KorAP: Find »[drukola/base=încredința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...820 >

20,476 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

ăsta, flămînd și hoinar! De ei, da, de ei ne putem teme. Dar pînă acum n-am găsit nimic din ceea ce ar putea să ne îngrijoreze cu adevărat." Și s-a uitat semnificativ la bocancii săi înnoroiați, pentru a o încredința că el patrulează spre liniștea cetățenilor din Vladia și mai ales pentru a ieși așa din situația ce i s-a părut penibilă un soldățoi murdar într-o casă aristocrată! "Cîinii? Credeți că..." Radul Popianu se considera un om priceput

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
o sală întreagă pentru spectacolul de seară, ca să se poată uita în liniște la film. Nu-i plăcea să audă în jur foșnete, icnete, pupături, țiplă scîrțîind, "filmul este o operă perfectă și nu-ți cere decît să i te încredințezi", spunea cînd vreun curios îl întreba de ce dă atîția bani să stea singur într-o sală goală, pe întuneric. "Și nu poți face asta cu martori, e ca și cum ai iubi o femeie în gura mare" adăuga întotdeauna pe un ton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat "tragic". Bîlbîie a făcut ochii mari, nu pricepea nimic, prințul l-a prins de mînă, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul. Italo Balbo va avea un destin tragic. Aidoma tuturor celor ce sînt stăpîniți de idee. De o singură idee." Leonard Bîlbîie a simțit cum degetele prințului se încordează, devin rigide și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fi stat cuminte în groapă, soldatul ar fi trecut mai departe, fără să-și dea seama de nimic. Dar după ce a aprins felinarul barcagiul nu mai avea de ce să se teamă, poate peste cîteva clipe chiar o să-l strige, se încredințează cu totul în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre ce este vorba cînd o să-l audă pe cel din barcă ori cînd o să audă numai tîrșîitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
funcționari care altfel nu l-ar mai fi văzut niciodată. Îi plăcea că nu se pierdeau cu firea, nu greșise atunci cînd avusese prima "întrevedere" cu fiecare dintre ei. Leonard Bîlbîie îi plăcuse în mod deosebit, de aceea îi și încredințase misiunea destul de încîlcită de la palatul Cantacuzino. Acum, citindu-i raportul, se întreba dacă va avea timp să-i învețe pe toți acești executanți destul de buni, oricum, el era mîndru de ei, dacă va avea timp să-i învețe măcar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cu potecile neminate, atunci fusese cuprins de aceeași teamă pe care o întîlnise acum, cînd se apropia de subiectul principal al celei de-a doua chestiuni. Știa de unde vine primejdia și într-un caz și în altul trebuia să se încredințeze altcuiva, să meargă pe o mînă străină, trebuia să-și înfrîngă propriul instinct pentru a asculta, a se supune altor judecăți, altor voci. Iar teama asta era scîrboasă, paralizantă. În vremea războiului își făcea o mie și una de gânduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ușor să te hotărăști să te întorci la principiile, la părerile tinereții, la gustul și iresponsabilitatea acelei vremi, să te întorci, să dai cu mîna la o parte tot ce-ai clădit, ce-ai adunat fir cu fir, și să încredințezi cuiva această taină și această datorie de a retrăi cu viața lui propria ta viață trecută. Leonard Bîlbîie se cutremură înlăuntrul său atunci cînd înțelese deplin ce însemna acel cuvînt operațional. Nu doar că era împotriva legilor și regulamentelor Serviciului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
complot. Nu pot fi sigur de nimeni, domnule Bîlbîie, de nici unul dintre cei pe care îi cunosc." Atunci sări peste cal și cu o naivitate prefăcută întrebă: "Să înțeleg că nici în mine nu aveți încredere, domnule Mihail, cu toate că îmi încredințați misiunea, totuși nu aveți încredere în mine?" Mihail schiță un zîmbet în colțul gurii "sincer să fiu, nici în dumneata. Nu știu cum vei reacționa cînd vei fi înăuntru. N-am cum să te controlez, ai autonomie totali poți să-mi spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
domnilor, păstrează". Ținea foarte mult să-și facă ireproșabil datoria, iar datoria lui era să păstreze, nu să schimbe. Dacă era ceva de schimbat, asta nu era treaba lui. Vor schimba și apoi vor veni la el și-i vor încredința ceea ce au schimbat, zicîndu-i: Domnule adjutant, păzește și păstrează ca ochii din cap", iar el așa va face, pentru că asta este datoria sa. Dar erau multe căi de a păstra. Iar una dintre ele o avea în sînge, se născuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
capabili să inspire respect, noi de ce n-am putea? Pînă și apa, dacă știi s-o îngheți, devine puternică, rezistentă, înspăimîntătoare! Totul este să știi cum, să găsești calea cea bună! Ți-am spus de la început totul pentru că am fost încredințați și sîntem încă, domnule adjutant, că vei ști să alegi calea adevăratului soldat. O cale grea, dar care este însăși calea destinului. Vezi bine că atîția alții au știut să o facă pînă acum!" Radul Popianu atinse cu vîrful degetelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

aceeași formulă magică, dar În sens invers și atunci capul se Împreuna cu trupul, iar Împletitura de in de pe grumaz zăcea pe jos. După care Simon o deznoda, Încingându‑se cu ea, doar dacă vreun spectator nu căuta să se Încredințeze de soiul Împletiturii. Atunci Simon Îi Întindea un capăt al cingătorii, țeapănă ca un par; de cum o atingea neîncrezătorul, funia se pleoștea și se prăvălea pe jos, stârnind praful. Vorbea destul de bine greaca, copta, armeana și ebraica, precum și unele dialecte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de‑atâta drum, având aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise mulțimea cu câțiva pești. Unii te Încredințau că‑l văzuseră ridicându‑se la cer Într‑o lumină orbitoare, Înălțându‑se În ceruri ca un porumbel. Orbii, aduși de ei ca martori, te Încredințau că lumina aceea le pălise vederea, dar le dăduse lumina spiritului. Și toți Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise mulțimea cu câțiva pești. Unii te Încredințau că‑l văzuseră ridicându‑se la cer Într‑o lumină orbitoare, Înălțându‑se În ceruri ca un porumbel. Orbii, aduși de ei ca martori, te Încredințau că lumina aceea le pălise vederea, dar le dăduse lumina spiritului. Și toți Își ziceau Fiii Domnului și Fiii Fiilor Domnului. Promiteau pentru o bucată de pâine și un urcior de vin viața veșnică și mântuirea, iar când lumea Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
În pene de lemn - Sofia Își scoase șalul și‑l Înfășură la gâtul lui Simon. „Jos e răcoare ca‑n străfundul fântânii“, zise ea. Atunci Simon se desprinse brusc de ea, Înșfăcând cu mâinile scândurile coșciugului, vrând parcă să se Încredințeze de trăinicia lucrăturii. După care sări vioi În el și se Întinse. La semnul său lucrătorii se apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dând din cap. Petru ridică o mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
o anume legitimație, drept care el ne lăsă Înăuntru, mormăind ceva În barbă. Ținea În mână o verigă imensă cu chei, ca cea a paznicului care, cu o zi Înainte, ne introdusese În Închisoarea Centrală la spectacolul cu Godot. Gazda mă Încredință acelui Cerber după care‑mi spuse că va veni după mine a doua zi dimineață la hotel, ca eu să pot cerceta În liniște Biblioteca Divină, căci domnul va chema un taxi, domnul Îmi va sta la dispoziție... Ce‑mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
În sânge, pe când Îi Încălzise oasele. Ca iată, acum totul să fie mormântul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vârau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
vârau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cântările pe care le retrăia aievea, pe care și le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Într‑o crâșmă Întunecoasă și va comanda două votci pascale, pare‑se, conform ritualului. Jeshua Krohal, căci așa se numea tânărul, Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de când Îi picase În mână o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e „asexuată, deci amorală“, numai că nu putuse afla acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucât abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
moarte onorabilă - era să‑și păstreze demnitatea care se pretindea unui Esterhazy În astfel de momente. Își petrecuse noaptea În stare de veghe, dar cu ochii Închiși, cu respirația stăpânită, Încât străjerul, cu ochiul lipit de vizetă, s‑a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă‑l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într‑o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tânărul Esterhazy a dormit buștean astă‑noapte, fără suflare, de parcă‑l așteapta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
iar Machiavelli, care ar fi fost Napoleon al III‑lea, i‑ar fi expus politica sa oribilă“. Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli va junge În Franța cu o șaretă, sub o claie de fân (un țăran contrabandist fusese Încredințat că În cutia de carton dosea tutun de contrabandă), ca pe filiera celor care disprețuiau tirania să se propage În Întreaga țară. Dar cum oamenii iubesc mai degrabă siguranța nelibertății decât nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
o persoană care, dacă sorții vor fi de partea noastră, mai trăiește undeva la Berlin, Paris sau New York!“. Fără Îndoială, domnule, că ați ajuns la acea concluzie optimă grație cercetărilor regretatului Bezimenski și a moștenirii sale care v‑a fost Încredințată spre valorificare. Persoana pe care o căutați, domnule, „persoana care deține cheia tainei“, cum v‑ați exprimat cu prilejul acelei conferințe, se afla la câțiva pași de dumneavoastră. Evident că nu v‑o amintiți, fără Îndoială că nici n‑ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
peisaj arid pe care se va proiecta existența noastră; când Îl rememorez, acesta se comprimă Într‑un șir de imagini care se derulează halucinant, interminabile zile ploioase cu drumuri desfundate și acel „iremediabil frig tăios“. Aș vrea Însă să vă Încredințez, domnule, că Mendel Osipovici nu avea deloc o Înfățișare austeră, cum ar putea să transpară din proza sa ascetică, scrisorile adresate mie fiind scrise În manieră flaubertiană, În care relatează aceleași lucruri narate și În opera sa și În care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
curmată doar dacă săvârșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi‑au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu câtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea să‑ți răsfoiască scrisorile“, Îmi zicea el. Scrisorile erau legate cu o panglică pe care o aveam de la el Încă de la Începutul relației noastre; panglica neagră de catifea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
când m‑am decis să Însuflețesc și acele personaje rămase În beznă, În primul rând pe misteriosul emigrant rus care În povestire se numește Belogorcev - ca și pe misteriosul X - al cărui rol a fost, după cum Însuși cititorul s‑a Încredințat, de o importanță vitală În rezolvarea misterului Protocolului. Eseul Își va pierde semnificația literară În clipa În care am Înțeles că În cercetarea acestei teme, În plan faptic, nu se mai putea Înainta, și atunci am Început să imaginez Întâmplările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

până la vizuina piraților ălora și-ți jur că ne vom întoarce cu tot ce ne-au furat. —Hotărârea încă n-a fost luată, îi aminti Hiro Tavaeárii. —Știu, încuviința Căpetenia Războinicilor. Dar eu rog poporul din Bora Bora să ne încredințeze onoarea insulei. Dacă cei mai buni războinici pornesc într-o aventură cu un rezultat atât de incert, femeile și copiii vor rămâne fără apărare,remarcă obezul Om-Memorie, care până acum ascultase în tăcere, dintr-un colț al imensei încăperi. Ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]