1,795 matches
-
strănut. Dormi, în continuare, neobosit și pasionat, ore întregi. Răsuflarea sa era suavă și parfumată, făcîndu-te să te gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte de textele (și medievale și contrariante) despre fecioarele acelea într-atît de cristaline, încît li se puteau zări, alunecând prin vitrinele ciudate ale gâturilor subțiri, până și vinurile roșii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dughenele lor să se uite. Oltenii suflau în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de departe, odăi lângă odăi, cu acoperișul înțigluit și geamuri verzi la cercevele, deasupra, de 99 Îndulceau lumina soarelui. Câinii au început să latre, Aglaia a strigat la lăutari și vioristul a zdrăngănit la ăilalți arcușul, făcând un Mulți ani trăiască pentru cei din casă. Vecinii nașului au ieșit la porți, s-au uitat la muiere și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pus o floare cât omul, cu petale de marmură. Jos, ucenicii lui înveleau stâlpii și bolțile cu plăci subțiri, lipindu-le cu ipsos, ușor de nici nu se vedea lucrătura. La firide, în margini, unde geamgiii puseseră sticle colorate, să îndulcească lumina, talianu scobea figuri de sfinți. Lucra cântând cu vocea lui puternică, și fetele zidarilor se luaseră de gânduri. Oftau lângă cratițe, mai ieșeau afară să privească. Așa tablou de bărbat nu mai pomeniseră. A stăpânit meșterul peste Cuțarida. Trei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai isprăvea. Fusese cu o seară înainte la cumetri, de bătuseră alvița, mai băuse un pahar de vin, îi mergea gura ca o melită. Când ostenise, scosese din buzunar o coajă de portocală, uscată pe mașina de gătit, să-și îndulcească sufletul. Mirosul plăcut gâdilase nările copiilor. Ene lăsase dambilușca. Ce-ar mai fi ros și el o cojită! Alături, bărbații se dădeau mai la soare. Ieșiseră în haine, să sperie iarna. Se uitau în sus, bine era, da mugurul. Și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dracului! se jură codoșul. - Zău! întări Paraschiv. Presarul se depărta de masă și veni spre ei călcând greu în cizme. Pe Gheorghe îl apucă un tremurat. - Caii! răcni. Se dădură doi pași înapoi. Celălalt stătu. Tăcură. - Caii, mă, caii! o îndulci comisarul. Avea niște ochi galbeni, de motan. Îi privea parcă pe dinăuntru. Paraschiv nu mai putu să rabde și se uită afară. Palma celui din față îi căzu grea, peste gură. Avea inele de alamă pe degete și-i clănțăniră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai avea mult de așteptat. Și 1-a cuprins o veselie nestăpânită, și s-a apucat să dea paharele peste cap. Era o bucurie de vin! Cântecul se isprăvise. Negustorii și șuții de alături bătură din palme. Viorile iar se îndulciră și guristul o dete pe limba lor: Păi, m-am ușchit de la armată, măi, măi, Pentr-un puișor de fată, măi, măi. - Așa! se însuflețiră pungașii. Chelnerii cărau fripturile, nu mai isprăviseră cu mîncatul.Vinul aburise paharele înalte și străvezii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-a gândit, s-a sfătuit și cu Chirița: - Soro, ce-ar fi să luăm și noi câte un lighean din nisipul primarului? E bun. Roșu. Nisip de temelie. Punem la iarnă morcovii în el, cum dă primăvara îți mai îndulcești sufletul. Prospătură... Baba Chirița, femeie cu frica lui Dumnezeu: - Nu se poate, coană Marghioalo. Face statul stradă, cum să ne atingem? - Ce stradă? se mirase văduva. Lasă, că-i știu eu pe mincinoșii ăștia. Or să paveze Cutarida când mi-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sânt oameni care, de n-ar putea gândi asupra iubirii, ar înnebuni de iubire. Reflexia este un derivativ unic. Fără ea, nimic n-ar putea fi suportabil. Am muri atunci din cauza lui Dumnezeu, a muzicii sau a femeii. Transpoziția reflexivă îndulcește furia patimilor și atenuează transportul spre neființă din orice voluptate. În felul acesta devine gândirea un instrument de mediocritate. Ne agităm, credem și gândim ca să ne scuzăm existența. Este ca și cum cineva ne-ar privi din altă lume cu dispreț, iar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Pe atunci muritorii aveau instinct religios, azi doar credință și nici măcar atât. Răul cel mare al creștinismului este de a nu fi știut înăspri raporturile dintre om și Creator. Prea multe soluții și prea mulți intermediari. Drama lui Isus a îndulcit suferințele și a răpit dreptul la bărbăție în treburile religioase. Altădată se ridicau pumnii spre cer, azi doar privirile. Despre gradul de imanență al eroticii nu-ți dai seama decât în muzica religioasă. O asculți și nu pricepi. Spre ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mult, un exces care jignește puținul fericirii? Decât, ea niciodată nu va înțelege de ce în adorație prezența ei e tot atât de vană ca și absența. Ea n-are nevoie să fie și nici să știe. Cu cât ar putea mulțumi sau îndulci nevoia de absolut rătăcită-n Eros? Adorînd-o, ea nu există decât în măsura în care nu este - ca pretext gustului nostru de irealitate supremă. Acest absolut la suprafața noastră... botezat femeie. Doar în fața mării îți dai seama ce lipsă de poezie ascunde rezistența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura senzuală din sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți șerpii trag de moarte în înserările sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un trup închinat nimicirii! Parc-aș fi o buruiană zvârlită la margini de lume, sub care se vaită șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sînteți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a muri, ca să cunoști dezgustul de moarte. Sătul de patima sfârșitului, ajungi la antipodul fricii de a te stinge. Deși moartea, ca și Dumnezeu, dispune de prestigiul infinitului, ea nu reușește, precum nici El, să împiedice chinul sațietății sau să îndulcească povara excesului și exasperarea intimității prelungi. De n-am fi plicitisiți de infinit, ar mai exista oare viață? Ce vitalitate secretă ne separă de absolut? Doar sângele meu mai pătează paloarea lui Dumnezeu... (Îmi vei ierta Tu stropii întristării și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să spună: "eu sânt un om pentru care Diavolul există?" - Cum n-am simți o atracție de soartă față de cei porniți spre o asemenea mărturisire? O icoană completă a lumii ar putea-o da gândurile crescute în insomniile unui asasin, îndulcite de-un parfum emanat din rătăciri de îngeri. Orice-ai face, după ce ți-ai pierdut sprijinul în tine, nu mai poți găsi altul decât în Dumnezeu. Și dacă fără El se mai poate încă respira, fără ideea lui te-ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și moartea în voluptatea contradicției. Fără deliciile acesteia, o minte lucidă nu mai poate îngădui opozițiile firii și nici suferi irezolvabilele existenței. În ultima treaptă a incurabilului, te hotărăști pentru Dumnezeu. A crede înseamnă a muri cu aparențele vieții. Religia îndulcește absolutul morții pentru a putea atribui lui Dumnezeu virtuți rezultate din acea micșorare. El e mare în măsura în care moartea nu e totul. Și până acum nimeni n-a avut semeția să susțină - în afară de greșelile entuziasmului - că ea n-ar fi totul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar avea mai multă actualitate decât o perioadă de cultură egipteană. Epocile trăiesc numai întru cât simțim nevoia să ne legănăm în ele. Simpatia noastră profundă trezește din ele ceea ce a fost devenire. De aceea toată înțelegerea istorică încearcă să îndulcească ireparabilul devenirii, să atenueze opera demonică a timpului. Trecutul este numai prin slăbiciunile noastre retrospective. CAP. IV Război și revoluție Există națiune care să nu fi făcut războaie? Toate națiunile au făcut războaie, chiar dacă unele nu le-au vrut și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pierdut. Nu înțeleg cum de există socialiști care sânt numai profeți și nu nebuni. Pasiunea de absolut, în viața asta meschină, este drumul prăbușirii. Orice revoltă deschide un abis în care este mai bine să ne aruncăm, decât să ne îndulcim sufletul cu blândele dobitoace ale lui Dumnezeu. Toți înțelepții Pământului ar trebui să stea în genunchi în fața unei singure explozii de revoltă disperată. Ivan Karamazov, nici eu nu accept lumea! Nu se poate concepe o modificare esențială a structurii sociale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar putea ea să nu mai fie o umbră a istoriei universale. Ce nenorocire pe capul acestei țări, că în locul unui ethos eroic, cu tot ce acesta presupune ca oroare și pasiune bestială, ne-am diluat sângele și ne-am îndulcit patimile cu un dor amăgitor, ale cărui virtuți dormitive ne-au îmbătat simțurile peste măsură. În ochii românului, dar mai cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și fluidă, compromițînd-o în ideea progresului? Și ce convingeri pedagogice a nutrit, de a turnat atâtea pretenții etice în instinctele vieții și în rătăcirile lor? Ideea progresului, etica și tot ce este în această lume, direct sau indirect, pedagogie, au îndulcit până la emasculare vibrațiile acelui simț tragic, căruia în alte vremuri se abandonau muritorii cu pasiune și durere. Nu pot iubi decât o cultură care ascunde, sub forma și stilul ei, iubire, disperare, moarte și iluminare. Adevărul, binele și frumosul? Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tu să-ți închipuiești un asemenea chin fără să plângi - de milă, nu - de îngrozire? De piatră să fie o inimă, este o margine care s-o miște; de venin să fie un suflet, sunt dureri care trebuie să-l îndulcească, și nu e durere mai mare decât a mea. De ce sunt eu în lume, când tu ai fost menită să fii? De ce-au căzut ochii mei pe tine, de ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe covorul înflorit. "Ah! gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea singure... El simți aerul îndulcindu-se sub șoptirile ei. - Am fugit de - acasă deghizată... tot mă amânau, ba azi, ba mâni... dihania de doctor zicea c-ar fi periculos pentru el... auzi periculos? Eu nu sunt periculoasă! zise ea răstită! - Dar dacă s-ar trezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemenea chin, să ți-l închipuiești fără să plângi, din milă sau - nu! - de îngrozire? De piatră să fie o inimă, este o margine care s-o miște, de venin să fie un suflet, sunt dureri care trebuie să-l îndulcească. Și nu-i o durere mai mare decât a mea. De ce sunt eu în lume când tu ai fost menită să fii? De ce au căzut ochii mei pe tine? De ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diamantini... într-un colț ședea pe-un scăuieș Cezara și râdea... - Dzeul meu - ce vis cumplit am avut, zise el... Ea râdea, dar nu spunea nimica. Era chilioara lui parcă din monastirea de călugări, înfrumsețată însă atât de mult și îndulcită de prezența iubitei sale... El se coborî din patu-i, îngenunche lângă iubita lui, îi cuprinse cu o mână grumazul, cu alta mijlocul, ea râdea mereu, dar tăcea ca piticul... - O, cunoscu-ți gura ta, șirato! zise el surâzând, ce-mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lucru: izolați, oamenii sînt liberi; o dată reuniți, caută, se abandonează și urmează un conducător. Enunțat cu forța unei axiome matematice, principiul își impune evidența 262, chiar dacă forma lui brutală ne rănește. Dar după cum deja se știe, psihologia mulțimilor nu își îndulcește pilulele, nici nu își justifică afirmațiile în fața unor critici violente. Își caută dovezile în tradiția comună a popoarelor și se întemeiază pe experiența lor pentru a le verifica. Dacă cineva caută dovezi suplimentare, vă invită să deschideți pur și simplu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
lăsăm timp să-i reia progresiv ritmul. Astfel, este necesar ca revenirea la alimentația normală să se realizeze treptat. Primele alimente pe care le mâncați trebuie să fie ușor digerabile. Puteți începe chiar prin simple infuzii pe care le-ați îndulcit cu zahăr sau miere, trecând mai apoi la consumul de legume fierte și pasate. Chiar dacă din instinct veți fi tentați să mestecați fructe sau legume crude, nu este recomandat să o faceți în acest stadiu. Chiar și sucurile de legume
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
Mi-e clar că nu vrei să...”, În funcție de personalitatea individului și de nivelul de mediocritate cu care aveți de-a face. Dar Întâlnirea respectivă trebuie să expună problema cea mai importantă: faptul că angajatul are performanțe slabe. Nu Încercați să Îndulciți situația. 3. Determinați-l pe angajat să Înțeleagă cum vă face el să vă simțiți Ă pe dumneavoastră și pe ceilalți. Deși nici un manager nu are dreptul să se joace cu imaginea de sine a angajatului, el poate să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]