1,681 matches
-
lămîiatică. Doar hainele negre de doliu nu mergeau aici... parcă fuseseră luate dintr-un album de fotografii alb-negru. — În legătură cu jurnalul. Am Încercat să scot ceva de la el, dar de pomană. Cu cît Încercam să aflu mai multe, cu atît se Încăpățîna mai mult În a nu-mi spune nimic. — Jurnalul? Ce jurnal? — Jurnalul soțului, bineînțeles. Fratele dumitale urma să-l aducă azi aici. Aaa! Își văzu mai departe de berea ei, lingind-o ca o pisicuță. Eu Însă mă Înfuriasem teribil. — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rugat de bunicu’ să se oprească și să meargă alături. N-a vrut. „Du-mă ca pe un bandit, dacă tot ziceți că sunt bandit!” S-a înscris la colectiv când a simțit că nu mai are rost să se încăpățâneze, cu o seară înainte de inaugurarea CAP, pe 9 mai 1962. După ce s-a făcut colectiv la Cioara, toate celelalte sate din preajmă au cedat. „A căzut Berlinu’”, ziceau ei. Toate astea le știu nu de la el, ci de la oamenii mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
habar nu avea ce a însemnat totalitarismul românesc dincolo de sistem monopartit și dictatură, vorbe goale pentru ea, cai verzi pe pereți, experiențe teoretice. De la mine a priceput cu ce se mănâncă experiența practică și ce va să zică totalitarismul trăit. Nu era încăpățânată. A abdicat. Ba mai mult, a clacat. Și-a dat seama că nu a priceput nimic din propriul ei subiect. A aplecat capul în jos, ușor jenată, dar nu contrariată, de vorbele mele: - Regretul meu e că nu am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
două ori pe lună, cu femeile care-i veneau în vizită cu regularitatea cu care-și învârtea, la același timp, orologiul din sufragerie. Acum domnul Pavel era la pensie. Viața înainta cenușiu, începuseră prăbușirile, speranțele, câte mai erau sau se încăpățânau să mai fie, un fel de autosugestii disperate, se subțiau tot mai mult. Mi-a fost dat, ne-a fost dat, îmi spuneam, să traversăm cea mai cenușie vreme a istoriei, nimeni nu mai avea încredere în nimeni, un lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai mică decât Claire, Maggie se distinge prin refuzul de a fi recalcitrantă în mod deliberat. Dar - și e un mare „dar“ - e perfect capabilă să își apere punctul de vedere și, când își pune ceva în cap, poate fi încăpățânată ca un catâr. Maggie trăiește în Dublin, la mai puțin de o milă de mama și tata. (Vedeți, o lingușitoare.) Apoi vine Rachel, mijlocia, cu un an mai mică decât Maggie. Chiar dinainte să fie însoțită peste tot de Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-tău mergem la „Algarve“ pentru două săptămâni. O să fie drăguț. Nu la fel de drăguț ca la Cipriani în Veneția, desigur (nu că aș fi fost vreodată acolo), dar destul de frumos. Cât lipsim, Helen o să stea cu „Maggie“ și „Garv“ cum vă încăpățânați voi să le spuneți. Asta înseamnă c-o să fie greu s-o ținem „sub observație“ pe bătrână, dar având în vedere ce privire nesuferită mi-a aruncat, probabil că e mai bine așa. În celălalt colț al camerei, beculețul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
reminti cât eram de tânăr. Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu alt prilej. Întrevederea se încheiase. M-am încăpățânat totuși să continuu, în ciuda sprâncenelor încruntate ale maestrului de ceremonii: — Dacă mi-ați mai acorda un minut, aș vrea să vă înfățișez o rugăminte. Și am început să vorbesc despre sora mea, cât de iute puteam, rostind de două-trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
numele de Hayat, Viață, neavând pentru ea, ca de altfel pentru toată familia mea, dorință mai scumpă decât de a o vedea ieșind nevătămată din dezmățul ucigaș din Cairo, în care se înfruntau două imperii, unul îmbătat de triumf, celălalt încăpățânându-se să nu moară. Pe străzi, bătălia continua. Otomanii, redeveniți stăpâni peste majoritatea cartierelor de la periferie, încercau să ajungă în centrul orașului, dar înaintau încet și cu foarte multe pierderi. Cu toate astea, soarta luptei nemailăsând loc de îndoială, nenumărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să lanseze o campanie împotriva portului bărbii. „Nu le stă bine cu barbă decât soldaților“, decretase el, poruncind tuturor călugărilor să se radă. Pe mine treburile astea nu mă priveau direct, dar, pentru că frecventam cu asiduitate palatul Vaticanului, a mă încăpățâna să păstrez acea podoabă apărea ca o afirmare insolentă a obârșiei mele maure, ca o sfidare adusă papei, cu siguranță ca o manifestare de necuviință. La italienii pe care-i întâlneam, barba nu era un lucru obișnuit, ci mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cei mai demni de încredere. Îi făcu semn curierului să continue. Gâfâind, numidul se apropie de ei. — Când a aflat despre înfrângere, împăratul Otho le-a ținut un discurs soldaților săi care supraviețuiseră. A zis că nu vrea să se încăpățâneze să rămână în fruntea Imperiului dacă asta pune în primejdie populația și soldații, că are oroare de război civil și nu dorește să fie răspunzător de masacre și lupte fratricide. A spus că îi cedează conducerea lui Vitellius și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în definitiv, era un băiat de treabă... Pe de altă parte, imaginați-vă ce ușor și plăcut ar fi dacă ar rămâne. Și totuși, se simțea stânjenit cedând așa ușor după ce stârnise o asemenea agitație în fața familiei sale și se încăpățânase atât de multe zile. Se gândi la Pinky și la toatele bilețele și cadourile ei, la cum îl mușcase de ureche și la cum îl lovise peste falcă. Era adevărat, avea și Pinky ceva aparte. Nimeni nu putea nega așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a mai mult de șaizeci și cinci de ani în slujba guvernului. Cine știe cum reușise bătrânul să le scoată afară? În timp ce ei munceau, bucătarul continuă cu zgomotul pe care-l făcea în cămăruța sa. Dură destulă vreme până să reușească să împingă caprele încăpățânate în tufișuri și să ia tot avutul bucătarului din drum. De fapt, trecu o jumătate de oră înainte ca șoferul, perceptorul districtual și domnul Gupta să reușească să-și continuie drumul. Exact în momentul acela, în zona în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sosit în timp ce fumam întins în cadă, cu un picior tremurând pe marginea albă și rece. M-am tăiat bărbierindu-mă, după care a urmat o bătălie crâncenă cu părul. Îmi place să-l pieptăn peste cap, dar cârlionții cenușii se încăpățânau să facă reverențe timide deasupra zigzagurilor adânci, săpate în frunte. Așa că mi-am udat peria și am tras-o cu nădejde spre spate. Am băut cafeaua în cameră, sorbind-o zgomotos. Opt și patruzeci. Cel mai bun echipament: o haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
haină pe ea, și totul pentru bani, îmi explicase - aproape lipită de mine, cu lacrimi fierbinți tremurându-i pe vârful genelor - că ea fusese dintotdeauna creativă. „Am fost întotdeauna creativă, John!“ îi dădea ea înainte, ca și cum eu m-aș fi încăpățânat să susțin că creativă doar din când în când sau că nu fusese așa până de curând. Vron a susținut că în timpul școlii fusese bună la desen, fiind adesea Modală de profesorul de specialitate. Mi-a dat ca exemplu priceperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tablouri, poze, trend-uri mai mult sau mai puțin trendy...dimpotrivă, am prea multe... am totuși impresia că ele nu privesc aceeași realitate ca și mine; ceea ce le lipsește este acea lipsă de fermitate și consistență în comportament, care se încăpățânează bovinește să nu lipsească din peisajul lor rutinar - un soi de realitate dislocată care se reorganizează în trăiri, ființează în pseudorealități individuale... S-ar zice că o pasiune criminală și inexplicabilă caută să se exprime grație acestor lipsuri misterioase. ...cum
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
predispus la accidente. Chiar era și de mirare că până acum rămăsese viu și nevătămat. Noimann Îl prevenise de atâtea ori. Îl luase cu binișorul, sfătuindu-l să nu meargă cu capu-n nori pe mijlocul șoselei. Dar pictorul era Încăpățânat din fire. Agățându-și reclamele de haine, mergea bodogănind de unul singur, apostrofându-i pe șoferi. Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pinocchio: Ce vreți cu mine? (strigă speriat) Iepurii: Am venit să te luăm, ca să te înmormântăm! Pinocchio: Să mă luați? Dar eu n-am murit încă! Iepurii: Încă nu, dar mai ai câteva minute de trăit, (unul) fiindcă te-ai încăpățânat să nu iei doctoria care te-ar fi vindecat. Pinocchio: (strigă disperat) Zâna mea! Zâna mea bună, dămi repede paharul! Nu vreau să mă înmormântați! (ia paharul și-l bea pe nerăsuflate) Iepurii: Nu-i nimic! De data asta am
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
să atace toate aceste rămășițe ale unei gospodării ce fusese probabil Înfloritoare cândva, astfel că fâșia de troscot dintre șleaurile roților de căruță se lărgea nestingherită. Existau desigur și alte drumuri prin curtea aceea, cotloane, unghere, culcușuri, și el se Încăpățâna să le tot cotrobăie pe toate, să se ascundă prin ele, să se scurgă neștiut dintr-unul Într-altul, să se piardă și să se lase apoi căutat ore În șir de vocea plângăreață a unei fetițe cu câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Valea Oilor. Vreau să spun că Întrebarea pe care ne-o puneam noi atunci (de ce armele și de ce podoabele sunt totdeauna cele care dăinuie după moartea soldatului) m-a frământat În continuare ca și cea pe care numai eu mă Încăpățânam să o pun (cum se numeau acele obiecte atunci și de ce ele poartă azi alte nume?). Acum, când vă scriu, sunt În partea a doua a stagiului meu militar și muncesc Împreună cu ceilalți soldați din unitatea mea pe un șantier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
tot ce se găsește În biblioteca noastră și are vreo legătură cu istoria și cu bibliografia pe care mi-ați indicat-o. Numai că, oricât Încerc să evit ideile mele „sinucigașe pentru un candidat“, cum le-ați numit, ele se Încăpățânează să se confirme și În aceste noi lecturi. Citesc acum, ca să vă dau un exemplu, o carte despre complotul Împotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944. Ei bine, știți dumneavoastră cum Îl chema pe șeful serviciului de protecție a Führer-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Început de mai Într-o pădure bătrână din câmpie. Cuvintele „potecă, ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se ațintește la zgomotul lui, buzele-l sorb, nu are nimic comun cu abstracția cuprinsă de cuvântul „timp“. Ar putea să numească somn toate acestea, dar, cum singurătatea nu cere cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
meu pe poteci singuratice din parcuri, unde pașii noștri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite și nu-mi păsa că iubirile mele apocrife și sentimentele mele pestrițe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpățâna să lumineze dragostea noastră limitrofă, nu s-a mai repetat! Profilul ei acum avea ceva bizar, dispăruse atracția, acel parfum care face dorința să te piardă în celălalt. Ne-am revăzut de multe ori și-atât de bine ne simțeam
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
mănoasă nucile, unele desfăcute de coaja verde, altele împreună cu coaja care le ferise toată vara de arșița soarelui, dar odată căzute la pământ se dezbrăcau de ea pentru că le devenise inutilă, altele încă bine închise în coaja verde, care se încăpățânau să mai rămână pe ramuri de parcă ar mai fi vrut să fie vară. Așezat într-un loc ferit de ploaia de nuci, George stătea comod și mânca cele câteva nuci pe care le culesese pentru festinul său. Angelina îl observase
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
oglindească în lama paloșului fermecat. Roland a surprins-o mai înainte ca ea să poată fugi și apucând-o de coade o amenintă cu moartea dacă nu dădea pe loc drumul prizonierilor săi și nu deschidea porțile castelului.Vrăjitoarea se încăpățână însă să răspundă, iar Roland neizbutind s-o clintească nici prin amenințări și nici prin rugăminți, s-a văzut nevoit a o lega de un copac, încercând să se descurce singur așa cu o putea. Își aduse apoi aminte de
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]