1,310 matches
-
nu, stați așa, a fost doar o privire superficială, nu e vorba despre tavan, e mâna magicianului fără nume, mâna care coboară centimetru cu centimetru, nu are niciun rost să te ascunzi, iepure fricos, nu te opune, urechile îți sunt înșfăcate - chiar gândește n-am simțit când mi-au crescut aceste urechi, până ieri eram scriitor, e drept că unul ratat, dar scriitor, totuși -, iată-te ridicat în aer, iepure fricos, lumea aplaudă extaziată, copiii țipă, te dor urechile și ochii
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
comerciale în căutare de rating pe spinarea cetățenilor onorabili aduși în ipostaze de tot hazul, numai că vremea îl punea pe gânduri. Și nu-și dădea seama pe unde ar fi putut să fie ascunsă o cameră de luat vederi. Înșfăcă ziarul și îl desfăcu cu gesturi care trădau nervozitatea. Era hotărât să i-l trântească moșului în cap în cazul ar fi descoperit printre filele ude ceva de genul Zâmbește, fraiere, te-am făcut! După ce privi prima pagină, roti ușor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul învârtoșat. O să devin rădăcină, își spunea, dar nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în cale. De undeva... apăru și un urs mare și alb ca neaua, era un urs polar, fugea și el din calea prăpădului, căutând adăpost. ”-Hai, Fata, hai să fugim!”, strigă lorgu, văzând primejdia de a fi striviți... Si, o înșfăcă de mână, refugiindu-se în fugă pe câteva trepte, sus, într-un foișor de scândură. De furia cârdului erau salvați, dar frica mare, acum, era de urs, să nu vină peste ei... S-a trezit tremurând cu tot cu pat, de teamă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vernaculara, "a rămas prins pe diadema" numitei imagini, spre marea ei dezonoare și dizgrație și spre rușinea credinței creștine, si ca, in momentul când așa-numiții Cei Opt au dorit să-l aresteze, când le-a văzut patrulă, el a înșfăcat un pumnal și cu acesta s-a rănit la piept, tăindu-și carnea și vărsând sânge, căci a vrut, condus de numită forță diabolica, să se sinucidă, așa cum toate și fiecare dintre spusele de mai sus sunt și apar în
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
bată În ea cu pumnii. Pe aici ! strigă Teo Haiduc, Împingând tabloul uriaș cu dansul păsĂrilor albastre de pe peretele din fața patului, care se dădu ca prin farmec la o parte, lăsând să se vadă o spărtură În zid. mi-am Înșfăcat rucsacul gata pregătit pentru a doua zi și m-am strecurat afară prin spărtură. Tabloul s-a mișcat la loc În urma noastră, Închizând spărtura și lăsându-ne În cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
bată în ea cu pumnii. Pe aici ! strigă Teo Haiduc, împingând tabloul uriaș cu dansul păsărilor albastre de pe peretele din fața patului, care se dădu ca prin farmec la o parte, lăsând să se vadă o spărtură în zid. Mi-am înșfăcat rucsacul gata pregătit pentru a doua zi și m-am strecurat afară prin spărtură. Tabloul s-a mișcat la loc în urma noastră, închizând spărtura și lăsându-ne în cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
crearea suspansului ! Sau, catalanul Carlos Ruiz Zafón. „îmi amintesc încă de acea dimineață cînd tatăl meu m-a dus pentru prima dată să vizitez Cimitirul Cărților Uitate.” Ați citit, bănuiesc, primul său mare succes, Umbra vîntului. Cum să nu-l înșface această primă frază pe cititor, cînd conține promisiunea unei călătorii atît de insolite. Veniți cu mine să descoperiți un loc magic, „Cimitirul Cărților Uitate”, spune de fapt autorul... în ce vă privește, însă, după cîte îmi dau seama pînă acum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fotografiat în fiecare zi, de cîteva ori pe zi, întrucît mama nu suporta ca timpul să șteargă niște momente considerate de ea extraordinare. în momentul cînd eram îmbrăcat frumos pentru a pleca la grădiniță mama nu rezista tentației de a înșfăca aparatul și de a-mi face o poză. Chiar dacă imaginea captată de ea nu urma să difere prea mult de cea din ziua precedent sau de cea, inevitabilă, a zilei de mîine. Pur și simplu mama mă considera irezistibil cînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu o afecțiune sinceră dar și cu o intenție vizibilă de a mă scutura (eram pe pămînt american, deci trebuia să mă trezesc.) — ești oK ? ai zburat bine ? — Perfect. — Great. Hai să mergem. Ăsta-i tot bagajul tău ? — Da... îmi înșfăcă valiza și mă obligă să-l urmez printr-un labirint de culoare spre parkingul aeroportului. Victor era foarte încîntat că avionul meu ajunsese la timp. nu-i așa că avusese dreptate sfătuindu-mă să iau American Airlines și nu Air France
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îi pregătesc vizita ucid orice urmă de libertate și creează impresia că atît șeful (suprem ?) cît si subalternii lui trăiesc într-o lume monstruoasă. Cu fiecare frază (sau mai bine zis cu fiecare nou detaliu figurînd în program) romanul îl înșfacă pe cititor și-l scufundă într-un fel de mlaștină ireversibilă, în nisipurile mișcătoare ale absurdului. în decursul anilor n-am putut niciodată uita acest roman care nu a lăsat însă nicio urmă, nici în istoria literaturii italiene și nici
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
să-ți spun? Vă pricepeți la altele, vă lăsați păcăliți de câte o nebună, și pe o fetișcană ca Otilia nu știți s-o struniți. Vă râde în nas. Pe vremea mea, când bărbatul și părinții se hotărau, fata era înșfăcată pe sus. În sfârșit, acuma cu Otilia nu mai vreau eu. Frica mea e să nu-i lase păcătosul de Costache toată averea pe mâinile ei. Fată, lasă că-ți găsesc eu, numai să fii ascultător. Titi, lipsit de pesonalitate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adevărat că eram chitiți să ciordim și să dosim toată marfa, neîmpiedicîndu-ne de la aceasta decât apariția la un străin ce părea trecut doar pentru a ne ura noapte bună. Am auzit ciocănitul. Am tresărit de încîntare ca fripți. Eu am înșfăcat rotocolul cu chei și am deschis portița pentru a-l ajuta pe străin să-și lase mesajul, promițîndu-i că i-l voi repeta, cuvânt cu cuvânt, domnului 177 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI al fermecătoarei doamne Nicolici, spectrul (jucînd
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mele fierbinți, gîndindu-mă la ce mi se-ntîmplă. Eu la o masă, singur, ea singură, la o masă. Îți venea să strigi chelnerului că nu mai plătești, că nu mai vrei să ai de a face cu plata, 330 DANIEL BĂNULESCU Înșfăcând un halat - intenționam să înjur, înveșmîntat cât mai civilizat - am executat pașii aceia mici și lipicioși cu care atacă crocodilul și am ridicat receptorul. - Aurelian! s-a auzit o voce de damă. Aurelian! a îngăimat cald și înlăcrimat o voce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vă spun. Că asta e arta!.. Și că eu, de artă dintr-asta, n-am nevoie la casa mea! N-am fost nici prea mirat. (Și habar n-am de ce.) Că-n momentul în care m-am aplecat să-i înșfac geanta, să i-o depun în brațe și să-l zvârl, de-a dura, cu ea pe scări, am zărit, strălucind ca de sărbătoare, în palma lui neuro-astenică, de hîrțogar, cuțitul. Mi-am și zis. Ia uite la ăsta! Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fețele radioase. Însă pe Doru abundența de muieri perfecte, civilizate, pătimașe, căzute, fără ca el să miște un deget, în așternutul lui, de la o vreme îl cam teroriza. De aceea, când și când, după ce terminau cu partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o cârpească. Și-o potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că n-a măturat, n-a fost chip! El s-a apropiat repede și-a întrebat-o neted: - Cucoană nu vrei să pleci cu mine? Linei i-au ars obrajii de rușine. A încercat să se întoarcă, dar Cristu o înșfăcase de mână și spunea: - Mi-ai mâncat inima! Ce zici? Te duc în Bolintin. Am să te țin ca pe-o prințesă! Nimic nu-i nevoie să faci! Decât roabă la olteanu ăsta! Ia te uită ce de bani am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
praful! Vindecă râia și gălbeaza! Omoară căpușa în găoacea ei?Nu te zgu", cumetre! Răgușea. Țăranii, neîncrezători. Le-ar fi trebuit praful străinului, că-i sugeau lighioanele, dar de unde să știe ei că e bun? În cele din urmă, caramangiul înșfăca pe câte unu! și-i punea în mină un cornet făcut la iuțeală de degetele meștere ale lui Paraschiv, plin vârf, și striga: - Ia-l, unchiule! De pomană ți-l dau, dacă n-o fi bun. Gorobetele scotea doi lei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
casei. Au dat buzna în grădină. Oltenii văzură că nu-i de glumă. Degeaba strigară să nu le calce vinetele în picioare, mahalagiii n-auzeau, nu vedeau. Îi cam dușmăneau pe venetici, că se pricopsiseră din grădinărit. Chirică 1-a înșfăcat pe Victor, cât era el de pirpiriu, și dă-i bușeală. Sifonarul sări să-l ajute. Lovea aspru camionagiul! îl apucase pe cel mic cu o mână și-l vârâse între genunchi. Să-l omoare, și mai multe nu! În timpul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
am Întâmpinat cum se cuvine și l-am proclamat Primul Client. După ce am făcut câteva fotografii Împreună, l-am condus pe Homer la masa cu pricina și l-am informat că putea să-și aleagă orice premiu dorea. Homer a Înșfăcat pe dată Încuietoarea de bronz. După ce și-a luat premiul, l-am Întrebat cu ce putea să-l ajute firma Eppler’s S & T Trustworthy Hardware. „De fapt, nu vreau să cumpăr nimic”, a Îngăimat el. Surprins, l-am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ușor, lipsit de mâini, de picioare, de trup. Se temea între somn și trezie să nu fi murit deja sau că a mărturisit numele unor prieteni și confrați, a unor nobili și țărani ce participaseră la răzmeriță. În acele clipe, înșfăca barele gratiilor, le zguduia și striga cu toată puterea ce-i mai rămăsese că Domnul va să vină și va să execute acele bestii umane. Existau momente în care se gândea să cedeze și să spună totul; zicea să fie
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
din străfunduri. — Băga-mi-aș ! exclamă, admirativ, Costică Ologu... Apoi, întinzând gâtul spre semaforul dinspre Piața Unirii : Șase ! Poliția... Nu mai privi a doua oară, să se convingă că nu se înșelase. Mai bine două nefăcute decât una făcută. Își înșfăcă de pe trotuar farfuria de tablă, pe care o îndesă la piept, încheindu-se peste ea. Orbul apucă, pe bâjbâite, frânghia de la căruțul lui Coltuc. Știau încotro să se îndrepte, dibuiseră locul din zori, nimeni nu i-ar fi căutat acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și se gândi că trebuie să ascundă portocala, pentru ca Golea, răscolind prin tolbă, să n-o găsească. Dar, înainte ca Melania să se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână uriașă îl înșfăcă de guler, făcând rulmenții căruțului să salte odată cu zguduielile. Oamenii rămaseră fără capete, în fața lui vocea țâșni precum sângele dintr-un gâtlej retezat. — Tu ce cauți aici ? În jurul lui se făcu întuneric, vocea răsuna de pretutindeni, ca și cum cineva ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pensie... Golea se dădu la o parte. Poștașul se așeză, deschise geanta, scoase registrul, bifă o cifră și numără banii. Golea întinse mâna, poștașul privi întrebător către Melania, dar cum femeia nu făcu niciun gest, îl lăsă pe celălalt să înșface banii. — Asta e, spuse poștașul, ridicându-se. Sărbători fericite, ne mai vedem la anu’... — Să lași de-acuma banii la poștă, spuse Golea. Mergem noi să-i luăm. — Cum vreți... Poștașul se opri în prag. Unde-i Coltuc ? întrebă. — Dincolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o privire cruntă. — Nu mi-a zis Calu de când m-am născut... — Nici io nu m-am născut în pușcărie... Lovit de o revelație, la auzul acestei discuții pe deplin lămuritoare, Isaia se desprinse din brațele Marchizei, neuitând să-și înșface butelca pe care o ridică deasupra capului, ca pe o făclie. — Să bem ! strigă, cu un glas lipsit de orice smerenie. Îi privi triumfător, apoi, amintindu-și, pentru o clipă, de bețivul cel trist, trăsăturile îi căzură, melancolice : Să bem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]