1,243 matches
-
o simțea în casă, se ofilise înainte de vreme și aluneca printre mobilele ei ca o străină, dar atunci a început să o adore sau poate fusese încă mai înainte, și nu i-ar fi ieșit niciodată din cuvânt. Era ferm, încăpățânat, sigur pe el, tăcut, închis, nu dintr-odată, dar dintr-odată îți dădeai seama că s-au strâns toate astea în el, începuseră să-l consulte oamenii în probleme mărunte de tehnică, mai ales după ce își meșterise singur niște dispozitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
N-a vrut“, și înjura, fără să știe pe cine anume. I se părea că avea să se năruie ceva în jurul lui, că el însuși se prăbușea, cu mâinile legate în buzunare, și că își pierduse drumul de libertate. „Nebun încăpățânat“, își mai spunea, „nu știi ce vrei și pierzi totul“. Vorbele astea avea să și le amintească a doua zi, când Ioana Sandi îi spunea la fel: „Nebun încăpățânat. Nu înțeleg ce-i cu tine și ce vrei“. „Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
legate în buzunare, și că își pierduse drumul de libertate. „Nebun încăpățânat“, își mai spunea, „nu știi ce vrei și pierzi totul“. Vorbele astea avea să și le amintească a doua zi, când Ioana Sandi îi spunea la fel: „Nebun încăpățânat. Nu înțeleg ce-i cu tine și ce vrei“. „Și ce gândești despre asta?“, o întreba. „Despre ce?“ „Despre ce a fost.“ „Despre ce-a fost când anume?“ Atunci, când nu mi-ai spus sau n-ai putut sau n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eu bine c-ai auzit: n-o să trăim o veșnicie“, lipindu-și fruntea și buzele de gâtul lui cald, învăluindu-l în acel parfum amețitor de viorele sau alte flori proaspete de primăvară, și el încercând să-i ridice capul încăpățânat lipit de umărul lui, „Și ce-am să fac cu examenele?“, zicându-i, „Cum o să le mai trec altfel, acum, la sfârșit? Ai vrea să mă înec ca țiganul la mal?“, dar parcă nu l-ar fi auzit, întindea mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întorc... Și acuma suferi, poate chiar în clipa asta când îți vorbesc... Nici măcar nu sunt convinsă că e așa, pentru că ar însemna să-mi schimb pe de-a-ntregul părerea despre tine, care te arătai puternic și rece și nevulnerabil și încăpățânat. Și acuma... Fie, suferi. Dar ce vină am eu? Ai aranjat totul cu mâna ta, părticică cu părticică, și numai în felul ăsta am ajuns aici. Sau ai vrea să mă las copleșită de amintirea unor sentimente pentru tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mea a fost imediat stârnită. Trebuie să aveți îngăduință, domnule Owen (sau vă pot spune Michael, deoarece mărturisesc că după ce am citit cele două excelente romane ale dumnevoastră, simt că suntem deja buni și vechi prieteni) - pentru excentricitățile unui bătrân încăpățânat, care, în loc să vă abordeze direct, a preferat să sondeze mai întâi terenul, conform propriilor sale metode îndelung exersate și probate. Mărturisesc, Michael, că eu am fost cel care a pătruns în biroul remarcabililor tăi editori și substras manuscrisul tău; eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stea să citească o revistă sau poate să înceapă o scrisoare către fiica ei vitregă din Vancouver, dar văzu că grădinarul nu curățise ca lumea peluza de bălării, ca de obicei și în curând îngenunchie trăgând de rădăcini speciile mai încăpățânate. Îl observă aproape imediat pe bărbatul proptit de capota mașinii și privind-o. Se ridică și se uită la el, ferindu-și ochii de soare. Îl recunoscu, dar nu se mișcă, nu făcu cu mâna, nu-i strigă numele; doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
eram la liceu. Asta mă Îndreptățește să mă dau drept scriitoare? — Ce anume scrii? — În principal, beletristică. Acum lucrez la primul meu roman istoric. A mai tras un fum și și-a dat din nou la o parte șuvița aceea Încăpățânată, dar adorabilă. „Primul roman istoric“ dădea de Înțeles că celelalte fuseseră non-istorice. Interesant. — Despre ce e vorba? S-a gândit o clipă, apoi a răspuns: — E o poveste spusă din perspectiva unei tinere femei despre viața În timpul celui de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un fuior de câlți, arată ca un lingurar care a venit să-și vândă oalele și tigăile echipajului de pe Enterprise. Doi bărbați de la pază cu stații de emisie-recepție emițând pârâituri Încearcă să-l convingă să plece, dar Joe stă nemișcat, Încăpățânat ca un catâr, pe una dintre băncile de oțel perforat de la recepție, cu o sacoșă albă de plastic aruncată la picioare. Cu demnitatea Îmbufnată a bețivului. Când mă zărește, Își descrucișează mâinile și mă arată cu degetul triumfător: — Ia uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
a funcționat. — Se prea poate. Nu-s foarte convins. Dar aici n-o să meargă. Estrella de Mar e un loc adevărat. Exista și Înainte să veniți tu și Betty Shand. — Și Residencia Costasol e adevărată. Prea adevărată. Crawford Își recită Încăpățînat credoul dubios, o argumentație pe care bănuiam că o exersase de multe ori, amalgam de bestselleruri alarmiste, editoriale din Economist și propriile lui revelații obsesive, pe care le pusese cap la cap pe balconul bătut de vînturi al apartamentului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
răscopt din vară, cu pântece împovărat de lapți-i roșii, să salte pe culmile de dincolo de Baisa, bărbați eficienți și harnice femei se amestecară, lărmuind, printre combine întârziate, ce înțepeneau brusc, spre disperarea de paradă a asistenței. Tractoare capricioase, mai încăpățânate decât catârii de stepă și decât cămilele bactriene, cele roșcate la păr, adăstau în brazdă nouă, să se termine seria turbatelor înjurături ale specialiștilor de tip revoluționar, mecanizatori făcuți doar printr-o spoială de instrucție, administrată în graba mare. Descărcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mare și curmale aurii și cu alte mărfuri, precum cafeaua, untul, uleiul de calitate și uleiul de măsline, scrumbia de Dunăre, pastramele, șuncile, ghiudemul, pâinea la liber etc., etc., etc., dispărute din comerțul socialist, dar păstrate cu devoțiune de anemica, încăpățânata și subversiva memorie a bătrânelor purtătoare de coșnițe. Neîndrăznind să se viseze vreun Ahile, vreun Novac sau vreun Superman (ori vreun Batman) ai modernelor basme, intrate clandestin în literatura spațiului est-european (Vai, utilitatea nu poate fi îndeplinită tocmai în asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nedrepți cu mirarea tânărului care fusese smuls brutal din viața netrăită încă pentru a fi aruncat în încremenirea veșnică a morții. Unul dintre soldați îi încrucișase creștinește brațele pe piept și încercase apoi să-i închidă pleoapele, dar acestea rezistaseră încăpățânate, dorind parcă să ofere în continuare retinei imaginile unui cer incredibil de albastru și senin pe care Emil nu îl mai vedea. Strivește țigara pe jumătate fumată de fundul scrumierei și aprinde imediat alta. Ce pot să-ți spun? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
este singură și bucuroasă grăbește pasul spre orizontul care pare că se îndepărtează mereu cu toate eforturile ei. Întețește goana. Observă mirată că și cel din față nu lasă nici un fel de urme. Se mișcă tot mai greu, dar continuă încăpățânată chiar dacă trupul obosit dorește să se odihnească. Mișcările și înfățișarea formei umane ce începe să capete contur au ceva familiar, care-i aduc aminte de cineva apropiat. Dar de cine anume? Cumva, foarte vag, își dă seama că este foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fost și greu să nimerească ceva cu toate mișcările haotice la care sunt obligați să le facă. În scrâșnetul cauciucurilor exploatate fără milă, Marius pătrunde brusc într-o curbă strânsă cu speranța că cei din spate le vor pierde urma. Încăpățânați, urmăritorii nu cedează. Urmează alte străzi lăturalnice, cufundate în întuneric. La intervale regulate se aud explozii puternice. Pentru scurt timp, drumul se întinde în față drept și liber. Marius profită să ajungă la viteză maximă. Cu siguranța pistolului mitralieră pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prinde ferm în cătarea puștii, să ajungă la adăpost. O bubuitură puternică lângă urechea dreaptă aproape îl asurzește. Dezechilibrat, se împiedică, cade dureros în rotulă, sfâșiindu-și pulpana lungă a mantalei. Trupul îi tremură în fiori de gheață, dar revine încăpățânat și izbește violent cu umărul ușa monumentală. Aceasta se deschide neașteptat de ușor și împins de forța propriului său avânt se prăbușește în holul bisericii cu un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bază? Recepție! ...peste tot în jurul nostru...(bruiaj)...imposibil. La celălalt capăt se aude o bubuitură puternică și un horcăit scurt, apoi eterul nu mai transmite decât o liniște sinistră. Alo, Mesteacănul, continuă să vorbești! Recepție! Dar difuzorul continua să tacă încăpățânat și toți cei de față înțeleg că moartea tăiase singurul fir care îi mai unise cu cei de acolo. Palid ca un suferind cronic, căpitanul se întoarce către bărbații care-l privesc tăcuți. Domnilor, ați auzit tot. Grupul de cercetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o șopârlă, dispare fără urmă în marea albă a zăpezii. Jetul de lumină taie din nou noaptea. Cu inima cât un purece, Marius așteaptă inevitabilul. Din fericire, liniștea rece continuă netulburată. Florea scăpase neobservat. Zâmbește scurt. Încă o dată, ardeleanul acesta încăpățânat, hotărât și mai ales norocos se dovedește cea mai potrivită alegere pentru astfel de acțiuni. Într-o tensiune tăcută, timpul trece greu în așteptarea semnalului convenit cu Iovuț. Îngrijorarea și neliniștea sporesc. Va putea ajunge Florea în timp util? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
-l fugărească din țigănie că stătea numai la birt și speria băutura rămasă pe fundul paharelor? Da de cine fu pus? Păi de domnii ăștia, tovarășii, care acum sunt aliații noștri. Că face parte din clasa exploatată a țărănimii. Ghiță, încăpățânat ca orice țăran care trebuia să-și lămurească nedumerirea, întoarce capul cuprins de curiozitate și neliniște către Nicky: Dom' caporal, că dumneavoastră sunteți cu mai multă carte decât mine, spuneți-mi și mie dacă e drept să-mi ia pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
printre cei căzuți înfigându-și hulpav ciocurile dure în carnea încă palpitând, căutând orbitele ochilor. De undeva răzbește o împușcătură și ciorile își iau zborul protestând gălăgios. Fug către cuiburile lor de pe stâncile din jur, croncănind sumbru. Curând vor reveni, încăpățânate, dornice să se înfrupte din rămășițele celor căzuți. Un geamăt prelung atrage atenția lui Marius. E Carol. Încovoiat, palid ca un strigoi, merge împleticit pe coridor cu mâinile încrucișate peste burtă. Lasă în urma lui o dâră groasă de sânge. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a flăcărilor se umflă, îl împresoară ca o copcă lacomă. Respiră cu greutate, nu mai are aer, simte ceva ca o funie groasă care-i cuprinde traheea, gâtuindu-l. Mâneca mantalei începe să ardă mocnit. O stinge cu greu, dar încăpățânată, flacăra își face din nou loc în postavul gros. Începe să amețească și capul parcă stă să-i explodeze. Prin fața ochilor îi joacă cercuri colorate. Căldura infernală aproape că-i arde retina. Strânge atât de tare pleoapele încât vede cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
căutarea altor victime. Iovuț pune în bătaie o pușcă-mitralieră. Înjură birjărește, cu glas tare care aproape se suprapune peste zgomotul luptei. Chiar și numai suflul unei explozii poate să pulverizeze restul de zid în spatele căruia se adăpostise, dar el continuă încăpățânat să tragă. În zgomotul motoarelor turate la maximum, mitralierele grele din turele toacă întreg perimetrul. Se aud strigătele și vaietele celor loviți. Unii dintre cei rămași în viață aleargă bezmetici, alții se târăsc greoi, pete întunecate perfect vizibile pe albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se gândi o clipă: ,; Păi a mai fost, zise, în timp ce tu îl studiai liniștit pe Hegel, mătușa asta mă croia cu gârbaciul, să spun care sânt legăturile mele superioare, dar și cele inferioare. Mătușă a dracului! Dar și eu, copil încăpățînat: deși îmi arătase probele, confruntîndu-mă cu legătura mea superioară, care ori căzuse ori trădase (n-o să aflu asta niciodată fiindcă această legătură a dispărut și nimeni nu poate sau nu vrea să-mi spună unde), eu continuam să neg spunând
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
părăsi, deși ieri mi se păruse că eram liber. Plecând, rămâneam înlănțuiți, iar ea, cu fetița alături, ar fi jubilat de ura mea neputincioasă, mai liberă decât mine. Iar dincolo de toate acestea ar fi stăruit în mine, devenind obsesie, întrebarea încăpățînată: ce era de fapt în inima acestei femei? Fiindcă nu puteam admite - și întrebarea aceasta mi se punea nealterată, totdeauna când rămâneam singur, chiar și ascultând istorisirile vesele ale lui Vintilă, chiar și când, crezând că uit, mi se întîmpla
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
început o nedumerise, ca nu mai putea să se încreadă în întregime în dragostea mamei, se îndepărta de ea, încolțeau în inima ei singurătatea și independența, sentimente premature, dar nu apăsătoare, ba chiar îi plăceau, începuse să fie obraznică și încăpățînată, își retrăgea și ea afecțiunea pentru mama exact în măsura în care mama și-o retrăgea pentru a i-o dărui lui Mircea, exasperînd-o pe Matilda, iar acel minus din viața ei zilnică, tata, n-o făcea să sufere, dimpotrivă, ai fi zis
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]