotdeauna pe cineva să-i împacheteze lucrurile și apoi le expediază separat, pentru că ar depăși de trei ori greutatea admisă la avion. Ν Vă amintiți că eram complet bulversată de faptul că, după ruperea logodnei, apartamentul meu a devenit brusc o zonă liberă de invitații? Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de coală de ambalaj pentru cadouri de Crăciun, cu sinistrele sale simboluri reprezentînd bușteni, frunze de laur și viță de vie. Eu și Frank stăteam pe bancheta din spate a Chevroletului tatei, strîngînd În mîini trenulețele - care aveau să fie Împachetate doar cu cîteva minute Înainte să le deschidem -, În vreme ce el se contra cu poliția În araba lui sarcastic-profesorală, făcînd-o din ce În ce mai neliniștită pe nervoasa de mama. Contrabanda era o activitate pe care o practicaserăm de la o vîrstă fragedă. Băieții mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fațetă surprinzătoare a Estrellei de Mar. — Surprinzătoare? Locul ăsta parcă-i un aranjament de cutii chinezești. Poți să tot deschizi la ele fără să dai de-un capăt... Hennessy se pregătea să Închidă casa lui Sansom și voia să-i Împacheteze lucrurile ca să le expedieze la verii acestuia din Bristol. Eram curios să văd casa asta de vacanță, presupusul cuibușor de Îndrăgostiți În care Sansom o primea pe Alice Hollinger. Dar Încă mai eram cu gîndul la cel care furase șalupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
turcești și la ochelarii cu lentile de culoarea ambrei și rame subțiri de metal de pe torpedou, am avut un acut sentiment de ușurare cînd mi-am dat seama că nu se potrivesc cheile. În așteptarea Paulei, m-am pus pe Împachetat un set de haine noi pentru Frank. Tot scotocindu-i prin garderobă În căutare de cămăși curate, am dat peste șalul de dantelă pe care ni-l dăruise bunica noastră. Printre puloverele de mohair, țesătura Îngălbenită arăta ca un giulgiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
e un oraș de băscari. Și de enciclopediști. Cumpără În draci DEX-ul. Și volumul de la O la Pârț din Enciclopedic. De preferință de la librăria concurentă, o autoservire de cărți. Cu păpuși Barbie și papetărie. Pioneze, pixuri, acuarele. Hârtie de Împachetat cu Domnul Iisus nu aveți? Asta s-a cerut azi În librăria lui Cătă. Îi Împărtășesc suferința: la rafturile din birtul meu vin mereu actorași ca să exclame: Tracăl! Și: Coelio! Și: Uau, Despre Îngeri! Dar eu le dau și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Să ne plasăm și așa anunțurile, el avea să le aranjeze grafic. Iată ce a ieșit, În câteva exemple: POET INVARIABIL. CEDEZ VOL. II. INEDITE. SALVEZ RASA ALBĂ. AȘTEPT PROVINCIA. CONVENȚIA DE LA VIENA: NUMAI PENTRU CUNOSCĂTORI ȘI PLICTISIȚI. HÂRTIE DE ÎMPACHETAT CU DOMNUL IISUS. LIBER PROFESIONIST AL DECENȚEI. ÎNCERC SĂ EXAGEREZ. AȘTEPT CONFIRMAREA. TRATAT DE ÎMBĂLSĂMARE. VÂND. RANĂ ULTRAMODERNĂ. COD PATRIA. FUMĂTOR EXISTENȚIALIST. RUS. SOLICIT ADMIRATOARE. VINERI ORA 17. BISERICA MOALE COLȚ STRADA INEVITABILULUI. TRICOU NEGRU. DOMNIȘOARĂ ENCICLOPEDICĂ. OFER COMPASIUNE. EXTREMA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
scriitoarea Doris Lessing a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Cum o asemenea informație nu părea a satisface presupusul interes al cititorilor pentru superlative - o informație culturală fiind considerată atractivă doar dacă are atingere cu Cartea Recordurilor -, faptul brut a fost împachetat, chiar de către agențiile străine de presă, în cîteva formule publicitare. Logica lor - oricum destul de sumară - s-a pierdut cu totul în traducerile și prelucrările autohtone. În Evenimentul zilei, sub titlul "Nobelul merge la Londra" și subtitlul "Doris Lessing este cel
Informație jurnalistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8680_a_10005]
-
să o repare pe aceea. Între timp, lui Zsolt H. i s-a făcut foame, iar bătrâna l-a lăsat să prepare o omletă. După ce și-au terminat treaba, Aneta a sosit în bucătărie cu un ziar în care erau împachetate două milioane de lei, ca să le plătească reparația. Cum au văzut banii, inculpații au sărit asupra ei și i-au smuls economiile. Apoi, pentru că femeia a început să țipe, cei trei au luat-o la palme.
Agenda2006-12-06-1-politie () [Corola-journal/Journalistic/284883_a_286212]
-
viu, răcoros și vesel: orașul nostru e așezat între dealuri înalte și împădurite care ne aduceau vara curenții de aer proaspăt, iarna zăpezi liniștite, ferite de crivățul de dincolo de lanțul Carpaților. Îi găsii pe soții Nicolau trebăluind, proiectaseră o excursie, împachetau în rucsac fripturi, tacâmuri, sticle, o pătură. Tocmai picase o doamnă care le aducea un cozonac rumen, auriu, care stârni entuziasmul Matildei, sau mai bine zis acest entuziasm își găsi un pretext ca să se exprime (era entuziasmată dinainte). "Ah, Tasia
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
forfoteau resemnate prin genți și sacoșe cu un conținut incert. Ce-ar fi putut să transporte în bagajele enorme, burtoase, atârnând ca un pește fiert peste picioarele vecinului? Haine? Vreo plapumă? Niște cadouri, pentru-acasă? Misterul rămânea, cu fiecare an, intact, împachetat în pânzele sacilor, colorate ca un pulovăr turcesc. Încărcată cu mărfuri grele și parfumate, corabia asta a lor, pe care se încăpățânau să nu mă invite, se umfla în vânt și, scăpând din ghearele tiranului de la catedră, zbura pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ele, împărătește. Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea o ruptură, un soi de lentă decapitare la capătul căreia mă pomeneam cu un străin în pat. Ar fi putut fi oricine acolo, împachetat în sulurile de carne. Femeia pe care o cunoșteam eu, intim, până la ultima aluniță, lipsea cu tot ce mi-era mie drag și adresat, nu mișca un mușchi, nu-i simțeam respirația, nu răspundea privirii mele, parcă se evaporase, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un film SF. Băieții erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apărut mașinile, frumos, ca la cinema. Așteptau de-o parte și de alta a drumului. Erau patru, nu trei, cum mă anunțase Andrei: două Lada 1200 și două Volgi blindate. Toate, cu numere de Ucraina. Lucea steagul verde-galben în colț, împachetat în metal. Volgile au ieșit din șanț și s-au pus una-n față, alta-n spatele meu; rulau aproape, lipit, să nu intre nimeni între noi. Doar Hrușciov mai prinsese așa ceva: tablă groasă, sovietică, de tanc stalinist. Prin Moldova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pățise, cu D-ale carnavalului (sau era O scrisoare pierdută?). Piesele mă călcau pe nervi, actorii erau triști și resemnați, pe mulți îi știam de pe vremea lui Ceaușescu, recitau poezii patriotice la televizor, cu mapa roșie în mâini. Stăteau smirnă, împachetați în costumele lor de tablă, cu reverele cât cartea de telefon. Acum abia se mai țineau pe picioare, făceau figurație sau uitau replicile, nici vocea nu bătea mai departe de rândul doi. Trecutul Mariei arăta ca teatrul după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vârât Mihnea capul pe ușă. „Ca niciodată.“, l-am asigurat. Mi-am clătit fața cu apă rece, lăsând-o să șiroiască. Apoi am ieșit din baie, proaspăt și roz. În camera principală, i-am găsit pe tânărul Lupu și Maria, împachetând lucrurile. Fiecare cu mâna într-o sacoșă, ca profesoara și-elevii în clasă, înainte de excursie. „Cât facem până la Neptun?“, s-a interesat Maria. „Cincisprezece-douăzeci de minute. Distanța-i mică, dar nu vrem să atragem atenția. Au pus radare peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de inimă. Dădeam banii în aceiași zi, îi lua doamna Matei, nici n-apucam să mă uit la ei. Dacă ar fi aflat Maria, m-ar fi omorât. Prin casă mai țineam și-un teanc de hârtii de la bunicu’ Vitalian, împachetate într-un dosar de piele legat cu șiret. Când ne apuca cheful de iluzii și nostalgii, forfoteam împreună cu Maria printre poze și hârtii fermentate: ne prindea noaptea citind scrisori din armată sau mesaje sărbătorești. Nu știai niciodată ce poate cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Scărița“ cu cincizeci și patru de trepte, care lega străzile Uranus și Izvor, ar fi interesat mai mult decât bulevardele comuniste trântite deasupra, cu nume de panduri și flăcăi. Iar dalele și luneta telescopică din fața Cercului Militar s-ar fi împachetat mai ușor decât asfaltul moale și catargele cu tricolorul și steagul Uniunii Europene. Cu puțină minte și-un dram de șansă, toate ar fi putut sfârși în colecțiile Economiștilor; Bucureștiul n-avusese parte nici de una, nici de cealaltă. Bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
studenții o traversează lejer, în grup, ca să ajungă în partea cealaltă a clădirii). Documentele pe care le căutam puteau să fie în oricare din locurile astea. Am renunțat să merg în pod (spațiul arăta ca-n Escher și Heinlein: se împacheta și dispărea după colț, tocmai când credeai că ai dat de el), și-am cotit spre camera cu surprize de la etajul 3. Încăperea necunoscută era permanent încuiată. Ușa avea lacăt și-un capitonaj roșu, de fotoliu de piele, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când trage cineva semnalul de alarmă. Dacă nimereai o integrală Enescu sau Gherase Dendrino, săreai prin tavan. Sala arăta pe jumătate goală, elevii aduși cu forța cu clasa aplaudau între părți, stârnind mirarea dirijorului. Ceilalți, cunoscătorii, picoteau în primele rânduri, împachetați în paltoane și haine țepoase de blană. Era prin ’88 sau ’89, dacă nu veneai cu vestă și izmene pe dedesubt, îți clănțăneau dinții. Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul meu. A doua oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Gino!“, am căutat să-l temperez. „A fost la «Surprize, surprize!»“, l-am anunțat pe Mihnea. „A sărit din cutie-n mijlocul emisiunii...“ „L-ai văzut tu?“, s-a interesat Mihnea, absent. „Nu, da’ mi-a povestit Andrei. L-au împachetat frumos, cu panglică și baloane colorate, i-au înțepat și două găuri în cutie, să nu scape nimic. Pe urmă i-au adus-o pe nu știu ce mătușă din Australia. Cică nu mai putea Gino, zicea: «Bă, le vedeam picioarele balerinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să le știe nimeni. „Ești bătut în cap...“, a mușcat Mihnea momeala, „Dă să vedem și-ultima scrisoare!“ I-am ignorat iritarea și-am apăsat cu degetul mic pe buton. Mi-a înghețat instantaneu. Scrisoarea 8. Ora 5.49. Cerul împachetează fațadele blocurilor în galben aprins. Aerul devine cleios, sunetele dispar. Aș vrea să mă-nșel, dar micile seisme din globii vizorului anunță ce poate fi mai rău: o furtună neuromagnetică. „Culcat!“ Răcnetul există numai în mintea mea, pentru că spațiul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Puteai scoate bani grei din soft-ul minții (doar eram pe locul doi în statistici, după India). Computeriștii butonau de zor, aplecați pe claviaturile vii: le intraseră degetele prin taste, literele căpătaseră terminaluri de piele, cablurile, adaptoare nervoase. Imaginile se împachetau orbitor, refractar, îți venea să pleci cu ele acasă. Credeai că e fabrica de jucării a lui Moș Crăciun sau, mai rău, un spital metalic, SF. Continuările se făceau spre spații noi, încărcate de sâmburii vii ai imaginilor, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiului, ți-ai fi închipuit că ies dintr-un joc pe computer. Luam gol ca idioții, nici nu mai aveam pe cine să înjurăm, poarta era goală. Instinctiv, am căutat macheta de spațiu și gesturi în care apărusem. Operatorul tocmai împacheta liniile ei de forță: mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]