1,396 matches
-
acele condiții, fiindcă puterea fără plăcere nu valorează mai mult decât o zdreanță de lux. ― Domnișoară, i-am strigat din ușă Laurei a doua zi dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. ― Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: "Aristide". Dar ceva m-a împins în ultima clipă să fac pe miratul: "Cum cine?" Doream s-o intimidez arătîndu-i cu câtă familiaritate vorbeam eu despre taine atât de importante: "Bătrînul N-ai aflat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. ― Ce s-a întîmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntînd sprâncenele. ― Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. ― A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dacă nu cumva Cottard i se păruse ciudat. \ Ceea ce mi s-a părut ciudat e că avea aerul că vrea să stea de vorbă. Dar eu tocmai lucram. Grand s-a întors spre Rieux și a adăugat, cu un aer încurcat : Comisarul dorea totuși să-l vadă pe bolnav. Dar Rieux fu de părere că era mai bine ca mai întâi Cottard să fie pregătit pentru această vizită. Intră deci singur și îl găsi pe Cottard în odaie, îmbrăcat doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CREȘTE CU APOI ȘI CU PE URMĂ. DAR CEEA CE ÎN MOD SIGUR ESTE CEL MAI GREU, ESTE SĂ ȘTII DACĂ TREBUIE SĂ PUI ȘI SAU SĂ NU-L PUI. ― Da, spune Rieux, înțeleg. Și a pornit mai departe. Celălalt părea încurcat, a revenit alături de el. \ Iertați-mă, mormăia el. Nu știu ce am în seara asta ! Rieux l-a bătut ușor pe umăr și îi spune că dorea să-l ajute și că povestea lui îl interesa mult. Grand păru acum ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
anunțul dumneavoastră. — Minunat! Care dintre ele? întrebă omul cu entuziasm. Am dat două la ziar, unul pentru o femeie și altul pentru un bărbat. — Pentru care credeți că m-am prezentat? se răsti Ignatius. — O! domnul Gonzalez se simți foarte încurcat. Îmi pare rău. Nu m-am gândit. Vreau să spun că nu are nimic de-a face cu sexul. Puteți alege oricare dintre cele două slujbe. Vreau să spun că nu dau importanță sexului. — Vă rog. Să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și s-a strâmbat la ecranul minuscul. Număr privat. Putea fi oricine. Putea fi chiar și Matt Hassinger, care o suna să-i trântească o scuză ciudată și să contramandeze cina din seara aia. Armanoush a rămas pironită În loc, ținând Încurcată telefonul În mână. Când a sunat a patra oară, a răspuns, sperând să nu fie maică-sa. Ea era. — Se poartă frumos cu tine, scumpo? a fost prima Întrebare pe care i-a pus-o. — Da, mamă, a mormăit Armanoush
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
meu, nu vreau să-l Întâlnesc niciodată. Când te Întâlnești cu cineva magia dispare. N-aș suporta să se Întâmple și cu el chestia asta. E prea important pentru mine, Întâlnirile și sexul sunt o altă poveste, una atât de Încurcată... — Magie! a exclamat Asya. Cine are nevoie de magie? Poveștile lui Layla și Majnun, Yusuf și Zulaykha, Molia și Lumânarea sau Privighetoarea și Trandafirul... Feluri de a iubi de la distanță, de a face dragoste fără măcar să atingi - Amor platonicus! Scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sau ceva similar... deși, ca să-i fac pe plac, pot să spun și eu mac mac... și, pe de altă parte, adeseori mă semnez “cri cri”... vezi că în lumea animalelor - din care facem parte și noi - lucrurile sînt destul de încurcate... dacă eu sînt ham iar ea e mac, eu o fugăresc pe ea... dar dacă ea e mac iar eu cri, atunci ea mă ciugulește din iarbă... ei, atunci se pare că trebuie să ne hotărîm cum stau lucrurile. Pînă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de hârtie. ă Cu toate acestea, te-ai întors în casa din strada Bolșaia Morskaia acum două nopți pentru a încerca să o recuperezi din camera lui Goriancikov. ă Am fost acolo, tresări Virginski și se uită în altă parte încurcat. Admit asta. M-am dus acolo ca să încerc să o recuperez. Nu valorează nimic. Nu am crezut niciodată în ea. Sunt un raționalist. Puteți să mă considerați un materialist și nu aș avea nimic împotrivă. Totuși, m-aș simți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și, după spusele lui, dacă o femeie nu e loială În viața personală, atunci nu va fi loială nici În afaceri. Se opri și adăugă plină de respect: loialitatea e foarte importantă pentru el. — Asta e de Înțeles, zise Kitty Încurcată. Pare a fi un tip de treabă. — De aceea am hotărât să-i dovedesc o loialitate absolută, atât În afaceri, cât și În viața personală. În primul rând, am ales galeria lui să mă reprezinte și am rămas la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
se declară de acord Desert Rose, pentru că adesea Îl contrazicea pe Charlie, fără știrea lui. Huan Lee se apropie de Kitty și Îi zâmbi cald: — Și tu ești artistă? — Nu. — Critic? — Nu. — Cu ce te ocupi, atunci? Kitty se simți Încurcată. Oamenii erau invitați la astfel de Întâlniri pentru că puteau cumpăra artă, puteau vorbi despre artă sau puteau fi, Într-un fel sau altul, utili - sau măcar interesanți. Ce-ar fi putut spune ea, acum că demisionase? — Sunt o fostă actriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vor plăcea? Matthew se Înfioră, nu-l Încânta deloc ideea. Îi era teamă, bănuia Kitty, că, dacă ar fi un personaj dintr-un film, n-ar fi eroul care se pierdea călare În asfințit, ci personajul care ducea o viață Încurcată, o viață greu de Înțeles de către oamenii obișnuiți, prizonierii slujbelor lor de opt ore. Îi era teamă că oamenii nu l-ar Înțelege. — Dar asta ar Însemna să mă căsătoresc, să am doi copii, o casă În suburbii și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
făceam vase aveam o normă, o rutină stabilită. E doar o chestiune de timp, spuse Marta, cu timpul mâinile și lucrurile se obișnuiesc unele cu celelalte, după aceea nici lucrurile nu se mai încurcă nici mâinile nu se mai lasă încurcate, Noaptea mă simt atât de obosit încât mă dor mâinile numai când mă gândesc că trebuie să pun ordine în acest haos, Cu toată bucuria aș fi luat eu curățenia asupra mea dacă nu mi s-ar fi interzis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru cei ce nu se mulțumesc cu aspectul superficial și consuetudinar al conceptelor, ne-au îndepărtat și mai mult de la spinoasa situație în care i-am lăsat pe Cipriano Algor și Isaura Madruga, acum singuri, de vreme ce Găsit, pricepând cât de încurcate erau lucrurile, consideră că e cazul să se îndepărteze și să se întoarcă la umbra dudului negru ca să-și continue somnul întrerupt. E vasăzică momentul să căutăm o soluție pentru inadmisibila stare de lucruri, făcând, de exemplu, ca Isaura Madruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
doar pentru memoria lui Cipriano Algor acest moment de răvășire a vieții și de inadecvare a înțelegerii lui, când, mergând la departamentul de achiziții al Centrului ca să pună cea mai simplă întrebare, s-a întors cu cel mai complex și încurcat răspuns, atât de tenebros și de obscur, încât era cum nu se poate mai firesc să se rătăcească în labirinturile propriului său creier. Cel puțin rămâne intactă intenția. În favoarea lui, Cipriano Algor va putea susține mereu c-a făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pietroși, cu siguranță, dar cu timpul își mai pierduseră din obrăznicie, fără să-și piardă și provocarea tulbure pe care o aruncau bărbaților. Tăceam stânjenit. Vroiam să-i cer din nou scuze, îmi căutam cuvintele, ea aștepta și, văzându-mă încurcat, mi-a zâmbit. Ea sau destinul care vroia să mă scoată din încurcătură. Zâmbetul Martei m-a făcut să uit de scuze. Am rămas în lumină, cu ochii la rochia ei de cânepă desfăcută la piept și simțeam o căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. — Moașa? m-am mirat eu. Ce nevoie aveți de moașe aici? Nu e un azil de bătrâni? — Nu e moașă, râse portarul. Dar așa îi zice. Și ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acele condiții, fiindcă puterea fără plăcere nu valorează mai mult decât o zdreanță de lux. — Domnișoară, i-am strigat din ușă Laurei a doua zi dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. — Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: „Aristide”. Dar ceva m-a împins în ultima clipă să fac pe miratul: „Cum cine?” Doream s-o intimidez arătându-i cu câtă familiaritate vorbeam eu despre taine atât de importante: „Bătrânul. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe fiii materiei, deosebiți de psihici, care erau ceva mai buni, și de pneumatici, care erau cei aleși, un fel de Rotary Club al Întregii comedii. Dar poate că stratioticii nu erau decât hylicii mitraiștilor“. „Toate astea nu-s cam Încurcate?“ Întrebă Belbo. „Se-nțelege. Ăștia toți n-au lăsat documente. Singurele lucruri pe care le știm despre ei ne parvin din bârfele dușmanilor lor. Dar nu contează. Asta numai ca să spunem ce bairam era pe vremea aceea În Orientul Mijlociu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de o viață, sau de mai multe vieți, hotărât să preia din nou comanda adepților săi, Agliè se Întorsese din nou către Jacopo: „Haide, domnule Belbo, hotărâți-vă. Vedeți bine, vă găsiți Într-o situație, ca să zic așa, cel puțin Încurcată. Încetați cu comedia.“ Belbo nu răspunsese. Se uita În altă parte, ca și cum, din discreție, ar fi vrut să evite să asculte un dialog pe care-l surprinsese din Întâmplare. Agliè insistase, conciliant, ca și cum i-ar fi vorbit unui copil: „Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu te mai da mare și tare, Jack, bine? Altfel s-ar putea să ajungi să editezi Buletinul agricol. Jack hotărî că nu merita să-i răspundă. Nelson n-ar fi înțeles adevărul oricum. Fusese mult mai complicat și mai încurcat. De fapt el fusese cel care refuzase postul, nu invers, dar nici de-al naibii n-avea de gând să-i dea explicații lui Murray Nelson. Soția lui, Carrie, plecase și o luase pe fiica lor, Louise, cu ea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]