999 matches
-
era subtil, voia s-o laude pe doamna, pentru că avea un elev atât de strălucit, dar nu știa cum... Dar eu voiam ca toate laudele să mă copleșească doar pe mine, precum că i-am răspuns frumos, în fraze corect închegate și patriotice, așa cum ne învățase doamna: "Nu, nu ne-a spus, pentru că știe că noi pricepem singuri. Am văzut și noi că școala este despărțită de biserică. E despărțită de strada noastră cea frumoasă și măturată mereu la 1 Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
bătut, Mitică? Eu țin cu dom' Zamfir... Ce dobitoci! Satul vuiește și lumea este tare mînioasă. Să-l bată în halul ăsta! Pe un om nenorocit, pedepsit și așa prea mult de Dumnezeu... Mitică se plimbă peste tot și sîngele închegat de pe față provoacă o imensă compasiune. M-au omorît, dom' Zamfir. Criminalii! Zamfir îl sărută și îl mîngîie. Lumea îl votează cu entuziasm. Ce suflet mare are! Vestea a circulat și Zamfir a cîștigat. Dacă n-ar fi fost omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de Încălzire era o altă minune a lumii. Zgrunțurii și petele de rugină o făceau să semene cu o columnă având pictate scene eroice, iar din coturile și niplurile ei Îmi făuream arc de triumf la Întoarcerea acasă. Ochiul, astru Închegat din căldura lacrimilor, Își parcurgea orbita Încet, asemenea geamănului din Înălțimi. Într-o dimineață, am văzut cum În radele de vopsea crăpată din tocul ferestrei se desfășura o activitate febrilă. Câteva furnici Încărcau pe cocoașele lor cât vârful de ac
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
modest. Cum spuneam, aveam nevoie de un ghid. Eram pe cale să trecem, În sfârșit, la acțiunea cu autocolantele din tramvai. Cum trebuia s-o facem? Am propus toți o grămadă de texte, prea multe, prea personale, nu ne ieșea nimic Închegat. Florin a venit cu ideea salvatoare: dacă tot lipim În tramvaie, să avem texte de călătorie. Să fim niște jeanbarți, niște kaplani ai Aradului. Precis am atrage atenția: dacă ceva are succes pe piața de carte, a spus Cătă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mult pe gânduri. Sorin, care avea deja o organizație ce practica creștinismul social, ni s-a alăturat și el. Florin a făcut-o pentru că se afla În căutarea simplității. Cătă, din mizantropie și fiindcă spera să punem la cale ceva Închegat și bine fundamentat. Le-am adunat pe toate la un loc: antipatia față de stat, de orice tip de guvernare, față de ierarhii și monopoluri; anticlericalismul nu, Împărtășit doar de mine, Cătă și Florin, toți trei mai mult sau mai puțin atei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
National Bank, unde avea taică-su biroul, la al doilea etaj. Aveau aceeași mașină chiar și acum, după război. Nu se schimbase nimic În oraș, În afară de fetele care crescuseră. Ele trăiau Însă În lumea atât de complicată a alianțelor demult Închegate și a rivalităților mereu În schimbare, Încât Krebs n-avea nici energia și nici curajul de a se băga În așa ceva. Îi plăcea Însă să le privească. Erau atâtea fete drăguțe. Cele mai multe se tundeau scurt. Când plecase el, doar fetițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atunci. Cineva suspină lângă el. Valerius se întoarse brusc. Pe grămada de paie, lângă el, era întins un bărbat. Avea vreo douăzeci de ani. — Dormeai când m-au adus aici. Avea ochii limpezi. Buza îi era umflată, plină de sânge închegat. — Am venit de curând. Manteus a scos mulți bani din buzunar ca să mă cumpere. În glasul lui nu era nici urmă de orgoliu. — Sunt retiarius. Dar tu? — Mă numesc Valerius și sunt secutor. — Eu sunt Marcus... auctoratus. — Vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Din carton se făcuse de tablă ușoară ca un vânt, era tot mai greu la noi pe pământ. Iată că peste literele de atunci se lăsa un verde întunecat ca la cojile de nuci. Le curățam de învelișul transparent, laptele închegat, necopt și smălțat părea deocheat, neliniștit, echilibrat în găoace surpat! Era Echinox și la propriu și la figurat! Am luat foaia acasă; între zi și noapte, lumina se arată cu grijă, se ascunde între palmele neîncercate și plăpânde. Câți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cea mai rea dintre leoaice. Și cred c-o să te omor și-o să te mănÎnc cu aripi cu tot. Asta Îl Înspăimîntă foarte tare pe leul cel bun, pentru că-i vedea ochii galbeni și coada care se legăna și sîngele Închegat pe mustăți și Îi simțea respirația foarte puturoasă, pentru că ea nu se spăla niciodată pe dinți. Și mai avea și bucățele de negustor hindus rămase sub gheare. — Nu mă omorî, spuse leul cel bun. Tatăl meu este un leu nobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
asta, chiar și fără cerșetori, cerșetoria merge abitir înainte... Melania se sperie când îi văzu, înălțându-și capetele peste uluci. Dar și mai tare se sperie când orbul trase căruțul și, pe lângă stâlpul porții, se iți fața plină de sânge închegat a lui Coltuc. Nu se mai osteniră să povestească, socotind că flăcăul o va face de-a fir-a-păr, nu acceptară decât câte o felie de pâine muiată în ulei și se depărtară cu țopăiala unuia și încetineala celuilalt, sporovăind despre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
surd al umbrelor care se înmulțeau, ivindu-se de după granițe, ziduri, porți zăbrelite, garduri de sârmă ghimpată sau valuri de pământ. Și luna lumina diferit. Unele umbre întunecate veneau de acolo de unde trupul și umbra sunt totuna, având culoarea sângelui închegat și a rădăcinilor uscate. Altele aveau sclipirile argintii ale țevilor de pușcă purtate pe cărările munților. Unele erau brăzdate de hainele vărgate ori de luminile privite dindărătul gratiilor. Altele nu aveau nici formă, nici culoare, cum nu pot avea decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pumn de monede de aur cu urme de pământ, osul moale al tâmplei purtând în spatele urechii urma glonțului, un pistol din vremea războiului, purtat prin munți, fotografia împăturită a tânărului rege în uniformă, un ochi spart, din care curgea lumina închegată, ca albușul de ou. Pentru multe dintre ele, hainele îngroșate de praf, sudoare și sânge, pecetluite cu urmele vătămărilor ori spațiilor concentraționare, erau ele însele mărturii. Veneau, fără să se apropie și fără să vorbească, dar mărturisitoare. — Și ca să ierți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încetat să declare prin organele lui, atît în congresele din țară, cat si cele internaționale, că înțelege să exercite tutela să numai intru atîta intru cat nevoile cooperației i-o vor impunea, dar că de îndată ce mișcarea va fi destul de bine închegata și destul de puternică spre a propăși și a se călăuzi singură, Statul va fi fericit să o lase stăpână pe destinele ei. În faza ei actuala de desvoltare, mișcarea noastră cooperativa, cu toate strălucitele progrese ce a săvârșit, nu este
EUR-Lex () [Corola-website/Law/140894_a_142223]
-
cheia acestui proces fiind atașarea aceluiași înțeles unui anume stil de vestimentație". Prin intermediul acestei lucrări, Susan B. Kaiser își exprimă adeziunea la analiza vestimentației din perspectiva interacționismului simbolic. Așadar, o dată cu lucrarea lui Susan B. Kaiser, psihologia socială conține o abordare închegată a subiectului. Totodată, pentru evoluția abordării psihosociologie a subiectului este relevant de amintit faptul că anii '60 ai secolului trecut consemnează două conferințe internaționale care își propuneau să dezbată statutul academic al noii discipline de studiu denumită clothing studies, în
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
presus de-a lui Traian, podul peste Dunăre de la Celei, fortificația de la Constantiniana Daphne, reconstrucția lui Tropaeum Traiani.7 Cum se înfățișa viața populației autohtone? Barbarii (migratorii), precizează Iorga, n-au distrus și n-au izgonit pe "romanii" sud-dunăreni, acum închegați, în secolul III cel puțin, ca și galoromanii în Apus. În schimb, ei i-au fărâmițat și sărăcit, n-au ocupat intenționat provinciile, ci au distrus pentru mult timp drumurile (comunicațiile) cu urmările ce decurgeau de-aici. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vestigiilor creștine sunt locale. Atenuarea și înlocuirea multora dintre vechile credințe de către creștinism în teritoriile din nordul Dunării, trebuie să fi fost facilitată de faptul că, după cucerirea romană (106), universul religios al locuitorilor Daciei nu mai era un sistem închegat, ci un ansamblu de mentalități, rituri, cutume, obiceiuri, adică "fragmente" ale sacrului. A contribuit la aceasta și apropierea de lumea romană și însușirea valorilor ei.49 O anumită predispoziție psihologică și culturală a grăbit adoptarea creștinismului de către autohtoni. Alături de un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
poporul de la Dunăre și Carpați împărtășea încă din preistorie credințe proprii, ca toate popoarele europene înainte de creștinism istoricul vrea să sugereze că mulțimile din Dacia nu împărtășeau învățătura lui Zalmoxe. Aceste credințe nu alcătuiau un sistem filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patria noastră mamă, italo-illyrică. Pârvan încheie astfel aprecierile sale față de creștinismul daco-roman: atunci când am fost lăsați în vălmășagul barbarilor slavo-turanici, după 602, în secolele VII-X, noi nu eram niște copii, ci un popor romanic, creștin, viguros, încă tânăr, dar deplin închegat. De aceea, coloniștii daco-romani n-au pierit, ci au dăinuit și s-au înmulțit, extinzându-se în spațiul vechii Dacii.58 Sfârșitul creștinismului antic Secolul VII marchează începutul unor fenomene istorice care au afectat profund evoluția creștinismului în sud-estul Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avari), în timp ce asupra populației din Dacia, romană sau liberă, se așterne tăcerea ce se va prelungi până în secolele IX-X ! Dominația (stăpânirea) hunică asupra vastului spațiu dintre Don și Dunăre, în perioada 375-454, nu s-a manifestat sub forma unui "imperiu" închegat și organizat de la început.19 Stăpânirea hunică cuprinde trei faze: 1. 375-408, în care centrul puterii hunice era la est de gurile Dunării și se baza pe încheierea unei alianțe cu alanii și grupurile de ostrogoți supuși, în această fază
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la nordul Dunării de Jos a cunoscut o serie de transformări social-economice și politice, cu însemnate consecințe pentru închegarea comunităților umane și cristalizarea civilizației medievale. Civilizația autohtonă, în secolele VII-X, cu trăsături pregnant romanice, atestă o numeroasă populație românească, deja închegată etnic și lingvistic. Existența acestei populații autohtone, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare, este rezultatul unui proces istoric complex, principalii factori fiind trăsăturile esențial romanice ale populației locale, formele superioare de organizare social-politică, creștinismul de limbă latină și legăturile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai romanilor. Aceste pretenții exagerate, disproporționate, au iritat, pe bună dreptate, pe adversarii Școlii ardelene, ai latiniștilor, ceea ce i-a provocat să pună din nou în circulație ideile lui Sulzer. Aceste idei au fost elaborate într-un sistem nou, bine închegat, cu adăugarea de noi amănunte, de către Robert Roesler (1836-1874), filolog și istoric german. Lucrarea sa principală, de notorietate, din 1871, a provocat mare vâlvă și discuții pasionate în epocă, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar azi este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu grupurile împrăștiate în regiunile de silvostepă și cu o parte din romanicii veniți aici, pe malul nordic, în urma năvălirii slavilor în sud. Datorită numărului lor, a unui potențial biologic și economic superior, a unei organizări sociale și religioase (creștine) închegate, daco-romanii au învins și au asimilat pe slavi. Procesul de asimilare poate fi considerat încheiat, în linii generale, în secolul al X-lea, când apar primele mențiuni scrise despre români (vlahi). La acea dată, românii se individualizaseră ca popor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII Populația În contextul european care precede Anul 1000, în vecinătatea unor populații slave, turcice, fino-ugrice, ce trecuseră la o viață feudală incipientă și creștină, românii erau singura populație de origine romanică. Ei trăiau într-o societate închegată, cu vechi rânduieli sociale și economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de 602, care asimilaseră pe slavi în lungile secole de conviețuire anterioară și erau acum un popor definit, de-sine-stătător. Feudalizarea progresivă a societății de la Carpați, Dunăre și Mare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
formațiuni politice, centre ale organizării teritoriale. O dată cu secolul al X-lea, aceste realități politice erau menționate în scrieri de epocă, cronici, în care se face referire și la existența unor fortificații-reședințe în aria celor trei voievodate, de organizare militară bine închegată, precum Biharea, reședința lui Menumorut, Dăbâca-Mănăștur, reședința lui Gelu, Keve-Cuvin, reședința lui Glad. La sud de Carpați, în Muntenia, fortificațiile de la Slon și Bucov erau reședințe ale unor formațiuni necunoscute de noi. Scriitorii (cronicarii) bizantini amintesc despre reședințele fortificate de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor teritorială s-a făcut prin înțelegere sau constrângere, și prin amplificarea funcțiilor interne și externe ale organismelor politice prestatale. Astfel de închegări statale se manifestă în Europa acestei vremi, atât în vest cât și în est. Structurile politice teritoriale închegate sunt amintite și în izvoarele scrise-cronici, inscripții. Una din cele mai vechi atestări ale românilor din nordul Dunării o datorăm Cronicii lui Nestor, Povest vremmenâh let, care face referiri la relațiile dintre "ugrii" albi, slavi și volohi: vorbind despre slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]