1,132 matches
-
are deci loc în forma cea mai incomodă: aceea a neîntîlnirii, a eschivei pe care o induce nehotărârea. În nehotărâre aflu că nu mă pot defini, că nu mă pot aduna în contururile unui eu sigur de sine și de îndreptățirea actelor sale. Dimpotrivă, eul meu se definește ca sumă a șovăielilor mele, el se disimulează în rețeaua ne-definirilor sale. Nehotărârea este o ținere în suspensie care suprimă posibilitatea oricărei autodefiniri. Pentru că este incapabilă să trimită la act, ea nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea " Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" - Gândirea care se ghidează după logica elementară consideră această întrebare drept absurdă, pentru că răspunsul este conținut deja în întrebare și anulează îndreptățirea însăși a întrebării: când nu mai e nimic de făcut, nu e, desigur, nimic de făcut. Bunul-simț va spune că această întrebare este lipsită de sens. Însă această întrebare ascunde în sine insistența neresemnării: de vreme ce, în condițiile în care nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a lui prin raport cu ce e bine și ce e rău, drept și nedrept, învechit și înnoitor este semnul inteligenței noastre pământești. Viața unui om inteligent se hrănește din conștiința puținătății certitudinilor noastre și din disponibilitatea de a cerceta îndreptățirea unui alt punct de vedere. Înainte de a fi solidar cu proiectul meu, sânt solidar cu distanța care mă desparte de geneza lui și de experiența limitată a vieții mele. Inteligența este de aceea permanenta punere sub întrebare a proiectului propriu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nici o autoritate fără spirit critic, atunci cartea ne lasă unde eram. Cine nu mută o problemă, cine nu are forța dislocantă pentru materia pe care o analizează și pentru cel pentru care o analizează, acela nu are "rațiune", ba nici îndreptățirea de a vorbi și de a scrie. Acestea cu privire la Bochenski. Cât privește întrebarea de ieri a lui Gabi, "de ce nu putem ieși pe scena culturii europene cu isprava noastră": Gabi ar vrea, spun eu, "un cântec încăpător cât lumea"; iar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acum îl vedeam la lucru: capacitatea de a-și da un destin prin ascultarea atentă a unei interiorități care nu putea fi nici abătută, nici traficată. Rareori, cred, paternitatea a îmbrăcat, precum în cazul meu, forma unei epure. Cu deplină îndreptățire aș putea de aceea să mă întreb dacă fiul meu a avut sau nu un tată. În sensul obișnuit, nu a avut. Ne-am întîlnit la un moment dat al vieților noastre, nespus de stingheri unul în fața celuilalt, având datoria
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără să știe, un imens cadou: mă conecta la o tradiție culturală antebelică căreia îi aparțineam obiectiv și afectiv, una de dinaintea separației nefaste dintre filozofie și literatură. Alături de Balotă, era singurul care în peisajul cultural de atunci putea vorbi cu îndreptățire despre o carte care respira literar cu plămânii filozofiei. "Filozofii" noștri de atunci erau idiotizați ideologic, iar criticii literari erau filozoficește inculți. Ne-am cunoscut, așadar, în umbra unei "antante" pierdute și mi-a oferit prietenia lui. Lumea mea se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a putut încolți în mintea ei o idee atât de smintită? Dar această idee fusese deja pusă în practică și cel mai surprinzător pentru el era că, în timp ce citea aceste scrisori, și el aproape credea în posibilitatea și chiar în îndreptățirea acestei idei. Da, firește, era un vis, un coșmar și o nebunie; dar tot aici era conținut și ceva care era chinuitor- real și dureros - de îndreptățit, ceva care justifica și visul, și coșmarul, și nebunia. Câteva ore la rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
R.T. Am înțeles, domnule Stoica, dar vă era dor de ce se discuta în Biroul Permanent? V.S. Nu mi-era dor, dar, în acel moment, era nevoie de un punct de vedere foarte clar în legătură cu strategia partidului. Și credeam că aveam îndreptățirea morală să-mi exprim punctul de vedere în legătură cu strategia partidului. R.T. Domnule Rușanu, mai aveți ceva de adăugat? D.-R.R. Expresia corectă, sintagma a fost, la vremea respectivă... R.T. Dumneavoastră ați fost martor la discuție? De unde știți sintagma corectă
Istorie recentă 100% by Robert Turcescu/Valeriu Stoica () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1377_a_2886]
-
ceva mai tolerant misoginismul, dar nu îl ignori. Dar Freud, cu femeile în postură de bărbați castrați, v-a impresionat cumva? Eu consider că ideea aceasta este o obsesie tâmpită. Poți să întorci sensul complet pe dos, cu tot atâta îndreptățire și să spui: bărbații n-or să le ierte niciodată femeilor faptul că depind de ele pentru chiar faptul că există, n-o să ierte faptul că fiecare bărbat s-a născut în urma deciziei unei femei de a-i da viață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
altă parte, universitatea dorea să își păstreze angajații inclusiv printr-o stimulare financiară. Apoi, în cazul restructurărilor periodice venite „de sus” puteau fi tăiate doar pozițiile vacante. În al treilea rând, în acei ani universitatea putea fi privită cu multă îndreptățire ca o organizație de tip birocratic. Conducerea ei avea ca obiectiv expansiunea (Niskanen, 1971). Cum ministerul limita numărul total de posturi în sistemul de învățământ superior, conducerile universităților trebuiau să intre în competiție între ele pentru a obține cât mai
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Adrian Miroiu, Mircea Ţeca () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1823]
-
și a unei țări grăbite și superficiale (pleonasm?), cu o literatură „fiziologică“ și siliconată, aflată într-o dezesperantă lipsă de repere. E greu să fii răbdător la nervi, e oximoronic de-a dreptul, dar tocmai grija aceasta față de limbaj dă îndreptățirea ultimă a revoltei. Scriu bine, scriu atent, și ce îndatorire mai gravă avem în acest dürftiger Zeit decât a încerca să păstrăm limba, supusă tuturor violurilor posibile? Ca iubitor de pașoptism și junimism (între care la nivelul de dincolo de polemică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
o Constituție europeană, dar după eșecul acesteia în Franța și Olanda, sunt pesimist, mă tem că vom continua să ne târâim și să ne mândrim. În speța de care vorbim, Curtea Constituțională va putea spune da sau nu, cu egală îndreptățire. Până atunci nu putem decât spera și chibița. Marea întrebare este dacă negocierea dintre Alianța D.A. (PNL-PD) și PSD s-a dus până la ultimele consecințe sau s-a oprit la ușa Curții Constituționale și mai departe Dumnezeu cu mila. Se
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
celorlalți", "afară cu străinii ce se străduie să prejudicieze refacerea noastră întîrziată destul de mult" și alte asemenea jumătăți de adevăruri ca să acopere alte jumătăți de minciună, de interese mărunte făcute peste noapte idealuri, gîdilituri în gușa neisprăviților ca să se simtă îndreptățiri la pîine și la cuțit fără să asude și fără să priceapă ceva, numai așa, pentru că aveau gușă de gîdilat și prostie cît încape. Pe adjutantul Popianu de fapt nu l-a interesat niciodată cine și cum a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Formula pentru care au optat este ea însăși originală: este într-un fel, un text scris "la patru mâini", dar fiecare dintre cei doi utilizează persoana întâi, secvențele alternând în chip firesc și constituind un ansamblu armonios. Autorii vorbesc, cu îndreptățire, despre o tehnică "pointillistă". Am putea adăuga o altă definiție metaforică, aceea a mozaicului, când prin lipirea bucăților se obține întregul. Fiecare dintre cei doi are, totuși, o manieră inconfundabilă. Cătălin Ghiță pare mai tentat de considerațiile erudite, face trimiteri
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
naționalizarea întreprinderii în cauză. Această naționalizare permite respectarea condițiilor echilibrului general, deoarece statul poate constrînge întreprinderea naționalizată să vîndă la nivelul costului său marginal. Pentru Leon Walras, "Statul poate și trebuie să intervină în industria căilor ferate, cu o dublă îndreptățire: 1) deoarece serviciul căi-lor ferate, în măsura în care transportă produse sau servicii de interes public, este el însuși un serviciu public; 2) deoarece serviciul căilor fera-te, în măsura în care transportă produse sau servicii de interes privat, este un monopol natural și necesar care, pe cale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
prea distinsului arhimandrit Calinic Popp Șerboianu, pentru râvna înălțătoare și felul cu totul distins și impresionant cu care oficiază serviciile religioase și pentru munca de lămurire religioasă și canonică ce o duce, prin scris și grai viu, pentru justificarea și îndreptățirea cremațiunei"107. În același raport era pomenit, din nou în mod elogios, și Emil Borinski, ce săvârșea de șapte ani servicii religioase pentru mozaici. Celor doi li se adresau mulțumiri imediat după ce se exprima deplina gratitudine față de primarul Bucureștiului de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
drumul Său către Tatăl, Isus Își îngăduie o scurtă oprire, o „haltă” de câteva secunde pentru a-i vorbi Mariei Magdalena, pentru a o consola în durerea ei și a-i da misiunea în urma căreia tradiția o va numi cu îndreptățire apostola apostolorum. și sensul acestei expresii trebuie reajustat. De obicei, când o cităm astăzi, presupunem că este vorba despre un superlativ: „apostolul apostolilor, cel mai important apostol”. Nu, sensul exact vine din pasajul ioaneic invocat mai înainte: Maria Magdalena este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
artistului trebuia vegheat, «strunit» din interior. Căci din interiorul literaturii acționează critica, și nu din afara ei, cum greșit se mai crede”. Referindu-se la modalitățile temperamentale și stilistice de exprimare a personalității în domeniul criticii literare, Gheorghe Grigurcu notează, cu îndreptățire, că „există două moduri temperamental-stilistice de manifestare a personalității în critică. Unul constă în «îndrăzneala» expresă, colorată și polemică, în explozia imaginativă, în patosul infirmării clișeelor, în voluptatea punerii la punct cu adresă personală. E calea cea mai directă a
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
trei și patru ale veacului, făclierii nedescurajați de obstacole ai acestui spirit. Continuau ceea ce începuse Maiorescu, întăriți în acțiunea lor solidară de convingerea că aceasta și nu alta e calea de urmat /.../ În ceea ce ne privește, tot aici ne găsim îndreptățirea pentru ceea ce întreprindem, după puterile noastre, în critica literară de azi”. Introducere în opera lui Costache Negruzzi (1984) comentează și ilustrează critic spiritul scriitorului pașoptist, într-o expresie critică densă și plastică, totodată. Lumea criticului (2000) este o impunătoare culegere
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
adevărului operei. Și aici G. Dimisianu este „un comentator onest si credibil, care convinge prin argumentatia riguroasă și prin probele strânse, cu răbdare, în câte un dosar consistent” (Daniel Cristea- Enache), un comentator care își dezvoltă și ilustrează, cu egală îndreptățire, și talentul de critic literar și vocația istorico-literară. O secțiune a cărții e consacrată perioadei literare 1945-1948, cu profilurile unor scriitori ai epocii desenate veridic, dar și cu disocierea, necesară, între satrapii ideologiei comuniste (N. Moraru, Sorin Toma, M. Novicov
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
slabă în privința discurilor pianiștilor, singurul reținut de critici la categoria instrumentală, cu sonate de pian de Haydn interpretate de Marc-André Hamelin, situându-se doar pe locul al treilea. O categorie la care cel mai bun disc a fost ales, cu îndreptățire, setul cu Suitele pentru violoncel solo de Bach, înregistrate de Steven Isserlis. Un disc de ascultat cu prioritate în pletora de înregistrări actuale a suitelor lui Bach. Fără discuție însă, pianiștii de clasă internațională nu lipsesc și criticii au ales
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
un mod de-a fi. Iată două specii civice diferite: șmecherii și cetățenii. Cine are dreptate? Din păcate, uneori dacă am respecta legile pas cu pas s-ar ajunge la o nefuncționare a societății; și aici șmecherii au cumva o îndreptățire. De cele mai multe ori însă supunerea cetățenilor face posibilă atât existența societății cât și a șmecherilor; e un fel de simbioză între parazit și gazdă. Suntem într-o zonă a lumii în care domnia legii nu are tradiție; acest spațiu a
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Autenticitatea propriei existențe nu este tulburată de aceste obișnuințe comportamentale; problemele apar atunci când le extindem nepermis, când pentru sensuri esențiale ale existenței noastre recurgem la "se spune" sau "se face" etc., acesta fiind sensul tare al căderii la nivelul lumii. Îndreptățirea "schimbului de bune practici", metodă de diseminare a experiențelor pozitive ce ocupă un loc însemnat în spiritul occidental contemporan, este dată de modul nostru de-a fi căutători perpetui de șabloane comportamentale în care să ne turnăm existența (ori în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
de la dragoste la ansamblul existenței). Aflați sub imperiul credințelor personale trăim un fel de "cecitate silogistică": suntem convinși de adevărul oricărei argumentații ce vine în sprijinul a ceea ce credem; oricât de juste ar fi argumentele contrare, nu le vom zări îndreptățirea. Din această perspectivă credințele personale înseamnă într-un fel judecăți ce așteaptă doar o împlinire silogistică formală; ele transformă logica în instrument ce ajută la argumentarea credințelor. Oricât ne-am strădui, adevărul cade cel mai adesea în umbra unor credințe
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
posibile pe acestea din urmă. Nu este de fapt o dorință de diferență, ci una de identitate, de regăsire de sine. Ceea ce a fost pare că a dispărut, însă urmele se păstrează în prezent, în ceea ce suntem; de aici și îndreptățirea Istoriei, întemeierea ei. Nevoia de rădăcini (în sens tare putem spune că obiectul de studiu al Istoriei îl constituie rădăcinile umanității) nu este dorința unui arbore genealogic (fie el și unul național), ci a unei introspecții, a unei regăsiri a
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]