919 matches
-
toamnă târzie. Aproape că nu se mai zărea nimic. S-a auzit din nou izbitura în geam și în aceeași clipă am deslușit silueta unei pisici gri cu pete albe înnebunită de groază, cățărându-se disperată pe cerceveaua gemulețului, căutând înfrigurată o crăpătură, o gaură, un spațiu prin care să se strecoare afară. A alunecat pe lemnul pervazului și de-acolo pe dușumea. M-am repezit, am deschis ușa holului și am intrat în cămăruță. Pisica se ridicase din nou lovind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Cernite gânduri se aștern Peste dorințe însingurate, Ducând cu ele în etern, Clipe de vis înfrigurate. Iubind, adânc ne scufundăm, Cătând mereu speranta-raza, Si suferind o-nmormantam, Adânc, sub pietrele din oază. De ne e dor umblam, din nou, Pe dealuri, ce aveau cărări, Si ascultăm un vechi ecou Întors, pribeag din alte zări. Privind cum
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93319]
-
înscriu în rândurile oamenilor inteligenți, câți carieriști luptă cu toată energia împotriva carierismului, câți lingușitori fac front comun pentru a demasca lingușeala, câte mediocrități se zbat pentru a răpune definitiv mediocritatea, câți incapabili nu mai suportă incompetența, câte neadevăruri caută înfrigurate masca adevărului - când văd această panoramă, un bandit devenit polițist mi se pare floare la ureche. 29: Sigur că toate condamnările astea americane la sute de ani închisoare pentru fapte mult mai îngrozitoare decât Războiul de o sută de ani
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
-i justifice concentrarea întregii energii în atingerea unui scop superior.“ (Viața românească, decembrie 1957) Un erou: Ieronim Șerbu (nota V. I.) „O societate nouă se construiește cu eforturi și e firesc, deci, ca și literatura nouă să ne solicite căutări înfrigurate, pasiune și frământare care se vor dovedi cu siguranță rodnice, dacă vom înlătura limitele care ne frânează și pe care fiecare scriitor și le pune singur. Ele sunt limitele, după cum am mai spus, ce țin de o prejudecată, de un
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
foarte bine în cămăruța ta, neștiut de nimeni (sau cel mult de un grup restrâns de prieteni), și să ai astfel acces la ceea ce se numește „lumea spiritului“. Poți fi un funcționar amărât care după orele de program se dedică înfrigurat scrisului și care, în floarea vârstei, se sinucide, în boschete, la Șosea. Ai toate șan sele, dacă ai și ceva talent, să fii pus la loc de cinste în istoria literaturii. Nu asta își dorește orice scriitor? Ei bine, nu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
interesată și, de altfel, nici nu e în stare să susțină dezbateri publice de substanță. Tot ce animă discuțiile de pe micile noastre ecrane sunt lucrurile senzaționaliste: coteriile, amantlâcurile și aranjamentele de culise. Când acestea există, toată lumea e fericită. Jurnaliștii aleargă înfrigurați să dea primii știrea știrilor, iar marii noștri analiști simt nevoia să lumineze poporul în legătură cu înțelesurile ascunse, să construiască sce narii, să se indigneze. Când respectivele aranjamente nu sunt descoperite, ele pot fi și inventate. Un astfel de exercițiu imagi
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
aerul ei sterilizat, aerul proaspăt a pătruns prin privirile anxioase din tablourile manieriștilor, un Pontormo sau un Rosso Fiorentino; Marsyas a reînviat pentru a privi lumea cu ochii lui Parmigianino din celebrul autoportret Într-o oglindă convexă. În acești ochi Înfrigurați se Întrezăresc Întrebări pe care clasicismul nu le-a bănuit. Ei sînt mai sinceri, dar și mai expuși decît ai statuilor antice... Cercul clasic se sparge și Marsyas aleargă acum pe elipsa barocă. Mai tîrziu va scoate un strigat de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cu toții, așa de ticsit, că noi, băieții, din lipsă de scaune, stăteam pe cîte un colț de birou. Era o primăvară ca acum, cu zile capricioase, mai ales zile cu viscol, și fetele, în pufoaice strînse la piept, se întorceau înfrigurate de pe șantier, unde supravegheau montarea utilajelor. Era ucenicia lor în d-ale vieții de uzină, întîlnirea cu meseria, dincolo de coperțile cursului universitar și altfel decît scrie acolo. Veneau în birou să bea o cafea fierbinte și să ne mai spunem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în balamale, iar acum o încearcă dacă se închide. Lux, strigă unul. Aveți cheia dom' inginer? Da, îi răspund. Atunci, e-n ordine. Cînd ieșiți, stingeți dumneavoastră reflectoarele și încuiați ușa. Noi plecăm la atelier. Mulțumesc! le spun. Mecanicii pleacă înfrigurați de vîntul rece. Eu rămîn lîngă ușă și-mi plimb privirea peste traseele de la sol. Vederea contrafluxului de hidrogen mă înfioară. Urc treptele scării metalice pînă la tabloul de comandă, mort, cu toate becurile stinse, înregistratoarele înțepenite și acele indicatoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc totul, odată, ca o explozie... Te rog!... Se retrage doi-trei pași, scutură din cap înfrigurată, palmele ei își lasă iar durerea pe luciul fustei, în timp ce ea îmi surîde cu toată fericirea revărsată în ochi și pe buze: Atunci... pe deseară, Mihai! Te aștept... Îmi promiți că vii? Ce straniu a pătruns în mine acest "îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ți aduci aminte cum țipam: Ferme ces cochonneries!... și acum, iată-mă, ascult. Aștept sau să-mi spui „Vrei să închid?“, sau să-ți aud râsul amuzat. În casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de orice muncă aspră, casnică, își va fi orânduit ceaiul parfumat și mânuțele reci vor fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lumina crepusculară - stafia purpuriului. O lună umedă abia răsărită atârna deasupra aburului unei poieni din apropiere. În multe grădini am stat așa, În anii ce au urmat - În Atena, În Antibes, În Atlanta - dar niciodată n-am așteptat atât de Înfrigurat ca În fața acelor lilieci tot mai Întunecați. Și dintr-odată apărea; Îi auzeam bâzâitul discret trecând de la o floare la alta, vedeam haloul care vibra În jurul trunchiului cu formă aerodinamică a unui fluture Colibri, oliv cu roz, suspendat În aer
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în nebunia lui... În veacu' nost' hain, trebuie să fii nebun sau să faci pe nebunu' ca să poți striga un adevăr fără să-ți pierzi capu'. Mă ia cu amețeală, bădiță, mi-i că mă pierd, îngână Gheorghiță clănțănind mărunt, înfrigurat, chircit de durere. Șăzi ghinișor Gheorghiță, îl încurajează Toader. Iaca, pe mine mă ia cu fierbințeală... Nu ni se trage nouă din atâtica.... Vină să te-ncălzesc... Îl strânge în brațe ca pe un copil. Toader prinde a doini încetișor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am... am dormit prost. Pe mine nu mă duci. S-au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mușatinii sunt celebri. Mare lucru! Se sfârșește lumea?! Îl urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc!! țipă Maria isteric. Maria! Ascultă-mă! Maria! o zgâlțâie. Înțelege! Nu poți înțelege?! Viața oșteanului, a Domnului cu atât mai mult, e aspră: prin zloată, ud, înfrigurat, mereu cu moartea alături. Găsește și el, în fuga calului -, puțină căldură lângă o vatră, lângă un sân de femeie... Omenește vorbind, poate să nu se bucure de clipă? Că mâine, poate, se vor bucura viermii de el... Domnul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și nefericită totodată! Mai... mai bine să mor! Să mor! și o îneacă plânsul. Voichiță! strigă Ștefan sever. Asemenea gânduri nebune nicicând nu voi să mai aud! Doamne! Atâta tinerețe! Ce comoară! Și tu vorbești de... Vorbești prostii! Voichița continuă înfrigurată, tremurând: "Voichițo! Înțelege! mi-a șoptit Sfânta. Pleacă! Pleacă, până nu-i prea târziu! Pleacă! Din inima ta nu va rămâne decât un pumn de cenușă" chiar așa mi-a spus. Ajută-mă Ștefane! se agață de el fata. Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
detașată de cele pământești: Semnul nefast al zodiei mele nefericite s-a arătat din prima clipă când am pus piciorul în Cetatea Sucevei. Că s-a cutremurat pământul și s-a prăbușit Turnul Nebuise, zâmbește ea trist, apoi se scutură, înfrigurată. Dar ce vorbe auziți de la mine... Știu Maria...Nu ești fericită în Moldova...Știu...Iartă-mă... Poate că... Nu numai tu, Ștefane... Port și eu, am și eu vina mea. Am încercat... N-am reușit. Am obosit, Ștefane. Tot zbuciumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin „ferestruica” radioului, așa de cunoscută mie, așa de intimă; în spate, dincolo de ușa întredeschisă, am în rezervă, ca să zic așa, o altă cameră, chiar camera mea, luminată discret și totuși liniștitor de un abajur; stau ghemuit și un pic înfrigurat pe scăunel, ascult divina muzică a lui Bach, în interpretarea inegalabilă a maestrului, și mă simt ontologic bine, ferm instalat într-un univers bun; asigurat, protejat, luat în evidență de Dumnezeu. * Întorcându-mă într-o seară, eu și mama, de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fericire, când am aflat că data plecării noastre a fost devansată cu câteva zile, o fericire ținută ascunsă cu grijă, nemărturisită tovarășilor mei de călătorie care, dimpotrivă, ar fi vrut nu să-și scurteze, ci să-și prelungească șederea. Această înfrigurată „numărătoare inversă”, incompatibilă până la absurd cu psihologia unui turist din cale-afară de norocos, aflat peste mări și țări, în locuri în care nici nu visa să ajungă vreodată, nu mă împiedica, firește, să acumulez, vrând-nevrând, colosale impresii (nu de natură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
era, în paralel, vremea marilor speranțe, întruchipate și de temerarul film al lui Abuladze care, în sfârșit, spunea - și în ce mod superb - tot adevărul despre stalinism, totalitarism, dictatură. Ce departe mă simt acum, în martie 1994, de acei ani înfrigurați, disperați și totuși (cumva) fericiți. * Mizantropie. În fața fostei Case a fostei Scântei. Îndreptându-mă, pe aleea din dreapta fostei statui spre intrarea Flacăra (era cât pe ce să scriu „fostei”, dar nu, Flacăra a rămas, cu același nume, dar cu altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scaun pe care îmi puneam hainele, dar era bine că nu mai deranjam pe nimeni și puteam veni sau pleca fără a depinde de cineva. Fetele făceau focul și în camera mea, astfel încât găseam căldură când ajungeam seara de pe teren înfrigurată și obosită. În vacanță, Mișu, fiul meu, stătea la mine, se simțea bine și era liber. Aduceam apă împreună cu cele două fete, de la o fântână destul de îndepărtată și umpleam două butoaie din plastic. Făceam întotdeauna economie la apă. UN TRAI
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fi folosit pentru a sărbători sosirea celor cinci copii și a celor doi asistenți. Apare «Casa Buoni Fanciulli» După ce a recitat rozariul și a primit binecuvântarea lui don Calabria, în sacristia de la San Benedetto al Monte, un grupuleț de copii, înfrigurat și înfofolit, fiecare cu legăturica sa de lenjerie în spinare, se îndreaptă spre noul sediu. Cu simplitate, fără inaugurări și nici panglici tăiate, începe Opera «Buoni Fanciulli». E seara de 26 noiembrie 1907. Don Giovanni imită stilul unui alt mare
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
amiezii au ajuns la Verona, dar căruțele cu cele necesare încă nu ajunseseră. Rămăseseră blocate pe vreo cărare de țară. Parohul don Bonometti și don Desenzani au fost constrânși să găsească o sistematizare de urgență pentru cei douăzeci de copii, înfrigurați și obosiți. Unii dintre ei au fost sistematizați în casa parohială, alții în casa unor familii din parohie. Dimineața următoare, don Desenzani a reunit odraslele, încă zăpăcită și amorțită, și a urnit-o de-a lungul străzii Scala Santa pentru
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
sufletești a Niculinii, excitând curiozitatea cea mai acută de a afla atitudinea ei presupusă, lineară. Este de mirare câtă mișcare epică poate rezulta din date atât de puține. Așezați pe malul unei ape în fața unui imperiu imens, tăcut, câțiva bărbați înfrigurați de dorința erotică fac expediții nocturne, pândesc taine bănuite, realizează într-un cuvânt toate atitudinile bărbătești. În Donna Alba misterul scitic nepenetrabil a fost înlocuit cu aristocrația. Romanul pare pueril și este într-o anumită măsură. El este un roman
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
stepelor, între arborii neajunși la cer, între apele ce-și pasc soarta pe câmp și între frunzele care se dau în vânt. MATEIU I. CARAGIALE În poezii de o factură parnasiană savantă, Mateiu I. Caragiale, fiul dramaturgului (1885-1936), își căuta înfrigurat strămoșii pe care îi credea aristocrați. Vedea pe fanariotul indolent și mândru de spița lui, sau mai departe pe barbarul fără nume alergând pe câmpiile acestui pămînt: Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite Ce luminîndu-mi negura-amintirii Trezesc în mine
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]